ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 3 ianuarie 2017, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcții Sud - Vest Oltenia, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Mehedinți, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 523.799,41 RON reprezentând plata cotelor de 0,1%, 0,7% și penalități de întârziere aferente cotelor la valoarea finală a investiției, reglementate de art. 30 alin. d) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și de art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, datorate de investitorul Consiliul Județean Mehedinți ca urmare a executării unor lucrări de Modernizare și Consolidare DJ 670 Marga (DJ607B) - Baia de Aramă (DN67D), KM 21+350-KM 56+650, Județul Mehedinți, inclusiv Consolidare și Conservare Pod Natural Ponoarele, situat în comuna Ponoarele județul Mehedinți recepționate prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 4 iulie 2011.

Prin sentința civilă nr. 28 din 22 iunie 2017, Tribunalul Mehedinți a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Consiliul Județean Mehedinți.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Vest Oltenia împotriva pârâtului Consiliul Județean Mehedinți, având ca obiect pretenții.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 523.354,14 reprezentând cota de 0,1% și 0,7% și penalitățile de întârziere aferente cotelor respective.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC pentru Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Vest Oltenia și pârâtul Consiliul Județean Mehedinți, criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă, prin decizia nr. 1023 din 28 martie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții împotriva sentinței civile nr. 28 din 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017.

A admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean Mehedinți, împotriva sentinței civile nr. 28 din 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamant și a menținut restul dispozițiilor sentinței, privind soluționarea excepției prescripției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Regional în Construcții Sud Vest Oltenia prin Inspectoratul de Stat în Construcții.

Recursul reclamantului a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În preambulul cererii de recurs, recurentul-reclamant prezintă istoricul cauzei, respectiv obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul de drept al acțiunii, soluțiile pronunțate de instanța de fond și apel, motivele de apel, considerentele reținute prin hotărârea instanței de fond și apel.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate evocat, recurentul a arătat că în mod greșit a reținut instanța de apel că Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local prevede scutiri de la plata cotelor către reclamantă.

Obiectul reglementării legii evocate vizează existența unei exproprieri, ori în prezenta cauză, astfel cum rezultă din autorizația de construire depusă la dosarul cauzei, lucrările de construire au fost executate nefăcându-se dovada faptului că terenul asupra căruia au fost efectuate lucrările ar fi fost expropriat.

Articolul 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu face referire expresă la faptul că s-ar aplica doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, însă dintr-o interpretare teleologică a actului normativ în cauză reiese faptul că acesta în integralitate privește etapele procedurii de expropriere, aprobările, avizele și documentațiile necesare lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare - art. 1 și 2 din lege.

Într-un alt argument suplimentar, se arată că prevederile art. 25 alin. (2) se referă la scutirile acordate de plata cotei de 0,1 % doar pentru realizarea proiectelor ce necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică, aspect justificat și de faptul că acesta face parte din capitolul VI al legii denumit "Avize, acorduri, certificate și autorizații" ce se referă la alte obligații ale expropriatorului - art. 24, dar și la alte scutiri de la plata taxelor, tarifelor, aferente procedurii de intabulare a terenurilor necesare realizării obiectivelor de interes național, județean sau local - art. 27.

În acest context, recurentul apreciază că alin. (2) al art. 25, trebuie privit în contextul actului normativ, al obiectului de reglementare al acestuia, neputându-i-se da un alt înțeles, în lipsa unei dispoziții contrare exprese.

Concluzia care trebuie desprinsă din analiza teleologică a normelor legale de mai sus este aceea că articolul 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 o scutește pe pârâtă de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare numai în cazul în care proiectele întrunesc în mod cumulativ următoarele condiții: sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau cele ale autorităților administrației publice județene și locale și terenul pe care au efectuate lucrările a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică, această măsură fiind necesară în vederea realizării unor obiective de interes național, județean și local.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, "coridorul de expropriere" reprezintă suprafața de teren cu sau fără alte imobile aferente, ce urmează a fi afectată de lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege, stabilită pe baza variantei finale a studiilor de fezabilitate sau a documentațiilor de urbanism, după caz, aprobate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și delimitată în baza unui plan topografic realizat în sistemul național de proiecție Stereografic 1970.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din normele sus-menționate, lucrările de utilitate publică enumerate la art. 2 alin. (1) din lege includ totalitatea lucrărilor prealabile, a lucrărilor execuției propriu-zise, precum și a celor ce urmează finalizării operațiunilor de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare, deviere, extindere, amenajare, ecologizare etc.

Deși Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 253/2010 nu disting în legătură cu aplicarea art. 25 din lege, scutirile de la plata de taxe sunt aplicabile numai lucrărilor aferente obiectivelor de investiții cuprinse în categoria de lucrări de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii pentru care sunt necesare exproprieri pentru cauză de utilitate publică.

Excepțiile de la plata cotelor legale datorate către ISC sunt prevăzute în mod expres și limitativ de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată.

Sub acest aspect, se arată că intimata nu a făcut dovada că a întrunit, cumulativ cele două condiții anterior enumerate, în sensul că lucrările executate la obiectivul sus menționat au făcut parte dintr-un proiect al administrației publice locale și în același timp au necesitat exproprieri pentru cauză de utilitate publică și, în consecință nu beneficiază de scutirile de taxe prevăzute de dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare.

Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii cu obligarea pârâtei la plata sumei de 523.799,41 RON reprezentând plata cotelor de 0,1%, 0,7% și penalități de întârziere aferente cotelor la valoarea finală a investiției, reglementate de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și de art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, datorate de investitorul Consiliul Județean Mehedinți.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 17 ianuarie 2019 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 ianuarie 2019, recurentul depunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a constatat că recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Stat în Construcții este admisibil în principiu, în raport cu decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019.

Prin încheierea din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Vest Oltenia prin Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC împotriva deciziei nr. 1023 din 28 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a acordat termen la data de 28 noiembrie 2019 și apoi la 6 februarie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - Legea nr. 184/2008 și Legea nr. 255/2010 - în ceea ce privește scutirile de la plata cotelor către recurent.

Această critică este fondată, având în vedere că, în speță, instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale evocate, cu privire la aplicarea scutirilor de la plata cotelor către Inspectoratul de Stat în Construcții, numai în baza faptului că au fost cuprinse într-un program al autorității administrației publice județene.

În acest sens, se reține că Legea nr. 255/2010 este o lege specială în domeniul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, care derogă de la Legea nr. 33/1994 republicată în 2011 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Altfel, dispozițiile art. 25 alin. (2) din actul normativ evocat, scutesc de "taxele" către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 și de Legea nr. 50/1991, numai proiectele care întrunesc în mod cumulativ următoarele condiții:

Sub acest aspect, se constată că intimatul nu a făcut dovada că a întrunit cumulativ cele două condiții, în sensul că lucrările executate la obiectivul sus-menționat au făcut parte dintr-un proiect al administrației publice locale și în același timp au necesitat exproprieri pentru cauză de utilitate publică și în consecință nu beneficiază de scutirile de taxe prevăzute de dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, motivarea instanței de apel, prin care se reține că intimatul este o autoritate publică care beneficiază de scutirea de la plata contribuțiilor de 0,1% și 0,7%, în condițiile menționate la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - Legea nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare - în ceea ce privește scutirile de la plata cotelor către recurent.

Prin urmare, motivarea hotărârii instanței de apel, care cuprinde argumentele care au format, în fapt si în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, dovedește faptul că aceste argumente nu au fost raportate în mod corespunzător la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, împrejurare care a dus la aplicarea greșită, în cazul intimatului, a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cele două condiții menționate.

În acest sens, se reține că Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă legea generală în materie de expropriere, astfel că trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la această lege semnifică tocmai caracterul pe care legiuitorul a înțeles să îl dea Legii nr. 255/2010, acela de lege specială în materia exproprierii, aplicabilă în domeniul specializat al obiectivelor de interes național, județean și local.

Așadar, din expunerea de motive a Legii nr. 255/2010, cât și din modul în care este reglementată, din trimiterile pe care le face la incidența altor legi care reglementează procedura exproprierii, rezultă că prevederile sale se circumscriu exclusiv scopului realizării unor obiective de interes național, județean și local derulate în cadrul unor proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, motiv pentru care niciunul dintre articolele Legii nr. 255/2010 nu poate fi aplicat decât pentru lucrările desfășurate în cadrul unor proceduri de expropriere.

În acest context, trebuie analizată și scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:

"dacă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, se interpretează în sensul că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții prevăzută de textul de lege menționat mai sus vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităților administrației publice județene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local sau orice alt fel de lucrări de construcții executate în cadrul acestor proiecte".

Prin decizia nr. 44 din 14 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, stabilește că:

Scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local.

Așadar, în considerentele acestei decizii, se reține că prin adoptarea Legii nr. 233/2018, care a completat textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, prevăzând expres că scutirea privește taxele "datorate pentru lucrările de construcții executate pe coridorul de expropriere", legiuitorul a confirmat faptul că trebuia delimitată, încă de la început, sfera lucrărilor în privința cărora operează scutirea menționată, ca fiind în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la motivarea deciziei atacate din perspectiva evoluției legislative, aspect ce nu poate satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, în raport cu dispozițiile obligatorii ale art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Vest Oltenia prin Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC împotriva deciziei nr. 1023 din 28 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII SUD-VEST OLTENIA prin INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - ISC împotriva deciziei nr. 1023 din 28 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2020.