ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1100/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 4 octombrie 2018, Judecătoria Roșiorii de Vede a respins cererea având ca obiect îndreptare eroare materială formulată de reclamantele A. și B..

A admis sesizarea din oficiu având ca obiect îndreptare eroare materială constatată în cuprinsul sentinței civile nr. 1159/17.09.2015 pronunțată în dosarul civil nr. x/2012 de Judecătoria Roșiorii de Vede, dispunând îndreptarea erorii materiale, în sensul că s-a consemnat "Obligă pe reclamante să achite în solidar pârâtului C. suma de 4.730 RON reprezentând cheltuieli de judecată", în loc de "Obligă pe reclamante să achite în solidar pârâtului C. suma de 2.730 RON și pârâtului D. suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată".

Împotriva aceste încheieri, reclamantele A. și B., precum și pârâtul C. au formulat apel, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman - dosar nr. x/2018.

Prin încheierea de ședință din 14 martie 2019 pronunțată în dosarul anterior menționat, Tribunalul Teleorman, secția civilă a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată în cauza privind pe apelantele-reclamante A., B. și pe apelantul-pârât C. și a fixat termen la data de 25 aprilie 2019, pentru continuarea judecății apelului.

Împotriva încheierii din 14 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Teleorman, reclamanta A. a declarat recurs - cale de atac înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub dosar nr. x/2018, cauză în care la 4 aprilie 2019 recurenta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 și art. 3 din Legea nr. 271/2004.

Prin decizia civilă nr. 889 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 și art. 3 din Legea nr. 271/2004, formulată de petenta A., reținând, în esență, că prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă reprezintă norme de drept substanțial fără nicio legătură cu soluționarea cauzei în recurs, în sensul prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă la 14 martie 2019 în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. și cu intimata-reclamantă B..

Împotriva deciziei civile nr. 889 din 29 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, petenta A. a declarat recurs, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 și art. 3 din Legea nr. 271/2004.

În motivarea recursului, recurenta-petentă a arătat că președintele completului de judecată care a pronunțat decizia recurată a făcut parte din completul care a judecat contestația în anulare, aspect ce contravine principiului imparțialității magistraților deoarece judecătorul cunoștea cauza și și-a exprimat opinia cu privire la dosarul nr. x/2012, iar admiterea excepției de neconstituționalitate ar fi dus la o decizie contrară celei pronunțate în dosarul nr. x/2018.

A doua critică din memoriul de recurs face referire la art. 488 alin. (6) din noul C. proc. civ., nemulțumirea petentei vizând termenul de 48 de ore de la pronunțare de declarare a căii de atac a recursului împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Petenta apreciază că i-a fost afectat dreptul la apărare, având în vedere că nu a avut cunoștință de motivarea instanței, hotărârea nefiindu-i comunicată într-un termen atât de scurt.

Al treilea motiv de recurs, încadrat de petentă în dispozițiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., privește greșita aplicare a normelor de drept material, apreciind că excepția de neconstituționalitate invocată respectă condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Lege nr. 47/1992. Precizează că a invocat excepția de neconstituționalitate urmare a faptului că în dosarul nr. x/2012 testamentul nr. 204/28.01.2011 a fost declarat valabil în temeiul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, iar prima expertiză efectuată în cauză avea o concluzie contrară.

Examinând criticile deduse judecății, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 și art. 3 din Legea nr. 271/2004, Înalta Curte reține următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, întrucât în cuprinsul cererii de recurs recurenta-petentă a făcut referire la dispozițiile noului C. proc. civ., având în vedere data demarării demersului judiciar (data inițială a dosarului), și anume 7 iunie 2012, raportat la data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., respectiv 15 februarie 2013, ținând cont de dispozițiile art. 24 din noul C. proc. civ., care prevede că dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, sens în care cauza va fi analizată din perspectiva acestui act normativ.

În ceea ce privește prima critică inserată în cuprinsul memoriului de recurs, referitor la faptul că președintele completului de judecată care a pronunțat decizia recurată a făcut parte din completul care a judecat calea de atac a contestației în anulare între aceleași părți, pronunțând decizia nr. 175/2018, aspect ce, în aprecierea petentei, contravine principiului imparțialității, se reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 24 - 36 C. proc. civ. ce reglementează incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, care să analizeze obiectiv circumstanțele cauzei, fiind o cerință ridicată la nivel de principiu constituțional prin dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, care prevede că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că în cuprinsul încheierii din 5 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a reținut faptul că recurenta-reclamantă A. a sesizat instanței că ar exista o incompatibilitate a unui membru al completului de judecată, însă, la interpelarea instanței, a arătat că nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile procedurale anterior menționate și să formuleze cerere de recuzare a președintelului de complet. Totodată, în cuprinsul aceleiași încheieri, curtea de apel a reținut că nu există conform legii niciun motiv de incompatibilitate care să determine formularea vreunei cereri de abținere.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se constată că instanța a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, fiind constituită în complet de recurs, din 3 judecători, astfel cum prevede art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sens în care critica formulată de recurenta-petentă privind o nelegală alcătuire a completului de judecată este nefondată.

A doua critică, prin care recurenta-petentă face referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (echivalent al art. 488 alin. (6) din noul C. proc. civ.), vizează termenul de declarare a căii de atac a recursului împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale - termenul de 48 de ore de la pronunțare prevăzut de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Se reține că art. 303 C. proc. civ. face distincție între termenul de declarare a căii de atac și termenul de motivare a recursului: (1) recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. (2) Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Așadar, în respectarea drepturilor procesuale, legiuitorul a prevăzut faptul că termenul pentru depunerea motivelor de recurs curge de la comunicarea hotărârii, considerent pentru care criticile aduse de recurenta-petentă vizând termenul de declarare a căii de atac sunt nefondate.

În ceea ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (corespondent al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În speță, recurenta-petentă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 și art. 3 din Legea nr. 271/2004 în fața instanței învestite cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 14 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2018 - cauză ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Roșiorii de Vede și în care a fost respinsă solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu soluționarea unei alte excepții de neconstituționalitate, instanța fiind învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Or, textele legale pretins a fi neconstituționale nu au legătură cu obiectul concret al cauzei deduse judecății ori cu stadiul procesual al litigiului - recurs declarat împotriva încheierii din 14 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Teleorman, prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 459/200 și Legii nr. 17/2000 privind activitatea de medicină legală din România.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate invocată nu vizează calea de atac a recursului declarat împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale ori acordarea cheltuielilor de judecată (obiectul dosarului în care a fost invocată respectiva excepție), astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curții Constituționale.

Pe de altă parte, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției pronunțate și a dispozițiilor legale în temeiul cărora această soluție a fost pronunțată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate o are în prezenta cauză, din analiza textului legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată, având în vedere faptul că instanța a fost învestită cu soluționarea unei căi extraordinare de atac, se constată că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi pronunțată în cadrul recursului și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției invocate.

Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 și art. 3 din Legea nr. 271/2004, acest aspect nu ar avea relevanță în soluționarea recursului, iar prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textului de lege menționat nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluționării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut curtea de apel faptul că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei civile nr. 889 din 29 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 și art. 3 din Legea nr. 271/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.