ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2018

Ședința publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la 20 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. - SUCURSALA TURDA și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA, a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. - SUCURSALA TURDA la transferarea sumei de 155.134,5 RON din contul de garanție de bună execuție deschis la această pârâtă, în contul curent al reclamantei; obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a dobânzilor legale calculate de la data punerii în întârziere și până la data îndeplinirii obligației principale; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentința civilă nr. 400/2015 din 13 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Turda a admis excepția necompetentei sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Prin sentința civilă nr. 502/2015 din 3 aprilie 2015, Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru emiterea regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 2355 din 5 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la 5 ianuarie 2016, sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 1264/2016 din 3 iunie 2016, Judecătoria Turda a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. - SUCURSALA TURDA și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA; a obligat pe pârâta B. S.A. - SUCURSALA TURDA la transferarea sumei de 155.134,5 RON din contul de garanție de bună execuție deschis la această pârâtă, în contul curent al reclamantei S.C. A. S.R.L.; a obligat pe pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului în cuantum de 155.134,5 RON, începând cu data de 20 octombrie 2014; a respins cererea de obligare a pârâtei B. S.A. - SUCURSALA TURDA la plata dobânzii legale; a obligat pe pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA la plata către reclamantă a sumei de 4.208 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1027/A/2017 din 4 septembrie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a luat act de renunțarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la cererea privind obligarea pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA la plata către reclamantă a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată; a dispus anularea parțială a sentinței apelate în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului de 155.134,5 RON, începând cu data de 20 octombrie 2014, precum și la plata sumei de 4.208 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, ca urmare a renunțării reclamantei la aceste capete de cerere; a respins excepția lipsei de interes a cererii de apel; a admis apelul declarat de apelanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei B. S.A. - SUCURSALA TURDA la transferul sumei de 155.134,5 RON din contul de garanție de bună execuție în contul curent al reclamantei; a respins cererea apelantei privind obligarea intimatei S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 15 noiembrie 2017.

Tribunalul Specializat Cluj a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind înregistrat la 8 decembrie 2017.

Prin întâmpinarea depusă la 22 februarie 2018, intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BAHNEA a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 26 februarie 2018, intimata-pârâtă B. S.A. - SUCURSALA TURDA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni spre soluționare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunțării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficiență dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Așadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri și de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanța competentă să le judece, ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Specializat Cluj, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia urmează să fie declinat recursul, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1027/A/2017 din 4 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2018.