ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4895/2018

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. x/2016 din data de 07.03.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a clauzei abuzive din contractul de credit de consum nr. x/2008, cu privire la obligarea sa la plata comisionului de administrare lunară a creditului de 0,59%, aplicat la valoarea soldului creditului, clauză cuprinsă în art. 4.1, art. 4.3, art. 8.2 din contract, să fie obligată pârâta la restituirea comisionului de administrare în cuantum de 2.628,54 euro, plătiți pentru perioada 14.11.2008 - 14.12.2015 și dobânda legală de 472,96 euro pentru aceeași perioadă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1557 din 13.04.2017 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. având ca obiect acțiune în constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive.

A fost constatată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute de art. 4.1 și art. 4.2. din contractul de credit de consum nr. x/11.06.2008 cu privire la comisionul de administrare.

A fost respinsă cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 8.2 din contractul de credit de consum nr. x/11.06.2008.

Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2628,54 euro reprezentând contravaloarea comisionului de administrare achitat în baza contractului de credit în perioada 14.11.2008-14.12.2015.

Pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente comisionului de administrare achitat în baza contractului de credit în perioada 14.11.2008-14.12.2015, calculată de la data plății sumelor de către reclamant cu acest titlu și până la data de 31.12.2015.

A fost dispusă continuarea derulării convenției de credit de consum nr. x/11.06.2008, cu excluderea clauzelor constate ca fiind abuzive.

A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.A., care a fost respins ca neîntemeiat, prin decizia nr. 231 din 28 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 11.06.2018.

La data de 05.07.2018, tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 09.07.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Suceava, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Prin decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

A reținut instanța că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

Ulterior pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficiență dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care instanței supreme îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Suceava, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 231 din 28 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.