ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2251/2018

Ședința publică din data de 24 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 27.09.2017 înregistrată sub numărul unic de dosar x/2017, reclamanta AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1846 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o de la angajatorul Administrația Naționala Apele Romane/Administrația Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform dispozițiilor Deciziei Directorului General al Administrației Naționale "Apele Romane" (ANAR) nr. 816/14.12.2015 și a Notei ANAR nr. 24484/14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 266 și 269 alin. (1), (2) din Codul muncii, precum și art. 92 și 194 C. proc. civ., art. 253 - 256 din Codul Muncii, coroborat cu art. 1341, 1470 și 1635 din C. civ.

La termenul de judecată din data de 08.01.2018, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava în soluționarea prezentei cauze.

Tribunalul Suceava, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 16 din 08 ianuarie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "obligație de a face" formulată de reclamanta AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Tribunalului Bacău.

Instanța a reținut că obiectul principal al prezentei acțiuni îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând sumă nedatorată și încasată de la reclamantă în calitate de angajator, temeiul de drept invocat fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

În reglementarea actuală în materia conflictelor de drepturi, reprezentată de art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 269 alin. (2) Codul muncii nu conține nici un indiciu al intenției legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Potrivit art. 10 din Codul muncii, "contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

Art. 14 alin. (2) din Codul muncii, dispune că "persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalității juridice.

Potrivit art. 6

1

din Legea nr. 107/1996, (1) În coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională "Apele Române", instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale "Apele Române" care funcționa cu statut de regie autonomă. (2) Administrația Națională "Apele Române" are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică.

Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că Administrația Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, ea fiind și titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Ca urmare, instanța a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administrației Bazinale de Apă Siret, independent de existența unor subunități fără personalitate juridică și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această subunitate.

A mai reținut instanța și că dacă legiuitorul ar fi intenționat stabilirea competenței și în funcție de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităților fără personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în chiar conținutul normei din art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Tăcerea legiuitorului în această privință nu poate fi interpretată în sensul posibilității, pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea normei și la situații de excepție ce nu au fost reglementate expres, în caz contrar, adăugându-se nepermis la lege.

Atunci când legiuitorul a intenționat reglementarea unor asemenea situații de excepție, a făcut acest lucru explicit, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care vizează competența de soluționare a unei cereri formulate împotriva unei persoane juridice de drept privat, regulă care operează în considerarea sediului principal, iar excepțiile au fost prevăzute în art. 109 și art. 110 C. proc. civ.

A mai reținut instanța că în cauză nu operează nici o alegere a instanței de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispozițiile art. 116 și art. 126 C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul unei necompetențe relative sau de ordine privată, ceea ce nu este cazul în speță, competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, neputând fi înlăturată de către părți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 02.02.2018.

La solicitarea instanței, prin înscrisul depus la data de 08.02.2018, s-a arătat că în cauză, reclamantul este "Administrația Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care stă în judecată în nume propriu".

La termenul din 04.04.2018, la solicitarea completului de judecată, reprezentantul convențional al Administrației Bazinale de Apă Siret, a arătat că reclamantul în prezenta cauză este Sistemul de Gospodărire a apelor Suceava. S-a arătat că motivul pentru care în cererea de chemare în judecată inițială a fost trecută și A.N. Apele Române, și Administrația Bazinală de Apă Siret, este acela că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, deși are calitatea de angajator, nu are personalitate juridică.

Reclamantul a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bacău.

Tribunalul Bacău, secția I Civilă prin sentința nr. 328/2018 din 04 aprilie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta AN "Apele Române" - Administrația Bazală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava și pe pârâtul A., în favoarea Tribunalului Suceava.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A suspendat judecata cauzei și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul iar potrivit art. 210 din legea 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor - Suceava.

Lipsa personalității juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, și în raport de art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Cum sediul reclamantului se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, instanța a constatat că această instanță este competentă să soluționeze cererea.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe Tribunalul Bacău și Tribunalul Suceava s-au declarat, deopotrivă, necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Obiectul principal al acțiunii îl reprezintă cererea reclamantei angajator de obligare a pârâtului angajat la plata unei sume de bani reprezentând drepturi salariale nedatorate, litigiul intrând astfel în aria de reglementare a Codului Muncii.

În reglementarea actuală în materia conflictelor de muncă, competența teritorială se stabilește conform normelor cuprinse de art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii conform cărora judecarea conflictelor de muncă este în competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ., cererile adresându-se instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau sediul, indiferent dacă reclamant este angajatorul sau angajatul.

În mod similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

La solicitarea Tribunalului Bacău a fost precizat cadrul procesual, în sensul că a fost indicat ca reclamant în cauză Administrația Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava cu sediul în Suceava, acesta având calitatea de angajator, în sensul avut în vedere de legislația din domeniul muncii.

Chestiunea legitimării procesuale a reclamantului față de împrejurarea că angajatorul are sau nu personalitate juridică nu poate precede în analiză și nu poate influența problema competenței teritoriale, întrucât examinarea folosinței și exercițiului drepturilor procedurale nu poate fi făcută decât de instanța competentă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește că Tribunalul Suceava este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.