Decizia nr. 6 din 08 decembrie 2014

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin Sesizarea nr. 1/5.952/C din 22 aprilie 2013 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a fost supusă examinării, în baza dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, problema de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi art. 169 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, ca stagiu complet de cotizare, vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare.

Examenul jurisprudenţial Prin actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că, în practica tribunalelor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, precum şi în practica Secţiei a IX-a civile şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a Secţiei a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu competenţe funcţionale în materia asigurărilor sociale, problema de drept enunţată a fost soluţionată neunitar. Examenul jurisprudenţial a relevat că în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două orientări. 2.1. Într-o primă opinie (majoritară) au fost respinse cererile reclamanţilor, care beneficiaseră la recalcularea pensiei de stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, respectiv ale art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următoarele argumente: Scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, este, astfel cum legiuitorul delegat a constatat în expunerea de motive, de a înlătura unele inechităţi în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor calculate persoanelor pentru care bonusul acordat potrivit art. 14 alin. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare (câte 6 luni în plus pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă şi, respectiv, câte 3 luni în plus pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă), la stagiul de cotizare recunoscut de legislaţia anterioară datei de 1 aprilie 2001 nu reprezintă o perioadă contributivă. Pe această cale, persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupele speciale de muncă mai mici decât stagiul complet rezultat din aplicarea art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, li s-a acordat o majorare a punctajului mediu anual. Aceleaşi dispoziţii sunt reluate în norma tranzitorie reprezentată de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. În aplicarea art. II lit. a) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi a art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au fost exceptaţi de la acordarea beneficiului majorării de punctaj prevăzută de această ordonanţă de urgenţă şi de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cei în cazul cărora, la recalcularea pensiei dispusă în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special. Această dispoziţie legală de excepţie se aplică, pentru identitate de raţiune, şi celor care au beneficiat de majorări ale punctajelor medii anuale pe baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, prin creşterea directă a punctajului rezultat din aplicarea algoritmului prevăzut la art. 77 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. S-a arătat că, în aceste situaţii, activitatea desfăşurată în grupele superioare de muncă a fost deja recompensată în procedura de recalculare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prin împărţirea numărului total de puncte realizate nu la numitorul de 30 de ani, stagiul prevăzut de art. 8 din lege, ci la numitorul de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, potrivit art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, ce constituie, în această situaţie, stagiul complet de cotizare, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite. Stagiul complet de cotizare de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o dispoziţie legală cu caracter special, în raport cu norma generală conţinută de art. 8 din lege, care stabileşte un stagiu complet de cotizare de 30 de ani pentru bărbaţi şi 25 de ani pentru femei. Împrejurarea că stagiul complet de cotizare de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, nu este prevăzut într-un act normativ distinct de legea generală (Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare) nu poate constitui un argument în favoarea acordării punctajului suplimentar prevăzut de art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât caracterul special al unei reglementări de drept poate îmbrăca fie forma unui act normativ distinct, fie a unor texte incluse într-o lege care are valoarea unei reglementări generale în materia asigurărilor sociale, esenţial fiind ca norma să reglementeze o situaţie de excepţie de la regula generală. Fiind o dispoziţie derogatorie de la dreptul comun, persoanele care au beneficiat de prevederile acesteia nu mai pot beneficia legal de majorarea pensiei în baza dispoziţiilor art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Această soluţie este circumscrisă principiului de interpretare ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet, precum şi considerentelor de echitate ce trebuie să guverneze aplicarea în concret a normei. 2.2. Într-o a doua opinie (minoritară), instanţele au admis aceste acţiuni cu următoarele argumente: Art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, îi exceptează doar pe beneficiarii actelor normative speciale, astfel încât persoanele cărora li s-a recalculat pensia în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu stagii complete de cotizare speciale, de 20 de ani sau de 25 de ani, rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt exceptate de la aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi a dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, nu reprezintă o lege specială, ci legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, iar dispoziţia referitoare la stagiul complet de cotizare, mai favorabilă celor care au prestat muncă în grupa I sau a II-a o anumită perioadă de timp, nu este nici ea o lege specială în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, ci o prevedere derogatorie de la stagiul complet de cotizare general, conţinută tot de legea generală care reglementa stabilirea şi calculul pensiilor. Dispoziţiile art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse pe cale de analogie şi/sau de interpretare în privinţa altor situaţii decât cele expres stabilite de legiuitor şi, ca atare, nu pot fi aplicate la o normă cu caracter derogator (art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare) de la o altă normă cu caracter general şi care se regăsesc deopotrivă în legea generală (drept comun) privind drepturile la pensie din sistemul public de asigurări sociale. Pentru aceleaşi argumente, s-a considerat că nici dispoziţiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu exclud de la procedura recalculării persoanele care au lucrat în fostele grupe de muncă I şi a II-a şi ale căror drepturi de pensie au fost stabilite în raport cu vechimea în muncă reglementată de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece această normă nu are caracter special, iar stagiul complet de cotizare şi acordarea de puncte suplimentare reprezintă două probleme diferite care nu se exclud, date fiind natura şi finalitatea lor.

Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că opinia majoritară este în acord cu litera şi spiritul legii.

Opinia procurorului general În primul rând, acesta apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru dezlegarea acestei probleme de drept pe calea recursului în interesul legii, deoarece examenul de jurisprudenţă, referitor la problema de drept enunţată în sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, a relevat că practica judiciară majoritară este unitară în sensul că persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în grupe superioare de muncă, ale căror drepturi de pensie au fost recalculate în procedura prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prin aplicarea, ca stagiu de cotizare, a vechimii în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot beneficia de punctajele suplimentare prevăzute de art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi nici de cele prevăzute de art. 169 alin (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Pe de altă parte, generalizând problema prin enunţarea acesteia ca referindu-se la posibilitatea cumulării celor două beneficii rezultate, pe de o parte, din utilizarea, în procedura de recalculare a pensiilor, ca stagiu de cotizare, a vechimii în muncă prevăzute de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare şi, pe de altă parte, din aplicarea punctajului suplimentar, prevăzut de art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi, respectiv, de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, s-a observat că opinia minoritară în care se apreciază că cele două beneficii pot fi aplicate cumulativ asupra aceloraşi drepturi de pensie se regăseşte doar la nivelul unor complete ale secţiilor a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Pe fondul sesizării, procurorul general apreciază ca fiind în litera şi în spiritul legii orientarea jurisprudenţială circumscrisă opiniei majoritare, potrivit căreia persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot beneficia de prevederile art. II lit. a) teza I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi nici de cele cuprinse în art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următoarele motive: Efectul direct şi imediat al aplicării, în procedura de recalculare a pensiilor, desfăşurată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ca stagiu complet de cotizare a vechimii în muncă prevăzute de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, a constat, pentru asiguraţii care au desfăşurat activitate cel puţin 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrau în grupa I de muncă sau cel puţin 25 de ani, în locuri care se încadrau în grupa a II-a de muncă, în majorarea punctajelor realizate, majorare determinată de împărţirea punctajelor anuale la un numitor mai mic (stagiul complet de cotizare), de 20 de ani sau de 25 de ani, după caz. Pe de altă parte, se observă că acelaşi efect, de majorare a punctajelor realizate de asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în grupele speciale de muncă în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, îl produce şi aplicarea dispoziţiilor art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, respectiv art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. În această situaţie, majorarea rezultă din acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru fiecare an de spor/pentru fiecare lună de spor aferentă activităţii desfăşurate în grupele I sau a II-a de muncă şi, respectiv, dintr-o majorare a punctajelor realizate în aceste perioade. Analizată din aceste perspective, se observă că excepţia consacrată prin art. II lit. a) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, preluată cu acelaşi conţinut de art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, referindu-se la situaţiile în care, în procedura de recalculare a drepturilor de pensie, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, se justifică prin voinţa legiuitorului de a nu acorda un dublu beneficiu, fondat pe aceeaşi cauză (desfăşurarea activităţii în anumite condiţii), o dată prin utilizarea, la determinarea cuantumului pensiei, a unui stagiu complet de cotizare special, mai mic decât stagiul complet de cotizare general (vechimea în muncă necesară deschiderii drepturilor de pensie, în vigoare la data pensionării), iar a doua oară, prin majorarea de punctaj. Or, raţiunile juridice care au stat la baza instituirii excepţiei, vizând persoanele ale căror drepturi de pensie au fost determinate, în procedura de recalculare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza vechimii în muncă prevăzute de acte normative cu caracter special, se menţin şi în privinţa persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost recalculate, în aceeaşi procedură, prin utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a activităţii desfăşurate în grupele superioare de muncă (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet). Împrejurarea că stagiul complet de cotizare, rezultat din aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, nu este prevăzut într-un act normativ separat de legea generală nu poate constitui un argument pentru aplicarea soluţiei contrare, întrucât caracterul special al unei reglementări de drept poate îmbrăca fie forma unui act normativ distinct, fie a unor articole inserate într-o lege care are valoarea unei reglementări generale, esenţial fiind ca norma să reglementeze o situaţie de excepţie de la regula generală. Dacă s-ar admite ca persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în grupele speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, s-a utilizat, în scopul determinării punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze atât de stagiul redus de cotizare, cât şi de majorarea de punctaj, în considerarea aceleiaşi perioade lucrate, s-ar ajunge la o dublă recompensă şi încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prin comparaţie atât cu persoanele pensionate, în aceeaşi perioadă, în baza unor acte normative speciale, cât şi cu cele pensionate după data de 1 aprilie 2001, în privinţa cărora un atare cumul este exclus, în considerarea utilizării, la stabilirea drepturilor de pensie, a unui stagiu redus de cotizare.

Raportul asupra recursului în interesul legii Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat, pe fond, ca fiind conformă cu dispoziţiile legale interpretarea potrivit căreia prevederea art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, reprezintă o dispoziţie legală cu caracter derogator în raport cu norma generală conţinută de art. 8 din aceeaşi lege, astfel că sunt exceptaţi de la beneficiul majorării de punctaj prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, respectiv de art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care, la recalcularea pensiei dispusă în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au beneficiat de stagiul complet de cotizare reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, faţă de prevederile art. 514 coroborate cu cele ale art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti”. Art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”. Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate, determinând totodată aria restrictivă a examinării pe care o face instanţa în soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel, unicul şi fundamentalul scop al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti. Spre această finalitate conduc şi dispoziţiile constituţionale care, în reglementarea art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, prevăd expres, la alin. (3), că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”. Ca urmare, dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii, se circumscriu cerinţei existenţei unei practici judiciare neunitare. Obiectul recursului în interesul legii în prezenta cauză priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, şi art. 169 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, ca stagiu complet de cotizare, vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti s-a relevat existenţa a două opinii diferite în problema de drept expusă, cu observaţia că orientarea minoritară a fost identificată exclusiv la nivelul unor complete de judecată din cadrul secţiilor a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale ale Curţii de Apel Bucureşti. La dosarul cauzei au fost depuse Adresa nr. 1/14.084/S7 din 29 septembrie 2014 a Secţiei a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, precum şi Hotărârea nr. 267 din data de 9 octombrie 2014 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti, care atestă împrejurarea că, în prezent, singura secţie care judecă în această materie, în cadrul instanţei, este Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar judecătorii din cadrul acestei secţii care susţineau punctul de vedere minoritar s-au raliat la opinia majoritară, astfel că nu mai există practică neunitară la nivelul acestei curţi de apel. Cum, la momentul sesizării, practica neunitară s-a evidenţiat exclusiv la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, iar ulterior a intervenit unificarea practicii judiciare la această curte de apel în acord cu orientarea majoritară a jurisprudenţei, se constată că în prezent nu mai există practică divergentă. Or, una dintre condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, instituită prin art. 515 din Codul de procedură civilă şi enunţată, de altfel, şi în art. 514 din Codul de procedură civilă, se referă tocmai la soluţionarea diferită a unor probleme de drept de către instanţele judecătoreşti, care să necesite intervenirea mecanismului recursului în interesul legii pentru a unifica o practică divergentă existentă. Faţă de cele menţionate se constată că, în acest caz, condiţia de admisibilitate referitoare la soluţionarea diferită a unor probleme de drept nu este îndeplinită. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514-515 din Codul de procedură civilă,