Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2014
admis

Decizia nr. 8 din 08 decembrie 2014

HOTĂRÂRE
08.12.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
Decizia nr. 8 din 08 decembrie 2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 8 din 08 decembrie 2014 8 decembrie 2014 20 iulie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Decizie nr. 8/2014 din 08/12/2014 Dosar nr. 7/2014 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 138 din 24/02/2015 Iulia Cristina Tarcea – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului Lavinia Curelea – preşedintele Secţiei I civile Roxana Popa – preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile Ionel Barbă – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Corina Michaela Jîjîie – preşedintele Secţiei penale Simona Lala Cristescu – judecător la Secţia I civilă Lavinia Dascălu – judecător la Secţia I civilă Aurelia Rusu – judecător la Secţia I civilă Beatrice Ioana Nestor – judecător la Secţia I civilă – judecător-raportor Dragu Creţu – judecător la Secţia I civilă Mihaela Tăbârcă – judecător la Secţia I civilă Tatiana Gabriela Năstase – judecător la Secţia a II-a civilă Minodora Condoiu – judecător la Secţia a II-a civilă Marian Budă – judecător la Secţia a II-a civilă Iulia Manuela Cîrnu – judecător la Secţia a II-a civilă Lucia Paulina Brehar – judecător la Secţia a II-a civilă – judecător-raportor Constantin Brânzan – judecător la Secţia a II-a civilă Carmen Sîrbu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Zoiţa Milăşan – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Eugenia Ion – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal – judecător-raportor Iuliana Rîciu – judecător la Secţia de

contencios administrativ şi fiscal Doina Duican – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Simona Camelia Marcu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Ilie Iulian Dragomir – judecător la Secţia penală Luciana Mera – judecător la Secţia penală Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 27 2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare. Din partea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa se prezintă domnul judecător Anghel Răzvan. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27 2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii, republicat), raportat la prevederile art. 76 lit. b) din acelaşi act normativ, respectiv dacă nerespectarea de către angajator a dreptului angajatului la preaviz, în ipotezele prevăzute de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, constituie un motiv de nulitate a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere şi care sunt condiţiile în care intervine nulitatea deciziei de concediere şi a măsurii concedierii pentru omisiunea de a indica în cuprinsul deciziei durata preavizului.

După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul domnului judecător Anghel Răzvan, din partea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa, în susţinerea recursului în interesul legii promovat. Domnul judecător Anghel Răzvan învederează că sunt în discuţie două probleme de drept, respectiv dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 78, raportat la prevederile art. 75 şi 76 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, nerespectarea de către angajator a dreptului la preaviz constituie un motiv de nulitate a deciziei de concediere şi condiţiile în care intervine nulitatea deciziei de concediere pentru omisiunea de a indica în cuprinsul său durata preavizului.

Cu privire la prima problemă, arată că s-a conturat o primă opinie în care s-a considerat că nu intervine sancţiunea nulităţii deciziei de concediere, însă angajatul are dreptul la despăgubiri, iar, într-o a doua opinie, s-a apreciat că în cazul în care angajatorul nu respectă dreptul la preaviz al angajatului intervine sancţiunea nulităţii deciziei de concediere. Referitor la cea de a doua problemă, învederează că, într-o opinie, s-a reţinut că omisiunea de a indica în cuprinsul deciziei de concediere durata preavizului atrage nulitatea absolută a deciziei, iar, în cea de a doua opinie, s-a susţinut că lipsa indicării duratei preavizului în decizia de concediere nu atrage nulitatea, dacă a fost indicată în alt înscris sau preavizul a fost în mod efectiv acordat şi nu s-a dovedit existenţa unei vătămări.

În concluzie, solicită admiterea recursurilor în interesul legii promovate şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Reprezentantului procurorului general, cu privire la prima problemă, arată că nerespectarea de către angajator a dreptului la preaviz atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere, indiferent dacă în decizia de concediere emisă angajatorul a menţionat sau nu durata preavizului, iar acordarea preavizului, cu durata minimă de 20 de zile lucrătoare, reprezintă pentru angajator o obligaţie stabilită în mod imperativ de lege.

Totodată, atunci când acordarea preavizului este obligatorie, înştiinţarea salariatului de către angajator asupra măsurii concedierii trebuie să fie premergătoare emiterii deciziei de concediere, iar salariatul nu poate renunţa la dreptul său la preavizul cu durata minimă de 20 de zile lucrătoare, întrucât o astfel de renunţare este nulă absolut, sancţiune ce intervine şi în cazul compensării în bani a dreptului la preaviz, chiar dacă această alternativă ar fi prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă.

Din perspectiva celei de a doua probleme, se apreciază că lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că a acordat salariatului, anterior concedierii, preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prin neindicarea acestui element nefiind afectată legalitatea măsurii concedierii înseşi, atât timp cât aceasta a fost luată de către angajator, cu respectarea procedurii legale. Faţă de cele expuse, în temeiul art. 517 din Codul de procedură civilă, solicită admiterea recursurilor în interesul legii formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursurilor în interesul legii, a constatat următoarele:

În numele legii D E C I D E: Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2014.

Magistrat-asistent, Ileana Peligrad Fără categorie

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă