Decizia nr. 6 din 26 septembrie 2005 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului

Decizia nr. 6 din 26 septembrie 2005 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului

26 septembrie 2005

29 iunie 2021

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

– SECŢIILE UNITE –

D E C I Z I A nr. VI                                                Dosar nr. 11/2005

Şedinţa de la 26 septembrie 2005

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 7 şi ale art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 78 judecători din totalul de 107 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentata procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se stabilească, în conformitate cu dispoziţiile art. 7, cu referire la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, că instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună, în cuprinsul hotărârilor ce le pronunţă, şi efectuarea înregistrării în registrul comerţului a menţiunilor privind condamnarea comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau necompatibil să exercite această activitate.

SECŢIILE UNITE,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

A. Prin recursul în interesul legii de față, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se susține că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar în aplicarea dispozițiilor art. 7, cu referire la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, privind Registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a relevat, în acest sens, că unele instanțe au considerat că nu le revine obligația de a dispune, prin hotărâre, efectuarea înregistrărilor în Registrul comerțului, cu privire la condamnarea comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate.

S-a mai relevat că alte instanțe, dimpotrivă, au dispus, prin hotărârile de condamnare, să fie efectuate, în Registrul comerțului, mențiunile la care se referă art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990.

B. Din examinarea susținerilor formulate în sprijinul cererii de lămurire a chestiunilor de drept enunțate, în raport cu soluțiile pronunțate de instanțe, se constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii s-a solicitat să se constate că procedează corect numai acele instanțe care, în cuprinsul hotărârii de condamnare a comerciantului pentru fapte penale ce-l fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate, dispun și efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în Registrul comerțului.

S-a motivat că, din moment ce această obligație este prevăzută în mod expres în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, privind Registrul comerțului, instanțelor le revine îndatorirea să o menționeze în cuprinsul hotărârii pe care o pronunță, ea neputând fi suplinită prin trimiterea la oficiul comerțului, potrivit alin. (1) al aceluiași articol, de copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni susceptibile de a fi înregistrate, în Registrul comerțului, conform legii.

S-a subliniat că nedemnitatea la care se referă art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, deși nu are caracter de sancțiune penală, cum sunt pedepsele complementare privitoare la interzicerea unor drepturi, se impune să fie menționată în dispozitivul hotărârii, deoarece decurge, totuși, din condamnarea pentru săvârșirea, de către comerciant, a unei fapte penale specifice, cum ar fi gestiunea frauduloasă, abuzul de încredere, falsul, uzul de fals, înșelăciunea, delapidarea, mărturia mincinoasă, darea și luarea de mită, infracțiunile prevăzute în art. 265-276 din Legea nr. 31/1990 sau în legile financiare, vamale.

Conchizându-se, s-a învederat că dispoziției înscrise în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, nu i se poate asigura eficiența preconizată de legiuitor, decât în cazul când instanțele judecătorești dispun, prin hotărârea pe care o pronunță, și efectuarea înregistrării, în Registrul comerțului, a mențiunilor privind condamnarea comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn să mai exercite această activitate.

Pentru soluționarea acestei chestiuni de drept, în privința căreia se susține că s-ar fi pronunțat soluții diferite, este de observat că prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că „instanțele judecătorești sunt obligate să trimită Oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii”.

Este adevărat că în alin. (2) al articolului menționat se subliniază: „în aceste încheieri și hotărâri instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în Registrul comerțului”.

Dar, din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 26/1990, astfel cum a fost republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu rezultă că prevederile acesteia s-ar referi și la obligația instanțelor judecătorești de a dispune, prin hotărârea de condamnare, efectuarea de înregistrări, în Registrul comerțului, cu privire la faptele penale reținute, în sarcina comerciantului, care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate.

Sub acest aspect, este de observat că prevederea din art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, potrivit căreia instanțele judecătorești au obligația de a dispune, în cuprinsul încheierilor și hotărârilor, efectuarea înregistrărilor în Registrul comerțului, se referă la încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în Registrul comerțului, precum și la hotărârile prin care se soluționează recursul împotriva acestor încheieri, în conformitate cu procedura reglementată prin art. 6 din aceeași lege.

Ca urmare, prevederea din art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, potrivit căreia se vor înregistra în Registrul comerțului, între altele, și mențiuni referitoare la „hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate”, nu are legătură cu încheierile și hotărârile la care se referă art. 7 alin. (2) din aceeași lege.

Așadar, pe lângă faptul că din cuprinsul Legii nr. 26/1990 nu rezultă obligația instanței de a dispune efectuarea de mențiuni în acest sens, în Registrul comerțului, prin însăși hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite o atare activitate, dar textul art. 7 alin. (2) din aceeași lege, invocat în calea extraordinară de atac exercitată, nici nu are legătură cu mențiunea la care se referă art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, această mențiune urmând să fie efectuată, în mod firesc, pe baza acelei hotărâri, cu ocazia punerii ei în executare.

În consecință, constatându-se că textul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 nu se referă la conținutul dispozitivului hotărârii de condamnare ce face obiectul reglementării cuprinse în art. 21 lit. g) din aceeași lege, astfel că nu se pot ivi soluții diferite în această privință, pronunțate de către instanțele judecătorești, urmează ca recursul în interesul legii să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în interesul legii, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 7 și ale art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, privind Registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

Prof. univ. dr.

Nicolae Popa

PRIM  MAGISTRAT ASISTENT,

Ioan Răileanu

Decizii RIL Secţii Unite - până la data de 17 ianuarie 2011