Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4625/2018

HOTĂRÂRE
01.11.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4625/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta SOCIETATEA "TELECOMUNICAȚII C.F.R." S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 509 din 16 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Ploiești. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2023/2018
Ședința publică din data de 17 mai 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 17 iulie 2015, reclamanta A. S.A. BUCUREȘTI a chemat
ÎCCJ 2018-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4052/2018
Ședința publică din data de 4 octombrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la
ÎCCJ 2018-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2885/2018
Ședința publică din data de 14 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 5 aprilie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2018-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 967/2018
Ședința publică din data de 20 martie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 20 martie 2017, sub dosarul nr. x/2015, reclamantul A. a chemat
ÎCCJ 2018-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5210/2018
% pe zi de întârziere începând cu a 5 a zi de la data emiterii fiecărei facturi fiscale și până la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1923,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă