Decizie nr. 11 din 22 aprilie 2015

Decizie nr. 11 din 22 aprilie 2015

22 aprilie 2015

29 septembrie 2021

ROM

ÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

Decizie nr. 11/2015

Dosar nr. 612/1/2015

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 381 din 02/06/2015

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog       – judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secţia penală

Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu – judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală

Luciana Mera – judecător la Secţia penală – judecător-raportor

Florentina Dragomir – judecător la Secţia penală

Mihaela Ivănuş – magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori – prin Încheierea de şedinţă din data de 4 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 1.116/316/2014, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept „dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

4

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Ivănuş, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de domnul procuror Cosmin Grancea.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept curţile de apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

Totodată, asupra chestiunii ce formează obiectul sesizării au comunicat puncte de vedere prof. dr. V. Paşca din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu”.

A fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul- raportor, care a fost comunicat inculpatului C.G.I. şi părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi (D.G.R.F.P. Galaţi) potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Atât inculpatul C.G.I., cât şi partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, au comunicat punctele lor de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă judecăţii.

Magistratul-asistent a mai precizat că, la data de 25 martie 2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – a transmis Adresa nr. 400/C/440/III-5/2015 din 24 martie 2015 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind transmise totodată şi concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a acordat cuvântul domnului procuror Cosmin Grancea să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 612/1/2015.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării, în sensul că aceasta este formulată de un complet al unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, cauza se află în cursul judecăţii, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei de către Curtea de Apel Galaţi.

Pe fondul sesizării, a apreciat că, la momentul soluţionării, trebuie să se aibă în vedere considerentele pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – le-a expus în Decizia nr. 17/2013 cu privire la încadrarea juridică în cazul în care se reţine atât infracţiunea de contrabandă, cât şi infracţiunea de evaziune fiscală.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că infracţiunea de contrabandă constituie o infracţiune complexă, iar elementul material şi scopul infracţiunii de evaziune fiscală sunt incluse în elementul material şi în scopul infracţiunii de contrabandă. S-a constatat că această soluţie nu împiedică soluţionarea acţiunii civile, în sensul de a fi obligaţi inculpaţii la plata tuturor daunelor, taxele fiind datorate în considerarea bunurilor, şi nu în considerarea încadrării juridice a faptei. Totodată, s-a făcut referire la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

A susţinut că dispoziţiile legale care trebuie interpretate sunt identice în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Codul vamal comunitar, iar prevederile din Codul vamal comunitar au fost deja interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, astfel încât soluţia nu poate fi decât aceea care a fost deja pronunţată de instanţa europeană.

A menţionat că dispoziţiile legale care trebuie interpretate sunt cele privind definiţia dată datoriei vamale, precum şi cele privind definiţia dată naşterii şi stingerii acestei datorii. În Codul vamal comunitar se prevede că datoria vamală reprezintă obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import, iar drepturile de import sunt taxele vamale şi taxele vamale cu efect echivalent. Datoria vamală se naşte, între altele, şi prin introducerea ilegală de bunuri pe teritoriul comunităţii, din chiar momentul introducerii acestor bunuri. Datoria vamală se stinge, între altele, şi prin confiscare, dar numai în situaţia în care această confiscare s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă.

În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat mai multe hotărâri, exemplificând Hotărârea Veli Elshani, prin care instanţa europeană a statuat că fac obiectul unei introduceri ilegale pe teritoriul comunităţii mărfurile care, după trecerea de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului comunităţii, nu au fost prezentate în vamă şi nu au fost transportate spre acel birou vamal. S-a mai arătat că dispoziţiile Legii nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că, pentru a determina stingerea datoriei vamale, sechestrarea bunurilor trebuie să intervină înainte ca acestea să treacă de primul birou vamal situat în interiorul comunităţii. Dacă sechestrarea intervine după ce bunurile au trecut de primul birou vamal, acestea ajung să circule în interiorul comunităţii şi constituie o ameninţare la comerţul comunitar şi la concurenţă, astfel încât ele trebuie să aibă regimul bunurilor care ar circula legal în interiorul comunităţii, urmând să fie supuse taxelor vamale.

Prin urmare, dacă sechestrarea bunurilor intervine după ce acestea au trecut de primul birou vamal, datoria vamală nu se stinge prin sechestrare şi confiscare.

Totodată, în Cauza Dansk Transport og Logistik, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat şi care este momentul exigibilităţii diverselor taxe, respectiv că faptul generator al accizei şi al taxei pe valoare adăugată se produce în momentul în care aceste bunuri sunt introduse pe teritoriul comunităţii.

Având în vedere această jurisprudenţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi împrejurarea că infracţiunea de contrabandă a fost definită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – ca fiind o infracţiune complexă, care include infracţiunea de evaziune fiscală, a apreciat că trebuie să se răspundă sesizării strict cu privire la situaţia de fapt care a determinat problema de drept în cauză, în sensul că indisponibilizarea bunurilor introduse pe teritoriul comunităţii nu duce la stingerea datoriei vamale, cu excepţia cazului în care ele au fost indisponibilizate înainte de a trece de primul birou vamal.

De asemenea, aceasta trebuie să fie soluţia în toate situaţiile care pot apărea, indiferent că bunurile trec prin vamă sau prin alte locuri decât cele care sunt stabilite pentru control vamal.

Un membru al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a solicitat reprezentantului Ministerului Public să precizeze în ce măsură problema cu care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie impune lămurirea unor aspecte conexe, şi anume: la ce taxe se referă datoria vamală, obligativitatea acordării accesoriilor fiscale, precum şi temeiul confiscării, având în vedere sub acest ultim aspect concluziile scrise depuse de parchet, în cuprinsul cărora se face referire la dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că hotărârea prealabilă nu ar trebui să cuprindă referiri la temeiul confiscării sau să cuprindă în considerente o expunere detaliată cu privire la acest aspect, deoarece nu confiscarea reprezintă problema ce trebuie rezolvată, ci aspectul privind obligarea la plata taxelor vamale.

Dacă s-ar aprecia că temeiul confiscării este reprezentat de dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. a) din Codul penal, nu s-ar putea dispune confiscarea prin echivalent, având în vedere prevederile art. 112 alin. (5) din Codul penal, care fac trimitere doar la lit. b)-e) ale art. 112 alin. (1) din Codul penal, însă nu aceasta este problema din speţă, întrucât, în cauză, bunurile au fost indisponibilizate, deci ele există. De asemenea, hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se referă strict la situaţia când bunurile au fost indisponibilizate şi urmează a fi confiscate.

În ce priveşte plata accesoriilor, există pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o sesizare în sensul pronunţării unei hotărâri prealabile care are ca obiect plata accesoriilor în cazul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

În concluzie, a apreciat că ar trebui ca sesizarea să fie soluţionată limitat la situaţia introducerii ilegale a unor bunuri care au fost indisponibilizate şi dacă în această situaţie se plătesc sau nu taxe vamale.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 4 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 1.116/316/2014, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept „dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective”.

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1.116/316/2014 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost sesizată cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, şi de inculpatul C.G.I. împotriva Sentinţei penale nr. 203 din 13 noiembrie 2014 pronunţate de Judecătoria Târgu Bujor în Dosarul nr. 1.116/316/2014.

Prin Rechizitoriul nr. 130/P/2013 din 8 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor sub nr. 1.116/316/2014, în data de 9 iulie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a reţinut, în esenţă, că la data de 25 ianuarie 2010, în jurul orelor 10,30, inculpatul C.G.I. a plecat de la domiciliu, la volanul autoturismului marca Volkswagen Passat nr. BR 73 GCM, a trecut frontiera între România şi Republica Moldova prin P.T.F. Oancea, judeţul Galaţi, şi s-a deplasat în piaţa din localitatea Cahul, unde a luat legătura cu o persoană de sex masculin, pe care o cunoştea sub numele de Saşa, despre care ştia că se ocupă cu vânzarea de ţigări şi electrocasnice şi a stabilit cu aceasta să îi procure cantitatea de 5.000 de pachete de ţigări de provenienţă din Republica Moldova, pentru care urma să îi achite suma de 17.700 lei.

Conform înţelegerii, inculpatul s-a reîntors în România, intrând prin P.T.F. Oancea, judeţul Galaţi, în jurul orelor 14,30-15,00 şi s-a deplasat în localitatea Roşcani, judeţul Galaţi, acesta fiind locul convenit cu cetăţeanul moldovean pentru efectuarea tranzacţiei. A aşteptat, în locaţia stabilită, până în jurul orei 22,00, când, în apropierea sa, au staţionat două autoturisme cu numere de înmatriculare de Republica Moldova, din care au coborât două persoane de sex masculin. A discutat cu una dintre ele, pe nume Ion, care i-a înmânat mai multe colete învelite în folie neagră de plastic, în care se afla cantitatea de ţigări solicitată, respectiv 5.000 de pachete, şi căreia i-a achitat contravaloarea acestora, respectiv suma de 17.700 lei. După finalizarea tranzacţiei, inculpatul a încărcat coletele în maşina personală şi s-a deplasat pe DN 26, judeţul Galaţi, cu intenţia de a ajunge la domiciliu.

Pe raza localităţii Vlăşcuţa, comuna Măstăcani, judeţul Galaţi, inculpatul a fost oprit în trafic de un echipaj al poliţiei de frontieră, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cu ocazia controlului asupra autoturismului condus de inculpat au fost descoperite, atât în portbagaj, cât şi în habitaclu, coletele învelite în folie neagră de plastic. I s-a solicitat inculpatului să desfacă un colet, descoperindu-se în interior mai multe pachete de ţigări marca Winston, având aplicat timbru de acciză Republica Moldova. Inculpatul a fost condus la sediul poliţiei de frontieră unde, în prezenţa sa, au fost deschise toate coletele pe care le transporta, constatându-se că acestea conţineau pachete de ţigări de diferite mărci (Winston Silver, Winston Blue Super Slims, Glamour Azure Super Slims şi Kent Nanotek), având aplicate timbre de acciză Republica Moldova.

S-a procedat la numărarea ţigaretelor, rezultând cantitatea totală de 5.914 pachete, ce a fost ridicată de organele de poliţie şi depusă la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Galaţi, cu Dovada seria AAA nr. 05541 din data de 27 ianuarie 2010.

De asemenea, de la inculpat au fost ridicate şi sumele de 487 lei şi 2.550 euro, asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului.

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 54.076 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, la care se adaugă accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale până la data plăţii integrale.

Prin Sentinţa penală nr. 203/13 noiembrie 2014 a Judecătoriei Târgu Bujor s-a dispus, în baza art. 386 din Codul de procedură penală, raportat la art. 5 din Codul penal, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.G.I., din infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările următoare, în infracţiunea de complicitate la contrabandă, prevăzută de art. 26 din Codul penal (1969), raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare (faptă săvârşită la data de 25 ianuarie 2010) şi condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal (1969), pe o perioadă de 2 (doi) ani. S-a aplicat şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal (1969).

În temeiul art. 81 alin. 1 din Codul penal (1969), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni.

S-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, privind obligarea inculpatului la plata sumei de 54.076 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi al altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, la care s-au adăugat accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale de la data de 25 ianuarie 2010, până la data plăţii integrale.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e) din Codul penal (1969), s-a dispus confiscarea de la inculpat a 5.914 pachete de ţigarete, depuse la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Galaţi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, s-a dispus ridicarea – la momentul rămânerii definitive a sentinţei penale – a sechestrelor asigurătorii instituite prin Ordonanţa nr. 18/D/P/2010 din data de 29 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 277 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei. Per a contrario, atunci când mărfurile sau bunurile care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă se găsesc şi sunt ulterior confiscate, infractorul nu va mai fi obligat la plata echivalentului lor în lei, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă prin Decizia penală nr. 1.644 din 1 aprilie 2003.

De asemenea, s-a mai învederat că, potrivit art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală se stinge prin: a) plata cuantumului drepturilor; b) remiterea cuantumului drepturilor; c) invalidarea declaraţiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor; d) confiscare; e) distrugerea prin dispoziţia autorităţii vamale; f) abandonul în favoarea statului; g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forţei majore; h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

Aşadar, prin confiscarea bunurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, se realizează stingerea datoriei vamale aferentă bunurilor respective.

Deşi în art. 256 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)-h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor, este evident că această ipoteză nu se poate aplica în cazul mărfurilor introduse ilegal în ţară prin alte locuri decât cele destinate controlului, fiind exclusă de plano într-o asemenea situaţie acordarea liberului de vamă de către autorităţile vamale.

A mai reţinut instanţa de fond că, prin obligarea, pe de o parte, a inculpatului la plata sumei de 54.076 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, sumă la care se adaugă accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale de la data de 25 ianuarie 2010 până la data plăţii integrale către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi şi prin confiscarea, pe de altă parte, a celor 5.914 pachete de ţigări, s-ar ajunge în fapt la o dublă sancţionare, din punct de vedere material, pentru una şi aceeaşi activitate infracţională.

Instanţa de fond a mai constatat că pentru ţigările care au făcut obiectul contrabandei nu s-a reuşit intrarea acestora în circuitul comercial, fiind indisponibilizate în vederea confiscării de către autorităţi, astfel că inculpatul nu poate fi obligat la plata drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, sumă la care să se adauge accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale, astfel cum s-a solicitat de către partea civilă.

Pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a inculpatului este necesară întrunirea a patru condiţii: să se fi cauzat un prejudiciu, să se fi săvârşit o faptă ilicită, între fapta ilicită şi prejudiciu să existe raport de cauzalitate, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fi fost săvârşită cu vinovăţie.

În cauză, instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia privitoare la existenţa prejudiciului. Prejudiciul material presupune o lezare certă şi actuală a patrimoniului celui care pretinde producerea prejudiciului respectiv. În cazul complicităţii la infracţiunea de contrabandă, care este o infracţiune de pericol, nu se poate vorbi despre producerea vreunui prejudiciu numai prin înlesnirea la introducerea în ţară, în mod fraudulos, a unor mărfuri de contrabandă neurmată de introducerea respectivelor mărfuri în circuitul comercial şi necauzându-se astfel vreun prejudiciu bugetului de stat.

Dacă s-ar fi reuşit introducerea mărfurilor de contrabandă în circuitul comercial, evident s-ar fi produs o fraudare a bugetului de stat prin neplata drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă. În situaţia în care mărfurile de contrabandă sunt interceptate şi, ulterior, confiscate de către autorităţi, prejudicierea bugetului de stat nu se produce, întrucât mărfurile respective nu au fost valorificate de către făptuitor şi nici nu mai există vreo posibilitate ca prejudiciul să se producă în viitor.

Împotriva Sentinţei penale nr. 203 din 13 noiembrie 2014 a Judecătoriei Târgu Bujor au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, şi inculpatul C.G.I. La termenul de judecată din data de 7 ianuarie 2015, inculpatul a declarat că înţelege să îşi retragă apelul formulat.

Procurorul şi partea civilă au criticat hotărârea primei instanţe doar cu privire la latura civilă, arătând că în mod greşit s-a dispus respingerea acţiunii civile exercitate în cauză.

Instanţa de apel a reţinut că problema de drept care se ridică în cauză este aceea dacă, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

De asemenea, s-a arătat că în practica judiciară recentă această chestiune a fost una controversată, instanţele de judecată, inclusiv instanţa supremă, adoptând soluţii diferite.

Curtea de apel a mai observat că, în această materie, prin Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal (1969), în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, concomitent cu obligarea legală a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală. Astfel fiind, chestiunea în discuţie nu a primit o rezolvare din partea instanţei supreme, după această decizie instanţele continuând să pronunţe soluţii contradictorii.

Chiar dacă prin Nota nr. 8 din 14 ianuarie 2013 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a încercat unificarea practicii judiciare în această materie, dificultăţile generate de imprecizia sintagmei „zona în care se află primul birou vamal” au determinat pronunţarea, în continuare, de hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Punctele de vedere ale părţilor

Procurorul şi partea civilă au apreciat că instanţa de fond a reţinut eronat că datoria vamală s-a stins ca urmare a confiscării cantităţii de 5.914 pachete de ţigări găsite asupra inculpatului, respectiv că prejudicierea bugetului de stat nu s-a produs întrucât ţigările nu au fost introduse în circuitul comercial.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 13 şi art. 4 pct. 14 lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin datorie vamală se înţelege obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar prin drepturi de import se înţelege taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare, prevede că datoria vamală la import ia naştere prin introducerea sau deţinerea ilegală pe teritoriul vamal al comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Conform art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import, iar la art. 224 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se arată că debitori sunt, printre alţii, persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză sau orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză ori care ştia sau care trebuia să ştie în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor că acestea au fost introduse ilegal.

În cazul infracţiunii de contrabandă, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi producerea unei pagube bugetului de stat prin neplata taxelor vamale.

Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 206

5

lit. b), art. 206

6

, art. 206

7

lit. d), art. 131 şi art. 136 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), s-a apreciat că pentru ţigările provenite din Republica Moldova, introduse ilegal pe teritoriul României, cu complicitatea inculpatului şi găsite asupra sa, acesta datorează suma de 54.076 lei, plus accesorii.

Concluzia primei instanţe, în sensul că datoria vamală s-ar fi stins prin confiscarea pachetelor de ţigări, este greşită deoarece, potrivit art. 256 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) şi lit. h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce îndeplinea obligaţia de plată a drepturilor. Or, în cauză, mărfurile nu au fost declarate la vamă, au fost introduse în ţară în mod ilegal. Inculpatul a fost depistat cu ţigările asupra sa după introducerea acestora în ţară, iar nu în imediata apropiere a punctului de trecere al frontierei.

În sprijinul argumentelor învederate, procurorul şi partea civilă au invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza C-459/07 – Veli Elshani vs. Hauptzollamt Linz).

Inculpatul, prin apărător ales, a arătat că în această problemă există o diversitate de soluţii, însă soluţia majoritară este în sens contrar celor susţinute de procuror şi partea civilă. În acest sens a depus la dosarul cauzei, cu titlu de practică judiciară, două hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus confiscarea, dar nu şi obligarea inculpaţilor la plata datoriei vamale către stat.

În opinia inculpatului, prin hotărârea pronunţată, Judecătoria Târgu Bujor a aplicat un principiu de bază al dreptului, respectiv acela potrivit căruia o persoană nu poate fi obligată de două ori la plata unei datorii. Ţigările au fost plătite de inculpat, dar acesta nu a rămas cu un folos şi nici statul român nu a înregistrat vreo pierdere deoarece ţigările nu au intrat în circuitul comercial. Statul român, în opinia inculpatului, ar realiza o îmbogăţire fără just temei dacă s-ar admite acţiunea civilă.

În privinţa dispoziţiilor art. 256 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a arătat că acestea sunt redactate într-un mod insuficient de clar, deoarece arată că „stingerea datoriei vamale în cazul de la alin. (1) lit. d) şi h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului la vamă”. Or, în cazul de faţă nu s-a intrat în ţară în mod legal cu ţigările, pentru a se acorda „liber la vamă”.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată de procuror, s-a arătat că aceasta se referă la alte situaţii, în care se presupune că bunurile au intrat legal în ţară, dar ulterior au urmat alt circuit.

Punctul de vedere al Curţii de Apel Galaţi

Membrii completului de judecată au avut opinii diferite asupra chestiunii în discuţie.

Astfel, unul dintre membrii completului a apreciat ca fiind corect raţionamentul instanţei de fond, considerând că, în cazul infracţiunii de contrabandă, atunci când bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

Suplimentar faţă de argumentele prezentate de instanţa de fond în motivarea soluţiei dispuse, s-a mai arătat că, potrivit art. 653 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 8.000 lei sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă.

Potrivit art. 654 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 653 alin. (1) lit. a) -c), atunci când mărfurile nu mai pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata unei sume egale cu valoarea în vamă a acestora, la care se adaugă drepturile de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor. Această măsură are acelaşi efect juridic ca şi confiscarea mărfurilor în ceea ce priveşte stingerea datoriei vamale.

S-a arătat că una şi aceeaşi faptă, constând în sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal, poate constitui, după caz, infracţiunea de contrabandă sau contravenţie de contrabandă, în funcţie de valoarea bunurilor sau de frecvenţa faptelor într-o anumită unitate de timp.

Însă, în ceea ce priveşte contravenţia de contrabandă, dispoziţiile art. 654 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc cu claritate ce se întâmplă în cazul în care bunurile nu se găsesc, autorul faptei fiind obligat la plata unei sume egale cu valoarea în vamă a acestora, la care se adaugă drepturile de import şi alte drepturi legal datorate, reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor.

În acest context s-a apreciat că aplicarea unui alt tratament sancţionator, din punctul de vedere al răspunderii civile, în privinţa infracţiunilor de contrabandă, în sensul că autorul ar trebui obligat – chiar dacă faţă de bunurile obiect al infracţiunii se dispune confiscarea – şi la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate, apare ca fiind o soluţie cel puţin inechitabilă.

În opinia celuilalt membru al completului, soluţia corectă în cauză este aceea propusă de procuror şi de partea civilă, în sensul că, pe lângă confiscarea ţigărilor provenind din săvârşirea infracţiunii de contrabandă, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună şi obligarea inculpatului la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate.

Cu titlu exemplificativ au fost menţionate mai multe hotărâri judecătoreşti identificate în jurisprudenţa Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de contrabandă şi s-a admis acţiunea civilă formulată de A.N.A.F., fiind obligaţi inculpaţii să plătească contravaloarea datoriei vamale, cu titlu de daune, cumulativ cu confiscarea bunurilor de contrabandă.

A fost însuşită motivarea acestor hotărâri, în sensul că, potrivit art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, prin datorie vamală se înţelege obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar potrivit art. 4 pct. 14 lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile de import reprezintă taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Potrivit prevederilor art. 224 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Aceeaşi reglementare este cuprinsă şi în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, unde se precizează că o datorie vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import şi că debitor vamal este şi orice persoană care a dobândit sau deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în mod normal, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal.

Prin Hotărârea Curţii Europene de Justiţie dată în Cauza 24-68 din data de 1 iulie 1969, având ca părţi Comisia Comunităţii Europene împotriva Italiei, s-a statuat că toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligaţie pecuniară, indiferent de mărimea, destinaţia şi modul de aplicare, care este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestea traversează o frontieră, şi care nu este o taxă vamală în sensul strict al cuvântului, este o „taxă cu efect echivalent”. Aşa fiind, hotărârea Curţii Europene de Justiţie se referă şi la acciza şi T.V.A.-ul percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României şi reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse în drepturile de import.

În consecinţă, în mod nejustificat, instanţa de fond a apreciat că din cuantumul despăgubirilor solicitate trebuie scăzută valoarea în vamă, cu alte cuvinte preţul la care au fost evaluate ţigaretele, cu argumentul că acestea au fost supuse confiscării, fără să observe că măsura de siguranţă a confiscării speciale se impunea pentru înlăturarea unei stări de pericol, având caracterul unei sancţiuni penale.

Nu pot fi primite susţinerile potrivit cărora, odată ridicate ţigaretele în vederea confiscării, datoria vamală nu s-ar mai datora, nefiind incidente dispoziţiile art. 233 primul paragraf lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului de instituire a codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, sau cele ale art. 256 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie stingerea datoriei vamale în cazul confiscării, însă condiţionat de producerea situaţiei înainte de acordarea liberului de vamă, adică a sechestrării mărfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene, conform celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 2 april ie 2009 în Cauza C-459/2007 (Veli Elshani împotriva C. Hauptzollamt Linz).

De asemenea a fost însuşită soluţia adoptată prin Decizia penală nr. 542 din 14 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în sensul că, dacă inculpaţii au fost surprinşi în flagrant în momentul introducerii bunurilor pe teritoriul vamal, fără a se depăşi zona în care se afla primul birou vamal, ei nu mai pot fi obligaţi şi la plata drepturilor de import.

În speţă s-a reţinut că inculpaţii au fost prinşi în flagrant în dimineaţa zilei de 22 iunie 2010, după ce preluaseră de pe malul râului Prut mai multe baxuri de ţigări ce le fuseseră aduse de cetăţeni moldoveni, descoperindu-se asupra lor cele 10.625 pachete de ţigări marca „Plugaru”.

Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-230/08 din 29 aprilie 2010 s-a decis că art. 5 alin. (1) paragraful 3 şi art. 6 alin. (1) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor şi deţinerea, circulaţia şi monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 96/99/CE a Consiliului din 30 decembrie 1996, trebuie interpretate în sensul că mărfurile puse sub sechestru în momentul introducerii pe teritoriul vamal al comunităţii, distruse simultan sau ulterior, fără ca ele să fi ieşit vreodată din posesia autorităţilor, nu au fost importate în Comunitate, astfel încât faptul generator al accizei în ce le priveşte nu se produce.

Dimpotrivă, mărfurile puse sub sechestru după ce au fost introduse ilegal pe acest teritoriu, şi anume din momentul în care au ieşit din zona în care se află primul birou vamal situat în interiorul teritoriului respectiv, nu sunt considerate într-un regim de „suspendare a accizelor”, astfel încât faptul generator al accizei pentru aceste mărfuri se produce şi, prin urmare, acciza devine exigibilă.

III. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

La nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-au conturat două opinii:

În opinie majoritară, s-a susţinut că, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate.

În opinie minoritară, s-a apreciat că în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

IV. Jurisprudenţa naţională în materie

Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Judecătoria Buftea), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Zalău, Judecătoria Jibou), Curtea de Apel Constanţa (Tribunalul Constanţa, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Babadag, Judecătoria Medgidia), Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Craiova, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Târgu Jiu), Curtea de Apel Galaţi (Tribunalul Galaţi, Judecătoria Brăila, Judecătoria Făurei, Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Tecuci), Curtea de Apel Iaşi (Judecătoria Bârlad, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Oradea (Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Oradea şi Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Ploieşti (Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina), Curtea de Apel Suceava (Tribunalul Botoşani, Judecătoria Botoşani, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Gura Humorului, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Judecătoria Săveni, Judecătoria Suceava) şi Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Moldova Nouă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Oraviţa).

Unele dintre hotărâri au fost pronunţate în sensul că, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate, iar celelalte hotărâri au fost pronunţate în sensul că, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii de contrabandă au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

V. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cele mai multe hotărâri identificate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală sunt în sensul opiniei majoritare exprimate de celelalte instanţe (cu titlu exemplificativ: deciziile penale nr. 3.759 din 16 noiembrie 2012, nr. 1.145 din 2 aprilie 2013, nr. 2.125 din 18 iunie 2013, nr. 2.864 din 25 septembrie 2013). În sensul opiniei minoritare a fost identificată Decizia nr. 1.644 din 1 aprilie 2003.

Din categoria deciziilor în interesul legii, relevantă este Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2011, prin care Înalta Curte, învestită cu problema de drept ce face obiectul sesizării de faţă, a respins ca inadmisibil recursul promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În mod tangenţial, chestiunea a fost abordată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu ocazia dezlegării altei probleme de drept, prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014.

VI. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

– Hotărârea din 4 martie 2004, Viluckas şi Jonusas, C-238/02 şi C-246/02;

– Hotărârea din 3 martie 2005, Papismedov şi alţii, C-195/03;

– Hotărârea din 2 aprilie 2009, Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, C459/07;

– Hotărârea din 29 aprilie 2010, Cauza C230/08, Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet;

– Hotărârea din 1 iulie 1969, Cauza 24/68, Comisia Comunităţilor Economice Europene împotriva Republicii Italiene.

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Prof. dr. V. Paşca din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a comunicat un punct de vedere în care a precizat următoarele:

Indubitabil, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, are ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale, ceea ce dă drept la despăgubiri.

Măsura confiscării speciale a bunurilor introduse în ţară prin contrabandă nu înlătură dreptul la despăgubiri al A.N.A.F. – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, având în vedere temeiurile juridice şi finalitatea celor două măsuri.

Datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare], dispoziţie care este conformă prevederilor art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, în care se precizează că o datorie vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Este adevărat că datoria vamală se stinge şi prin confiscare, dar numai în situaţiile în care aceasta s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă [art. 256 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare], deoarece până la acordarea liberului de vamă bunurile nu sunt considerate intrate pe teritoriul României. În cazul introducerii ilegale prin alte locuri decât punctele de vamă pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, este evident că nu se poate pune problema liberului de vamă.

În concluzie, datoria fiscală nu se confundă cu confiscarea specială, chiar dacă aceasta din urmă se dispune prin obligarea la plata echivalentului bunurilor confiscabile, care nu pot fi confiscate în natură.

Datoria vamală cuprinde: taxa pe valoarea adăugată, acciza, comisionul vamal şi eventual alte taxe specifice şi se datorează în cazul bunurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, prin locuri ilegale sau prin sustragere de la control vamal, indiferent de confiscarea în natură sau prin echivalent a bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii.

În punctul de vedere transmis de Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” se arată următoarele:

Ocrotind în mod generic controlul statului asupra circulaţiei bunurilor şi mărfurilor înspre şi dinspre propriul teritoriu, incriminarea contrabandei este destinată să protejeze, pe lângă interesele de politică generală, a căror realizare este urmărită prin reglementarea importului şi exportului unor categorii de bunuri sau mărfuri, şi interesele financiare ale statului decurgând din taxarea bunurilor şi a mărfurilor respective, în funcţie de valoarea în vamă a acestora. În cazul importului de bunuri sau mărfuri, această taxare reprezintă şi o condiţie a legalităţii introducerii lor pe teritoriul vamal al României, tot astfel precum plata accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, de asemenea, în funcţie de valoarea bunurilor sau a mărfurilor, reprezintă o condiţie a legalităţii actelor juridice având ca obiect aceste bunuri sau mărfuri.

Potrivit Legii nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) lit. a)], în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal [art. 224 alin. (2)], însă aceeaşi datorie vamală se stinge prin confiscare [art. 256 alin. (1) lit. d)], iar atunci când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei (art. 277). Astfel, confiscarea apare ca o sancţiune constând în extinderea datoriei vamale dincolo de cuantumul obţinut prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor până la chiar această valoare. În consecinţă, dispunerea confiscării bunurilor exclude obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată.

VIII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, atât inculpatul C.G.I., cât şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi au comunicat, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Inculpatul C.G.I. a apreciat că o persoană nu poate fi obligată de două ori la plata unei datorii, susţinând că stingerea obligaţiei vamale se realizează prin confiscarea bunurilor