ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2062/2018

Ședința publică din data de 22 mai 2018

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București și disjunsă din dosarul nr. x/2015, având ca obiect validare poprire în dosarul execuțional nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A.:

1) să se constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la pct. 4.1, 4.2, 4.3, 5.2, 5.3, 5.4, 5.6, 5.7, 5.8 din contractul de credit de consum nr. x/13.08.2008 și la punctele 1.1 până la punctele 3.3 din actul adițional nr. x/26.06.2009;

2) să se constate nulitatea absolută a acestor clauze;

3) să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor contestate;

4) să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Prin cererea intitulată "cerere completatoare la cererea principală", reclamantul a completat temeiul de drept al acțiunii în sensul indicării Directivei nr. 93/93/CEE a Consiliului Uniunii Europene, Directivei nr. 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului, Tratatului prin funcționarea Uniunii Europene, Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992 și O.U.G. nr. 50/2010.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta B. S.A. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1578 C. civ. din 1864, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, art. 107 din Legea nr. 71/2011, art. 3 alin. (1) din Regulamentul BNR nr. 4/2005 și art. 244 C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă a respins excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a reținut că s-a produs efectul prorogării de competență cu privire la cererea reconvențională ce a fost disjunsă din dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3015 din 24 aprilie 2017, Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit de consum nr. x/13.08.2008 la pct. 4.1 alin. (1) partea finală și pct. 4.3 alin. (1) și (2) referitoare la dobânda variabilă și dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele; a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.157,93 RON, achitată cu titlu de dobândă variabilă, inclusă în ratele aferente perioadei cuprinse între noiembrie 2008 și 14 iunie 2009; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON; a respins ca tardivă cererea completatoare depusă la 10 iunie 2016; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii în tot a cererii reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 352 din 5 februarie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3015 din 24 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea în tot a deciziei recurate, iar în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată aferente tuturor fazelor procesuale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la 3 aprilie 2018.

Dosarul de recurs a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind înregistrat la 23 aprilie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 158 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că prezentul dosar s-a format în urma disjungerii cererii reconvenționale din dosarul nr. x/2015, având ca obiect validare poprire în dosarul execuțional nr. x/2012. Având în vedere că atât cererea de validare a popririi, cât și cererea reconvențională au natura unor incidente procedurale, rezultă că legea aplicabilă în materie procesual civilă se va determina în funcție de data începerii executării silite, conform art. 25 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia, "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Cum executarea silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. x/2012 a fost declanșată sub imperiul C. proc. civ. din 1865, rezultă că prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile acestui act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ. din 1865, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile anume prevăzute de lege".

În temeiul acestui text de lege, Înalta Curte este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege".

Prevederile legale anterior menționate consacră exclusivitatea de competență a curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel și în primă instanță.

Totodată, conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, "recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel".

Acest text de lege dă expresie principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, conform căruia învestirea instanțelor de control judiciar se face din treaptă în treaptă.

Pornind de la aceste considerații principiale, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia civilă nr. 352 din 5 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului București este Curtea de Apel București rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 158 alin. (3) raportat la art. 3 pct. 3 și art. 4 pct. 1 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 352 din 5 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 352 din 5 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2018.