Decizia nr. 13 din 16 martie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 299 raportate la prevederile art. 377 din Codul de procedură civilă

Decizia nr. 13 din 16 martie 2009 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 299 raportate la prevederile art. 377 din Codul de procedură civilă

16 martie 2009

16 iunie 2021

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

–

SECȚIILE UNITE

–

D E C I Z I A nr. 13                                                                                    Dosar nr. 2/2009

Sub președinția,

Domnului profesor univ.dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu interpretarea și aplicarea art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, referitor la posibilitatea instanțelor de judecată învestite cu soluționarea acțiunii în rezoluțiunea sau declararea nulității unor acte juridice translative sau constitutive de drepturi, de a dispune, din oficiu, restabilirea situației anterioare ori repunerea părților în situația anterioară.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 77 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de Antoaneta Florea – procuror șef al Biroului de reprezentare din cadrul Secției Judiciare – Serviciul Judiciar Civil.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul că instanțele de judecată învestite cu soluționarea cererilor având ca obiect rezoluțiunea sau declararea nulității unor acte juridice constitutive sau translative de drepturi nu pot dispune, din oficiu, restabilirea situației anterioare/repunerea părților în situația anterioară, însă, în virtutea rolului activ și cu respectarea principiului contradictorialității, pot pune în discuția părților posibilitatea completării cererilor prin formularea petitului având acest obiect.

SECȚIILE UNITE,

Deliberând  asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii se arată că în practica instanțelor de judecată nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, referitor la posibilitatea instanțelor învestite cu soluționarea acțiunii în rezoluțiunea sau declararea nulității unor acte juridice translative sau constitutive de drepturi de a dispune, din oficiu, restabilirea situației anterioare ori repunerea părților în situația anterioară.

Astfel, se susține că, unele instanțe de judecată, admițând cererea principală, au dispus restabilirea situației anterioare/repunerea părților în situația anterioară doar în măsura în care au fost învestite cu o cerere având acest obiect.

Alte instanțe, dimpotrivă, au dispus din oficiu repunerea părților în situația anterioară, considerând că aceasta operează de drept, urmare admiterii acțiunii și desființării actului juridic.

În legătură cu această chestiune de drept, în privința căreia s-a considerat că instanțele nu au un punct de vedere unitar, se constată următoarele:

În recursul în interesul legii se menționează expres că nu este considerată a fi greșită niciuna dintre orientările jurisprudențiale prezentate. Cu toate acestea, se solicită adoptarea unei hotărâri în sensul propus de procurorul general și anume acela de a se stabili că principiul disponibilității trebuie aplicat în corelare cu cel al rolului activ al instanței pentru ca, în cauzele de genul celor arătate, să se poată dispune restabilirea situației anterioare/repunerea părților în situația anterioară.

Or, scopul urmărit prin reglementarea instituției recursului în interesul legii este cel de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii prin stabilirea soluției corecte și, implicit, prin înlăturarea orientării ce s-a apreciat ca fiind greșită.

Din moment ce nu se poate reține că instanțele au procedat greșit în adoptarea vreuneia dintre soluțiile examinate și cu atât mai puțin că ar fi adus vreun prejudiciu părților aflate în proces, nu își găsește justificare impunerea unei anumite soluții printr-o decizie în interesul legii.

De altfel, în cele mai multe cazuri în care instanțele au dispus, din oficiu, repunerea părților în situația anterioară, atunci când au motivat hotărârea au arătat că imobilul revine în proprietatea reclamantului ceea ce, oricum, constituie un efect al desființării contractului translativ de proprietate.

Întrucât, așa cum s-a arătat, aspectele sesizate nu sunt de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

Resping recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, referitor la posibilitatea instanțelor de judecată învestite cu soluționarea acțiunii în rezoluțiunea sau declararea nulității unor acte juridice translative sau constitutive de drepturi, de a dispune, din oficiu, restabilirea situației anterioare ori repunerea părților în situația anterioară.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 martie 2009.

PREȘEDINTELE

ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Prof.univ.dr.

Nicolae Popa

PRIM MAGISTRAT ASISTENT

Adriana Daniela White

Decizii RIL Secţii Unite - până la data de 17 ianuarie 2011