Decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 cu privire la natura juridică a termenelor prevăzute în dispoziţiile art.278 alin.3 şi art.278 indice 1 alin.2 din Codul de procedură penală.

HOTĂRÂRE

06.04.2009

CAMERĂ

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

Decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 cu privire la natura juridică a termenelor prevăzute în dispoziţiile art.278 alin.3 şi art.278 indice 1 alin.2 din Codul de procedură penală. (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 cu privire la natura juridică a termenelor prevăzute în dispoziţiile art.278 alin.3 şi art.278 indice 1 alin.2 din Codul de procedură penală.

6 aprilie 2009

16 iunie 2021

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

– SECŢIILE UNITE –

DECIZIA Nr. 15

din 6 aprilie 2009

Dosar nr. 3/2009

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 735 din 29/10/2009

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind stabilirea naturii juridice a termenelor prevăzute de art. 278 alin. 3 și art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală și soluția ce trebuie dată de către instanță în situația în care plângerea contra actelor procurorului a fost formulată cu depășirea acestor termene.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 73 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că termenele prevăzute de art. 278 alin. 3 și art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală sunt termene de decădere și, în consecință, în caz de nerespectare a acestora, instanța va respinge ca tardivă plângerea formulată împotriva actelor procurorului.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții cu privire la natura juridică a termenelor prevăzute în art. 278 alin. 3 și în art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală și la efectele depășirii acestor termene prin plângerile formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Astfel, unele instanțe au considerat că termenele prevăzute în art. 278 alin. 3 și în art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt de decădere, iar nerespectarea lor nu produce efecte asupra exercitării dreptului de a formula plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că termenele de formulare a plângerii la procurorul ierarhic superior și, respectiv, la judecător sunt de decădere, nerespectarea lor atrăgând nulitatea plângerii și respingerea acesteia ca tardivă.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

Datorită specificului lor actele procedurale au o anumită durată în timp, trebuind să fie îndeplinite într-un interval strict delimitat de lege.

Prin instituția termenului, astfel cum este reglementată în art. 185-188 din Codul de procedură penală, legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiție.

De aceea, termenele procedurale prevăzute de lege sunt stabilite în vederea garantării ritmului optim de desfășurare a activităților menite să contribuie la realizarea scopului procesului penal, fără să împiedice aflarea adevărului sau să lezeze în vreun fel drepturile și interesele legitime ale părților.

Spre deosebire de termenele substanțiale, care asigură ocrotirea drepturilor și intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operațiunilor specifice fiecărei faze procesuale. Prin natura lor și efectele pe care le produc, termenele procedurale pot fi peremptorii sau imperative, dilatorii sau prohibitive și orânduitorii sau de recomandare.

Dintre aceste termene, cel peremptoriu este acela înăuntrul căruia un anumit act trebuie îndeplinit în mod imperativ, depășirea lui atrăgând nulitatea actului respectiv.

În acest sens, prin art. 185 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a reglementat că nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru executarea unui drept procesual atrage decăderea din exercițiul acelui drept și nulitatea actului făcut peste termen.

În raport cu această reglementare neechivocă a efectelor nerespectării termenului înăuntrul căruia se poate exercita un drept procesual, trebuie examinată și posibilitatea de a se face plângere împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, în temeiul prevederilor art. 278 alin. 3 și art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală.

Într-adevăr, în contextul reglementării plângerii contra actelor procurorului, prin art. 278 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că „în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate ….”.

Tot astfel, în cadrul art. 278

alin. 1 din Codul de procedură penală, prin care este reglementată plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, se subliniază că o asemenea plângere se poate face „în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278″…., pentru ca în alin. 2 al aceluiași articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic superior „nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile”.

Or, în aceste condiții, fiind evident că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. 3 și în art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală, pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu pot fi decât termene procedurale peremptorii, se impune concluzia că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac și respingerea ei ca tardivă.

Așa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. 3 și art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în astfel de condiții devine tardivă.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414

din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, sub aspectul naturii juridice, termenele prevăzute în art. 278 alin. 3 și art. 278

alin. 2 din Codul de procedură penală sunt termene de decădere.