Decizia nr. 4 din 25 ianuarie 2021

Decizia nr. 4 din 25 ianuarie 2021

25 ianuarie 2021

1 iulie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 4/2021                                                          Dosar nr. 2534/1/2020

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2021

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 171 din 19/02/2021

Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală

Alin Sorin Nicolescu – judecător la Secţia penală

Dan Andrei Enescu – judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog – judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile – judecător la Secţia penală

Ionuţ Mihai Matei – judecător la Secţia penală

Constantin Epure – judecător la Secţia penală

Valentin Horia Şelaru – judecător la Secţia penală

Pe rol pronunţarea asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în Dosarul nr. 9.010/197/2019 privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului”.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 20 ianuarie 2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunţare la data de 25 ianuarie 2021, când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 2 septembrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. 9.010/197/2019, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.”

II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a fost sesizată cu apelul declarat de inculpatul D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 478 din data de 2 aprilie 2020 pronunţate de Judecătoria Braşov.

În cauză, prin Rechizitoriul nr. 11.255/P/2018 din data de 1 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul penal, violarea vieţii private în formă continuată, prevăzută de art. 226 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (două acte materiale) şi fals informatic în formă continuată, prevăzută de art. 325 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (două acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

În sarcina inculpatului s-au reţinut, în esenţă, următoarele fapte:

– în cursul lunii decembrie 2018, inculpatul a ameninţat-o, în repetate rânduri, pe persoana vătămată B.P.A., prin intermediul telefonului şi a reţelelor de socializare, că va da publicităţii pe internet mai multe fotografii, care o înfăţişau dezbrăcată şi filmuleţe, care o înfăţişau pe aceasta întreţinând relaţii sexuale normale cu el, dacă nu va accepta să întreţină în continuare relaţii sexuale cu inculpatul, deşi persoana vătămată nu mai dorea acest lucru, reţinându-se că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul penal;

– în cursul lunii decembrie 2018, inculpatul a creat pe site-ul www.pornhub.com un profil cu numele persoanei vătămate B.P.A., pe care a postat mai multe fotografii cu persoana vătămată nud şi un filmuleţ în care persoana vătămată întreţinea relaţii sexuale cu el (primul act material) şi a creat un profil fals pe reţeaua de socializare Facebook cu numele persoanei vătămate B.P.A., de pe care i-a trimis martorului D.S. mai multe fotografii cu persoana vătămată dezbrăcată (al doilea act material), în ipostaze intime, reţinându-se că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals informatic în formă continuată, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, şi violarea vieţii private, prevăzută de art. 226 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.

Prin Sentinţa penală nr. 478 din data de 2 aprilie 2020 a Judecătoriei Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului pentru toate infracţiunile imputate, apreciindu-se dovedită starea de fapt descrisă prin rechizitoriu, în drept fiind reţinută aceeaşi încadrare ca cea dată infracţiunilor în cursul urmăririi penale.

Cu referire la realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals informatic, instanţa de fond a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 325 din Codul penal, constituie infracţiunea de fals informatic fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Pentru realizarea laturii obiective a acestei infracţiuni este necesar ca agentul să interacţioneze cu datele informatice stocate într-un sistem informatic ori într-un mediu de stocare în aşa fel încât să rezulte date necorespunzătoare adevărului, iar scopul agentului să fie acela de a utiliza aceste date în vederea producerii unor consecinţe juridice. Aceste două elemente indică un paralelism evident cu falsul tradiţional în înscrisuri. Modalitatea în care a acţionat inculpatul D.M. este cea a introducerii de date informatice, ceea ce reprezintă corespondentul acţiunii de contrafacere a unui înscris. Astfel, se reţine introducerea de date informatice atunci când autorul creează un document electronic fals. S-a reţinut că doctrina şi jurisprudenţa sunt unanim de acord că inclusiv crearea unui profil fals în cadrul unei reţele de socializare, prin utilizarea datelor de identificare ale unei persoane, poate realiza tipicitatea textului de incriminare.

Acţiunile inculpatului de a crea un profil fals pe contul de socializare Facebook cu numele persoanei vătămate, precum şi pe site-ul www.pornhub.com un profil cu numele persoanei vătămate B.P.A. au avut ca scop prestabilit denigrarea publică şi defăimarea imaginii acesteia la serviciu şi în cercul de prieteni.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că atitudinea psihică a inculpatului faţă de fapte şi de urmările acestora îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe, conform art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, deoarece inculpatul a prevăzut şi urmărit rezultatul faptelor sale (atingerea relaţiilor sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei vătămate, viaţa privată a acesteia şi dreptul persoanei la propria imagine), acesta exercitând ameninţări la adresa persoanei vătămate în scopul obţinerii de favoruri sexuale, furându-i identitatea în scopul creării unor profile false pe reţelele de socializare, în vederea discreditării şi ponegririi în public a acesteia.

Împotriva Sentinţei penale nr. 478 din data de 2 aprilie 2020 pronunţate de Judecătoria Braşov – Secţia penală a formulat apel inculpatul D.M., în cuprinsul motivelor de apel invocând, printre altele, netemeinicia soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic, susţinând că nu sunt realizate cerinţele esenţiale ale acestei infracţiuni.

În faza de apel, la termenul de judecată din data de 14 iulie 2020, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în condiţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

În acest sens, instanţa a constatat că, în cauză, urmează să analizeze, printre altele, dacă crearea unui cont pe o reţea de socializare accesibilă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului, chestiune de drept, în condiţiile în care presupune încadrarea în condiţiile de tipicitate prevăzute de art. 325 din Codul penal a unei anumite situaţii de fapt.

În ceea ce priveşte utilitatea unei interpretări unitare oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că în practica recentă a Curţii de Apel Braşov au existat mai multe dosare în care, în situaţii de fapt similare celei deduse judecăţii în prezenta cauză, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic în concurs cu violarea vieţii private.

Soluţiile în aceste cauze au fost diferite, variind de la condamnare (astfel cum s-a întâmplat în prezenta cauză, în primă instanţă), achitare (soluţie dispusă în primă instanţă şi menţinută în apel – în acest sens fiind Dosarul nr. 9.754/197/2019 al Judecătoriei Braşov – Secţia penală) sau schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni menţionate anterior, în concurs, în infracţiunea unică de violare a vieţii private (în acest sens fiind soluţia dispusă în Dosarul nr. 31.106/197/2018 al Curţii de Apel Braşov – Secţia penală).

În toate aceste cauze s-a pus în discuţie realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals informatic.

Sub aspectul admisibilităţii sesizării, instanţa de apel a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv: cauza se află pe rolul Curţii de Apel Braşov, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi, conform verificărilor efectuate, nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare având acelaşi obiect.

Punctele de vedere ale Ministerului Public şi inculpatului

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a arătat că, ţinând cont de modalitatea diferită în care ar putea fi interpretate dispoziţiile art. 325 din Codul penal, este util să fie obţinută o interpretare a chestiunii de drept invocate, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, iar pe fondul chestiunii de drept supuse analizei a arătat că îşi menţine opinia exprimată în cuprinsul motivelor de apel, în sensul că nu sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic.

Punctul de vedere al instanţei

Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a reţinut că infracţiunea de fals informatic presupune ca săvârşirea uneia dintre acţiunile prevăzute alternativ de art. 325 din Codul penal (introducere, modificare, ştergere date informatice sau restricţionarea accesului la acestea) să fie realizată fără drept şi să aibă ca rezultat crearea unor date necorespunzătoare adevărului.

În opinia instanţei, noţiunea de fără drept trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în conformitate cu care acţionează fără drept persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract; b) depăşeşte limitele autorizării; c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că infracţiunea de fals informatic a fost iniţial incriminată prin dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 161/2003, tipicitatea faptei rămânând neschimbată şi după modificarea sediului legislativ al infracţiunii (existând doar o reducere a limitelor de pedeapsă). De asemenea, noţiunile de sistem informatic şi date informatice, definite în prezent prin art. 181 din Codul penal, se regăsesc, aproape identic, în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. În acest context, după cum s-a arătat şi în doctrină (spre exemplu, G. Bodoroncea, V. Cioclei ş.a., Codul penal. Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, Ediţia 2, 2016), noţiunea „fără drept” din cuprinsul art. 325 din Codul penal este definită de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Or, în opinia instanţei, din aceste texte de lege rezultă că autorizarea sau permisiunea sunt legate de folosirea sistemului informatic şi persoana fizică sau juridică competentă să le acorde este deţinătoarea drepturilor asupra sistemului informatic sau datelor informatice.

În cazul unor reţele de tipul celor utilizate de inculpat în cauză – facebook, pornhub – drepturile asupra contului, incluzând toate datele asociate acestuia, aparţin, pe de o parte, deţinătorului aplicaţiei (care păstrează anumite drepturi asupra acestuia – spre exemplu, poate elimina anumite date în măsura în care contravin politicii reţelei) şi, pe de altă parte, deţinătorului (titularului) contului.

Cu privire la această ultimă chestiune, instanţa a apreciat relevant şi faptul că reţelele amintite nu condiţionează deschiderea unui cont de folosirea numelui real al persoanei care utilizează contul şi nu efectuează verificări menite a stabili identitatea dintre numele persoanei care deschide contul şi numele sub care este înregistrat contul. De altfel, este de notorietate, cel puţin printre utilizatorii unor astfel de reţele, că în cele mai multe dintre cazuri nu sunt folosite numele reale. Este, de asemenea, de necontestat că dreptul de administrare a contului aparţine persoanei care l-a deschis (şi care se identifică cu datele solicitate de aplicaţie – nume de utilizator, parolă, număr de telefon etc.), şi nu persoanei al cărei nume a fost folosit ca denumire a contului.

În raport cu cele expuse, instanţa a considerat, în interpretarea noţiunii de fără drept, că aceasta nu trebuie legată de persoana vătămată şi de necesitatea ca aceasta să îi permită inculpatului să introducă, în sistemul informatic, date privind persoana sa (fotografii, filme). Nu este vorba de un drept asupra unor astfel de reprezentări ale realităţii, ci de dreptul de a utiliza sistemul informatic şi programul informatic aferent reţelei de socializare.

Pe cale de consecinţă, dacă o persoană este titularul contului (inclusiv în situaţia în care a folosit, pentru denumirea acestuia, un nume aparţinând altei persoane), aceasta este persoana care are dreptul de a folosi contul respectiv (prin introducerea oricăror date informatice, modificarea acestora, ştergerea etc.), neputându-se reţine că a acţionat fără drept.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie supusă discuţiei, respectiv ca acţiunea de introducere de date informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului, instanţa a considerat că trebuie lămurit aspectul dacă folosirea numelui unei alte persoane pentru deschiderea unui cont într-o reţea de natura celei utilizate de inculpat în cauză (facebook, pornhub) conduce la un astfel de rezultat.

În concret, instanţa a avut în vedere situaţia în care postările inculpatului conţin imagini (fotografii şi imagini video) care înfăţişează persoana vătămată, imagini reale (neprocedându-se la alterarea lor în nicio formă), astfel că singura împrejurare care nu are corespondent în realitate este faptul că persoana vătămată, al cărei nume apare la denumirea contului, este chiar deţinătoarea acestui cont.

Or, în această situaţie, instanţa a considerat că numele persoanei vătămate, regăsit ca nume al contului, nu reprezintă date informatice necorespunzătoare adevărului, ceea ce nu corespunde realităţii fiind situaţia de fapt rezultând din crearea contului sub un alt nume. Astfel, se ajunge în situaţia în care titularul contului se prezintă celorlalţi utilizatori ai aplicaţiei sub o altă identitate, cea regăsită în denumirea contului. S-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 327 din Codul penal, care incriminează fapta de fals privind identitatea doar în situaţia în care este realizată în raport cu o persoană dintre cele prevăzute în art. 175 sau este transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, simpla prezentare sub o identitate falsă altor subiecţi de drept nefiind incriminată. Or, în condiţiile în care, în realitatea obiectivă, nu este sancţionată o astfel de faptă, s-a apreciat că apare ca nefiind justificată o interpretare care să sancţioneze o astfel de conduită în realitatea virtuală.

În ceea ce priveşte o eventuală asemănare cu infracţiunea de fals în înscrisuri, rezultând din inserarea numelui unei alte persoane, instanţa a apreciat că trebuie să se aibă în vedere faptul că, astfel cum s-a arătat anterior, acest tip de reţele nu garantează existenţa unei identităţi între numele de utilizator şi numele real al persoanei care deţine contul, astfel că simpla introducere a unui nume nu este de natură a produce efecte.

Faţă de toate acestea, în opinia instanţei, folosirea numelui unei alte persoane pentru deschiderea unui cont în reţeaua facebook sau pornhub nu are ca rezultat date necorespunzătoare adevărului, astfel încât o astfel de acţiune nu îndeplineşte această cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii de fals informatic.

Evident, deschiderea şi folosirea unui cont pe o astfel de reţea publică, utilizând numele altei persoane, poate să realizeze conţinutul altor infracţiuni, în măsura în care sunt întrunite elementele constitutive ale acestora (spre exemplu, înşelăciune), însă, în opinia instanţei, nu sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzute de art. 325 din Codul penal.

III. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele din circumscripţiile acestora cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Târgu Mureş şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.

S-au conturat următoarele opinii:

III.1. Într-o opinie majoritară, exprimată de Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea), Curtea de Apel Constanţa (Tribunalul Constanţa), Curtea de Apel Craiova (Tribunalul Dolj), Curtea de Apel Galaţi (Judecătoria Brăila), Curtea de Apel Iaşi (Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Iaşi), Curtea de Apel Oradea (Judecătoria Carei, Judecătoria Negreşti-Oaş) şi Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Timiş, Judecătoria Caransebeş), s-a susţinut că fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), nu realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal.

În susţinerea acestei orientări, instanţele au achiesat la argumentele reţinute de Curtea de Apel Braşov, astfel cum se regăsesc în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

III.2. În opinia minoritară, exprimată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală (Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Slobozia), Curtea de Apel Iaşi (Judecătoria Bârlad), Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara (Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Timişoara), s-a apreciat că fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că datele introduse răspund exigenţelor art. 181 alin. (2) din Codul penal, constituie date informatice şi sunt utilizate fără drept, întrucât noţiunea „fără drept” se referă la utilizarea datelor persoanei vătămate (nume, fotografii etc.), iar nu la dreptul de a utiliza sistemul informatic.

În situaţia deschiderii şi utilizării unui cont pe o reţea de socializare deschisă publicului, fără drept, furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană, informaţiile ce vizează acea persoană sunt folosite fără acordul acesteia din urmă, în sensul că sunt postate în spaţiul public informaţii despre o persoană care nu şi-a dat acordul şi, astfel, cel ce le utilizează nu are acest drept.

Chiar dacă s-ar aprecia că sintagma „fără drept” nu poate fi avută în vedere în referire la persoana vătămată, faptul că reţeaua de socializare nu are mecanisme de verificare tehnică a corectitudinii datelor introduse de persoana care creează contul nu poate echivala cu acordul acelei reţele pentru crearea de conturi fictive, ci cu o încredere a reţelei respective că utilizatorii sunt de bună-credinţă şi vor utiliza date reale la crearea conturilor.

Acţiunea are ca rezultat date necorespunzătoare adevărului, întrucât, deşi datele sunt reale, nu este reală, în esenţă, voinţa de publicare a acestora.

În cadrul acestei opinii s-au formulat observaţii în sensul că nu ar fi întrunită condiţia sub aspectul producerii de consecinţe juridice, una dintre opinii fiind în sensul că încadrarea corectă ar fi fost în infracţiunea prevăzută de art. 226 alin. (2) din Codul penal.

O altă opinie, minoritar exprimată, a fost în sensul că fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerinţa ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept, însă nu şi sub aspectul condiţiei de a avea ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.

În acest sens s-a avut în vedere faptul că datele introduse sunt corespunzătoare adevărului.

IV. Examenul jurisprudenţei

Au fost ataşate punctelor de vedere formulate de către instanţe hotărâri judecătoreşti pronunţate în această materie de către Curtea de Apel Braşov (Decizia penală nr. 639/2019; Decizia penală nr. 234/2020) şi Tribunalul Olt (Sentinţa penală nr. 284/2015).

În considerentele Deciziei penale nr. 639/2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală s-a arătat că acţiunea reţinută de procuror ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 325 din Codul penal (constând în aceea că, în jurul datei de 27 noiembrie 2018, acţionând din răzbunare şi cu intenţia de a produce consecinţe juridice prin denigrarea persoanei vătămate în planul relaţiilor sociale, inculpatul a creat un cont de Instagram fals cu denumirea (…), în care a introdus fără drept date informatice constând în informaţii şi fotografii privind-o pe persoana vătămată B.N., rezultând astfel date necorespunzătoare adevărului, după care i-a invitat pe cei care urmăreau contul real al persoanei vătămate să urmărească contul fals creat de acesta) reprezintă în fapt o modalitate de săvârşire a infracţiunii de violare a vieţii private, prevăzute de art. 226 alin. (2) din Codul penal.

În cuprinsul Deciziei penale nr. 234/2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, prin care s-a menţinut soluţia de achitare dispusă de către instanţa de fond cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 325 din Codul penal,

s-a reţinut că „în condiţiile în care inducerea în eroare, prin asumarea identităţii unei alte persoane, nu a îmbrăcat forma unei alte infracţiuni (spre exemplu, să aibă ca urmare producerea unei pagube), nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea existenţei infracţiunii de fals informatic sau a unei alte fapte cu caracter penal. În acest sens, în măsura în care ar fi afectată viaţa privată a unei persoane, astfel cum s-a susţinut în cuprinsul motivelor de apel, s-ar putea reţine existenţa infracţiunii prevăzute de art. 226 din Codul penal, în măsura în care transmiterea sunetelor sau imaginilor la care face referire acest text de lege se realizează prin folosirea unui cont facebook.”

Prin Sentinţa penală nr. 284/2015 a Tribunalului Olt – Secţia penală s-a reţinut că faptele inculpatului de a introduce date informatice necorespunzătoare adevărului, creând un site fictiv din perspectiva apartenenţei acestuia unei societăţi de transport, pe care a postat un anunţ de vânzare fictiv privind un autovehicul pe care în realitate nu îl deţinea, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos patrimonial injust, pricinuind o pagubă de 4.000 euro cetăţeanului spaniol P.L.G.G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals informatic şi de înşelăciune, prevăzute de art. 325 din Codul penal şi art. 244 alin. (1) din Codul penal.

V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu Adresa nr. 1.747/C/2390/III-5/2020 din data de 14 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia judiciară – Serviciul judiciar penal a înaintat concluziile formulate asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând, totodată, că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind această chestiune de drept.

În esenţă, s-a susţinut că problema de drept care se cere dezlegată urmăreşte a clarifica noţiunile „fără drept” şi „date necorespunzătoare adevărului”, ca elemente de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal.

În ceea ce priveşte noţiunea „fără drept”, aşa cum însăşi instanţa de sesizare a reţinut, în absenţa unei explicaţii asupra a ceea ce legiuitorul a avut în vedere ca fiind fără drept, se aplică înţelesul noţiunii aşa cum este reglementat în art. 35 alin. (2) din cap. I „Dispoziţii generale”, titlul III „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice” din Legea nr. 161/2003.

Şi în literatura de specialitate s-a reţinut că noţiunea „fără drept” este definită, în cadrul Legii nr. 161/2003, în art. 35 alin. (2) lit. c), arătându-se că acţionează fără drept acea persoană care nu are permisiunea din partea persoanei fizice sau juridice competente să o acorde.

A acţiona fără drept înseamnă atât utilizarea fără drept a unui sistem informatic şi a programului informatic aferent unei reţele de socializare, cât şi introducerea fără drept în sistemul informatic a datelor informatice aparţinând unei alte persoane.

S-a susţinut că, în accepţiunea Legii nr. 161/2003, noţiunea de a acţiona este o noţiune generală, care include toate modalităţile alternative de a introduce, modifica, şterge date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date.

Noţiunea de a acţiona cu sau fără drept nu poate fi limitată doar la dreptul de a utiliza un sistem informatic şi programul informatic deoarece, pentru a fi întrunite cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, este necesar să rezulte date necorespunzătoare adevărului.

Pentru a acţiona „cu drept”, persoana competentă trebuie să fie deţinătoarea nu numai a sistemului informatic, dar şi a datelor informatice.

Pe cale de consecinţă, noţiunea „fără drept” se raportează şi la datele informatice, aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 181 alin. (2) din Codul penal. Or, dacă aceste date informatice aparţin unei alte persoane decât utilizatorului de drept al sistemului informatic, este necesar ca acesta din urmă să aibă autorizarea sau permisiunea titularului datelor respective. În caz contrar, deţinătorul sistemului informatic va introduce, modifica, şterge date informatice sau restricţiona accesul la aceste date, fără drept.

În ceea ce priveşte noţiunea de date necorespunzătoare adevărului, s-a reţinut în doctrină că aceasta este reglementată ca urmare imediată a acţiunilor de introducere, modificare, ştergere, fără drept, a datelor informatice ori de restricţionare, fără drept, a accesului la aceste date. Astfel, urmarea imediată constă în obţinerea de date informatice care nu au un corespondent în realitate şi, prin aceasta, în crearea unei stări de pericol pentru încrederea care se acordă acestora şi, în general, prelucrărilor automate de informaţii şi pentru încrederea publicului în veridicitatea datelor informatice.

Datele rezultate sunt necorespunzătoare adevărului, adică date mincinoase, atunci când prezintă denaturat, altfel decât în realitate, fapta, informaţia la care se referă, respectiv o deformare a realităţii.

S-a apreciat în doctrină că inclusiv crearea unui profil fals în cadrul unei reţele de socializare poate atrage tipicitatea textului de incriminare. În măsura în care profilul fals implică utilizarea datelor de identificare ale unei persoane reale care nu şi-a dat acordul în acest sens, se poate discuta de furt de identitate. Astfel, se reţine infracţiunea de fals informatic în sarcina persoanei care, într-o reţea electronică socială (structură socială virtuală care oferă facilităţi de interacţiune membrilor săi înregistraţi, permite schimbul de mesaje, date sau informaţii personale ori de interes general, de exemplu, Facebook etc.), creează un cont fictiv pe numele unei alte persoane, postând fotografia acesteia (reală sau modificată – de exemplu, într-o ipostază indecentă ori provocatoare), alături de informaţii personale (reale sau fabricate) care, prin natura lor, pot cauza prejudicii acesteia sau pot produce inclusiv consecinţe juridice. În literatura de specialitate s-a considerat că acesta apare ca un caz tipic de „furt de identitate”.

Urmarea săvârşirii faptei constând în date necorespunzătoare adevărului reprezintă o abordare modernă, întrucât se bazează pe teoria intelectuală a conceptului de fals. Potrivit acestei teorii, există o infracţiune de fals atunci când se falsifică o manifestare de voinţă.

Din pct. 81 al Raportului explicativ al Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică rezultă faptul că legiuitorul european s-a raportat la aceeaşi teorie intelectuală a falsului. Astfel, importantă este falsificarea voinţei titularului datelor informatice asupra cărora se acţionează ori a persoanei care are vreun drept raportat la acestea – de exemplu, a persoanelor care au creat ori puteau să creeze (dar nu au făcut-o) în mod legitim respectivele date, a celor care au drept de modificare etc.

Potrivit pct. 83 din Raportul explicativ al Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, introducerea neautorizată a unor date corecte sau incorecte corespunde situaţiei falsificării unui document.

Rezultă că atunci când sunt introduse pe o reţea de socializare date reale vizând o persoană (informaţii, fotografii, imagini video) într-un cont deschis pe numele acelei persoane, de către altcineva, fără acordul titularului datelor respective, urmarea o reprezintă date necorespunzătoare adevărului în privinţa titularului acelui cont.

În această situaţie, nu este corespunzătoare adevărului împrejurarea că deţinătorul legal al datelor informatice a deschis contul pe reţeaua de socializare şi a introdus chiar el datele informatice. Lipsa acordului deţinătorului legal al datelor informatice ca o altă persoană să introducă datele respective determină caracterul necorespunzător adevărului al acelor date.

În concluzie, s-a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare:

„Fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, acţiunea de introducere a unor date informatice fiind realizată fără drept, având ca rezultat date necorespunzătoare adevărului”.

VI. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu Adresa nr. 1.417 din data de 1 octombrie 2020, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înaintat punctul de vedere asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, apreciind că fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului, furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date cu caracter personal reale privind această persoană, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, atât cu referire la cerinţa ca acţiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept, cât şi cu privire la cerinţa ca acţiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că cerinţa ca acţiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept are semnificaţia atribuită prin dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Făptuitorul care introduce într-o reţea de socializare deschisă publicului numele şi datele cu caracter personal reale ale unei alte persoane, ca fiind datele privind propria identitate, introduce date informatice fără drept, în accepţiunea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora acţionează fără drept persoana care nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract. Făptuitorul care introduce datele informatice privind identitatea reală a unei alte persoane şi orice date cu caracter personal reale ale unei alte persoane, fără acordul acesteia, ca fiind datele informatice privind propria persoană, acţionează fără drept, întrucât nu este autorizat în temeiul legii sau al unui contract să realizeze acţiunea de introducere a datelor informatice.

În primul rând, făptuitorul nu este autorizat în temeiul legii, întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să autorizeze o persoană să introducă date informatice privind o altă persoană (date informatice de identificare şi alte date cu caracter personal reale), ca fiind date informatice privind propria persoană, într-o reţea de socializare deschisă publicului. Dimpotrivă, introducerea şi utilizarea datelor informatice reale privind o altă persoană (numele şi orice date cu caracter personal reale ale unei alte persoane) ca fiind date informatice privind propria persoană, într-o reţea de socializare deschisă publicului, se înscrie în fenomenul denumit „furt de identitate” şi, în general, reţelele de socializare deschise publicului conţin o indicaţie privind raportarea conduitelor care se înscriu în acest fenomen.

În al doilea rând, făptuitorul nu este autorizat în temeiul unui contract, întrucât nu există acordul de voinţă al persoanei căreia îi aparţin datele informatice de identificare şi alte date cu caracter personal reale introduse în reţeaua de socializare deschisă publicului.

În consecinţă, făptuitorul care introduce într-o reţea de socializare deschisă publicului numele şi datele cu caracter personal reale ale unei alte persoane, ca fiind date privind propria identitate, nu este autorizat nici în temeiul legii şi nici în temeiul unui contract, acţionând fără drept, în sensul dispoziţiilor art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

În acest context, s-a precizat că „autorizarea” prevăzută în art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 nu priveşte numai autorizarea generală de a introduce date informatice într-o reţea, ci şi autorizarea de a introduce anumite categorii de date informatice într-o reţea. De exemplu, un funcţionar bancar are autorizarea generală de a introduce date informatice în reţeaua băncii, dar nu are autorizarea de a introduce în reţeaua băncii datele unei persoane cu care banca nu are niciun raport contractual. În cazul reţelelor de socializare deschise publicului există, în principiu, o autorizare generală de a introduce date informatice în reţea, dar nu există nici autorizarea de a introduce datele unei alte persoane fără acordul acesteia şi nici autorizarea de a introduce date informatice cu încălcarea unei interdicţii (de exemplu, materiale cu caracter rasist sau xenofob).

Referitor la cerinţa ca acţiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului, s-a arătat că dispoziţiile art. 325 din Codul penal (ca vechile dispoziţii ale art. 48 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei) transpun în dreptul intern prevederile art. 7 din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004.

Examinarea dispoziţiilor art. 7 din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică şi ale art. 325 din Codul penal conduce la concluzia că expresia „date neautentice” a fost transpusă în dreptul intern prin expresia „date necorespunzătoare adevărului”.

În Raportul explicativ al Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, cu privire la art. 7, se precizează că neautenticitatea se referă, ca minim standard, la emitentul datelor, indiferent de exactitatea sau veridicitatea datelor.

Aşadar, „datele neautentice” rezultate (în sensul art. 7 din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică) şi „datele necorespunzătoare adevărului” rezultate (în sensul art. 325 din Codul penal) privesc, în primul rând, emitentul datelor, astfel încât ori de câte ori nu există o identitate între persoana care introduce datele ca fiind date proprii şi persoana căreia îi aparţin în mod real datele introduse există un fals informatic. „Datele neautentice” sau „datele necorespunzătoare adevărului” rezultate constau în inexistenţa identităţii de persoană între făptuitorul care introduce datele ca fiind date proprii şi persoana căreia îi aparţin în mod real datele introduse.

Or, în cazul introducerii de către făptuitor, într-o reţea de socializare deschisă publicului, a numelui şi a datelor cu caracter personal reale ale unei alte persoane ca fiind date privind propria identitate, rezultă inexistenţa unei identităţi de persoană între făptuitor şi persoana căreia îi aparţin, în realitate, datele introduse şi, pe cale de consecinţă, rezultă „date neautentice” în accepţiunea art. 7 din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică sau „date necorespunzătoare adevărului” în accepţiunea art. 325 din Codul penal, fiind întrunită această cerinţă a infracţiunii de fals informatic.

Falsul informatic nu implică, în mod necesar, caracterul neautentic ori necorespunzător adevărului al datelor (numele sau orice alte date cu caracter personal pot fi reale), ci include caracterul neautentic ori necorespunzător adevărului cu privire la emitentul datelor, astfel încât ori de câte ori făptuitorul, ca emitent al datelor, introduce date privind o altă persoană (date de identificare şi alte date cu caracter personal reale), ca fiind date privind propria persoană, există un fals informatic.

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti a opinat în sensul că fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), nu realizează condiţia de tipicitate a infracţiunii de fals informatic prevăzute de art. 325 din Codul penal, cu referire la realizarea fără drept a introducerii de date informatice, şi nici condiţia ca acţiunea să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.

Referitor la elementul de tipicitate constând în realizarea introducerii de date informatice „fără drept” s-a arătat că sintagma menţionată trebuie să fie interpretată prin intermediul dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, având în vedere faptul că infracţiunea de fals informatic a fost preluată în anul 2014 din respectivul act normativ în Codul penal.

A priori, s-a constatat că fapta nu este una în cazul căreia să se identifice o condiţie legală de autorizare. Aşadar, prima teză a lit. a) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 este inaplicabilă. Având în vedere faptul că lit. b) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 are drept premisă preexistenţa unei autorizări speciale, ale cărei limite sunt depăşite, de asemenea, prin raportare la „autorizarea în temeiul legii”, s-a constatat inaplicabilitatea la problema pendinte.

În ceea ce priveşte lit. c) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, s-a arătat că, în cazul unor reţele de socializare, nu se poate pune în discuţie necesitatea unei permisiuni generale de folosire, administrare sau control al sistemului informatic. Dimpotrivă, proprietarii şi administratorii reţelelor de socializare, prin natura acestui serviciu, operează cu premise de adresabilitate generală. Orice persoană îşi poate crea un cont fără a fi necesară o permisiune prealabilă din partea proprietarului sau administratorului reţelei de socializare (sau site-ului, în situaţii asimilabile), acesta fiind chiar scopul (de cele mai multe ori, comercial) acestor persoane fizice sau juridice. În concluzie, nici lit. c) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 nu este aplicabilă în prezenta chestiune de drept.

În consecinţă, singura ipoteză care mai poate conduce la eventuala concluzie a unei acţiuni „fără drept” este cea prevăzută de teza a II-a a lit. a) a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, respectiv lipsa unei autorizări în temeiul unui contract.

S-a susţinut însă că sintagma „fără drept” se cuvine a fi înţeleasă prin intermediul înţelegerii de ansamblu a scopului legiuitorului în momentul incriminării falsului informatic. Nu întâmplător legiuitorul a inclus falsul informatic în capitolul „falsuri în înscrisuri”. Astfel, din punctul de vedere al obiectului juridic generic şi al ratio legis se impune ca interpretarea falsului informatic să fie consonantă cu interpretarea celorlalte infracţiuni din capitol.

Un aspect comun al tuturor celorlalte infracţiuni este acela că înscrisurile/înregistrările tehnice/declaraţiile/actele ce servesc la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile au aptitudinea, chiar prin natura lor, de a produce consecinţe juridice.

Pe de altă parte, situaţia de fapt generică asupra căreia se apleacă prezenta chestiune de drept (respectiv utilizarea identităţii unei alte persoane în contextul unui cont creat pe o reţea de socializare) conduce spre o privire comparativă cu infracţiunea de fals privind identitatea (art. 327 din Codul penal). Se constată că legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta unei persoane de a-şi atribui identitatea unei alte persoane numai în contextul în care acţiunea se realizează în faţa unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din Codul penal sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, respectiv într-un context care prin natura sa este deja generator de consecinţe juridice.

Nu se întrevede niciun motiv pentru care limitele şi sfera de incriminare a falsului informatic să fie în mod exagerat lărgite prin comparaţie. La momentul incriminării faptei, legiuitorul a avut în vedere tranziţia spre digitalizare, spre informatizare, urmărind să creeze o infracţiune care să opereze ca o opţiune paralelă faţă de celelalte incriminări din capitol, dar aplicabilă în mediul virtual.

Din aceste motive, şi sintagma „fără drept” trebuie să fie înţeleasă în acelaşi sens, respectiv referindu-se la introducerea de date informatice care, prin natura lor, să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

Având în vedere scopul existenţei reţelelor de socializare de tip Facebook, precum şi faptul că în cazul acestora nici nu se solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont, faptul că datele informatice introduse în momentul creării unui cont şi postării de conţinut în respectivul cont nu sunt date care prin natura lor să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice, nesubsumându-se astfel obiectului juridic generic al capitolului şi neintrând în ratio legis al incriminării, s-a apreciat că nu este îndeplinit nici elementul de tipicitate „fără drept”, astfel cum art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 trebuie interpretat prin raportare la art. 325 din Codul penal.

În ceea ce priveşte elementul de tipicitate constând în rezultatul unor date necorespunzătoare adevărului, s-a arătat că sensul sintagmei „date necorespunzătoare adevărului” nu trebuie să fie doar acela de trucare a unor date informatice, ci şi de necorespondenţă între datele informatice şi realitate.

Astfel, lato sensu (însă nu în sensul elementului de tipicitate al infracţiunii, astfel cum acesta trebuie să fie limitat), împrejurarea că o persoană creează un cont cu numele altei persoane şi postează imagini ale acestei alte persoane generează o necorespondenţă între datele informatice şi realitate. Deşi ceilalţi utilizatori ai reţelei de socializare vor crede că respectivul cont a fost manifestarea de voinţă a celui al cărui nume apare ca titular de cont, în realitate acesta aparţine altei persoane. Rezultă în acest mod date necorespunzătoare adevărului.

S-a arătat însă că expresia „date necorespunzătoare adevărului”, în sensul infracţiunii de fals informatic, trebuie să fie interpretată limitat la obiectul juridic şi la ratio legis al incriminării. Datele necorespunzătoare adevărului, stricto sensu, trebuie să se refere la date a căror necorespondenţă cu adevărul să fie prin natura lor apte să genereze consecinţe juridice. Cu alte cuvinte, operând comparaţia cu celelalte infracţiuni de falsuri în înscrisuri, necorespondenţa datelor cu realitatea trebuie să fie similară cu situaţia necorespondenţei unui înscris oficial sau a unui înscris sub semnătură privată (astfel cum sunt acestea caracterizate ca obiecte materiale ale infracţiunilor) cu realitatea.

Drept urmare, s-a apreciat că fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.), nu realizează condiţia de tipicitate a inf