Decizia nr. 22 din 27 noiembrie 2019

Decizia nr. 22 din 27 noiembrie 2019 27 noiembrie 2019 24 septembrie 2021 R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 22/2019 Dosar nr. 2353/1/2019 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2019 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 90 din 07/02/2020 Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală Lucia Tatiana Rog – judecător la Secţia penală Dan Andrei Enescu – judecător la Secţia penală Mirela Sorina Popescu – judecător la Secţia penală Rodica Cosma – judecător la Secţia penală Alin Sorin Nicolescu – judecător la Secţia penală Simona Cristina Neniţă – judecător la Secţia penală Florentina Dragomir – judecător la Secţia penală S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila – Secţia penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate”.

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit Procesului-verbal din 12 noiembrie 2019, prin care s-a dispus înlocuirea domnului judecător Ionuţ Mihai Matei cu domnul judecător Andrei Claudiu Rus. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.

Conform art. 27 6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Cristina Roşu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Menţionează că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel: Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Piteşti şi Timişoara, Craiova, Ploieşti, Oradea, Târgu Mureş.

Dintre specialişti au comunicat un punct de vedere Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi, după depunerea raportului, Centrul de cercetări în Ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. În continuare, arată că raportul întocmit de judecătorul- raportor a fost depus la dosarul cauzei, fiind comunicat părţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, solicită doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.353/1/2019.

Reprezentantul Ministerului Public susţine că sesizarea este inadmisibilă, arătând, pe de o parte, că instanţa de trimitere are repere pentru dezlegarea întrebării atât în jurisprudenţa din materia recursului în interesul legii, cât şi în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală, iar, pe de altă parte, o eventuală dezlegare a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării nu are o înrâurire asupra cauzei pendinte.

Astfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 8 din 11 martie 2019 se arată că zilele considerate executate, ca măsură compensatorie, prevăzute de art. 55 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2019, intră în sfera noţiunii de cauză de micşorare a pedepsei, în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală şi se analizează potrivit dispoziţiilor de la contestaţia la executare. În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7 din 21 martie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În plus se menţionează că, în cadrul contestaţiei la executare, instanţa acordă zile compensatorii, dar nu poate modifica nici dispoziţiile referitoare la recidivă reţinute la încadrarea juridică, nici tratamentul sancţionator al recidivei aplicate prin hotărârea de condamnare, ci eventual poate constata că a fost executată o parte din pedeapsă. Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 15/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa executată sau considerată ca executată, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55 1 din Legea nr. 254/2013.

Pe de altă pare, această dezlegare nu ar avea înrâurire asupra cauzei, contestatorul se află în stare de recidivă postexecutorie, iar tratamentul sancţionator prevăzut de dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal prevede majorarea cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru noua infracţiune. Aşadar, chiar dacă acordă zilele compensatorii pentru pedeapsa care reprezintă primul termen al recidivei, a apreciat că acestea nu pot fi deduse din pedeapsa ce reprezintă al doilea termen al recidivei postexecutorii. O astfel de dezlegare ar avea relevanţă, de exemplu, doar dacă s-ar pune în discuţie termenul de reabilitare judecătorească care ar începe să curgă din momentul expirării pedepsei recalculate.

În concluzie, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 2 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.614/196/2019, Tribunalul Brăila – Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate.” Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.353/1/2019 şi are termen de soluţionare fixat la data de 27 noiembrie 2019. II.

Expunerea succintă a cauzei Tribunalul Brăila – Secţia penală este învestit, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiei formulate de condamnatul H.V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 870 din 20 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 4.614/196/2019. S-a reţinut că, prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila – Secţia penală, la data de 29.05.2019, cu nr. 4.614/196/2019, condamnatul H.V.C. a formulat contestaţie împotriva Sentinţei penale nr. 870 din 20 mai 2019, pronunţată de instanţa de fond din cadrul Judecătoriei Brăila, prin care, în baza prevederilor art. 598 din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executarea pedepsei formulată de către petentul condamnat H.V.C.

În baza prevederilor art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza prevederilor art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală s-a dispus ca suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila, rămânând în sarcina statului. Pentru a se pronunţa această soluţie, instanţa de fond din cadrul Judecătoriei Brăila a reţinut că, prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 21 martie 2019, cu nr. 4.614/196/2019, petentul condamnat H.V.C. a formulat contestaţie la executarea pedepsei închisorii.

În motivarea cererii sale, petentul a solicitat înlocuirea celor 6 zile, considerate ca executate suplimentar, din mandatul de 4 ani şi 2 luni închisoare, cu o sumă de bani, pe care o lasă la aprecierea instanţei. La termenul de judecată din data de 20 mai 2019, contestatorul a precizat că renunţă la solicitarea de a i se acorda o sumă de bani, solicitând doar aplicarea recursului compensatoriu, respectiv deducerea celor 6 zile considerate executate. Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, potrivit fişei de antecedente penale a condamnatului H.V.C., s-a observat de către instanţa de fond că acesta se află în executarea Mandatului de executare nr. 1.588/2018 al Judecătoriei Galaţi, respectiv în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1.191/2018 a Curţii de Apel Galaţi.

Prin Sentinţa penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului H.V.C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 43 alin. (5) din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală (faptă din noaptea de 6/7.02.2018). În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului H.V.C.

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) din Codul penal pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin. (1) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului H.V.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii din data de 1.03.2018 şi durata arestului preventiv de la 2.03.2018 la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a menţinut măsura preventivă a arestării preventive luată faţă de inculpatul H. V. C. Prin Decizia penală nr. 1.191 din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinţei penale nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi. Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Prin Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, „perioada executată efectiv” din pedeapsa din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu efectul micşorării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa de fond a constatat că cererea formulată de condamnatul H.V.C. este nefondată, dat fiind faptul că, în prezent, se află în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1.191/2018 a Curţii de Apel Galaţi, faptă ce a format obiectul Dosarului nr. 5.955/233/2018, fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie. Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul, fără a fi precizate, în scris, motivele care stau la baza contestaţiei.

Din oficiu, instanţa de control judiciar a solicitat relaţii din partea Penitenciarului Galaţi care, prin Adresa nr. T/43.319/PGGL/27.06.2019, a comunicat că persoana condamnată a executat pedeapsă privativă de libertate în perioada de referinţă 24.07.2012-9.12.2015, în temeiul Mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 8 noiembrie 2011, emis de Judecătoria Galaţi. Ulterior, a fost emis de către aceeaşi instanţă Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 344 în baza Sentinţei penale nr. 317 din 10 februarie 2014, pronunţată în Dosarul penal nr. 141/233/2014. Conform datelor comunicate de Penitenciarul Galaţi, în perioada de referinţă 24.07.2012-9.12.2015, condamnatul a executat un număr de 1.139 de zile în condiţii necorespunzătoare, pentru care i s-ar putea considera ca fiind executate suplimentar un număr de 222 de zile, potrivit dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie S-a apreciat ca îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, aspect justificat de faptul că sesizarea aparţine unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (contestaţie), care a constatat, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept a cărei dezlegare nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare.

Totodată, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată incidenţa art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care, în raport cu momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, va determina, în speţă, existenţa sau nu a unei perioade care poate sau nu să fie dedusă din durata pedepsei privative de libertate care este executată în prezent, având consecinţă directă asupra duratei concrete a pedepsei.

În concret, prin dispoziţiile art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, prevederi legale care au fost introduse prin Legea nr. 167/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a prevăzut că la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

Potrivit prevederilor alin. (8) din aceeaşi normă legală, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012. S-a constatat, pe de o parte, că acest text legal prevede obligativitatea deducerii a 6 zile pentru fiecare 30 de zile de pedeapsă executată în condiţii considerate necorespunzătoare. În schimb, s-a constatat că nu se face nicio distincţie dacă pedeapsa executată efectiv se referă doar la cea în execuţie sau şi la alte perioade anterior executate şi distincte de pedeapsa care se execută.

Sintagma „pedeapsă executată efectiv” nu apare ca fiind de natură să limiteze raţionamentul logico-juridic doar la pedeapsă în execuţie efectivă în prezent, în concret sfera de cuprindere a acestei instituţii apărând că implică toate pedepsele executate efectiv după data de 24 iulie 2012. În aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 au fost pronunţate până la acest moment Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii lămureşte o chestiune referitoare la competenţa instanţelor de soluţionare a cererilor având ca obiect aplicarea acestor prevederi legale formulate de către persoanele private de libertate.

În schimb, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, în cadrul dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 254/2013, legiuitorul nu distinge, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi persoanele liberate condiţionat şi nu limitează aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii menţionate, precum şi faptul că evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate.

În cadrul acestei decizii s-a mai menţionat, în mod expres, că efectele concrete ale acestei recalculări asupra stării de recidivă, revocării sau nu a liberării condiţionate şi altele asemenea nu fac obiectul sesizării, motiv pentru care nu s-a pronunţat asupra lor.

Opinia motivată a completului de judecată În aceste condiţii, pentru motivele anterior arătate, avându-se în vedere dispoziţiile imperative ale prevederilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, punctul de vedere al instanţei de control judiciar din cadrul Tribunalului Brăila s-a menţionat că este în sensul că dispoziţiile art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în cazul în care la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată în termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, cât timp norma legală în discuţie nu face nicio distincţie dacă sintagma „pedeapsa executată efectiv” se referă doar la cea în execuţie sau şi la alte perioade anterior executate şi distincte de pedeapsa care se execută.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării instanţelor de judecată s-au evidenţiat două opinii: Prima opinie, în sensul că în aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, la calcularea pedepsei efectiv executate nu se are în vedere şi pedeapsa executată la termen, anterior faptei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, a fost susţinută de Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Galaţi (opinia majoritară), Judecătoria Brăila, Judecătoria Galaţi, Judecătoria Tecuci, Tribunalul Braşov, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Timişoara, Judecătoria Lugoj, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Tribunalul Călăraşi, Judecătoria Roşiori de Vede, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Curtea de Apel Alba Iulia şi Judecătoria Baia Mare.

În esenţă, s-a susţinut că nu există un temei legal astfel încât sintagma „pedeapsa executată efectiv” să fie interpretată în sensul că se referă şi la alte perioade executate anterior şi distincte de pedeapsa care se execută. În raport cu Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal sunt incidente numai în ipoteza stării de recidivă postcondamnatorie, iar nu şi stării de recidivă postexecutorie. De asemenea s-a menţionat că, în condiţiile în care o pedeapsă a fost executată la termen anterior pedepsei ce se execută la acest moment, la calcularea pedepsei efectiv executate nu pot fi avute în vedere zilele câştigate potrivit recursului compensatoriu din pedeapsa executată anterior, pentru aceasta condamnatul având, în compensare, posibilitatea acordării de despăgubiri civile.

S-a mai susţinut că persoana privată de libertate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei infracţiuni în stare de recidivă postexecutorie nu se află în executarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală de condamnare care constituie prim termen al recidivei. De asemenea nu există niciun temei legal în baza căruia (parte din) aceeaşi pedeapsă executată să fie computată sau adăugată la pedeapsă pe care o execută în prezent.

În raport cu acestea, constatarea împrejurării că executarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală de condamnare, care constituie primul termen al recidivei, a avut loc în condiţii necorespunzătoare, pentru care i s-ar putea considera ca fiind executate suplimentar un număr de zile, începând cu 24 iulie 2012, potrivit dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, nu poate avea nicio consecinţă în privinţa pedepsei pe care o execută în prezent persoana privată de libertate. Astfel, în absenţa unui temei legal, persoanele liberate condiţionat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, în ipoteza în care sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (2) din Codul penal, privitoare la revocarea liberării condiţionate.

Totodată, evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate.

A doua opinie conturată, în sensul că dispoziţiile art. 55 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în situaţia în care se are în vedere o pedeapsă executată la termen, anterior pedepsei în execuţie, pentru care nu au fost aplicabile dispoziţiile referitoare la liberarea condiţionată, a fost susţinută de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Măcin, Tribunalul Timiş, Tribunalul Arad, Judecătoria Olteniţa, Tribunalul Teleorman şi Judecătoria Alexandria. În argumentarea opiniei s-a susţinut că în situaţia în care nu ar fi aplicabilă s-ar crea o situaţie discriminatorie pentru persoanele care s-au aflat în detenţie în condiţii necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, însă în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu se mai aflau în penitenciar, faţă de persoanele aflate la această dată în locul de detenţie, cărora li s-au calculat zilele câştigate ca urmare a acestor condiţii.

De altfel, s-a mai susţinut că norma legală în discuţie nu face nicio distincţie dacă sintagma „pedeapsa executată efectiv” se referă doar la cea în execuţie sau şi la alte perioade anterior executate, distincte de pedeapsa care se execută.

Tribunalul Ilfov a conturat două puncte de vedere: într-o opinie, împărtăşită de magistraţii Secţiei penale a Tribunalului Ilfov şi de magistraţii Judecătoriei Cornetu, s-a apreciat că în aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei efectiv executate nu se poate avea în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate; într-o altă opinie, împărtăşită de magistraţii Judecătoriei Buftea, s-a apreciat că dispoziţiile art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în cazul în care la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată în termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, întrucât în norma legală în discuţie nu se face nicio distincţie cu privire la pedeapsa executată efectiv.

La nivelul Secţiei penale a Tribunalului Giurgiu şi instanţelor arondate, respectiv Judecătoria Giurgiu şi Judecătoria Bolintin-Vale, opinia majoritară a fost în sensul respingerii solicitării deţinuţilor de aplicare a măsurii recursului compensatoriu cu privire la o pedeapsă anterioară, executată la termen. Curtea de Apel Constanţa a menţionat că nu există jurisprudenţă cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, opiniile exprimate în cadrul secţiei, pe de o parte, fiind că la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei ce se execută în acest moment, iar, pe de altă pare, că nu se aplică aceste dispoziţii. De asemenea Judecătoria Medgidia a conturat două opinii, majoritară, în sensul că nu se aplică recursul compensatoriu, şi opinia minoritară, în sensul aplicării recursului compensatoriu.

Au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la problema de drept suspusă dezbaterii Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Rupea, Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Întorsura Buzăului, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Hârşova, Judecătoria Babadag, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Huedin, Tribunalul Maramureş şi judecătoriile arondate şi Tribunalul Sălaj şi judecătoriile arondate.

Au mai fost transmise puncte de vedere de către Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Craiova cu opinia majoritară, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oradea, în sensul că nu se are în vedere şi pedeapsa executată la acest termen, Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul că nu trebuie deduse zilele compensatorii aferente, Curtea de Apel Oradea cu opinie majoritară, Curtea de Apel Craiova cu opinie minoritară şi Tribunalul Olt, în sensul că se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment. Au înaintat practică Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Aiud, Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Gorj, Judecătoria Găeşti, Tribunalul Dâmboviţa, Judecătoria Balş şi Judecătoria Corabia.

Au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Novaci. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” a opinat în sensul că dispoziţiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în cazul unei pedepse executate la termen, pentru care nu a fost dispusă liberarea condiţionată. În susţinerea opiniei s-a precizat că au fost avute în vedere următoarele considerente: