Decizia nr. 9 din 6 iunie 2011

Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la remediul procesual – revizuire sau contestație la executare – al hotărârilor definitive de condamnare a unor persoane sub o identitate nereală.

Examenul jurisprudențial Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenței la nivel național cu privire la determinarea remediului procesual al hotărârilor definitive de condamnare a unor persoane sub o identitate nereală, a fost relevată o practică neunitară, respectiv revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală sau contestația la executare prevăzută de dispozițiile art. 461 lit. b) sau lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Într-o primă orientare a practicii, eroarea condamnării unei persoane sub o identitate falsă a fost îndreptată de unele instanțe pe calea revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală, argumentându-se că prezentarea autorului faptei sub o identitate falsă și condamnarea sub această identitate constituie o împrejurare ce nu a fost cunoscută instanțelor la soluționarea cauzei. 3.2. Într-o a doua orientare a practicii, s-a considerat că eroarea condamnării unei persoane sub o identitate nereală poate fi remediată prin intermediul contestației la executare reglementate de dispozițiile art. 461 lit. b) sau lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală. S-a argumentat de către instanțe că, dacă în timpul executării pedepsei se constată că persona vinovată de săvârșirea infracțiunii are o altă identitate decât cea sub care a fost condamnată, eroarea poate fi remediată pe calea contestației la executare, faptul constatat reprezentând situația în care executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare sau o împiedicare la executare.

Opinia procurorului general Procurorul general a opinat pentru prima orientare jurisprudențială, solicitând să se constate că, în cazul hotărârilor judecătorești definitive privind condamnarea unor persoane sub o altă identitate decât cea reală, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală constituie singurul remediu procesual pentru înlăturarea erorii existente. În argumentarea soluției propuse s-a arătat că identitatea nereală (fictivă – atunci când persoana nu există în realitate ori falsă – atunci când persoana există în realitate, dar nu este autor al infracțiunii, identitatea fiind folosită fraudulos de autorul infracțiunii) a persoanei condamnate definitiv printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o eroare judiciară, respectiv o eroare de fapt comisă de instanță în stabilirea/aprecierea vinovăției unei persoane. De asemenea, s-a arătat că revizuirea presupune o eroare care decurge din inexacta stabilire a stării de fapt (înțelegând prin aceasta și autorul faptului) și, ca atare, constituie singura modalitate de înlăturare a erorii generate de identitatea nereală a persoanei condamnate definitiv. Această concluzie se întemeiază și pe funcția procesuală a revizuirii, care permite descoperirea, adunarea și aducerea în fața justiției a materialului probator care să permită constatarea și înlăturarea erorii.

Raportul asupra recursului în interesul legii Proiectul de soluție propus prin raportul întocmit în cauză a vizat rezolvarea distinctă a situațiilor decurgând din condamnarea unei persoane sub o identitate falsă, după cum persoana condamnată săvârșise sau nu infracțiunea pentru care fusese trimisă în judecată. În argumentarea soluției dihotomice propuse s-a arătat că revizuirea și contestația la executare, reglementate distinct în dispozițiile legii procesuale penale, au ca obiect și finalitate rezolvarea unor situații distincte, revizuirea fiind concepută pentru înlăturarea unor erori de fapt, în timp ce contestația la executare constituie mijlocul procedural prevăzut pentru rezolvarea oricăror incidente ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârii de condamnare. Ca urmare, s-a opinat că sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală numai acele hotărâri definitive prin care a fost condamnată altă persoană decât autorul infracțiunii, iar pentru situația în care persoana vinovată și-a atribuit în mod fraudulos identitatea unei alte persoane sau a unei persoane inexistente și a fost condamnată sub această identitate nereală este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 461 lit. d) teza a II-a din Codul de procedură penală, ce vizează orice alt incident ivit în cursul executării.

Înalta Curte: Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. Prin raportare, contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 461 din Codul de procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute în cuprinsul acestui text de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituții de drept cu reglementare distinctă, cum sunt dispozițiile privind liberarea condiționată. Prin urmare, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat, hotărârea de condamnare nefiind rezultatul unei erori judiciare în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 461 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 394 lit. a) și art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dacă pe baza faptelor ori împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală se referă la situația în care eroarea judiciară a condus la pronunțarea unei hotărâri radical opuse celei care trebuia pronunțată dacă nu se comitea eroarea, însăși natura soluției de bază fiind viciată (în loc de achitare s-a pronunțat o condamnare sau în loc de condamnare s-a pronunțat o achitare). O astfel de eroare judiciară există când persoana condamnată nu este autorul infracțiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat. În acest caz, admițând cererea de revizuire, instanța va anula hotărârea atacată și va pronunța o altă hotărâre, în conformitate cu situația reală, respectiv va achita persoana a cărei identitate a fost folosită de autorul infracțiunii și, totodată, va condamna autorul infracțiunii sub identitatea sa reală, cu mențiunile care se impun în raport cu situația procesuală proprie cauzei rejudecate. Prin urmare, hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul infracțiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală. Cu totul alta este situația persoanei vinovate de săvârșirea faptei, dar care a fost condamnată sub o identitate fictivă sau falsă. În situația expusă nu poate fi invocată contestația la executare pe temeiul prevăzut de art. 461 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit căruia executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, întrucât executarea privește efectiv persoana prevăzută în hotărârea de condamnare, însă aceasta a uzat în mod fraudulos de o altă identitate, pe care instanța nu a cunoscut-o. În acest caz, eroarea (datorată unei asemănări sau insuficiente precizii în legătură cu datele de identitate privitoare la persoana condamnatului, nume foarte comun, domicilii identice) aparține organului de executare care execută mandatul, iar nu instanței, așa cum este cazul condamnării definitive a unei persoane sub o identitate nereală. În egală măsură, descoperirea adevăratei identități a condamnatului nu constituie o împiedicare la executare în sensul dispozițiilor art. 461 lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală, întrucât în situația nominalizată împiedicarea la executare nu intervine datorită unor cauze legale care opresc executarea (de pildă, o suspendare a executării în cazul unui recurs peste termenul prevăzut de art. 385 3 alin. 2 cu referire la art. 365 alin. 2 din Codul de procedură penală). Cu toate acestea, prin efectul produs, situația analizată, intervenită în cursul executării, constituie un incident dintre cele prevăzute de art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală, respectiv când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. În această situație, condamnatul, deși sub alt nume decât cel real, a fost judecat într-un proces în cadrul căruia a beneficiat de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil. Prin urmare, sub aspectul existenței infracțiunii, al stabilirii faptului că infracțiunea a fost comisă de condamnat și al existenței vinovăției acestuia, hotărârea de condamnare nu este rezultatul unei erori judiciare, astfel încât o eventuală posibilitate acordată condamnatului de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii ar însemna o încălcare a prevederilor art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât s-ar ajunge în situația de a fi parcurs un nou ciclu procesual, ceea ce, desigur, constituie un abuz de drept. Dimpotrivă, în cazul în care cel condamnat nu este autorul infracțiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea sa, îndreptarea erorii judiciare nu poate fi realizată decât pe calea revizuirii, deoarece se tinde implicit la dovedirea nevinovăției. Așa fiind, hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul infracțiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, iar hotărârile definitive prin care o persoană care a săvârșit o infracțiune și uzând în mod fraudulos de identitatea altei persoane sau a unei persoane inexistente a fost condamnată sub o identitate nereală sunt supuse cazului de contestație la executare prevăzut de art. 461 lit. d) teza a II-a din Codul de procedură penală, ce vizează orice alt incident ivit în cursul executării. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414 4 și al art. 414 5 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,