ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 26 august 2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: - revocarea contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H., prin care B. și C. au înstrăinat către I. (fiică) și E. (mamă, respectiv soacră) căsătorită cu J., imobilul situat în intravilanul municipiul Ploiești, județul Prahova, compus din teren în suprafață de 380 mp și construcțiile aflate pe acesta, respectiv construcția C1 - locuința, compusă din 2 camere, bucătărie și beci, construcția C2 - garaj și construcția C3 - locuința compusă din 3 camere de locuit și dependințe (construcțiile C1 și C3 au suprafața construită de 116,62 mp, iar construcția C2 are suprafața de 33,99 mp) la prețul de 260.000 RON, cu consecința revenirii bunului în patrimoniul debitoarei sale B., căsătorită cu C., precum și obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1562-1565 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3336 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes, a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., a dispus revocarea contractului de vânzare încheiat între B. și C., în calitate de vânzători, și D., E., căsătorită cu F., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H.. Totodată, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei, în solidar, suma de 6.205 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut în esență că sunt îndeplinite condițiile de la art. 1562 și art. 1563 C. civ., referitoare la revocarea contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H., ca urmare a prejudiciului suferit de reclamantă prin reducerea semnificativă a stării de insolvabilitate a pârâtei-debitoare B., intenției de fraudare a pârâților-vânzători, soții B. și C., complicității la fraudă a terților, respectiv pârâții-cumpărători D. - fiica vânzătorilor, și E., căsătorită cu F. - mama vânzătoarei, precum și condiția privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile anterioară încheierii vânzării imobilului aflat în discuție. Totodată, ca efect al admiterii cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 1565 C. civ., s-a reținut că actul de vânzare este inopozabil față de societatea creditoare S.C. A. S.R.L., bunul fiind indisponibilizat până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea reclamantei, cu excepția cazului în care pârâții-dobânditori ai imobilului ce a făcut obiectul contractului respectiv vor plăti societății creditoare o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de creditoare prin încheierea actului de vânzare, autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H.. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, tribunalul a respins-o, apreciind că simpla mențiune a unui preț al transferului dreptului de proprietate nu reprezintă o dovadă a faptului că reclamanta-creditoare nu ar fi suferit niciun prejudiciu. Totodată, s-a mai reținut că, prin stabilirea, în mod surprinzător, a plății prețului, în rate, pe o perioadă de 4 ani, reclamanta este în situația în care, pe de-o parte, nu are posibilitatea de a-și recupera creanța într-un termen rezonabil, creanță ce reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Omului, iar pe de altă parte, crește exponențial riscul creditoarei de a își mai recupera integral creanța, neexistând certitudinea că pârâții-dobânditori ai imobilului ar fi, la rândul lor, solvabili, pentru a achita prețul stabilit prin contract.

Apelurile declarate de pârâții B., C., D., E. și F. împotriva sentinței civile nr. 3336 din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Prahova, secția I civilă au fost respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr. 1664 din 25 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că reclamanta S.C. A. S.R.L. justifică interes în promovarea prezentului demers judiciar privind acțiunea revocatorie, dată fiind calitatea pârâtei B. de debitor al reclamantei prin care și-a asumat obligația de plată a biletului la ordin seria x I3BB nr. x emis, la 1 iulie 2014, de S.C. K. S.R.L., pentru suma de 44.000 RON, cu scadență la 25 septembrie 2014, societate care nu și-a onorat la timp obligația de plată. Instanța de apel a mai reținut că nu este relevant faptul că în patrimoniul pârâtei B. s-ar mai afla și alte bunuri mobile și imobile ce ar putea fi supuse executării silite și că prejudicierea creditoarei-reclamante este evidentă, din moment ce prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notarul public G. debitoarea-pârâtă B. și-a micșorat patrimoniul, prin vânzarea celui mai valoros bun și pentru care plata prețului de 260.000 RON a fost eșalonată în 8 rate, ceea ce denotă frauda. Totodată, dată fiind calitatea terților dobânditori ai bunului, respectiv de membrii ai familiei pârâte-debitoare și anume fiică, mamă și tată, precum și modul de eșalonare a plății prețului, în mod cert, terții au cunoscut existența creanței anterioară încheierii actului și au achiziționat bunul urmăribil tocmai pentru a zădărnici încasarea acesteia. Pentru argumentele expuse, raportat la principiul bunei-credințe în executarea contractelor reglementat de art. 1170 C. civ., instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia sentinței, iar în baza art. 480 alin. (1) C. proc. civ. au fost respinse apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei civile nr. 1664 din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă au declarat recursuri atât pârâții B., C., cât și pârâții D., E. și F.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 20 noiembrie 2017. 4.1. Recursul pârâților B. și C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe. În motivarea recursului s-a susținut că, dacă instanța de apel se raporta la clauzele contractului de vânzare în discuție ar fi constatat neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii. La analiza condițiilor de admisibilitate instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere probele administrate prin raportare la art. 1563 și următoarele C. civ., referitoare la revocarea actului fraudulos. Privitor la prejudiciu s-a susținut că debitul rămas de achitat la momentul soluționării apelului se ridica la suma de 19.711,63 RON, iar pentru existența prejudiciului era necesar să fie depus cel puțin un proces-verbal de constatare a inexistenței de bunuri susceptibile de executare întocmit cu ocazia executării silite, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. Referitor la patrimoniu s-a arătat că instanța de apel a avut în vedere doar acest bun imobil, în condițiile în care a fost făcută dovada existenței și altor bunuri aflate în patrimoniul pârâților, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a recuperat sume de bani în contul creanței tocmai din prețul tranzacției, a cărei revocare a solicitat-o. Instanța de apel nu a făcut nicio apreciere asupra valorii cumulate a bunurilor deținute de pârâți, în contextul în care au fost depuse înscrisuri doveditoare în acest sens, reclamanta S.C. A. S.R.L. preferând să formuleze o acțiune revocatorie a înstrăinării unui imobil deși existau alte bunuri ce puteau fi urmărite silit pentru acoperirea creanței. În ceea ce privește cea de a doua condiție, respectiv cea a fraudei, recurenții au susținut că atât timp cât prețul este unul real iar sumele de bani încasate din vânzare ajung în conturile reclamantei nu se poate reține existența vreunei intenții de fraudare. Sub acest aspect s-a arătat că în situația în care actul ar fi fost încheiat cu intenția de fraudare a reclamantei S.C. A. S.R.L., prețul trebuia să fie unul derizoriu. Totodată, în mod eronat a fost reținută complicitatea la fraudă, deoarece la data încheierii contractului de vânzare imobilul era liber de sarcini, iar faptul că părțile din tranzacție sunt rude nu presupune în mod automat o complicitate cu scopul măririi stării de insolvabilitate, în acest sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4073/2011. În final, s-a mai susținut că instanța de apel în mod nelegal a apreciat ca fiind justificat interesul reclamantei S.C. A. S.R.L. în promovarea acțiunii. 4.2. Cererea de recurs formulată de pârâții D., E. și F. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, fiind dezvoltate următoarele critici: Excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii în mod greșit a fost respinsă, deoarece instanțele de fond nu au analizat condiția prevăzută de legiuitor la art. 33 C. proc. civ., iar prevederile art. 2324, art. 1170 și art. 1562 C. civ. au fost aplicate eronat. Având în vedere conținutul contractului de vânzare încheiat între pârâți și efectele juridice produse de convenție față de reclamanta S.C. A. S.R.L. nu există un interes actual de a declara inopozabilitatea actului juridic, față de existența clauzei de reziliere din contract, coroborat cu existența deja a popririi asupra prețului din contract. În continuare, s-a mai arătat faptul că în cauză valoarea creanței rămasă de recuperat de către reclamantă este în sumă de 14.000 RON plus cheltuielile de executare, că indiferent de soarta contractului, prejudiciul creat reclamantei nu se produce, acesta neexistând la data introducerii acțiunii și nici în viitor. De altfel, fiecare sumă de bani, cu titlu de tranșă sau rată din prețul contractului, încasată de pârâta B., intră automat în patrimoniul reclamantei S.C. A. S.R.L., ca urmare a poprii contului acesteia. Motivarea instanței de apel cu privire la interesul reclamantei prin invocarea art. 2324 C. civ. nu poate fi avută în vedere, deoarece prin încheierea contractului de vânzare nu a avut loc o diminuare a patrimoniului pârâtei B., în cauză, nefiind încălcată nici regula prevăzută de art. 1170 C. civ. Totodată, nu este îndeplinită condiția fraudării interesului creditoarei prevăzută de art. 1562 C. civ., deoarece instanțele de fond ar fi trebuit să analizeze modalitatea în care înțelege reclamanta S.C. A. S.R.L. să-și satisfacă creanța, la dosar existând înscrisuri care dovedesc că starea patrimonială a pârâtei B. și faptul că aceasta are bunuri a căror valoare acoperă creanța datorată, reclamanta nejustificând în niciun fel de ce nu a promovat executarea silită și asupra acelor bunuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat, în principal, anularea recursurilor în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece criticile recurenților-pârâți nu se încadrează în limitele motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursurilor pârâților, deoarece decizia instanței de apel este temeinică și legală, apreciindu-se în mod corect că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, fapt ce a condus la declararea inopozabilității contractului de vânzare față de reclamantă.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., recurenții-pârâți B. și C. au solicitat respingerea excepției nulității recursului, susținând că au formulat veritabile critici de nelegalitate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 24 aprilie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, punându-se în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenții au formulat puncte de vedere asupra raportului, prin care au arătat că recursurile sunt admisibile în principiu. Prin încheierea din 2 octombrie 2018 s-a dispus respingerea excepției nulității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., admiterea în principiu a recursurilor, iar în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. s-a stabilit termen de judecată.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să le respingă pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, față de împrejurarea că prin recursurile declarate de pârâții E., F., D., C. și L. se invocă critici referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei de interes și acțiunii revocatorii, acestea vor fi analizate împreună, urmând a se răspunde printr-un considerent comun ambelor recursuri: Prima chestiune supusă analizei vizează neîndeplinirea condițiilor referitoare la interesul reclamantei, recurenții-pârâți susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii. Criticile nu pot fi reținute. Sub un prim aspect, se observă că prin criticile invocate recurenții-pârâți aduc în discuție chestiuni de fond cu privire la starea de solvabilitate a debitoarei care deține alte bunuri și care ar putea acoperi creanța datorată reclamantei în cazul unei eventuale executări silite. În cauză, interesul în promovarea acțiunii revocatorii se justifică prin scopul urmărit de reclamantă, respectiv acela de a își recupera creanța integral și într-un timp rezonabil, prezentul litigiu fiind promovat în vederea restabilirii dreptului valorificării bunului imobil deținut de debitoarea-pârâtă B., cea care a garantat plățile S.C. K. S.R.L., prin emiterea unor instrumente de plată avalizate, care nu au fost onorate la scadența obligației de plată. Cea de a doua chestiune judicioasă supusă analizei vizează greșita soluție dată asupra acțiunii revocatorii, recurenții-pârâți susținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate. De asemenea, criticile nu pot fi reținute. Declararea inopozabilității contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notarul public G. încheiat de pârâții soții B. și C., față de reclamanta S.C. A. S.R.L., a fost dispusă de instanțele anterioare, ca urmare a îndeplinirii condițiilor acțiunii revocatorii de la art. 1562 și art. 1563 C. civ. Astfel, s-a apreciat că prejudiciul reclamantei constă în faptul că pârâta-debitoare B., căsătorită cu C., și-a mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea convenției de vânzare cu pârâții D. și E., căsătorită cu F., membri ai familiei sale, respectiv fiica și părinții, a celui mai valoros bun deținut și pentru care plata prețului de 260.000 RON a fost eșalonată în 8 rate, pe o perioadă de 4 ani, ceea ce denotă frauda și complicitatea pârâților-cumpărători la fraudă. De altfel, s-a avut în vedere că este îndeplinită și condiția anteriorității creanței datorate reclamantei. Analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale acțiunii revocatorii privind convenția încheiată de pârâți s-a făcut de către instanța de apel atât prin prisma prevederilor legale incidente, cât și a probatoriului administrat în cauză, coroborat cu situația de fapt, fiind menținută în mod corect soluția de admitere a cererii de chemare în judecată. Dreptul reclamantei S.C. A. S.R.L., în calitate de creditoare, conferit de legiuitor ca mijloc de protecție prin dispozițiile art. 1562-1565 C. civ., care reglementează acțiunea revocatorie, nu poate fi contestat, având în vedere că pârâta-debitoarea B. nu a înțeles să își îndeplinească de bunăvoie obligațiile derivate din relațiile de comerț dintre societatea reclamantă și S.C. K. S.R.L., pentru care pârâta a garantat plata prin emiterea unor instrumente de plată avalizate, context în care instanța de apel în mod corect a dat eficiență dispozițiilor art. 2324 alin. (1) și art. 1170 C. civ. Demersurile reclamantei privind recuperarea creanței s-au realizat atât prin presiune asupra patrimoniului debitoarei B., cât și prin forța coercitivă a statului, iar faptul că reclamanta a apelat la mijlocul de protecție oferit de legiuitor prin acțiunea revocatorie, ce face obiectul prezentului litigiu, este tocmai pentru a își proteja interesele în vederea recuperării integrale a creanței și într-un timp rezonabil, prin anihilarea oricărui act fraudulos și vătămător încheiat cu scopul limitării acestei posibilități. Prin urmare, argumentele recurenților-pârâți cu privire la existența în patrimoniu și a altor bunuri urmăribile, cele referitoare la lipsa unui proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc privind bunurile susceptibile de executare nu pot fi valorificate, față de valoarea redusă a creanței rămase în executare sunt întrutotul chestiuni de fapt verificate în fața instanțelor de fond și nu pot fi cenzurate în cadrul contractului de legalitate al deciziei. Înalta Curte arată că invocarea greșitei aplicări a legii nu vizează interpretarea, încălcarea, ignorarea unor norme legale, ci modul în care instanța de fond, verificând condițiile acțiunii revocatorii, a stabilit starea de fapt și a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor pentru admiterea acțiunii, în temeiul art. 1562 - 1563 C. civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâții E., F., D., C. și L..