Decizia nr. 5 din 16 mai 2016

Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, s-a constatat că există o practică neunitară cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, în ipoteza inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal.

Examenul jurisprudenţial Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional referitor la aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, în ipoteza inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, s-au evidenţiat două orientări, conturând astfel caracterul neunitar al practicii judiciare sub acest aspect.

Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o primă orientare, instanţele au susţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare sunt aplicabile inculpaţilor minori faţă de care s-au dispus măsuri educative privative sau neprivative de libertate pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile cuprinse în anexa la legea menţionată. Adepţii acestei orientări au susţinut că, pornind de la interpretarea sistematică a Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, în ansamblu, rezultă că voinţa legiuitorului a fost aceea de a constitui o bază de date, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, de natură să servească pentru prevenirea şi combaterea unor categorii de infracţiuni prin care se aduce atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor. În raport cu acest scop s-a arătat că restrângerea sferei de aplicare a legii numai cu privire la persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate este nejustificată. 3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au apreciat că, raportat la hotărârile de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei ori de renunţare la aplicarea pedepsei, instanţa nu poate dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţii minori cărora li s-au aplicat măsuri educative, chiar dacă infracţiunea săvârşită face parte din categoria celor prevăzute în anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Astfel, s-a reţinut că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa de judecată dispune, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei ori de renunţare la aplicarea pedepsei, prelevarea de date biologice de la persoanele prevăzute în art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Întrucât în cazul inculpaţilor minori nu se pot pronunţa hotărâri de condamnare la pedepse privative de libertate, de amânare a aplicării pedepsei ori de renunţare la aplicarea pedepsei, s-a concluzionat în sensul că instanţa de judecată nu poate dispune prelevarea de la aceştia a probelor biologice, chiar dacă infracţiunea săvârşită face parte din categoria celor prevăzute în anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Soluţia propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aceea conform căreia dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare sunt aplicabile inculpaţilor minori faţă de care s-au dispus măsuri educative privative sau neprivative de libertate pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile cuprinse în anexa la legea menţionată. Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege este dispusă de instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei. Limitarea aplicării dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare numai cu privire la persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiunile cuprinse în anexă a intervenit odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, prin modificarea dispoziţiilor referitoare la consecinţele răspunderii penale, în acest sens, art. 114 stabilind că, faţă de minorii care la data săvârşirii infracţiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, nu pot fi luate decât măsuri educative privative sau neprivative de libertate. Pe de altă parte s-a susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2008, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare conţine profile genetice, date cu caracter personal şi date despre caz, corespunzătoare suspecţilor, categorie în care pot fi incluse atât persoanele majore, cât şi minorii. De asemenea trebuie a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ care permit prelevarea probelor biologice la minori cu vârsta sub 14 ani, în vederea stabilirii profilului genetic, condiţionat de acordul părinţilor, respectiv al reprezentantului legal, în prezenţa acestuia. Aşadar, câtă vreme legiuitorul permite prelevarea de probe biologice de la minorii care nu răspund penal, cu atât mai mult această măsură trebuie să fie incidentă în cazul minorilor cărora li s-au aplicat măsuri educative pentru infracţiunile enumerate în anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Prin urmare, s-a concluzionat în sensul că excluderea aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare cu privire la minorii cărora li s-au aplicat măsuri educative privative sau neprivative de libertate nu este consecinţa voinţei legiuitorului, ci a necorelării dispoziţiilor acestei legi cu prevederile actualului Cod penal vizând regimul răspunderii penale a minorului. În acest sens s-a făcut referire la considerentele Deciziei în interesul legii nr. 18 din data de 18 noiembrie 2013 în care s-a reţinut că, spre deosebire de normele de drept penal, pentru care analogia nu este admisă, în domeniul procedurii penale este acceptată folosirea suplimentului analogic, constând în umplerea lacunelor legislative prin recurgerea la norme care reglementează cazuri similare, tăcerea legii neputând constitui un obstacol în realizarea scopului procesului penal. Prin urmare, analizând dispoziţiile art. 7 alin. (1) în contextul întregului act normativ, rezultă incidenţa acestuia şi în ipoteza minorilor cărora li s-au aplicat măsuri educative privative sau neprivative de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Opinia specialiştilor consultaţi 5.1. Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a transmis următorul punct de vedere: a) Referitor la actele de drept comunitar care vizează aspecte ale procedurii penale În ideea dezvoltării spaţiului european de justiţie bazat pe recunoaştere reciprocă şi pe încredere reciprocă, Uniunea Europeană a adoptat până în prezent o serie de directive privind drepturile procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate: – Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor penale; – Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale; – Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat şi dreptul de a comunica în urma privării de libertate. Totodată, a fost adoptată Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor – Realizarea de progrese în ceea ce priveşte agenda Uniunii Europene privind garanţiile procedurale pentru persoanele suspectate sau acuzate – Consolidarea bazelor Spaţiului european de justiţie penală. Aceasta este compusă din trei propuneri de directive, dintre care una priveşte garanţiile speciale pentru copiii suspectaţi sau acuzaţi în cadrul procedurilor penale. Garanţiile speciale pentru copii la care se referă comunicarea sus-menţionată privesc dificultatea sau chiar imposibilitatea acestora de a înţelege şi de a urmări procedurile, dar şi riscul sporit de a fi supuşi unor rele tratamente din cauza vulnerabilităţii lor. Propunerile de directive nu conţin nicio prevedere expresă cu privire la prelevarea de mostre biologice de la minori (în condiţiile în care constituie rele tratamente). Este important de subliniat că, momentan, respectivele dispoziţii din propunerea de directivă referitoare la garanţiile speciale pentru copiii suspectaţi sau acuzaţi nu sunt în vigoare şi, deci, nu există nici jurisprudenţă relevantă a CJUE în materie. b) În ceea ce priveşte protecţia datelor genetice În anul 1995 a fost adoptată Directiva 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora date. Potrivit Grupului de lucru „Art. 29”, care are un rol consultativ pe lângă Comisia Europeană, datele genetice intră în sfera datelor având caracter personal. Însă, astfel cum se prevede explicit în art. 3, directiva nu este aplicabilă activităţilor statului în domeniului dreptului penal: „(1) Prezenta directivă se aplică prelucrării automate, în totalitate sau parţial, precum şi prelucrării neautomate a datelor cu caracter personal, conţinute sau care urmează să fie conţinute într-un sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal. (2) Prezenta directivă nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal: – puse în practică pentru exercitarea activităţilor din afara domeniului de aplicare a dreptului comunitar, cum ar fi cele prevăzute în titlurile V şi VI din Tratatul privind Uniunea Europeană şi, în orice caz, prelucrărilor care au ca obiect siguranţa publică, apărarea, securitatea statului (inclusiv bunăstarea economică a statului atunci când aceste prelucrări sunt legate de probleme de securitate a statului) şi activităţile statului în domeniul dreptului penal; – efectuate de către o persoană fizică în cursul unei activităţi exclusiv personale sau domestice.” Aşadar, directiva nu este aplicabilă profilelor genetice obţinute în urma prelevării de orice probe dispuse de instanţa de judecată. c) În ceea ce priveşte aplicabilitatea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Potrivit art. 51 alin. 1 din cartă, „dispoziţiile prezentei carte se adresează instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii, precum şi statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”. Or, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a căror interpretare face obiectul recursului în interesul legii, nu reprezintă „punerea în aplicare” a niciunei prevederi de drept UE, din moment ce, aşa cum s-a arătat mai sus, încă nu există reglementări UE în materie. În concluzie, se manifestă din ce în ce mai evident o preocupare la nivelul UE pentru asigurarea unui nivel de respectare a drepturilor fundamentale în cadrul procedurilor penale în contextul dezideratului de a se întări cooperarea dintre statele membre în domeniul penal. Cu toate acestea, la momentul actual nu există legislaţie a Uniunii Europene ori jurisprudenţă care să privească obiectul recursului în interesul legii, anume prelevarea de probe biologice de la inculpaţii minori sancţionaţi prin luarea unor măsuri educative. 5.2. Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului a transmis următorul punct de vedere: Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin prisma obiectului recursului în interesul legii, a rezultat că nivelul cel mai ridicat de relevanţă îl prezintă Decizia W. împotriva Olandei, pronunţată la data de 20 ianuarie 2009 (Cererea nr. 20.689/08). În fapt, la data de 15 februarie 2007, reclamantul (născut în anul 1991) a fost găsit vinovat de judecătorul pentru minori sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală. A fost condamnat la un termen suspendat de detenţie juvenilă, precum şi la 30 de ore de muncă în folosul comunităţii şi 20 de ore de formare. În urma condamnării, la data de 7 iunie 2007, în conformitate cu dreptul intern, procurorul a dispus prelevarea de material celular de la reclamant în vederea stabilirii profilului său genetic. Un periaj bucal a fost efectuat la data de 18 iulie 2007. La 31 iulie 2007, reclamantul, conform normelor interne, a formulat contestaţie împotriva deciziei ca profilul său genetic să fie determinat, utilizat şi stocat în baza naţională de date ADN. A susţinut că, în conformitate cu art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 40 din Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, interesele personale ale minorului ar trebui puse în balanţă cu interesele generale ale societăţii atunci când se decide dacă dispoziţiile se aplică şi persoanei minore, iar în cadrul acestei evaluări ar trebui ca interesele minorului să fie avute în vedere în principal. Reclamantul a arătat că s-ar impune să se aibă în vedere vârsta minorului la data comiterii faptei pentru care este condamnat, gravitatea infracţiunii şi împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia, riscul de recidivă şi alte circumstanţe personale. Reclamantul a mai arătat că procurorul nu a respectat un echilibru necesar între interesele publice şi private contrare, acţionând fără a ţine cont că era în vârstă de 15 ani la data faptei, care a constat în aplicarea unei lovituri cu pumnul, că se descurca bine la şcoală şi că nu prezenta risc de recidivă. Reclamantul a menţionat, de asemenea, că stocarea profilului său genetic nu ar fi benefică pentru prevenirea sau combaterea viitoarelor infracţiuni comise de acesta, iar astfel i s-ar aplica excepţia prevăzută în acest sens în dreptul intern. În data de 2 noiembrie 2007 instanţa naţională a respins contestaţia, reţinând, în esenţă, că normele interne au fost respectate, iar procurorul era obligat să dispună măsura indiferent dacă infractorul era sau nu minor. Referitor la pretinsa încălcare a art. 8 din CEDO, instanţa naţională a arătat că actul normativ care reglementează prelevarea de probe de la persoane condamnate a fost precedat de discuţii parlamentare în cadrul cărora s-a stabilit că nu sunt nesocotite normele internaţionale. Instanţa a reţinut, de asemenea, că interesele minorului trebuie puse în balanţă cu interesele societăţii, iar în speţă reclamantul rănise grav victima, efectuase anterior 20 de ore de muncă pentru o faptă precedentă de vătămare corporală, iar, în cadrul audierilor, procurorul a arătat că, între timp, reclamantul a devenit suspect pentru o altă infracţiune, respectiv tentativă de omor. În aceste condiţii, interesele generale prevalau în faţa celor ale minorului, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă nu ar fi suferit vreun prejudiciu ca urmare a măsurii, din moment ce baza de date ADN nu era publică şi putea fi accesată numai cu respectarea unor condiţii stricte. În privinţa legii olandeze trebuie precizat că persoana în cauză are dreptul să conteste măsura luată în termen de 14 zile de la data prelevării materialului sau de la primirea notificării din conţinutul căreia rezultă că au fost prelevate suficiente probe pentru determinarea şi procesarea profilului său genetic. Documentele aflate în legătură cu adoptarea legii olandeze nu cuprindeau referinţe la Convenţia privind drepturile copilului. Cu toate acestea, în cadrul discuţiilor parlamentare anterioare adoptării legii, Ministerul Justiţiei a declarat că nu observă niciun motiv să excepteze minorii de la aplicarea dispoziţiilor legale sau să prevadă norme speciale derogatorii, din moment ce şansele ca un infractor să recidiveze nu erau mai reduse în cazul persoanelor minore. Este important de menţionat că, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor privind prelevarea de probe de la persoane condamnate, instanţele naţionale nu au avut o practică unitară în privinţa aplicării legii asupra minorilor. Unele instanţe au considerat că normele interne încalcă dispoziţiile Convenţiei privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 pentru că prevalarea de mostre celulare şi stocarea profilului genetic în baza de date ar avea un efect stigmatizant, în timp ce alte instanţe au reţinut că măsurile menţionate anterior nu afectează stima de sine şi demnitatea copilului şi nu împiedică reintegrarea sa în societate. Una dintre instanţele care au îmbrăţişat cea din urmă opinie a reţinut lipsa efectelor adverse asupra minorului, din moment ce informaţiile referitoare la procesarea profilului genetic nu sunt publice, ci se gestionează numai în cadrul procesului penal. Mai mult, măsurile ar putea avea chiar un efect de prevenţie asupra comportamentului minorului. Având în vedere caracterul neunitar al jurisprudenţei naţionale, Curtea Supremă din Olanda a pronunţat la 13 mai 2008 o hotărâre în interesul legii în cadrul căreia a concluzionat că minorii nu erau persoane exceptate de la măsurile prevăzute de lege şi, mai mult, o astfel de exceptare nu ar putea să rezulte din Convenţia privind drepturile copilului. Referitor la plângerile reclamantului adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului, acestea au vizat, în esenţă, încălcarea dreptului la viaţă privată, ocrotit de art. 8, susţinându-se că ingerinţa nu era în conformitate cu legea, din moment ce s-ar nesocoti dispoziţiile art. 3 din Convenţia privind drepturile copilului. Aceste din urmă dispoziţii fac vorbire de interesul superior al copilului, iar acest drept, conform susţinerilor reclamantului, ar trebui să prevaleze în principiu în faţa interesului general. A arătat că, în cazul său, interesele sale ca minor nu au fost avute în vedere la luarea măsurii contestate. Curtea a reamintit că atât prelevarea de material celular prin periaj bucal şi păstrarea acestuia, cât şi determinarea profilului genetic constituie o ingerinţă în exerciţiul dreptului la respectarea vieţii private (Van der Velden c. Olandei, dec. 29.514/5, 7 decembrie 2006). Această ingerinţă va încălca art. 8 dacă nu este „în conformitate cu legea”, dacă nu se urmăreşte niciunul dintre obiectivele enumerate la art. 8 § 2 din Convenţie şi dacă este „necesară într-o societate democratică” în vederea atingerii scopului urmărit. Conform jurisprudenţei sale constante, noţiunea „prevăzută de lege” înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. Curtea a observat existenţa unei baze legale în dreptul intern şi a reamintit rolul său subsidiar în interpretarea dreptului naţional, împrejurare valabilă inclusiv în privinţa interpretării tratatelor la care un stat este parte. A constatat că măsura este redactată în termeni clari în actul normativ intern, reţinând în consecinţă îndeplinirea condiţiei ca ingerinţa să fie „în conformitate cu legea”. În privinţa scopului legitim urmărit, Curtea a considerat că nu este necesar să se abată de la jurisprudenţa sa (Van der Velden c. Olandei şi Marper c. Marii Britanii), în care a reţinut că stocarea şi procesarea profilului genetic urmăresc scopurile legitime de prevenire a infracţionalităţii şi de ocrotire a drepturilor şi libertăţilor persoanei. Mai mult, Curtea a considerat că măsura analizată „este necesară într-o societate democratică”, având în vedere contribuţia importantă pe care au avut-o evidenţele ADN în eficientizarea activităţii poliţiei în ultimii ani. Curtea a notat că ingerinţa este relativ redusă, iar aceasta se poate dovedi benefică inclusiv pentru persoana în cauză, întrucât permite eliminarea sa rapidă din cercul suspecţilor de comiterea unei infracţiuni la investigarea căreia au fost descoperite probe ADN. Curtea a reţinut că aceste considerente se aplică inclusiv în cazul în care persoana al cărei profil genetic determinat şi procesat este minoră, precum în speţă. Curtea a făcut trimitere la concluziile sale din Cauza S. şi Marper împotriva Marii Britanii. Cauza vizează stocarea informaţiilor ADN în evidenţe în condiţiile în care reclamanţii nu fuseseră condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni. În acel caz Curtea a criticat caracterul automat şi nediscriminatoriu al puterii de prelevare a mostrelor ADN în Anglia şi Ţara Galilor, state unde materialul genetic putea fi stocat fără o limită în timp, indiferent de natura sau gravitatea infracţiunilor sau de circumstanţele personale ale celui în cauză. Curtea a notat diferenţele existente în cauza de faţă, anume că vizează problema prelevării şi stocării de material ADN al unor persoane care au fost condamnate pentru comiterea unor infracţiuni. Mai mult, Curtea a observat că, potrivit dreptului naţional olandez, prelevarea poate fi realizată numai de la persoane condamnate pentru o infracţiune de o anumită gravitate, iar evidenţele ADN pot fi păstrate pentru o anumită perioadă de timp prestabilită, care depinde de maximul special al pedepsei prevăzut de lege (perioadă de 20 de ani pentru maximul special mai mic de 6 ani şi perioadă de 30 de ani pentru celelalte infracţiuni sancţionate mai aspru). Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că dispoziţiile legii interne olandeze cuprind suficiente garanţii împotriva caracterului automat şi nediscriminatoriu al stocării în evidenţe a profilelor genetice. Observând, de asemenea, că materialul genetic este stocat în mod codificat cu păstrarea anonimităţii, precum şi că reclamantului îi sunt procesate datele ADN doar dacă anterior prelevării de mostre a comis o altă infracţiune sau dacă săvârşeşte una în viitor, Curtea a statuat că, în condiţiile descrise, nu poate să constate încălcarea art. 8 pentru simplul motiv că reclamantul este minor.

Raportul asupra recursului în interesul legii Judecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză privind sesizarea referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, în ipoteza inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, a constatat că recursul în interesul legii este admisibil. Rezumând problema de drept care a primit o soluţionare diferită de instanţele judecătoreşti, prin hotărâri judecătoreşti definitive, judecătorul-raportor a apreciat că soluţia corectă este cea exprimată în a doua orientare a practicii, şi anume că, în ipoteza inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative, conform dispoziţiilor noului Cod penal, prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare nu sunt incidente, având în vedere că, încă de la intrarea în vigoare a legii a cărei interpretare se solicită, dispoziţiile acesteia nu au vizat minorii faţă de care se dispuneau măsuri educative, ci doar persoanele minore sau majore cărora li se aplicau pedepse. În consecinţă, criteriul sancţiunii, în raport cu care se aplica legea persoanelor a căror vinovăţie a fost stabilită prin hotărâri definitive, a fost, încă de la intrarea în vigoare, cel al pedepsei aplicate, excluzând măsurile educative.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul- raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 7.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că această primă condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. De asemenea, verificând jurisprudenţa ataşată actului de sesizare, care relevă soluţionarea în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive a problemei de drept care face obiectul judecăţii, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală. 7.2. Dispoziţii legale incidente Art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare „(1) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei. (2) Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată. (3) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), pentru care instanţa a pronunţat amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează de către personalul Poliţiei Române instruit în acest sens, imediat după comunicarea hotărârii definitive de condamnare, respectiv a hotărârii prin care instanţa a pronunţat amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei.” Art. 4. din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare „(1) S.N.D.G.J. conţine profile genetice, date cu caracter personal şi date despre caz, corespunzătoare următoarelor categorii: a) suspecţi – persoanele despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori, instigatori sau complici ai infracţiunilor cuprinse în anexă; b) persoane condamnate definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii, precum şi persoanele pentru care instanţa a pronunţat amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei; c) urme biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului; d) cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori persoane decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism. (2) S.N.D.G.J. poate fi completat cu alte categorii de date decât cele prevăzute la alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în funcţie de necesităţi şi de resursele alocate. (3) Pentru excluderea persoanelor care au avut contact cu locul comiterii infracţiunii în mod justificat sau accidental, se pot preleva şi analiza probe biologice de la acestea, precum şi de la victimele infracţiunilor, cu consimţământul acestora. (4) Profilele genetice ale persoanelor prevăzute la alin. (3) vor fi verificate prin comparare în S.N.D.G.J. doar în scopul pentru care s-a făcut recoltarea. Profilele genetice ale persoanelor prevăzute la alin. (3) vor fi stocate în baza de date până la soluţionarea definitivă a cauzei în care a fost dispusă introducerea lor în S.N.D.G.J. (5) Pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 1, pot fi efectuate comparaţii între profilele genetice înregistrate, în şi între categoriile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c). Verificarea şi compararea datelor sunt realizate automat, la introducerea profilului genetic aparţinând unei noi persoane sau a urmelor biologice de la un caz nou. (6) Profilele genetice provenind de la categoria prevăzută la alin. (1) lit. d) vor fi comparate, în scopul identificării, cu profilele genetice provenind de la rude de gradele I şi II, dar şi cu alte categorii de profile genetice existente în baza de date. Profilele genetice ale rudelor care servesc pentru identificare vor fi stocate în baza de date până la soluţionarea definitivă a cauzei.” Art. 114 din Codul penal „(1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se poate lua o măsură educativă neprivativă de libertate. (2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri: a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.” 7.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii reţine următoarele: Problema de drept supusă analizei a fost determinată de intrarea în vigoare a noului Cod penal, care prevede că regimul sancţionator al minorilor cuprinde exclusiv măsuri educative, spre deosebire de Codul penal din 1968, care stabilea în cazul acestor inculpaţi un regim sancţionator mixt, compus din măsuri educative şi pedepse, inclusiv închisoare. Analizând dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, în forma în vigoare în perioada activităţii Codului penal din 1968, se constată că acestea au vizat exclusiv persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, indiferent că era vorba despre inculpaţi majori sau minori. Cu alte cuvinte, voinţa legiuitorului a fost ab initio aceea de a-i exclude de la aplicarea acesteia pe inculpaţii minori sancţionaţi cu măsuri educative, situaţia rămânând neschimbată şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, fapt care rezultă din modificările limitate pe care legiuitorul a înţeles să le opereze în ceea ce priveşte legea analizată. În acest context nu se poate susţine că problema de drept ce a condus la o jurisprudenţă neunitară ar rezulta dintr-o necorelare a dispoziţiilor Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare cu prevederile actualului Cod penal, căci este de observat că legea sus-menţionată a fost modificată în mod expres atât prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cât şi prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, tocmai pentru a fi pusă în acord cu dispoziţiile noilor coduri în materie penală. Mai mult, aşa cum se poate observa, legiuitorul a operat modificări explicite în ce priveşte conţinutul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, neputându-se susţine aşadar că, prin nereglementarea situaţiei inculpaţilor minori care, potrivit noului Cod penal, nu pot fi sancţionaţi decât prin aplicarea unei măsuri educative, ar fi vorba despre o scăpare a legiuitorului. În aceste condiţii, prelevarea probelor biologice de la minorii faţă de care, în urma constatării vinovăţiei, s-au luat măsuri educative nu este o măsură prevăzută de lege şi nu poate fi dispusă de instanţa de judecată. Împrejurarea că în cuprinsul Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare se regăsesc şi dispoziţii referitoare la minori nu infirmă constatările de mai sus, căci art. 5 alin. (4) din lege nu are în vedere minorii care răspund penal, ci trebuie corelate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din aceeaşi lege, câtă vreme se referă la prelevarea probelor biologice la minori cu vârsta sub 14 ani, operaţiune care se face numai cu acordul părinţilor sau al reprezentantului legal şi în prezenţa acestora. Prelevarea probelor biologice reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţă privată şi, în consecinţă, ar trebui să fie prevăzută expres în lege. Stocarea şi procesarea profilului genetic urmăresc scopurile legitime de prevenire a infracţionalităţii şi de ocrotire a drepturilor şi libertăţilor persoanei, însă în cazul de faţă lipseşte o prevedere expresă a legii în acest sens. Chiar dacă măsura este necesară, având în vedere contribuţia importantă pe care au avut-o evidenţele ADN la eficientizarea activităţii poliţiei în ultimii ani, iar ingerinţa este relativ redusă, putându-se dovedi benefică inclusiv pentru persoana în cauză, întrucât permite eliminarea sa rapidă din cercul suspecţilor de comiterea unei infracţiuni la investigarea căreia au fost descoperite probe ADN, lipsa unei prevederi exprese a legii lipseşte măsura de un cadru legal, inclusiv în ceea ce priveşte garanţiile oferite persoanei. Astfel, chiar dacă s-ar admite că neprevederea minorilor în dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 este doar o scăpare a legiuitorului, aplicarea prin analogie a legii nu ar răspunde unor chestiuni importante referitoare la modul de prelevare a probelor ori la durata de păstrare a acestora, mai ales în condiţiile în care măsurile educative care se pot lua faţă de minori pot fi privative sau neprivative de libertate. În acest context trebuie reţinut că, în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei puterilor în stat, nefiindu-i permis să creeze ori să completeze dispoziţii legale, căci aceasta ar reprezenta o depăşire a competenţei instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, în considerarea celor expuse, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare va stabili că, în cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, instanţa de judecată nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.