PETKOVSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 27314/04, de către Vasil PETKOVSKI împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așezează la 13 noiembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska și Claudia Westerdiek, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 15 iulie 2004, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 iunie 2008 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul original, dl Vasil Petkovski, a fost un cetățean macedonean născut în 1932 în satul Kostur. A murit la 31 octombrie 2006. După moartea sa, dl Momčilo Petkovski, fiul reclamantului, a urmărit cererea în numele său. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dna B. Cakmakova, avocat care practică în Skopje. Guvernul macedonean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Lazareska Gerovska. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 aprilie 1998, reclamantul a solicitat compensarea pentru că a fost concediat din biroul judecătorului Curții Supreme, chiar dacă nu a îndeplinit cerințele legale pentru pensionarea sa. La 10 decembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea reclamantului, decizia Curții de Apel a fost confirmată de decizia din 24 decembrie 2003 a Curții de Apel din Skopje. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedurile au fost nejustificate și că nu a fost judecat în mod echitabil de când Curtea de Apel, care stătea în aceeași compoziție, a dat hotărâri diferite. 1. Reclamanții se plângeau de durata procedurii, se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiție într-un termen rezonabil de [a] tribunal...” Prin scrisoarea din 9 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul ar dori să exprese, printr-un mod de declarație unilaterală, recunoașterea acesteia că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii interne nu a îndeplinit cerința de timp rațional” menționată la art. 6 § 1 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma globală de 2,310 euro (doi mii trei sute și zece euro). În opinia sa, această sumă ar constitui o reparație adecvată și o compensare suficientă pentru lungimea impugnată a acestei proceduri și, prin urmare, o sumă rezonabilă în ceea ce privește cuantitatea în acest caz, în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile. Această sumă va fi plătită unui cont numit de reclamant în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din convenție ... Având în vedere cele de mai sus și în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, Guvernul ar dori să sugereze faptul că circumstanțele prezentului caz permit Curții să ajungă la concluzia că, pentru orice alt motiv, nu mai este justificat continuarea examinării cererii. În plus, nu există motive de caracter general, astfel cum sunt definite la art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, Guvernul invită Curtea să excludă cererea din lista sa de cazuri.” Într-o scrisoare din 25 iulie 2008, reclamanții au exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului a fost inacceptabilă. art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să elimine un caz din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, practica sa privind plângerile privind încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil ( a se vedea Markoski c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 22928/03 , 2 noiembrie 2006 și Ziberi ex-Republica Iugoslavă a Macedoniei , nr. 27866/02 , 5 iulie 2007). având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este compatibilă cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă ). Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. 2. Reclamanții se plâng în continuare că procedurile au fost nedreptate și că el a fost umilit și discriminat. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum au fost depuse de reclamanții. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesie și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că reclamanții nu au justificat plângerile lor. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea de lungime a procedurilor în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar Președintele

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 27314/04

by Vasil PETKOVSKI

against the former Yugoslav Republic of Macedonia

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13

November 2008 as a Chamber composed of:

Peer Lorenzen,

President,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 15 July 2004,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 June 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The original applicant, Mr Vasil Petkovski was a Macedonian national who was born in 1932 in the village of Kostur. He died on 31 October 2006. After his death, Mr Momčilo Petkovski, the applicant’s son, pursued the application in his name. The applicant was represented before the Court by Ms B. Cakmakova, lawyer practising in Skopje. The Macedonian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs

R.

Lazareska Gerovska.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 8 April 1998 the applicant claimed compensation for having been dismissed from office of the Supreme Court’s judge even though he did not meet the statutory requirements for his retirement. After one remittal of the case, on 10 December 2002 the Skopje Court of First Instance dismissed the applicant’s claim. That decision was confirmed by the Skopje Court of Appeal’s decision of 24 December 2003, served on the applicant on 2

February 2004.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings had been unreasonably lengthy and that he had not been given a fair trial since the Court of Appeal, sitting in the same composition, had given different decisions.

Relying on Articles 3 and 14 of the Convention, he alleged having been humiliated by the courts and discriminated against.

THE LAW

1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By letter dated 9 June 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“...the Government would hereby like to express – by a way of unilateral declaration – its acknowledgement that in the special circumstances of the present case, the length of the domestic proceedings did not fulfill the requirement of ”reasonable time” referred to in Article 6 § 1 of the Convention.

Consequently, the Government is prepared to pay to the applicant the global sum of 2.310 euros (two thousand three hundred and ten euros). In its view, this amount would constitute adequate redress and sufficient compensation for the impugned length of the said proceedings, and thus a reasonable sum as to quantum in the present case in the light of the Court’s case law.

This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable to an account named by the applicant within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37

in fine

, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Therefore, the Government invites the Court to strike the application out of its list of cases.”

In a letter of 25 July 2008 the applicants expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court has established in a number of cases, including those brought against the former Yugoslav Republic of Macedonia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see

Markoski v. the former Yugoslav Republic of Macedonia

, no.

22928/03, 2

November 2006 and

Ziberi

v.

the former Yugoslav Republic of Macedonia

, no.

27866/02, 5

July

2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is compatible with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

). Accordingly, it should be struck out of the list.

The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicants. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that the applicants have failed to substantiate their complaints.

It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the length-of-proceedings complaint under Article 6 § 1 of the Convention;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Registrar

President