ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2019

HOTĂRÂRE
01.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă la 21 martie 2017 sub nr. x/2017, A. a solicitat retractarea deciziei civile nr. 24 din 8 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

În drept, au fost invocate prevederile art. 322 pct. 3, 6 și 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 70 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

La 19 iunie 2017 A. a formulat cerere de îndreptare privind eroarea materială, lămurirea și completarea dispozitivului deciziei civile nr. 70 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cererii de îndreptare, lămurire și completare în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că părțile nu au fost prezente la dezbateri și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin decizia nr. 71 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost constatată perimată cererea formulată de A. privind îndreptarea, lămurirea și completarea deciziei civile nr. 70 din 26 aprilie 2017, pronunțată de aceeași curte de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., în argumentarea căruia a susținut în esență că în cauză nu a intervenit perimarea și că soluția instanței este o greșeală de procedură, deoarece dreptul de proprietate este ocrotit de legiuitor, fiind imprescriptibil, potrivit Constituției din România.

Prin întâmpinare, intimata B. S.A. a invocat tardivitatea recursului, susținând că decizia recurată a fost pronunțată la 25 aprilie 2018, iar recursul a fost declarat la 11 mai 2018, cu depășirea termenului de 5 zile, reglementat de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea căii de atac și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 februarie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-se în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

S-a fixat termen pentru examinarea recursului la 1 octombrie 2019.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția tardivității recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ., asupra căreia reține următoarele:

Recursul are ca obiect decizia nr. 71 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin care s-a constatat perimată cererea formulată de A. privind îndreptarea, lămurirea și completarea deciziei civile nr. 70 din 26 aprilie 2017, pronunțată de aceiași instanță.

Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului împotriva hotărârii de constatare a perimării legiuitorul a instituit un termen legal de 5 zile de la pronunțare, termen care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia partea îndreptățită se poate adresa instanței.

Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, se constată că decizia recurată a fost pronunțată la 25 aprilie 2018 și se apreciază că termenul legal s-a împlinit la 2 mai 2018.

Cum recursul a fost declarat la 5 mai 2018, potrivit ștampilei aplicate pe plicul de la fila x de către oficiul poștal, instanța supremă reține că acesta a fost formulat cu depășirea termenului de 5 zile de la pronunțare, reglementat de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., urmează să respingă calea de atac în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge ca tardiv recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 71 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Împotriva Încheierii din 15 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, contestatorul A. a formulat cerere de recurs, cererea fiind î
ÎCCJ 2020-07-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1563/2020
Ședința publică din data de 16 iulie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 25 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curt
ÎCCJ 2020-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 756/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 13 martie 2018, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 2/R din 19 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.
ÎCCJ 2020-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1987/2020
Ședința publică din data de 8 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civi
ÎCCJ 2020-07-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1561/2020
Ședința publică din data de 16 iulie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 9 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de
Sursă