Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 980/2018

HOTĂRÂRE
20.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 980/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 martie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 475/A din 18 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 809/2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței obligarea pârâților sa-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de
ÎCCJ 2018-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2018
Prin sentința nr. 5370 din 27 iunie 2017, Judecătoria Baia Mare a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. având ca obiect pretenții; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantului 2.0
ÎCCJ 2018-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 944/2018
Ședința publică din data de 15 martie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele la data de 22 iunie 2016 sub nr x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B.,
ÎCCJ 2019-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1716/2019
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 533/28.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2014, a fost admis apelul declarat de contestatorul A. împotriva Sentinței civile nr. 1037/28.
ÎCCJ 2018-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2018
Ședința publică din data de 10 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 25 mai 2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă