Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2018

HOTĂRÂRE
20.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 martie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantele B. și A. împotriva deciziei civile nr. 956 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2081/2018
Ședința publică din data de 22 mai 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiori de Vede la 22 iunie 2016, sub nr. x/2016, c
ÎCCJ 2018-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2018
Ședința publică din data de 5 iunie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin contestația formulată potrivit art. 7 din Legea nr. 77/2016 și înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede la data de 01 septembrie
ÎCCJ 2018-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2826/2018
. Judecătoria Roșiorii de Vede prin sentința civilă nr. 1062 din 28.06. 2017 a admis în parte, cererile formulate de reclamanta A. și C. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat stinse obligațiile de plată ale reclamanților către pâ
ÎCCJ 2018-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4344/2018
dispus obligarea reclamanților la plata către pârâtul C., a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat). 3. Apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 511 din 29 martie 2016 pronunțată de Judecăto
ÎCCJ 2018-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 980/2018
Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1079 din 29.06.2017 Judecătoria Roșiorii de Vede a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâtul C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă