ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 823/2018

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 888/25.09.2014, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile insuficientei timbrări și prescripției dreptului material la acțiune, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. ȘI A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 25.757,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum superior sumei pe care ar fi trebuit să o achite în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 146/1997 și a unit cu fondul soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Cu privire la fond, a reținut, în esență, că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că pârâta nu avea, conform contractului de prestări servicii nr. x/14.02.2007, obligația implementării părții de soft aferentă automatului programabil, astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 983 C. civ., a apreciat că pretenția reclamantei de acoperire a prejudiciului în cuantum de 97.240,80 RON, suferit ca urmare a neîndeplinirii obligației contractuale de a implementa automatul programabil, este neîntemeiată.

De asemenea, având în vedere data și cauza încetării contractului de prestări servicii, 10.05.2008, precum și faptul că pârâta a opus reclamantei excepția de neexecutare a contractului, împrejurare recunoscută și necontestată de părți, a apreciat că sunt neîntemeiate și capetele de cerere accesorii vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 14.383,38 RON, reprezentând lucrări pe care le-a facturat, au fost achitate, dar nu au fost efectuate de aceasta la cabina de comandă nr. 2 a mașinii de haldat MH 4400*120, precum și la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli cu paza utilajului, conform art. 11.4 din contract.

Ca urmare a dezlegării fondului pricinii, tribunalul a constatat, pe cale de consecință, că excepția prescripției devine lipsită de obiect, considerent pentru care a respins-o.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele de apel, depuse la primul termen de judecată, fixat pentru data de 11.02.2015, reclamanta a precizat că înțelege să declare apel și împotriva încheierii din 17.01.2013.

Prin decizia nr. 170/14.04.2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins ca tardiv apelul declarat împotriva încheierii din 17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a respins apelul declarat împotriva sentinței nr. 888/25.09.2014 pronunțată de același tribunal și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 14.000 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul împotriva încheierii din 17.01.2013, care putea fi atacată doar odată cu fondul, a fost declarat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea sentinței nr. 888/25.09.2014, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la apelul declarat împotriva sentinței nr. 888/25.09.2014, a reținut, în esență, că în mod corect a apreciat prima instanță că dubiul referitor la obligația montării softului profită pârâtei și, întrucât lucrările facturate, în valoare de 97.240,80 RON, au fost executate, rezultă că este neîntemeiată cererea reclamantei de restituire a respectivei sume.

În ceea ce privește solicitarea apelantei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata sumei de 14.383,38 RON, cu titlu de penalități de întârziere, calculate conform art. 14.2 alin. (2) din contractul de prestări servicii nr. x/14.02.2007, constatând că nu a fost depusă nicio dovadă care să le ateste și nu a fost prezentată nici modalitatea de calcul a acestora, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, a reținut că sentința atacată este temeinică și legală și sub aspectul respingerii capătului de cerere vizând cheltuielile cu paza utilajului, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de părți, respectiv reținerea sumelor din facturile aferente operațiunilor de montaj, care nu s-au mai emis.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și completată.

În motivare, a reiterat situația de fapt și a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare.

A susținut recurenta că în mod nelegal instanța de prim control judiciar a respins ca tardiv apelul declarat împotriva încheierii din 17.01.2013, atât timp cât sus-menționata încheiere este una premergătoare, iar potrivit art. 299 rap. la art. 282 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat împotriva hotărârii se socotește că a fost declarat și împotriva încheierilor premergătoare.

Așa fiind, în mod corect a formulat memoriul de apel, iar ulterior, prin motivele de apel, depuse în termen, a înțeles să precizeze că acesta vizează atât sentința primei instanțe, cât și încheierea din 17.01.2013.

Cu privire la modul de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței nr. 888/25.09.2014, a arătat, în esență, că instanțele de fond au apreciat eronat incidența principiului de drept in dubio pro reo, dar și că, în realitate, lucrările nu au fost executate, astfel că primul capăt de cerere este întemeiat.

În continuare, a arătat că respingerea capătului de cerere vizând penalitățile de întârziere relevă o analiză superficială a actelor dosarului, în condițiile în care au fost atașate cererii de chemare în judecată înscrisuri din care rezultă modul de calcul al acestora.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a încălcat obligația de a arăta motivele de fapt și de drept pentru care a respins al treilea capăt de cerere, încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar și ale art. 6 din C.E.D.O.

În acest context, a arătat că instanța de apel s-a limitat la a reține că este temeinică și legală sentința primei instanțe.

În final, a arătat că suma de 14.000 RON la plata căreia a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport cu activitatea depusă de avocat și complexitatea litigiului.

În ședința publică de la 29.03.2016, constatând că prin încheierea nr. 2026/17.12.2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva intimatei-pârâte, instanța supremă a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Luând în examinare cererea intimatei de încetare a recursului, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. (...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Prin urmare, măsura suspendării reglementată de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este limitată în timp până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

În speță, încheierea nr. 2026/17.12.2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva intimatei-pârâte, a rămas definitivă prin neapelare, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Cum litigiul se află în recurs - ca formă de manifestare a acțiunii judiciare -, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale sus-menționate, va înceta judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 170/14.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.