ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 662/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 132 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1185 din 21 septembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara, și intimata-reclamantă B..

Împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A. și B. la 23 septembrie 2019 (data depunerii la oficiul poștal).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 11 octombrie 2019, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8.

Prin rezoluția din 16 octombrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La 25 noiembrie 2019, pârâta Societatea Națională Radiocomunicații București, prin Direcția Radiocomunicații Timișoara, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că motivele invocate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 19 decembrie 2019, recurenții au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit la 21 ianuarie 2020, s-a reținut că recursul declarat de reclamanta B. omisso medio este inadmisibil, deoarece aceasta nu a formulat apel împotriva hotărârii fondului.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., s-a constatat că, deși recursul este admisibil, recurentul nu a arătat, în cuprinsul cererii de recurs, în ce constă nelegalitatea deciziei atacate și nu a combătut raționamentul curții de apel care a reținut că demersul procesual este inadmisibil, susținerile sale reprezentând o reluare a argumentelor de fapt și de drept cuprinse în cererea introductivă de instanță. Pe de altă parte, s-a apreciat că, invocând o lipsă de folosință a terenului, recurentul a procedat la o schimbare a temeiului juridic în recurs, respectiv de la daune interese pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, aceste motive fiind străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Recurenții nu au depus puncte de vedere la raport, ci au formulat note scrise la 12 februarie 2020.

5.1 Referitor la recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta - Turnu Severin la 17 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Națională Radiocomunicații București, prin Direcția Radiocomunicații Timișoara, solicitând obligarea acesteia și a directorului societății, la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la 06.03.2012, pentru nerespectarea dispozițiilor sentinței civile nr. 5770 din 29 noiembrie 2010, pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ce constituie titlu executoriu.

Cauza a fost soluționată în fond de Tribunalul Timiș, secția I civilă (ulterior declinării de competență a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin în favoarea Tribunalului Mehedinți și, ulterior, a acestei din urmă instanțe în favoarea Tribunalului Timiș), prin sentința nr. 1185 din 21 septembrie 2018, prin care a fost admisă excepția inadmisibilității invocate de pârâtă, și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională Radiocomunicații București, prin Direcția Radiocomunicații Timișoara.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel doar reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă la 19 decembrie 2019 și fiind soluționată prin decizia nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, obiect al cererii de recurs pendinte.

Analizând recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei anterior menționate, prin prisma dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., se constată că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinței nr. 1185 din 21 septembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, motiv pentru care, Înalta Curte va constata că acesta a fost formulat "omisso medio", fără exercitarea căii de atac a apelului de către recurentă.

Or, recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv și, prin urmare, nu presupune o nouă judecată a fondului, ci numai un control de legalitate al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege.

Având în vedere că reclamanta nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe, criticile formulate în recurs, cât timp vizează fondul litigiului, nu pot fi analizate omisso medio, în lipsa exercitării caii de atac intermediare, nefiind supuse, spre dezbatere, instanței de apel.

Astfel, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că reclamanta B. nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a supus cenzurii instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat.

Pentru considerente expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

5.2 Referitor la recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin cererea de recurs dedusă judecății, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate și nu a combătut raționamentul curții de apel care a reținut că demersul procesual este inadmisibil, susținerile sale reprezentând o reluare a argumentelor de fapt și de drept cuprinse în cererea introductivă de instanță.

Pe de altă parte, pretinzând, în această fază procesuală, lipsa de folosință a terenului, recurentul a procedat la o schimbare a temeiului juridic în recurs, respectiv de la daune cominatorii pe zi de întârziere pentru neexecutarea unei obligații prevăzute într-o hotărâre judecătorească, la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului. Ca atare, invocarea unor aspecte noi, străine de natura pricinii, echivalează cu nemotivarea recursului.

În ceea ce privește condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs, aceasta implică argumentarea juridică a motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori prezentarea unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Având în vedere că recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.