ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 323/2020

HOTĂRÂRE
06.02.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 323/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2217 din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, în complet de filtru, a fost anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, reținându-se că motivele invocate de recurent nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La 13 ianuarie 2020, petentul A. a depus cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2217 din 21 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

În motivarea cererii, revizuentul și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că decizia atacată, care i-a fost comunicată la 13 ianuarie 2020, nu este semnată.

Revizuentul a invocat dispozițiile art. 426 și art. 427 C. proc. civ. și ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, susținând că actul procedural menționat trebuie să poarte semnătura celor indicați în cuprinsul său. Or, lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage răspunderea penală a celor angajați în înfăptuirea actului de justiție, precum și nulitatea actului de procedură.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menționat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.. În caz contrar, se încalcă principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În cauză, Decizia nr. 2217 din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, a fost dată în procedura de filtru, reglementată de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și aplicabilă în cauză prin prisma art. 24 C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale stipulează că "în cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Față de prevederile legale mai sus evocate, se constată că procedura examinării admisibilității recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.

Înalta Curte reține că prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare. Ca atare, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de a fi atacate cu contestație în anulare sau revizuire.

Prin urmare, împotriva Deciziei nr. 2217 din 21 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată calea de atac a revizuirii.

Conform argumentelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2217 din 21 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 2217 din 21 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-06
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 324/2020
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 2215 din 21 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în complet
ÎCCJ 2020-02-06
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 322/2020
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 1675 din 3 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, în complet d
ÎCCJ 2020-01-23
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 166/2020
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 2371 din 5 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în complet d
ÎCCJ 2019-12-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2480/2019
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 1769 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în complet de filtru, a fost consta
ÎCCJ 2019-11-14
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2087/2019
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 1447 din 19 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în complet de filtru, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I
Sursă