ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 782/2018

Ședința publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, la data de 28 mai 2015, sub nr. x/2015, și, ulterior, declinată la Tribunalul Neamț, secția I civilă, la data de 08 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâtul D., solicitând instanței ca, în baza probelor ce vor fi administrate, să dispună rezilierea antecontractului de vânzare- cumpărare cu numărul x/16.05.2013 autentificat la Biroul Individual Notarial "E.", în drept, cererea fiind întemeiată pe art. 1549 și urm. C. civ. cu cheltuieli de judecată.

La 26 februarie 2016, pârâtul D. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care, sub aspectul întâmpinării, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar, pe cale reconvențională, având în vedere atitudinea vânzătoarei și recitind contratul, aceasta fiind cea care împiedică sau zădărnicește încheierea contractului, a solicitat obligarea la plata sumei de 110.000 Euro, reprezentând clauza penală.

Prin sentința civilă nr. 1015, pronunțată la data de 07 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Neamț, secția I civilăa admis cererea de reziliere antecontract de vânzare-cumpărare, formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul D.; a admis în parte cererea reconvențională având ca obiect pretenții, formulată de pârâtul-reclamant D. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți A., B. și C.; a dispus rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.05.2013 de B.N.P. E., încheiat între reclamanții-pârâți A., B. și C., în calitate de promitenți-vânzători, și pârâtul-reclamant D., în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect imobilele: casă de locuit P+M în suprafață construită la sol de 75 mp, suprafață desfășurată 150 mp, construită din cărămidă, acoperită cu tablă tip F., compusă din trei dormitoare și dependințe, - o anexă în suprafață construită la sol de 52 mp, construită din cărămidă, acoperită cu tablă tip F., compusă din două încăperi, - suprafața de 642 mp teren (real măsurat 635 mp), situat în sola 12, parcela x, pe care se află imobilele construcții descrise mai sus, teren situat în intravilanul mun. Roman, str. x, jud. Neamț, învecinat cu: la N - noul C. pen. 526, la S - G., la E - str. x, la V - noul C. pen. 2566, imobile intabulate în cartea funciară nr. x a mun. Roman, cu nr. cadastral x, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 95.000 euro; a obligat reclamanții-pârâți A., B. și C. să restituie pârâtului-reclamant D. echivalentul în RON al sumei de 75.000 euro, potrivit cursului valutar oficial din data plății efective, suma reprezentând partea achitată de pârâtul-reclamant din prețul total convenit al vânzării; a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamanților-pârâți suma de 9.826 RON cu titlul de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanții-pârâți să plătească pârâtului-reclamant suma de 8.952,55 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, și a compensat cheltuielile de judecată mai sus- arătate, pe care părțile și le datorează reciproc, până la concurența sumei de 8.952,55 RON, obligând pârâtul-reclamant să plătească reclamanților-pârâți suma de 873,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată rămase neacoperite prin compensare; în temeiul art. 50

2

din O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în situația rămânerii definitive a prezentei hotărâri prin care s-a admis în parte cererea reconvențională, a obligat pârâtul-reclamant D., să restituie către Stat (Direcția Taxe și Impozite a mun. Roman) suma de 4.257,37 RON pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 22.03.2016, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr. x/2015.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 606/2017, pronunțată la data de 03 iulie 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, respectiv, apelul civil declarat de reclamanții A., B., C. împotriva sentinței civile nr. 1015 din 07.09.2016 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2015, având ca obiect reziliere contract, și apelul civil formulat de pârâtul D. împotriva aceleiași sentințe, cu același obiect.

Reclamanții A., B. și C. au uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a deciziei civile recurate, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, prin raportare la art. 101 alin. (2) Noul C. proc. civ., excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia nr. 606/2017 din 03 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții- reclamanți A., B. și C. și de apelantul- pârât D. împotriva sentinței civile nr. 1015 din 07.09.2016, pronunțată de Tribunalul Neamț (în soluționarea cererii reclamanților având ca obiect reziliere contract, cerere care a fost întemeiată în drept pe art. 1549 și urm. C. civ., prețul declarat al vânzării fiind de 95.000 Euro).

Or, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) Noul C. proc. civ., "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acesteia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății", iar, potrivit art. 101 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.".

Dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 prevăd că: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condițiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale vizează atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curții Constituționale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunțate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale.

Per a contrario, hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 03 iulie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, chiar anterior declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste considerații, cum, în speță, valoarea obiectului antecontractului de vânzare- cumpărare a cărui reziliere se cere este de 422.132,5 RON (echivalentul în RON al sumei de 95.000 Euro, la cursul B.N.R. de la data formulării cererii de chemare în judecată- 4,4435 RON/euro), valoare care este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, se poate concluziona în sensul că decizia nr. 606/2017 din 03 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În atari condiții, în speță, văzând și prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 606/2017 din 03 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.