Decizia nr. 30 din 3 iunie 2019

Decizia nr. 30 din 3 iunie 2019

3 iunie 2019

2 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 30/2019 Dosar nr. 648/1/2019

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2019

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 588 din 17/07/2019

Valentina Vrabie – pentru preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -preşedintele completului

Petronela Iulia Niţu – judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă – judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă – judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Dorin – judecător la Secţia a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu – judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau – judecător la Secţia a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar – judecător la Secţia a II-a civilă

Veronica Magdalena Dănăilă – judecător la Secţia a II-a civilă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 648/1/2019 este legal constituit, conform dispoziţiilorart. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27

5

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Valentina Vrabie, pentru preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarelor probleme de drept:

„- în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?;

– prin sintagma «creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă» folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?”.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul- asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, doamna judecător Valentina Vrabie, preşedintele completului de judecată, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

II. Temeiul juridic al sesizării

„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

III. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

„Art. 3. – Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”

„Art. 4. – (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului. […]”

„Art. 7. – (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.

(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.

(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.”

IV. Expunerea succintă a procesului

„pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi”.

– prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă folosit în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?”.

V. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

a) sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este formulată în cadrul unui dosar aflat în curs de judecată, aflat pe rolul Tribunalului Prahova – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în ultimă instanţă.

Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016 reglementează procedura de judecare a litigiilor întemeiate pe acest act normativ, iar din interpretarea logică şi sistematică a acestora rezultă că împotriva hotărârilor pronunţate în astfel de litigii, cum este şi cel de faţă, se poate exercita o singură cale de atac, respectiv apelul, hotărârea prin care se soluţionează această cale de atac fiind definitivă.

Prin urmare, Legea nr. 77/2016, ca lege specială, exclude posibilitatea exercitării căii de atac a recursului în cazul litigiilor privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Fiind vorba de norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, ele sunt de strictă interpretare şi se aplică prioritar.

Pe de altă parte, chiar dacă litigiul este evaluabil în bani, în cauză nu este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională, dată fiind Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin care s-a statuat asupra întinderii efectelor acestei decizii astfel: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei.”

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat problema aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017. Astfel, se arată că efectele acestei decizii se produc numai cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei.

Cuantumul pretenţiilor din speţă se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar litigiul a fost pornit anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate în Monitorul Oficial al României, Partea I, (20 iulie 2017), situaţie faţă de care decizia ce se va pronunţa nu poate fi supusă căii de atac a recursului.

b) de lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 depinde de soluţionarea pe fond a cauzei;

c) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestor probleme de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sesizarea priveşte o chestiune de drept susceptibilă de interpretare diferită a prevederilor Legii nr. 77/2016 care poate genera practică neunitară.

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Totodată, a mai arătat că, atât timp cât legea nu limitează prin dispoziţii exprese mijloacele de probă, scopul contractării contractului poate fi probat prin mijloacele de probă permise de lege, în măsura în care acestea îndeplinesc şi celelalte condiţii de admisibilitate.

VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Referitor la a doua întrebare s-a arătat că teza I a art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 trebuie interpretată coroborat cu teza a II-a a normei: „sau indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă”.

Astfel, se apreciază că, raportat la teza I, scopul prefigurat de consumator trebuie să rezulte expres din cuprinsul contractului, cu identificarea imobilului respectiv, întrucât în această situaţie creditul nu este garantat cu un imobil.

În schimb, în cazul tezei a II-a, acest lucru nu este necesar, deoarece creditul este garantat cu un imobil, care este identificat în contractul de credit şi cel de garanţie imobiliară.

Judecătorii din cadrul Judecătoriei Roman, înaintând o hotărâre judecătorească, referitor la a doua întrebare, au apreciat că a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

Punctul de vedere conturat la nivelul Tribunalului Bacău a fost în sensul că prin darea în plată a aceluiaşi imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă scopul încheierii contractelor se poate subsuma scopurilor determinate de legiuitor în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016.

Textul anterior menţionat are în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, scop ce poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, nefiind exclusiv şi predeterminat relevant scopul menţionat în contract, cu rezerva că, în măsura în care scopul este prevăzut în contract, nu este necesară administrarea unor dovezi în plus de către consumator pentru a dovedi scopul, iar în măsura în care contractul nu menţionează destinaţia contractului, se pot administra alte mijloace de probă pentru a dovedi scopul avut în vedere de consumator.

Referitor la a doua întrebare, legiuitorul a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului care a fost efectiv inserat în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală, fără a fi făcute alte dovezi, prin orice mijloc de probă.

Judecătorii Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov, cu privire la prima întrebare, au arătat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, în sensul acestui punct de vedere ataşându-se jurisprudenţă.

Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov, cu privire la prima întrebare, a fost în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, în măsura în care imobilul garantează contractele în discuţie, iar referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului şi care este dovedit cu cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Referitor la a doua întrebare s-a considerat că a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Magistraţii din cadrul Secţiei a VI-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la prima întrebare, au considerat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de acelaşi debitor cu acelaşi creditor. S-a apreciat că prin sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 4 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat „stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale” nu s-a urmărit limitarea dreptului debitorului de a stinge datoriile decurgând dintr-un singur contract, atât timp cât situaţia premisă descrisă în cauză presupune acordarea mai multor credite ipotecare de către acelaşi creditor pentru achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea aceluiaşi imobil sau constituirea unei garanţii în legătură cu acelaşi imobil.

Referitor la a doua întrebare s-a considerat că a fost avut în vedere scopul consemnat în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului, întrucât creditorul trebuie să cunoască scopul contractării şi să aibă minima previziune că în legătură cu raporturile contractuale decurgând din convenţia de creditare debitorul se poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

Tribunalul Bucureşti a comunicat că folosirea de către legiuitor a sintagmei „un contract de credit” în conţinutul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu este pur întâmplătoare, ci relevă intenţia legiuitorului de a se stinge prin mecanismul dării în plată datoria izvorând dintr-un singur contract de credit, iar nu din două sau mai multe contracte de credit.

Ansamblul de mijloace procedurale instituit de Legea nr. 77/2016 este pus în mişcare prin notificarea de dare în plată, aceasta constituind premisa indispensabilă a aplicării legii.

Emiterea şi comunicarea notificării sunt operaţiunile prealabile care pot conduce la încheierea unui act notarial, la formularea contestaţiei creditorului ori la formularea acţiunii judiciare a debitorului.

Or, tocmai cu privire la această notificare, care constituie factorul declanşator al demersurilor procedurale ulterioare, legiuitorul a folosit, singura dată în corpul legii, sintagma „un contract de credit”, arătând că trebuie emisă notificarea pentru stingerea datoriilor dintr-un contract de credit.

Pentru aceste considerente s-a considerat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.

Referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

În urma consultării magistraţilor din instanţe arondate Tribunalului Ilfov s-au conturat următoarele puncte de vedere:

Într-o opinie exprimată de magistraţii Tribunalului Ilfov, ai Judecătoriei Cornetu şi unii judecători din cadrul Judecătoriei Buftea s-a apreciat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, neexistând o dispoziţie limitativă a legiuitorului sub acest aspect. De asemenea s-a apreciat că în această situaţie creditorul şi-a asumat riscul pierderii garanţiei prin încheierea ulterioară a unor contracte de credit garantate cu acelaşi imobil asupra căruia s-a instituit o garanţie de rang inferior.

Într-un alt punct de vedere, minoritar, exprimat de unii judecători din cadrul Judecătoriei Buftea s-a apreciat că nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, susţinându-se în esenţă că ar fi lipsite de garanţie contractele garantate cu o ipotecă de rang inferior.

Referitor la a doua întrebare s-a arătat că a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală; magistraţii Tribunalului Ilfov şi ai Judecătoriei Cornetu au apreciat că nu este necesară consemnarea expresă în contractul de credit a scopului debitorului de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţia de locuinţă, îndeplinirea cerinţei legale putând fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Punctul de vedere al magistraţilor Judecătoriei Buftea a fost în sensul că scopul contractului se poate dovedi doar cu menţiunea contractuală, întrucât aceasta este cea cunoscută şi este avută în vedere de creditor la momentul analizării oportunităţii acordării contractului de credit.

Opinia judecătorilor Tribunalului Teleorman – Secţia civilă cu privire la prima întrebare a fost în sensul că, în interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

Cu privire la prima întrebare, judecătorii de la Judecătoria Alexandria au arătat că darea în plată a unui singur imobil poate opera şi cu privire la creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit, în măsura în care, cu privire la creanţele respective, sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a opera darea în plată. Această interpretare rezultă chiar din exprimarea utilizată de legiuitor prin indicarea pluralului cu privire la datoriile ce pot face obiectul dării în plată.

Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

În acest sens, pentru a nu fi eludate dispoziţiile legale referitoare la darea în plată, prin sintagma menţionată se înţelege scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

În ceea ce priveşte judecătoriile Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele, cu privire la prima întrebare s-a apreciat că, în interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.

Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Videle a fost în sensul următor:

– în interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor;

– referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului.

În urma consultării magistraţilor din cadrul Tribunalului Ialomiţa şi instanţelor arondate au rezultat următoarele:

Opinia majoritară exprimată cu privire la prima întrebare a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.

De asemenea, referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Tribunalul Giurgiu a comunicat că, la nivelul Judecătoriei Giurgiu, opinia majoritară a colectivului de magistraţi a fost în sensul că referitor la interpretarea art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor.

De asemenea, referitor la a doua întrebare se are în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului de credit şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bolintin-Vale a fost cel potrivit căruia, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală.

Poate fi probat prin orice mijloc de probă şi scopul prefigurat de debitor la încheierea contractului chiar dacă nu este menţionat în contract, fiind ataşată, exemplificativ, o hotărâre judecătorească.

Judecătoria Cluj-Napoca, cu privire la prima întrebare, a transmis că nu au fost identificate cauze în care să se fi ridicat o astfel de problemă.

Referitor la a doua întrebare, din jurisprudenţa instanţei reiese că ceea ce se are în vedere este scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, şi nu doar cel consemnat efectiv în contract, ataşându-se practică relevantă.

În urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş s-a relevat opinia majoritară că dispoziţiile art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite se interpretează în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit, cu condiţia ca imobilul respectiv să fie ipotecat pentru toate aceste creanţe.

Referitor la a doua întrebare s-a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, scop care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

Judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, au arătat că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor dacă acelaşi imobil este garanţie în toate contractele de credit, iar referitor la a doua întrebare se înţelege scopul consemnat efectiv în contractul de credit; dacă este credit de nevoi personale, atunci se va avea în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.

La nivelul Secţiei civile a Judecătoriei Bistriţa s-au conturat două opinii, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016; o parte dintre judecători a considerat că, în principiu, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, în măsura în care fiecare creanţă în parte ar îndeplini cerinţele Legii nr. 77/2016.

S-a exprimat şi opinia contrară, şi anume că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor. Posibilitatea stingerii a două sau mai multe creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de acelaşi debitor cu acelaşi creditor nu este reglementată de lege, însă din terminologia folosită de către legiuitor în art. 4 din Legea nr. 77/2016 transpare intenţia legiuitorului ca efectele legii să vizeze un singur contract de credit. O interpretare contrară ar însemna a adăuga la lege şi, în consecinţă, a acorda consumatorului drepturi mult mai extinse decât a dorit legiuitorul, în detrimentul creditorului.

Referitor la a doua întrebare a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. Scopul trebuie cunoscut de către creditor la momentul încheierii contractului, ţinând seama de faptul că acesta are anumite obligaţii suplimentare faţă de debitor la încheierea unui astfel de contract, astfel cum reiese din cuprinsul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010.

Opinia majoritară a judecătorilor de la Tribunalul Specializat Cluj, cu privire la prima întrebare, a fost în sensul că, în interpretarea normelor menţionate, este posibil ca prin darea în plată a unui singur imobil să se stingă cre