ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4372/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4372/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 30 noiembrie 2011 sub nr. 7278/207/2011, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., anularea procesului-verbal de contravenție din 14 noiembrie 2011, cu consecința anulării sancțiunilor aplicate prin acesta. Prin sentința civilă nr. 99 din 16 ianuarie 2012, Judecătoria Caracal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum în speță petentul a fost sancționat contravențional pentru fapta săvârșită pe DN 7 km 188+900, localitatea S., județul Vâlcea, localitate ce se află în raza teritorială a Judecătoriei Brezoi, rezultă că această din urmă instanță este competentă material a soluționa pricina.
Prin sentința civilă nr. 1027 din 07 martie 2013 pronunțată în Dosar nr. 832/198/2012, Judecătoria Brezoi a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția I civilă, reținând că potrivit art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției aparține instanței de la domiciliul petentului, în speță, Judecătoria Craiova.
Prin sentința civilă nr. 6539 din 19 aprilie 2013 pronunțată în același dosar, Judecătoria Craiova, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând,în esență, că din procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, a rezultat că locul săvârșirii contravenției se află pe DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Brezoi, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G.
nr. 15/2002 aparține instanței în circumscripția căreia a fost săvârșită fapta. în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, pe de o parte, întrucât prezenta plângere contravențională a fost introdusă anterior acestei modificări, fiind guvernată de legea veche, iar pe de altă parte, pentru că se referă la procesele din materia contenciosului administrativ și fiscal, iar nu la cele din materie contravențională. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru argumentele ce succed: În raport de obiectul cauzei, respectiv, plângere contravențională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G.
nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În stabilirea instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile. Se observă că norma de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001, este cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând deci distincția între cele două materii. Coroborând sediul materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III „Dispoziții tranzitorii și finale”, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal nu și la cele în materie contravențională. Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv, la 30 noiembrie 2011, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției. În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.