ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2018

ÎCCJ, Decizia nr. 87/2018

HOTĂRÂRE
21.05.2018
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 87/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile de a face obiectul unei astfel de căi de atac, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei decizii definitive (nr. 62 din 26 martie 2018 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare) prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 31 din data de 12 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, se constată că A. a exercitat în cascadă calea de atac a contestației împotriva unor hotărâri definitive și nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a altor căi de atac, în condiții nereglementate de C. proc. pen.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din data de 26 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din data de 26 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 mai 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-24
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 139/2018
Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 83 din data de 07 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2
ÎCCJ 2018-09-24
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 138/2018
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 87 din data de 21 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2
ÎCCJ 2018-03-26
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 62/2018
Asupra contestației de față, În baza actelor dosarului, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 31 din data de 12 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a r
ÎCCJ 2018-05-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 83/2018
a fi supuse acestei proceduri, termenul de declarare a căii de atac și motivele pentru care se poate formula contestația. Potrivit textului art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când
ÎCCJ 2019-03-20
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 80/2019
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 174 din data de 05 noiembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5
Sursă