ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2101/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 497 din data de 07.06.2017 Judecătoria Bicaz a respins, ca neîntemeiată, excepției prescripției dreptului de chemare în garanție contra evicțiunii; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare formulată de reclamanta S.P.E.E.H.

Hidroelectrica S.A, în contradictoriu cu pârâții A., B. și C.; a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de ridicare a construcției proprietatea pârâtului C.; a admis cererea de chemare în garanție a vânzătorului D. formulată de reclamantă și a obligat chematul în garanție să plătească acesteia, la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru evicțiune, suma de 4.378,5 euro exprimată în RON la cursul de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; a obligat reclamanta să plătească pârâtului C., 1.300 RON cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta să plătească pârâților A. și B. 1.200 RON cheltuieli de judecată; a obligat chematul în garanție D. să plătească reclamantei 800 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 122 din 25 ianuarie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta S.P.E.E.H. - Hidroelectrica S.A., împotriva sentinței civile nr. 497 din data de 07.06.2017, pronunțată de Judecătoria Bicaz. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A admis în parte acțiunea în revendicare și obligație de a face formulată de reclamanta S.P.E.E.H. - Hidroelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâții A., B. și C. A obligat pârâții A. și B. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștita posesie suprafața de 996 mp, identificată în schița anexă la raportul de expertiză efectuat la judecata în fond de expert E., cu o culoare mov, pe conturul 72, 60, 65, 66, 67, 72 - expertiză care face parte integrantă din prezenta decizie.

A obligat pârâtul C. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.089 mp, identificată în schița anexă la raportul de expertiză efectuat la judecata în fond de expert E., cu o culoare verde, pe conturul 73, 74, 77, 78, 37, 6, 73 (fila 318 dosar fond) - expertiză care face parte integrantă din prezenta decizie. A respins, ca nefondat capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligarea pârâtului C. la ridicarea construcției edificate pe suprafața de 1089 mp. A respins, ca nefondată cererea de chemare în garanție a vânzătorului D. A înlăturat din sentință dispozițiile privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată. A menținut din sentință dispozițiile care nu sunt contrare prezentei decizii.

A obligat pârâții intimați A. și B., în solidar, să plătească apelantei reclamante S.P.E.E.H. - Hidroelectrica S.A. suma de 582,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel. A obligat pârâtul intimat C., să plătească apelantei reclamant S.P.E.E.H. - Hidroelectrica S.A. suma de 588,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel. La data de 02 aprilie 2018, pârâții A. și B. au declarat recurs, împotriva deciziei civile nr. 122 din 25.01.2018 a Tribunalului Neamț, secția I civilă, iar la data de 05 aprilie 2018 a declarat recurs pârâtul C. împotriva aceleiași decizii. La data de 13 aprilie 2018 a declarat recurs și reclamanta S.P.E.E.H. -Hidroelectrica S.A. Cererile de recurs au fost înaintate spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa din data de 18.04.2018 a Tribunalului Tulcea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 aprilie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2. Prin rezoluția din data de 18 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 29 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ. Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți. Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc.

civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competenta de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri. Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței.

Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător". Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens.

Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale". Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres. Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apei sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența îh materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele, ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Neamț revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursurilor formulate de reclamanta S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., de pârâtul C. și de pârâții A. și B. împotriva Deciziei nr. 122 din data de 25 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Bacău. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.05.2018.