ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4524/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea civilă fn din 11 ianuarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității cererii principale, invocată de către pârât prin întâmpinare, întrucât obligația notificării nu poate avea caracterul unei proceduri obligatorii în sensul dispozițiilor art. 193 alin. (1) noul C. proc. civ., în lipsa unei prevederi legale exprese.

Instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes, apreciind că, raportat la obiectul cererii principale, reclamantul are în mod evident interes în promovarea acesteia, iar susținerile pârâtului în motivarea excepției analizate vizează în realitate temeinicia cererii principale, iar nu interesul în formularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 442/2017 din 25 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, instanța a admis cererea principală formulată de către reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. A respins cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant B., în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4408 euro, reprezentând rate restante datorate în temeiul convenției intitulată "contract de tranzacție" încheiat între părți la data de 08 aprilie 2015, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestei sume, calculată începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (04 mai 2016) și până la data achitării integrale a debitului principal în litigiu. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 3.615 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 1.115 RON - taxă judiciară de timbru, iar 2.500 RON - onorariu avocațial). A respins, în rest, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii civile fn 11 ianuarie 2017 și a sentinței civile nr. 442/2017 din 25 ianuarie 2017 a formulat apel pârâtul-reclamant B. solicitând: admiterea apelului și pe cale de consecință schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., corelativ cu admiterea cererii reconvenționale. Cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Cluj, secția Civilă, prin decizia nr. 708/2018 din 30 martie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de B. împotriva încheierii civile fn din 11 ianuarie 2017 și a sentinței civile nr. 442 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. x/2016, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat apelantul B. la plata în favoarea intimatului A. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - onorariu avocațial.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât B.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Cluj, secția Civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 708/2018 din 30 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.