ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 21.04.2016, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Ploiești, prin primar, să constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 6533 din 13.03.2007, emisă de Primăria mun. Ploiești, respectiv a art. 1 alin. (1) paragraf 2 din aceasta și radierea din registrul cadastral de publicitate imobiliară a sarcinii ce instituie dreptul de servitute de trecere pentru accesul la calea publică acordat în favoarea proprietarilor construcțiilor vândute potrivit Legii nr. 112/1995, asupra imobilului reclamanților, din Ploiești, cu cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea nr. 997 din 22.11.2016, această instanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "constatare nulitate act", formulată de reclamanți în favoarea Tribunalului Prahova, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 1202 din data de 27.03.2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 1732 din 28 septembrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanții A. și B.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 decembrie 2017.

La data de 10 aprilie 203 8, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

La data de 18 aprilie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 25-27 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

În termen legal s-a înregistrat la dosar punctul de vedere depus de recurenții A. și B., prin care, Iară a contesta valoarea obiectului litigiului, se arată ca Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 este incidență în speță prin raportare la dispozițiile art. 147 alin. (3) și (4) din Constituția României, având, în acest caz, deschisă calea de atac a recursului.

Constatându-se încheiată etapa a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului ia data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv."

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Mu pot fi primite susținerile recurenților exprimate în punctul de vedere la raport, în sensul că ar fi aplicabilă decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 582 din 20 iulie 2017, iar hotărârea atacată nu este definitivă, ci este supusă recursului.

Astfel, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora; "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". In schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial,

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia, de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "mimai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nune al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel ia consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.'"

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 21 aprilie 2016, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000,000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidență în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost pronunțată într-o acțiune având ca obiect "constatare nulitate act", prin cererea de chemare în judecată reclamanții solicitând constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr. 6533 din 13.03.2007, emisă de Primăria municipiului Ploiești, respectiv a art. 1 alin. (1) paragraf 2 din aceasta și radierea din registrul cadastral de publicitate imobiliară a sarcinii ce instituie dreptul de servitute de trecere pentru accesul la calea publică acordat în favoarea proprietarilor construcțiilor vândute potrivit Legii nr. 112/1995, asupra imobilului reclamanților din Ploiești.

Prin raportare la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanți în susținerea demersului judiciar, s-a stabilit că aceștia sunt terți față de dispoziția atacată, împrejurare ce a rezultat din actele dosarului, necontestată de părțile din litigiu, ci chiar recunoscută de reclamanți, litigiul fiind supus normelor de drept comun.

Față de petitul acțiunii prin care se solicită, prin cererea principală, constatarea nulității absolute parțiale a unui act juridic, respectiv Dispoziția nr. 6533 din 13.03.2007, emisă de Primăria municipiului Ploiești și prin raportare la dezlegările date prin Decizia nr. 32/2008, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la caracterul evaluabil în bani al litigiilor civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, în scopul stabilirii competentei material, cererea dedusă judecății este o cerere patrimonială, fiind așadar evaluabilă în bani, la valoarea dreptului de servitute de trecere.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, respectiv a dreptului de servitute de trecere în legătură cu care se solicită nulitatea actului juridic, aceasta având relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi. exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.

Prețuirea obiectului cererii de chemare în judecată se face de către reclamant conform art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

5 în lipsa îndeplinirii acestor obligații procesuale stabilite de legiuitor în sarcina recurenți lor-reclamanți, astfel cum impun dispozițiile art. 494 coroborate cu art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., un element de apreciere în stabilirea valorii obiectului litigiului, pentru determinarea admisibilității căii de atac în cazul acțiunii în nulitate a unui act juridic, poate fi valoarea terenului litigios din contract.

În speță, prețul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la Biroul Notarului Public C. din data de 11 decembrie 2015, invocat de reclamanți în justificarea legitimității procesuale active, este de 62.500 euro, echivalentul a 279.931,25 RON la data inițierii prezentului demers judiciar - 21 aprilie 2016, având în vedere cursul de referință BNR de 4,4789 RON/euro.

Prin contractul respectiv, reclamanții au pretins achiziționarea imobilului apartament nr. 1 situat la parterul construcției C2 (corp B) din județul Prahova, la care se adaugă și terenul aferent, asupra căruia este notata și servitutea de trecere pentru accesul la calea publică acordat în favoarea proprietarilor construcțiilor vândute, conform dispoziției nr. x/13.03.2007, eliberată de Primăria municipiului Ploiești, drept de servitute în legătură cu care a fost declanșat prezentul demers procesual.

Se constată că, dacă valoarea întregului imobil (construcție+teren) asupra căruia s-a instituit servitutea este sub 1.000.000 RON, cu atât mai mult și valoarea sarcinii ce instituie dreptul de servitute de trecere asupra imobilului reclamanților din Ploiești, va fi tot sub 1.000.000 RON, prag valoric ce nu deschide calea de atac a recursului.

Așa fiind, în raport de argumentele expuse, și văzând că, în cauză, recurenții nu au contestat valoarea obiectului litigiului, recursul dedus judecății este privit ca inadmisibil.

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.20I8 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire ia hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 1732 din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 1732 din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.07.2018.