Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
3 aprilie 2014

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 03.04.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 3672/208/2012

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta P.L. prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 3672/208/2012 al Judecătoriei Caransebeș. La apelul nominal au lipsit părțile, petenta P.L., precum și intimații R.Gh. și H.M. Ministerul Public este reprezentat de procurorul de ședință Ș.S. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că cererea de strămutare este legal timbrată și că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 28 aprilie 2014. Se mai referă că intimatul R.Gh. a depus note scrise, înregistrate la 2 aprilie 2014. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta P.L. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3672/208/2012 al Judecătoriei Caransebeș. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.