PETERSON v. THE UNITED KINGDOM

A doua secțiune DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 36534/04 de Bryn PETERSON împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 10 februarie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președintele Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, Registrul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 1 octombrie 2004, având în vedere decizia de a examina în comun admisibilitatea și meritul cazului (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cazului, după ce a deliberat, hotărăsește după cum urmează: Reclamantul, dl Bryn Peterson, este un național britanic care s-a născut în 1947 și trăiește în Wales de Sud. El a fost nerepresentat în fața Curții. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Oficiului pentru Externe și Commonwealth. Circumstanțele cauzei Pot fi rezumate ca urmare. Soția reclamantului a murit la 31 mai 1999 lăsând doi copii născuți în 1989 și 1991. Soția sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 15 decembrie 2000 și a fost respinsă la 28 iunie 2001 pe motiv că nu are dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu a fost o femeie. Această decizie a fost confirmată de un tribunal de apel la 6 iulie 2004. Reclamantul nu a apelat mai departe pe măsură ce el a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu au fost plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul dreptului Regatului Unit. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 14-26, CEDH 2002-IV și Runkee și White v. Regatul Unit 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că Camera Lordilor a decis, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve („WMA”) și de plată a văduvei („WPt”), că, în principiu, nu există nici o justificare obiectivă în momentul necesar pentru a nu plăti aceste prestații văduvilor, precum și văduvelor, dar că Guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA). Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 11 octombrie 2008, reclamantul a notificat Curtea că i s-a oferit 4 307,82 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WMA, inclusiv costurile, și că a acceptat plata. Prin scrisoarea din 8 decembrie 2008, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a primit banii datoriți. La 25 septembrie 2008 și din nou la 7 ianuarie 2009, reclamantul a fost trimisă o scrisoare de înregistrare, declarând că Curtea ar lua în considerare eliminarea cazului din lista sa în ceea ce privește afirmațiile care au fost reglementate. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește WMA. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. În ceea ce privește cererea pentru WPt, Curtea reamintește că o văduvă nu a avut dreptul automat la beneficiile supraviețuitorilor, ci a trebuit să le revendice de la autoritatea relevantă. După 1997, o văduvă a trebuit să facă o cerere pentru WPt în termen de trei luni de la moartea soțului ei. Curtea consideră, așa cum a deținut în Cornwell c. Regatul Unit (nu. 36578/97, (dec.), 11 mai 1999), care, cu excepția cazului în care un bărbat nu a formulat o cerere către autoritățile interne pentru beneficii de largă, nu poate fi considerat o „victima” a presupusei discriminări implicate în refuzul de a plăti astfel de beneficii, deoarece o femeie în aceeași poziție nu ar avea dreptul automat la beneficiile văduvelor până când ea nu a depus o cerere (a se vedea și White v. Regatul Unit) , nr. 53134/99 (dec.), 7 iunie 2001, în cazul în care Curtea a clarificat faptul că, atâta timp cât un reclamant a clarificat autorităților intenția sa de a solicita prestații, forma exactă în care a făcut acest lucru nu era importantă. În mod asemănător, un bărbat care nu a aplicat în termenele aplicate unei femei reclamante nu a putut, în majoritatea cazurilor, pretinde că este o victimă a discriminării, deoarece o femeie în aceeași poziție nu ar fi avut dreptul la beneficiile în cauză (a se vedea Rogan v. Regatul Unit, nr. 57946/00, (dec.), 8 septembrie 2001). În consecință, cererea reclamantului pentru WPt făcută în 2000 a fost formulată din timp. Astfel, reclamantul nu poate pretinde că a fost victimă de o încălcare a drepturilor sale în temeiul Convenției și al Protocolului nr. 1, iar plângerea în ceea ce privește WPt este incompatibilă ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește cererea pentru Pensiunea Veduvii („WP”), Curtea a hotărât în hotărârea sa principală privind WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White Prin urmare, Tribunalul, având în vedere faptul că nu a fost necesar să examineze separarea plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților WP sau echivalentul (ibid 42). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Prin urmare, în concluzie, Curtea scoate din lista sa plângerea reclamantului în ceea ce privește alocarea mamei văduvă și declară inadmisibilă plângerile reclamantului în ceea ce privește platăa văduvă și pensia văduvă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată din lista cazurilor reclamantei de neindemnizare a unei mame văduve; declara inadmisibilă restul cererii. Fatoș Aracı Lech Garlicki Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 36534/04

by Bryn PETERSON

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 10

February 2009 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President

,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judges

,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 1 October 2004,

Having regard to the decision to examine jointly the admissibility and merits of the case (Article 29 § 3 of the Convention),

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of part of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Bryn Peterson, is a British national who was born in 1947 and lives in South Wales. He was unrepresented before the Court. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant’s wife died on 31 May 1999 leaving two children born in 1989 and 1991. His claim for widows’ benefits was made on 15 December 2000 and was rejected on 28 June 2001 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. This decision was confirmed by an appeal tribunal on 6 July 2004. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

B.

Relevant domestic law

The domestic law relevant to this application is set out in

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV and

Runkee and White v. the United Kingdom

nos. 42949/98 and 53134/99, 25 July 2007.

COMPLAINTS

The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (“WMA”) and Widow’s Payment (“WPt”), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA). It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt.

By a letter of 11 October 2008 the applicant notified the Court that he had been offered GBP 4,307.82 in respect of his claim for WMA including costs, and that he had accepted payment. By a letter of 8 December 2008 the Government informed the Court that the applicant had received the monies due. On 25 September 2008 and again on 7 January 2009 the applicant was sent a letter by the Registry stating that the Court would consider striking the case out of its list in respect of the claims that had been settled.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WMA. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

As regards the claim for WPt, the Court recalls that a

widow was not automatically entitled to survivors’ benefits, but had to claim them from the relevant authority. After1997, a

widow had to make a claim for

WPt within three months of her husband’s death.

The Court considers, as it held in

Cornwell v. the United Kingdom

(no.

36578/97, (dec.), 11 May 1999), that unless or until a man has made a claim to the domestic authorities for bereavement benefits, he cannot be regarded as a “victim” of the alleged discrimination involved in the refusal to pay such benefits, because a woman in the same position would not automatically be entitled to widows’ benefits until she had made a claim (see also

White v. the United Kingdom

, no. 53134/99 (dec.), 7 June 2001, where the Court clarified that, as long as an applicant had made clear to the authorities his intention to claim benefits, the precise form in which he did so was not important). Similarly, a man who failed to apply within the time-limits as they applied to a woman claimant could not, in most cases, claim to be a victim of discrimination, since a woman in the same position would not have been entitled to the benefit in question (see

Rogan v. the United Kingdom

, no. 57946/00, (dec.), 8 September 2001).

Consequently, the applicant’s claim for WPt made in 2000 had been made out of time. Thus, the

applicant cannot claim to have been a victim of a violation of his rights under the Convention and Protocol No. 1, and the complaint in respect of WPt is incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

Regarding the claim for Widow’s Pension (“WP”) the Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White

, cited above, §§ 40-41). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of WP or equivalent (

ibid

§

42).

Consequently, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

In conclusion, therefore, the Court strikes out of its list the applicant’s complaint as regards Widowed Mother’s Allowance and declares inadmissible the applicant’s complaints as regards Widow’s Payment and Widow’s Pension.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike out of its list of cases the applicant’s complaint about non-entitlement to a Widowed Mother’s Allowance;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Fatoș Aracı

Lech Garlicki

Deputy Registrar

President