Dimitriev împotriva Macedoniei de Nord

A cincea secțiune decizia nr. 16345/03 de Trajko DIMITRIEV împotriva fostei Republice iugoslave a Macedoniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 10 martie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Rait Maruste, Președintele, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazareva Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Claudia Westerdiek, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 13 mai 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Trajco Dimitriev, este un cetățen macedonean care s-a născut în 1956 și locuiește în Strumica.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl T. Torov, un avocat care practică în Stip. Guvernul macedonean (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna R. Lazareska Gerovska. La 29 august 2001, un incident a avut loc între reclamantul și dl G. ca urmare a cărui acuzație penală a cauzat leziunile corporale asupra celuilalt. 1. Procedura de indemnizare împotriva dlui G. La 29 august 2001 dl C.P., un ofițer de poliție care se ocupă de acest caz, a elaborat un raport oficial ( Raportul a arătat că, la 28 august 2001, dl G. a predat dlui J.B., un porter la Consiliul Județean („portatorul”), documente oficiale aparținând reclamantului pe care l-a obținut de la persoane terțe. Potrivit cererii de procedură împotriva dlui G., acesta din urmă a lovit pe reclamant, provocând leziuni vizibile (suprapluciune înghețată și un nas rănit).

La 12 iulie 2002, Curtea de Primă Instanță de Strumica („jurimile de judecată”) a condamnat pe dl G. de tulburare și a emis o reprimare. Această decizie a devenit finală la 12 octombrie 2002. 2. Procedura penală pentru leziuni corporale și difamă La o dată neespecificată în 2001, reclamantul, care a fost asistat de avocat, a adus acuzații penale împotriva dlui G. de a cauza leziuni corporale. El a plâns că, la 29 august 2001, dl G. l-a lovit de două ori pe partea dreaptă a capului. El a căzut împotriva unei mase și a pierdut temporar conștiința. El a furnizat în continuare un certificat medical dat 29 august 2001. El solicită instanței să-l examineze, dl G. și porterul ca martor ocular. Dl G. a depus, de asemenea, o plângere penală privată împotriva reclamantului din două motive: leziunile corporale și difamația.

În acest context, dna L.G., soția dlui G., a declarat că reclamantul a solicitat în trei ocazii la 28 august 2001 se presupune că: "... Prietenul tău a comis o astfel de crimă că numai Dumnezeu îl poate ajuta ... el este în custodie de poliție și ar trebui să aprindă lumânări pentru el ... " El a susținut, de asemenea, că la 29 august 2001, reclamantul l-a atacat și l-a lovit pe obrazul stâng, că l-a lovit de mai multe ori în piept și l-a prins în jurul gâtului. El a produs un certificat medical și a cerut ca doi martori, porterul și dna L.G., să fie examinați. Pe parcursul procedurii, reclamantul solicită instanței de judecată să examineze dl C.P., dna Z.N., asistentă medicală din Centrul Strumica („Centrul”); dl T.T., ofițer de poliție; dl G.P., șeful Centrului, precum și să examineze dosarul în cadrul procedurii de infracțiune.

La 28 octombrie 2002, instanța de judecată a condamnat atât reclamantul, cât și dl. G. de a inflige leziuni corporale minore și a impus o condamnare a unei amenzi, susținând că, la 29 august 2001, reclamantul a atacat dl. Curtea a auzit dovezi de la dl T.S., un medic care a emis certificatul medical de la dl G., dna E.P., un expert și porter. Acesta a respins provocarea reclamantului față de valabilitatea certificatului medical emis pe dl G. și înregistrarea în registrul Centru în legătură cu examinarea acestuia din urmă. „... Curtea a examinat alți martori, dar nu martori oculari la eveniment. Examinarea altor martori despre rănile suferite a fost, de asemenea, solicitată, dar aceste cereri au fost refuzate deoarece tipul și calificarea rănilor au fost determinate pe baza certificatelor medicale emise de experți ...” În ceea ce privește acuzațiile penale pentru difamare, instanța a examinat dna L.G., care a confirmat cuvintele reclamantului.

La 4 noiembrie 2002, reclamantul a apelat că, printre altele, instanța de judecată a refuzat, fără a furniza niciun motiv, să recunoască dovezi importante propuse de el. În acest sens, el a făcut referire la o declarație dată la 24 octombrie 2002 de dna L.M., un medic care lucrează în centru, cu privire la procedura de introducere a datelor în registrul Centrului. El s-a plâns în continuare că instanța de judecată a refuzat să examineze dl C.P. și dl G.P. și dosarul de procedură care nu conține informații pe care dl G. le-a suferit nici un prejudiciu. În plus, el se plângea că dovezile propuse în numele său aveau scopul de a susține suspiciunile că dl G. nu a susținut nici un prejudiciu și nu ca instanța de judecată a constatat, pentru a contesta tipul și calificarea supușilor.

La 12 noiembrie 2002, reclamantul a prezentat un supliment la apelul său solicitant, printre altele, Curtea de Apel pentru a-l convoca pentru a stabili adevărul. La o audiere avută în privat la 28 februarie 2003, Curtea de Apel Stip a decis parțial în favoarea reclamantului și a anulat decizia instanței de judecată în ceea ce privește costurile de judecată. 3. Procedura penală de falsificare împotriva dlui T.S. După o plângere penală a reclamantului, la 9 februarie 2005, instanța de judecată a condamnat domnului T.S. de falsificare a certificatului medical emis pe domnul G. și i-a dat o sentință suspendată. În sprijinul condamnării domnului T.S., instanța a admis în dovada declarațiilor dnei Z.N., G.P.

și L.M. La 5 mai 2005, Curtea de Apel Štip a susținut recursul reclamantului și a condamnat dl T.S. la două luni de închisoare. 4. Reînchiderea procedurii La 17 decembrie 2007, instanța de judecată a permis cererea reclamantului de redeschidere a procedurii din cauza condamnării dlui T.S. La 5 septembrie 2008, instanța de judecată a achitat reclamantul în ceea ce privește condamnarea sa pentru a fi cauzată un prejudiciu corporal și a constatat că condamnarea sa s-a bazat, într-o măsură decisivă, pe certificatul medical emis de dl T.S. în favoarea dlui G., care a fost stabilit să fi fost falsificat. De asemenea, instanța a declarat invalidă decizia din 28 octombrie 2002, în ceea ce privește condamnarea reclamantului pentru prejudiciu corporal.

La 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Stip a confirmat această decizie și a anulat-o în ceea ce privește costurile de proces. În temeiul articolului 362 din Legea privind procedurile penale, un acuzat și reprezentantul său ar fi notificat o sesiune a comitetului Tribunalului de Apel dacă au solicitat, în termenul de timp pentru un recurs, să fie informat cu privire la sesiune sau că o ședință urma să se desfășoare în fața instanței respective. Secțiunea 364 prevede că o ședință în fața Curții de Apel trebuie să se desfășoare numai în cazul în care trebuie să fie admise sau readmitate noi dovezi și nu există motive în care acest caz este remis pentru reexaminare. Secțiunea 392 § 1 (1) prevede că procedurile penale pot fi redeschise în favoarea condamnării în cazul în care se stabilește că o hotărâre a fost bazată pe un document falsificat sau pe o mărturie falsă a unui martor, expert sau un interpret.

În temeiul articolului 526 § 1, persoana care a fost condamnată pentru o infracțiune penală prin o decizie finală și care este ulterior, pe baza unui remediu extraordinar, achitată sau acuzații împotriva sa, este respinsă, are dreptul de a cere compensare pentru condamnare nelegiuială. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ și § 3 d) din Convenție, că a fost privat de dreptul la un proces echitabil, din moment ce instanța internă, fără nici un motiv, l-a împiedicat să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său, în aceleași condiții ca și pentru martorii împotriva lui. De asemenea, el se plângea că condamnarea sa pentru difamare s-a bazat numai pe mărturia dnei L.G.

și că Curtea de Apel a decis în particular, în ciuda cererii sale de audiere orală. HOTĂRÂREA Reclamantul a pretins că acțiunea este nedrept, se bazează pe art. 6 din Convenția care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: 1. "În hotărârea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... Toată lumea acuzată de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: (d) să examineze sau să fi examinat martori împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său, în aceleași condiții ca martorii împotriva lui ..." 1. Denumirile referitoare la condamnarea reclamantului pentru a provoca leziuni corporale a) Observațiile părților În observațiile din septembrie 2007, Guvernul a susținut că reclamantul nu a solicitat, în timp util, redeschiderea procedurii, care ar fi putut fi eficace în circumstanțele specifice ale cauzei.

Reclamantul a contestat eficacitatea acestei cereri.

b) Evaluarea Curtei Curtea nu consideră necesară examinarea obiecției guvernului în ceea ce privește neepuizarea recourslor interne, deoarece cererea, în măsura în care se referă la condamnarea reclamantului pentru cauzarea prejudiciului corporal, poate fi considerată acum „rezolvată” în sensul articolului 37 § 1 litera (b) (a se vedea) Sisojeva și alții c. Letonia [GC], nr. 60654/00, § 96, CEDO 2007). În acest sens, Curtea reiterează că, în temeiul art. 37 § 1 lit. (b), aceasta poate „în orice etapă a procedurii să decidă decizia de a scoate o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că ... pentru a se asigura dacă această dispoziție se aplică în cazul în cauză, Curtea trebuie să răspundă la două întrebări: în primul rând, dacă circumstanțele reclamate direct de către reclamant încă obțin și, în al doilea rând, dacă efectele unei eventuale încălcări ale convenției au fost remediate (a se vedea ibid.).

Având în vedere acest lucru, Curtea remarcă că reclamantul a solicitat cu succes deschiderea procedurii pe baza condamnării dlui T.S. pentru falsificarea certificatului medical emis de dl G. Acesta a asigurat, într-o măsură decisivă, condamnarea reclamantului de a inflige leziuni corporale. În cadrul procedurii redeschise, reclamantul a fost achiziționat și partea relevantă a hotărârii instanței din 28 octombrie 2002 a fost declarată invalidă.

Curtea consideră că chestiunea care dă naștere la plângerile reclamantei legate de condamnarea sa cauzată de prejudiciu corporal poate fi considerată acum „rezolvată” în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b). În plus, nu există motive speciale privind respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care ar solicita Curtea să își continue examinarea în temeiul articolului 37 § 1 în amendă În plus, reclamantul rămâne îndreptat, pe baza achitării sale din 5 septembrie 2008, să ceară daune în legătură cu condamnarea nedreptată în temeiul articolului 526 din Legea privind decizia penală, pentru a obține reparații. În consecință, cererea ar trebui să fie eliminată din lista de cauze a Curții în ceea ce privește plângerile referitoare la condamnarea reclamantului pentru prejudiciu corporal.

(2) Restantele plângerile Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, că a fost condamnat pentru difamare numai pe baza mărturiei dnei L.G. Curtea remarcă că reclamantul, reprezentat de un avocat, nu a formulat această plângere în recursul său prezentat Curții de Apel Stip, prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate în ceea ce privește condamnarea reclamantului de a provoca leziuni corporale, Declara inadmisibila restul cererii. Claudia Westerdiek Rait Maruste Președintele grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 16345/03 by Trajko DIMITRIEV against the former Yugoslav Republic of Macedonia The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 10 March 2009 as a Chamber composed of: Rait Maruste, President, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 13 May 2003, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Trajco Dimitriev, is a Macedonian national who was born in 1956 and lives in Strumica.

He was represented before the Court by Mr T. Torov, a lawyer practising in Stip. The Macedonian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs R. Lazareska Gerovska. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 29 August 2001 an incident took place between the applicant and Mr G. as a result of which each brought criminal charges of causing bodily injury against the other. 1. Misdemeanour proceedings against Mr G. On 29 August 2001 Mr C.P., a police officer dealing with the case, drew up an official report ( службена белешка ) concerning the incident. The report stated that on 28 August 2001 Mr G. handed over to Mr J.B., a doorman at the County Council (“the doorman”), official documents belonging to the applicant which he had obtained from third persons.

According to the application for misdemeanour proceedings brought against Mr G., the latter had punched the applicant, causing visible injuries (gashed eyebrow and an injured nose). On 12 July 2002 the Strumica Court of First Instance (“the trial court”) convicted Mr G. of disorder and issued a reprimand. This decision became final on 12 October 2002. 2. Criminal proceedings for bodily injury and defamation On an unspecified date in 2001, the applicant, who was assisted by counsel, brought criminal charges against Mr G. of causing bodily injury. He complained that on 29 August 2001 Mr G. had hit him twice on the right side of his head. He had fallen against a table and temporarily lost consciousness.

He further provided a medical certificate dated 29 August 2001. He requested the court to examine him, Mr G. and the doorman as an eyewitness. Mr G. also submitted a private criminal complaint against the applicant on two grounds: bodily injury and defamation. In this latter context, Mrs L.G., Mr G.'s wife, stated that the applicant had called on three occasions on 28 August 2001 allegedly saying that: “... your boyfriend has committed such a crime that only God can help him ... he is in police custody and you should light candles for him...” He further claimed that on 29 August 2001, the applicant had assaulted him and punched him on the left cheek, that he hit him several times in the chest and had grabbed him round the neck.

He produced a medical certificate and requested that two witnesses, the doorman and Mrs L.G., be examined. During the proceedings the applicant requested the trial court to examine Mr C.P., Ms Z.N., a nurse in the Strumica Health Centre (“the Centre”); Mr T.T., a police officer; Mr G.P., the head of the Centre, and also to examine the case file in the misdemeanour proceedings. On 28 October 2002 the trial court convicted both the applicant and Mr G. of inflicting minor bodily injuries and imposed a conditional sentence of a fine. It held that on 29 August 2001 the applicant had attacked Mr G. who, in response, had punched the applicant in the head. The court heard evidence from Mr T.S., a doctor who had issued the medical certificate on Mr G., Mrs E.P., an expert and the doorman.

It rejected the applicant's challenge to the validity of the medical certificate issued on Mr G. and the entry in the Centre's register about the latter's examination. It went further, concluding that: “... the court examined other witnesses, but not eyewitnesses to the event. Examination of other witnesses about the injuries sustained was also requested, but these requests were refused as the type and qualification of the injuries were determined on the basis of the medical certificates issued by the experts ...” As to the criminal charges for defamation, the court examined Mrs L.G., who confirmed the applicant's words. On 4 November 2002 the applicant appealed that, inter alia, the trial court had refused, without providing any reason, to admit important evidence proposed by him.

In this connection, he referred to a statement given on 24 October 2002 by Ms L.M., a doctor working in the Centre, related to the procedure for entering data in the Centre's register. He further complained that the trial court had refused to examine Mr C.P. and Mr G.P. and the case file in the misdemeanour proceedings which contained no information that Mr G. had sustained any injury. He further complained that the evidence proposed on his behalf was intended to support his suspicion that Mr G. had not sustained any injury and not as the trial court found, to challenge the type and qualification of the alleged injuries. On 12 November 2002 the applicant submitted a supplement to his appeal requesting, inter alia, the Court of Appeal to summon him in order to establish the truth.

At a hearing held in private on 28 February 2003, the Stip Court of Appeal ruled partly in favour of the applicant and overturned the trial court's decision in respect of the trial costs only. 3. Criminal proceedings for forgery against Mr T.S. Following a criminal complaint by the applicant, on 9 February 2005 the trial court convicted Mr T.S. of forgery of the medical certificate issued on Mr G. and gave him a suspended sentence. In support of Mr T.S.'s conviction, the court admitted in evidence the statements of Ms Z.N., Mr G.P. and Ms L.M. On 5 May 2005 the Štip Court of Appeal upheld the applicant's appeal and sentenced Mr T.S. to two months' imprisonment. 4. Reopening of the proceedings On 17 December 2007 the trial court allowed the applicant's application for reopening of the proceedings on account of Mr T.S.'s conviction.

On 5 September 2008 the trial court acquitted the applicant in respect of his conviction for causing bodily injury. It found that his conviction had been based, to a decisive extent, on the medical certificate that Mr T.S. issued on Mr G., which was established to have been forged. The court also declared invalid the decision of 28 October 2002, in respect of the applicant's conviction for causing bodily injury. On 25 November 2008 the Stip Court of Appeal confirmed this decision and overturned it in respect of the trial costs. B. Relevant domestic law Under section 362 of the Criminal Proceedings Act, a defendant and his or her representative would be notified about a session of the Appeal Court's panel if they requested, within the time-limit for an appeal, to be informed about the session or that a hearing was to be held before that court.

Section 364 provides for a hearing before the Court of Appeal to be held only if new evidence needs to be admitted or re-admitted and there are no grounds that the case is remitted for reconsideration. Section 392 § 1 (1) provides that criminal proceedings may be reopened in favour of the convicted if it is established that a judgment was based on a forged document or a false testimony of a witness, expert or an interpreter. Under section 526 § 1, a person who has been convicted of a criminal offence by a final decision and is subsequently, on the basis of an extraordinary remedy, acquitted or charges against him or her are dismissed, is entitled to claim compensation for wrongful conviction.

COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 § § 1 and 3 (d) of the Convention that he had been deprived of the right to a fair trial since the domestic courts, without any reasoning, had prevented him from obtaining the attendance and examination of witnesses on his behalf under the same conditions as for the witnesses against him. He also complained that his conviction for defamation had been based solely on Ms L.G.'s testimony and that the Court of Appeal had decided in private despite his request for an oral hearing.

THE LAW The applicant alleged unfairness of the proceedings, relying on Article 6 of the Convention which, in so far as relevant, reads as follows: 1. “In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ... 3. Everyone charged with a criminal offence has the following minimum rights: (d) to examine or have examined witnesses against him and to obtain the attendance and examination of witnesses on his behalf under the same conditions as witnesses against him ...” 1. Complaints concerning the applicant's conviction for causing bodily injuries a) The parties' submissions In the observations dated September 2007, the Government submitted that the applicant had failed to request, in a timely manner, the reopening of the proceedings, which might have proved effective in the particular circumstances of the case.

The applicant contested the effectiveness of this request.

b) The Court's assessment The Court does not consider it necessary to examine the Government's objection for non-exhaustion of domestic remedies, since the application, in so far as it relates to the applicant's conviction for causing bodily injury can now be considered to have been “resolved” within the meaning of Article 37 § 1 (b) (see Sisojeva and Others v. Latvia [GC], no. 60654/00, § 96, ECHR 2007). In this connection, the Court reiterates that, under Article 37 § 1 (b), it may “... at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that ... the matter has been resolved ...” In order to ascertain whether that provision applies to the present case, the Court must answer two questions: first, whether the circumstances complained of directly by the applicant still obtain; and, second, whether the effects of a possible violation of the Convention have been redressed (see ibid.).

With this in mind, the Court notes that the applicant successfully applied for the reopening of the proceedings on the basis of Mr T.S.'s conviction for forgery of the medical certificate issued on Mr G. It was that certificate which, to a decisive extent, secured the applicant's conviction of inflicting bodily injuries. In the reopened proceedings, the applicant was acquitted and the relevant part of the court's decision of 28 October 2002 was declared invalid.

The Court considers that the matter giving rise to the applicant's complaints related to his conviction for causing bodily injury can now be considered to have been “resolved” within the meaning of Article 37 § 1 (b). In addition, there are no particular reasons relating to respect for human rights as defined in the Convention which would require the Court to continue its examination under Article 37 § 1 in fine . Furthermore, the applicant remains entitled, on the basis of his acquittal of 5 September 2008, to claim damages in connection with the wrongful conviction under section 526 of the Criminal Proceedings Act, in order to obtain redress. Accordingly, the application should be struck out of the Court's list of cases in so far as it relates to the complaints regarding the applicant's conviction for causing bodily injury.

2. The remaining complaints The applicant also complained under Article 6 of the Convention that he had been convicted of defamation solely on the basis of Ms L.G.'s testimony. The Court observes that the applicant, who was represented by a counsel, did not raise this complaint in his appeal submitted to the Stip Court of Appeal. It follows that this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the applicant's conviction of causing bodily injuries, Declares inadmissible the remainder of the application.

Claudia Westerdiek Rait Maruste Registrar President