PAYAM v. DENMARK
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
PAYAM v. DENMARK (CtEDO, 2024)
A cincea secțiune DECIZIE Nr. 32739/21 Najibullah PAYAM împotriva Danemarcei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A cincea secțiune), care a stat la 25 ianuarie 2024 în calitate de comitet compus din: Stéphanie Mourou-Vikström , Președintele Lado Chanturia, Mattias Guyomar , judecători și Sophie Piquet, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere: cererea (nu. 32739/21) împotriva Regatului Danemarcei depus la Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 16 iunie 2021 de către un național afgan, dl Najibullah Payam („reclamantul”), care s-a născut în 1997, locuiește în Ringe și a fost reprezentat de dl Martin Andersen, avocat practicant la Copenhaga; hotărârea de a anunța plângerea în temeiul articolului 8 privind ordonanța de a-l expulsa, guvernului danez („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna Vibeke Pasternak Jørgensen, de la Ministerul Afacerilor Externe, și de co-agentul lor, dna Nina Holst Christensen, de la Ministerul Justiției; observațiile părților; după ce au deliberat, decide după cum urmează: OBIECTUL CAUZEI Reclamantul este un național afgan. El a intrat în Danemarca când avea 3 ani. Prin o hotărâre care a devenit finală pe 17 decembrie 2020, reclamantul a fost condamnat că a fost în posesia unei arme încărcate într-un loc public. El a fost condamnat la 3 ani de închisoare și expulsat din Danemarca cu o interdicție de viață de întoarcere. Reclamantul s-a plâns că ordinul de expulzare a acestuia din Danemarca a fost încălcat art. 8 din Convenția THE CORT’S EVALUATION Curtea constată că principiile generale aplicabile cazurilor de expulzare a imigranților stabiliți sunt bine stabilite în jurisprudența Curții (a se vedea, în special, Üner v. Țările de Jos [GC], nr. 464110/99, §§§ 60, ECHR 2006-XII, și Maslov v. Austria [GC], nr. 1638/03 , §§ 76 , CEDO 2008 ) . De asemenea , observă recentele cazuri împotriva Danemarcei privind expulzarea imigranților stabili (a se vedea , printre altele , Noorzae c. Danemarca , nr. 44810/20 , 5 septembrie 2023 , Sharifi c. Danemarca , nr. 31434/21 , 5 septembrie 2023 , Masudi c. Danemarca , nr. 35740/21 , 5 septembrie 2023 , Avci Danemarca , nr. 40240/19, 30 noiembrie 2021 , Abdi c. Danemarca , nr. 41643/19 , 14 septembrie 2021; Laraba v. Danemarca (dec.), nr. 26781/19 , 22 martie 2022; Adam Johansen v. Danemarca (dec.), nr. 27801/19 , 1 februarie 2022; și Hussain v. Danemarca (dec.), [Comitet] nr. 31572/19, 22 februarie 2022). Curtea consideră că a existat o ingerință în dreptul reclamantului de a respecta viața sa privată în sensul articolului 8 și că ordinul de expulzie și interzicerea de reintrare au fost „în conformitate cu legea” și au urmărit obiectivul legitim de prevenire a tulburărilor și crimelor (a se vedea, de asemenea, Salem c. Danemarca , nr. 77036/11, § 61, 1 decembrie 2016). În ceea ce privește întrebarea dacă interferența a fost „necesară într-o societate democratică”, Curtea recunoaște că instanțele interne au examinat îndeaproape fiecare criteriu relevant stabilit, de exemplu, în Maslov v. Austria (citat mai sus, §§ 72-73) și erau pe deplin conștienți că sunt necesare motive foarte grave pentru a justifica expulziarea reclamantului, un migrant stabilit care a intrat în Danemarca la vârsta de trei ani, și a petrecut în mod legal copilăria și tinerețea în țara gazdă (ibid., § 75). În ceea ce privește dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private, instanțele interne au luat în considerare factorii relevanți, care au inclus natura și gravitatea infracțiunii comise de solicitant, durata șederii reclamantului în țara din care urma să fie expulzat, naționalitățile diferitelor persoane în cauză și soliditatea legăturilor sale sociale, culturale și familiale cu țara gazdă și cu țara de destinație. Prin urmare, instanța daneză a luat în considerare, printre altele, faptul că reclamantul a intrat în Danemarca la vârsta de trei ani și a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru o infracțiune gravă comisă ca adult. De asemenea, au observat că reclamantul a avut un trecut penal și a fost eliberat de două ori cu o ordonanță de expulzare condiționată. Ordinea de expulzare a fost eliberată împreună cu o interdicție pe tot parcursul vieții privind re În acest context, Curtea constată că durata interdicției de reintrare este un element la care a atribuit importanță în jurisprudența sa. În acest caz, Curtea este convinsă că infracțiunile reclamantului care au condus la ordonanța de expulzare au fost de o asemenea natură că a constituit o amenințare gravă pentru ordinea publică (a se vedea, printre altele, Al-Masudi c. Danemarca , citată mai sus § 34; Avci Danemarca , citat mai sus , § 37 , Balogun v. Regatul Unit , nr. 60286/09 , § 53 , 10 aprilie 2012 , și Mutlag v Germania , nr. 40601/05 , §§ 61-62 , 25 martie 2010 . Având în vedere toate elementele descrise mai sus, Curtea concluzionează că interferența cu viața privată a reclamantului a fost susținută de motive relevante și suficiente. Se constată că „foarte motive serioase” au fost adecvate determinate de autoritățile naționale în evaluarea cazului său. Aceasta remarcă că la toate nivelurile de competență a existat o evaluare explicită și aprofundată a faptului că ordinul de expulzare ar putea fi considerat contrar obligațiilor internaționale ale Danemarcei. Curtea subliniază în acest sens că, atunci când instanțele interne independente și imparțiale au examinat cu atenție faptele, aplicand standardele relevante privind drepturile omului în conformitate cu Convenția și jurisprudența sa, și au evaluat în mod adecvat interesele personale ale reclamantului împotriva interesului public mai general în acest caz, nu este obligat ca Curtea să înlocuiască propria sa evaluare a meritelor (inclusiv, în special, evaluarea proprie a detaliilor factuale de proporționalitate) față de cele ale autorităților naționale competente. Singura excepție la aceaceasta este în cazul în care se dovedește a fi motive puternice pentru a face acest lucru (Savran v. Danemarca [GC], nr. 57467/15, § 189, 7 decembrie 2021). În opinia Curții, aceste motive puternice sunt absente în acest caz. 10. Rezultă că această plângere este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 litera (a) și 4 din Convenție. 11. De asemenea, reclamantul a formulat o plângere în temeiul articolului 3 din Convenție. 12. Se pare că în prezent este în așteptare un caz în fața autorităților de imigrare privind dacă reclamantul ar risca să fie supus unui tratament contrar articolului 3 la întoarcerea în Afganistan. Decizia lor poate fi apelată în fața comitetului de apel extraterestru (Flygtningenævnet Cu toate acestea, reclamantul s-a ascuns de la eliberarea sa din închisoare în septembrie 2022. 13. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, această plângere fie nu îndeplinește criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenție sau nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consacrate în Convenție sau în protocolurile acestora. 14. Rezultă că această plângere trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Eliberată în limba engleză și notificată în scris la 15 februarie 2024. Sophie Piquet Stéphanie Mourou-Vikström Președintele adjunct al secretarului interimar