AFFAIRE QUINN ET HEANEY & MCGUINNESS CONTRE L'IRLANDE

Rezoluția finală CM/ResDH(2009)129 [1] Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Quinn și Heaney și McGuinness împotriva Irlandei (Cercetările nr. 36887/97 și nr. 3472/97, Hotărârile din 21 decembrie 2000, definitive la 21 martie 2001, Rezoluția Interimar ResDH(2003)149) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede monitorizarea de către Comitet a executării hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "deciziile"), Convenția Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în aceste cazuri privesc nerespectarea dreptului reclamanților de a păstra tăcerea și de a nu se incrimina [încălcările articolului 6 alineatul (1) din Convenție] și încălcarea prezumției de nevinovăție (încălcarea articolului 6 alineatul (2) din Convenție) (a se vedea detaliile din anexă); Întrucât a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârilor Curții, având în vedere obligația Irlandei de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenția care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție S-a asigurat că, în termenul stabilit, statul pârât a plătit părților reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâri (a se vedea detaliile din anexă), reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; Având în vedere Rezoluția interimară ResDH(2003)149, adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 iulie 2003, în cadrul celei de-a 847-a reuniuni, în care s-a asigurat că, în termenele stabilite, guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărâri ; a luat act de informațiile furnizate de guvernul Irlandei, a declarat că și-a îndeplinit atribuțiile, în ceea ce privește măsurile cu caracter general, necesare în prezentele cauze (a se vedea detaliile din anexă) și a decis să reia examinarea acestor cazuri în ceea ce privește măsurile individuale la o reuniune ulterioară După examinarea măsurilor luate ulterior de statul pârât în acest scop, ale cărui detalii figurează în anexa DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa), că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezentele cauze și DECIDE de a închide examinarea. Anexă la Rezoluția finală CM/ResDH(2009)129 Informare cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cauzele Quinn și Heaney și McGuinness împotriva Irlandei Rezumatul introductiv al cauzelor Aceste cauze privesc, printre altele, necunoașterea dreptului reclamanților de a păstra tăcerea și de a nu se incrimina (încălcarea articolului 6 alineatul (1) și, în consecință, încălcarea prezumției de nevinovăție a acestora (încălcarea articolului 6 alineatul (2)). Reclamanții, arestați și plasați în custodie pentru că erau suspectați de atacuri teroriste, au fost informați inițial de către ofițerii de poliție că au dreptul să păstreze tăcerea. Cu toate acestea, acuzațiile reținute ulterior împotriva lor au înțeles refuzul de a răspunde la întrebări în conformitate cu art. 52 din l 'Offences Against the State Act' în 1939. În urma procedurii penale care a urmat, reclamanții au fost găsiți nevinovați de faptele care le fuseseră condamnate, dar condamnate (în mai 1997 în cauza Quinn și în iunie 1991 în cauza Heaney și McGuinness), în temeiul dispozițiilor articolului 52 menționat anterior, la șase luni de închisoare pentru refuzul de a răspunde la întrebări în timpul custodiei lor. Plăți de satisfacții echitabile și măsuri individuale Detalii de satisfacții echitabile Nume și n cerere Pagubă materială Costuri și cheltuieli totale Quinn, 36887/97 4 000 IEP 341,08 IEP (minus 5 000 FRF asistență judiciară) 740,76 IEP plătit la 16.03/2001 Heaney și McGuinness 34720/97 000 IEP 377,50 IEP (minus 5 000 FRF asistență judiciară) 777,18 IEP plătit la 16.03/2001 b) Măsuri individuale Cauza Quinn: La 23/04/2004, condamnarea reclamantului a fost anulată de High Court . Hotărârea definitivă (număr [2004] IEHC 103) a fost publicată de British and Irish Legal Information Institute pe site-ul http://www.legalies.org/ie/cases/IEHC/2004/103.html Tribunalul de Primă Instanță competent a fost informat că condamnarea reclamantului a fost anulată. Registrul instanței și cazierul judiciar al poliției reflectă acum decizia High Court și hotărârea Curții Europene, astfel încât nici un răspuns la eventualele cereri de informații privind reclamantul adresate autorităților de poliție să nu conțină mențiunea acestei condamnări. Cauza Heaney și McGuinness : La 29/05/2006, Curtea de Apel Penală a considerat că condamnările reclamanților erau contestabile și le-a anulat. Grefierul acestei instanțe a informat Biroul Serviciului de Dosare Judiciare al Poliției (inclusiv Garda Criminală Records Office) că condamnările reclamanților au fost anulate. II. Măsuri generale Măsurile adoptate sunt detaliate în anexa la rezoluția interimară adoptată de delegați la cea de-a 847-a ședință (iulie 2003) prin care s-a decis încheierea examinării măsurilor cu caracter general. Aceste măsuri pot fi rezumate după cum urmează - Autoritățile irlandeze au decis că poliția ( Garda Siochana) ) nu mai trebuia să aplice art. 52 din Legea din 1939 privind încălcarea securității statului (Obiective against the State Act 1939 - În hotărârea sa din 21 ianuarie 1999 în cauza National Irish Bank Ltd. (n [2] Curtea Supremă a considerat că nicio declarație făcută în temeiul unei dispoziții legislative date (analog cu dispozițiile articolului) 52 din Legea din 1939) nu ar fi reținută ca probă decât dacă judecătorul din fond ar fi convins că mărturia era voluntară. Curtea Supremă a considerat că faptul de a constrânge o persoană să mărturisească și apoi să o condamne pe baza acestor mărturisiri era contrară articolului 38 din Constituție. În sistemul juridic irlandez, hotărârile Curții Supreme, cea mai înaltă instanță din țară, au forță de lege. Orice hotărâre a Curții Supreme, cum ar fi cea pronunțată în cauza națională Irish Bank Ltd, trebuie să fie aplicată de toate instanțele penale. Poziția în legislația irlandeză este că o declarație obținută ca răspuns la o cerință legală nu este admisibilă ca element de probă dacă judecătorul consideră că nu a fost făcută de bunăvoie. În urma acestei hotărâri, poliția a încetat să mai invoce art. 52 din Legea din 1939 în timpul interogatoriului suspecților. - Legea din 2003 privind Convenția europeană a drepturilor omului ( Legea europeană privind drepturile omului 2003) care face parte din ordinea juridică irlandeză, impune instanțelor irlandeze obligația de a interpreta și aplica legile într-un mod compatibil cu Convenția și de a ține seama de jurisprudența Curții Europene. Adaptarea dreptului irlandez la cerințele Convenției este, de asemenea, clară din deciziile luate în cadrul măsurilor individuale. Hotărârea Curții Europene este accesibilă pe site-ul internet al Irish Courts Service www.courts.ie , precum și în bibliotecile juridice. III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că măsurile luate au remediat în totalitate consecințele pentru părțile solicitante ale încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în aceste cazuri, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Irlanda și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 3 decembrie 2009 în cadrul celei de-a 1072-a ședințe a delegaților miniștrilor [2] al cărei text figurează la http://www.leandii.org/cgi-bin/markup.cgi?doc=/ie/cases/IESC/1999/18.html&query=irlandez'Bank

Résolution finale CM/ResDH(2009)129

[1]

Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l'homme

Quinn et Heaney et McGuinness contre Irlande

(Requêtes n

o

36887/97 et n

o

34720/97, arrêts du 21 décembre 2000, définitifs le 21 mars 2001,

Résolution Intérimaire ResDH(2003)149)

Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l'exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l'homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»)

;

Vu les arrêts transmis par la Cour au Comité

une fois définitifs

;

Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans ces affaires concernent le non-respect du droit des requérants de garder le silence et de ne pas s'incriminer (violations de l'article 6, paragraphe 1 de la Convention)

et la violation de la présomption d'innocence (violation de l'article 6, paragraphe 2 de la Convention) (voir détails dans l'Annexe) ;

Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises suite aux arrêts de la Cour, eu égard à l'obligation qu'a l'Irlande de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l'application de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention

;

S'étant assuré que, dans le délai imparti, l'Etat défendeur a versé aux parties requérantes, la satisfaction équitable prévue dans les arrêts (voir détails dans l'Annexe),

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée dans ses arrêts, l'adoption par l'Etat défendeur, si nécessaire

:

- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par

restitutio in integrum

; et

-

de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;

Vu la Résolution Intérimaire ResDH(2003)149 adoptée par le Comité des Ministres le 22 juillet 2003, lors de sa 847e réunion, dans laquelle il s'est assuré que, dans les délais impartis, le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans les arrêts

; a pris note des informations fournies par le gouvernement de l'Irlande, a déclaré qu'il avait rempli ses fonctions, s'agissant des mesures de caractère général, requises dans les présentes affaires (voir détails dans l'Annexe) et a décidé de reprendre l'examen de ces affaires en ce qui concerne les mesures de caractère individuel à une réunion ultérieure

;

Ayant examiné les mesures prises ultérieurement par l'Etat défendeur

à cet effet, dont les détails figurent en Annexe

;

DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l'Etat défendeur

(voir Annexe), qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans les présentes affaires et

DECIDE d'en clore l'examen.

Annexe à la Résolution finale CM/ResDH(2009)129

Information sur les mesures prises afin de se conformer aux arrêts dans les affaires Quinn et Heaney et McGuinness contre Irlande

Résumé introductif des affaires

Ces affaires concernent notamment la méconnaissance du droit des requérants de garder le silence et de ne pas s'incriminer (violations de l'article 6§1), et l'atteinte en conséquence à la présomption de leur innocence (violation de l'article 6§2).

Les requérants, arrêtés et placés en garde à vue parce qu'ils étaient suspectés d'avoir commis des attentats terroristes, ont été informés initialement par des officiers de police qu'ils avaient le droit de garder le silence. Toutefois, les chefs d'accusation retenus ultérieurement contre eux comprenaient le refus de répondre aux questions conformément à l'article 52 de l

'Offences Against the State Act

de 1939. A l'issue de la procédure pénale qui a suivi, les requérants ont été reconnus non coupables des faits qui leur avaient été reprochés mais condamnés, (en mai 1997 dans l'affaire Quinn et en juin 1991 dans l'affaire Heaney et McGuinness), en vertu des dispositions de l'article 52 précité, à six mois de prison pour avoir refusé de répondre aux questions lors de leur garde à vue.

I.

Paiements des satisfactions équitables et mesures individuelles

a)

Détails des satisfactions équitables

Nom et n

o

requête

Dommage matériel

Dommage moral

Frais & dépens

Total

Quinn,

n

o

36887/97

--

4 000 IEP

11

341,08 IEP (moins 5

000 FRF assistance judiciaire)

14

740,76 IEP

Payé le 16/03/2001

Heaney et McGuinness

n

o

34720/97

--

8

000 IEP

9

377,50 IEP (moins 5

000 FRF assistance judiciaire)

16

777,18 IEP

Payé le 16/03/2001

b) Mesures individuelles

Affaire Quinn

: Le 23/04/2004, la condamnation du requérant a été annulé par la

High Court

. L'arrêt définitif (numéro [2004] IEHC 103) a été publié par le

British and Irish Legal Information Institute

sur le site

http://www.bailii.org/ie/cases/IEHC/2004/103.html

. Le tribunal de première instance compétent a été informé de ce que la condamnation du requérant avait été annulée. Le registre du tribunal et le casier judiciaire de la police reflètent à présent la décision de la

High Court

et l'arrêt de la Cour européenne, de sorte qu'aucune réponse à d'éventuelles demandes d'information sur le requérant adressées aux autorités de police ne contiendra mention de cette condamnation.

Affaire Heaney et McGuinness

: Le 29/05/2006, la Cour d'appel pénale a estimé que les condamnations des requérants étaient contestables et les a annulées. Le greffier de cette juridiction a avisé le bureau du service des casiers judicaires de la police («

Garda Criminal Records Office

») que les condamnations des requérants avaient été annulées.

II.

Mesures générales

Les mesures adoptées sont détaillées à l'annexe de la résolution intérimaire adoptée par les Délégués lors de la 847e réunion (juillet 2003) par laquelle il a été décidé de clore l'examen des mesures de caractère général.

Ces mesures peuvent être résumées comme suit

:

- Les autorités irlandaises ont décidé que la police (

Garda Siochana

) ne devait plus appliquer l'article 52 de la loi de 1939 relative aux atteintes à la sûreté de l'Etat (

Offences against the State Act

1939

).

- Dans son arrêt du 21 janvier 1999 dans l'affaire

National Irish Bank Ltd. (n

o

1)

[2]

,

la Cour suprême a estimé qu'aucune déposition faite en vertu d'une disposition législative donnée (analogue aux dispositions de l'article

52 de la loi de 1939) ne serait retenue comme élément de preuve à moins que le juge du fond ne soit convaincu que la déposition était volontaire. La Cour suprême a considéré que le fait de contraindre une personne de passer aux aveux et de la condamner ensuite sur la base de ces aveux était contraire à l'article 38 de la Constitution.

Dans le système juridique irlandais, les arrêts de la Cour suprême, la plus haute juridiction du pays, ont force de loi. Toute décision de la Cour suprême telle que celle rendue dans l'affaire

National Irish Bank Ltd

doit être appliquée par l'ensemble des tribunaux pénaux.

La position en droit irlandais est qu'une déposition obtenue en réaction à une exigence légale n'est pas recevable en tant qu'élément de preuve si le juge estime qu'elle n'a pas été faite de plein gré.

Suite à cet arrêt, la police a cessé d'invoquer l'article 52 de la loi de 1939 lors de l'interrogatoire de suspects.

- La loi de 2003 relative à la Convention européenne des droits de l'homme (

the European Convention on Human Rights Act 2003)

qui fait partie de l'ordre juridique irlandais, impose aux tribunaux irlandais l'obligation d'interpréter et d'appliquer les lois de manière compatible avec la Convention et de tenir compte de la jurisprudence de la Cour européenne.

-

L'adaptation du droit irlandais aux exigences de la Convention ressort aussi clairement des décisions prises dans le cadre des mesures individuelles.

-

L'arrêt de la Cour européenne est accessible sur le site du

Irish Courts Service

(

www.courts.ie

) ainsi que dans les bibliothèques juridiques.

III.

Conclusions de l'Etat défendeur

Le gouvernement estime que les mesures prises ont entièrement remédié aux conséquences pour les parties requérantes des violations de la Convention constatées par la Cour européenne dans ces affaires, que ces mesures vont prévenir des violations semblables et que l'Irlande a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l'article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 3 décembre 2009 lors de la 1072e réunion des Délégués des Ministres

[2]

dont le texte figure à

http://www.bailii.org/cgi-bin/markup.cgi?doc=/ie/cases/IESC/1999/18.html&query=National%20Irish%20Bank

.