KOROLEV v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

 Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Această traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Nu obligă Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul prezentului document.

 Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

 Conseil de l’Europe/Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

SECȚIA ÎNTÂI

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE

Cererea nr. 25551/05

introdusă de Vladimir Petrovich KOROLEV

împotriva Rusiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția Întâi), întrunită la 1 iulie 2010, într-o Cameră compusă din:

Christos Rozakis,

Președinte,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judecători,

și Søren Nielsen,

Grefier al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 27 iulie 2004,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Vladimir Petrovich Korolev, este cetățean al Federației Ruse, născut în 1954 și locuiește în Orenburg, Federația Rusă.

Circumstanțele cauzei

Circumstanțele cauzei, așa cum au fost prezentate de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Șefului Departamentului de pașapoarte și vize din cadrul Direcției Regionale a Ministerului Afacerilor Interne pe motiv că i-a refuzat accesul la documentele referitoare la o întârziere în eliberarea pașaportului său de călătorie.

La 25 septembrie 2001, judecătoria de sector Verkh-Isetskiy din Ekaterinburg a respins cererea reclamantului. La 13 noiembrie 2001, instanța regională Sverdlovskiy a casat hotărârea de apel și a trimis cauza spre rejudecare la judecătoria de sector.

La 16 aprilie 2002, judecătoria de sector a admis cererea reclamantului, indicând șefului Departamentului de pașapoarte și vize de a permite accesul reclamantului la toate documentele și materialele referitoare la emiterea pașaportului său. De asemenea, instanța a obligat Departamentul de pașapoarte și vize să plătească reclamantului o compensație de 22.50 ruble rusești (RUB) pentru cheltuieli de judecată.

La 4 iulie 2002, această hotărâre a fost menținută în apel și a devenit definitivă.

Din materialele dosarului, nu este evident dacă și când autoritatea pârâtă s-a conformat hotărârii în partea referitoare la accesul reclamantului la dosarul său. Toate acțiunile raportate de către reclamant ca urmare a hotărârii au avut ca scop doar recuperarea a RUB 22.50 acordate de instanța de sector.

La 22 iulie 2002, judecătoria de sector a emis un titlu de executare, limitat în mod clar la plata sumei atribuite de instanță de RUB 22.50. La 28 aprilie 2003, executorul judecătoresc a început procedura de executare.

La 15 decembrie 2003, reclamantul a contestat în judecătoria de sector inactivitatea executorului judecătoresc. La 22 decembrie 2003, judecătorul a constatat că cererea nu corespunde cerințelor procedurale și a solicitat reclamantului să se conformeze cu acestea până la 5 ianuarie 2003. Reclamantului i s-a solicitat să demonstreze pretinsa lipsă de acțiune a executorului judecătoresc.

Reclamantul a completat cererea la data de 31 decembrie 2003.

La 6 ianuarie 2004, instanța a constatat că reclamantul nu a respectat cerințele menționate anterior și a respins cererea fără a examina temeinicia acesteia. La 10 februarie 2004, Tribunalul Regional Sverdlovskiy a menținut acea decizie.

CAPETE DE CERERE

Reclamantul s-a plâns că eșecul autorităților de a-i plăti suma acordată de către instanțele judecătorești naționale i-a încălcat drepturile în temeiul articolului 6 al Convenției și articolului 1 al Protocolului nr 1. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 6, cu privire la omisiunea instanțelor naționale de a examina cererea sa de contestare a inactivității executorului judecătoresc.

Referindu-se, de asemenea, la articolul 6, reclamantul s-a plâns de diverse încălcări ale cerințelor procedurale interne de către instanțele judecătorești naționale, în special în privința limitelor de timp prevăzute de dreptul intern.

ÎN DREPT

Curtea trebuie să stabilească mai întâi dacă capetele de plângere sunt admisibile conform articolului 35 al Convenției, după cum a fost modificată prin Protocolul nr. 14, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2010.

Protocolul a adăugat la articolul 35 o nouă cerință de admisibilitate, care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele:

“3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, atunci când ea consideră că:

(...)

(b) reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, și cu condiția de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță națională.”

În conformitate cu articolul 20 al Protocolului, noua prevedere se aplică de la data intrării sale în vigoare față de toate cererile aflate pe rolul Curții, cu excepția celor declarate admisibile. Având în vedere împrejurările din prezenta cauză, Curtea consideră că este oportun să se examineze de la început dacă pretențiile reclamantului întrunesc condițiile acestei noi cerințe de admisibilitate.

În acest sens, Curtea va avea în vedere faptul că, pe termen lung, scopul noului criteriu de admisibilitate este de a se debarasa mai operativ de cazurile neîntemeiate și de a permite, în acest mod, să se concentreze asupra misiunii principale a Curții – de a asigura protecția juridică a drepturilor omului la nivel european (a se vedea Raportul explicativ la Protocolul nr. 14, CETS nr. 194 (denumit în continuare "Raport explicativ"), § § 39 și 77-79). Înaltele Părți Contractante au dorit, în mod evident, ca Curtea să dedice mai mult timp cauzelor care permit o examinare pe fond fie din perspectiva interesului legitim al reclamantului luat separat, ori dintr-o perspectivă mai extinsă a dreptului Convenției și a ordinii publice europene la care el face referință (a se vedea Raportul explicativ, § 77). De curând, Înaltele Părți Contractante au invitat Curtea să implementeze pe deplin noul criteriu de admisibilitate și să ia în considerare alte posibilități de aplicare a principiului

de minimis non curat praetor

(a se vedea Planul de Acțiuni adoptat de către Conferința la nivel înalt privind viitorul Curții Europene a Drepturilor Omului, Interlaken, 19 februarie 2010, § 9 (c)).

A.

Dacă reclamantul a suferit un dezavantaj semnificativ

Principalul element inclus în noul criteriu de admisibilitate este întrebarea dacă reclamantul a suferit un ”dezavantaj semnificativ”. Este cert faptul că acești termeni sunt deschiși pentru interpretare și îi oferă Curții un anumit grad de flexibilitate în plus față de ceea ce este deja prevăzut de criteriile de admisibilitate existente (a se vedea Raportul explicativ, § § 78 și 80).

În opinia Curții, acești termeni nu pot fi definiți într-un mod exhaustiv, la fel ca mulți alți termeni utilizați în Convenție. Astfel, Înaltele Părți Contractante s-au așteptat ca Curtea să stabilească criterii obiective pentru aplicarea noii reguli, prin perfecționarea treptată a jurisprudenței (a se vedea Raportul explicativ, § 80).

Inspirat de principiul general sus-menționat

de minimis non curat praetor,

noul criteriu se bazează pe ideea că o încălcare a unui drept, pe cât de reală nu ar părea dintr-un punct de vedere pur juridic, ar trebui să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica o examinare de către o instanță internațională. Evaluarea acestui nivel minim este, în sine, relativă și depinde de toate circumstanțele cauzei (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Soering c. Regatului Unit

, 7 iulie 1989, § 100, Seria A, nr. 161). Gravitatea unei încălcări ar trebui să fie evaluată luându-se în considerare atât percepțiile subiective ale reclamantului, cât și ceea ce este în joc în mod obiectiv într-un caz particular.

În prezenta cauză, Curtea este surprinsă de la bun început de dimensiunea redusă și într-adevăr, aproape neglijabilă, a prejudiciului material care l-a determinat pe reclamant să-și prezinte pretențiile Curții. Revendicările reclamantului s-au limitat în mod explicit la eșecul autorităților de a-i plăti o sumă echivalentă cu mai puțin de un euro acordat acestuia de către instanța națională.

Curtea este conștientă de faptul că impactul unui prejudiciu pecuniar nu trebuie să fie estimat în termeni abstracți; chiar și un prejudiciu material modest poate fi semnificativ, în funcție de condiția specifică a persoanei și situația economică a țării sau regiunii în care el sau ea trăiește. Cu toate acestea, având tot respectul pentru diferitele situații economice, Curtea consideră că este dincolo de orice dubiu faptul că suma mică din cauza de față a fost de o importanță minimă pentru solicitant.

Curtea este în același timp conștientă de faptul că interesul material în cauză nu este singurul element determinant pentru a stabili dacă solicitantul a suferit un dezavantaj semnificativ. O încălcare a Convenției poate într-adevăr implica întrebări importante de principiu și, în consecință, poate cauza un dezavantaj semnificativ fără a afecta interesul material. Acesta ar putea fi cazul în situația de față, dacă reclamantul s-ar fi plâns, de exemplu, de eșecul autorităților de a-i garanta dreptul său legitim de a consulta dosarul său din cadrul Departamentului de pașapoarte și vize. Cu toate acestea, reclamantul nu a contestat executarea hotărârii interne în această parte, limitând pretențiile exclusiv la prejudiciul material. Astfel, Curtea nu vede vreo piedică în privința punerii în aplicare a dreptului reclamantului de acces la dosarul său, ceea ce a constituit obiectul principal al litigiului din această cauză.

Desigur, insistența reclamantului privind plata de către autoritatea pârâtă a RUB 22.50 ar fi putut fi determinată de percepția subiectivă a acestuia, precum că ar fi fost o chestiune importantă de principiu. Deși este relevant, acest element nu este suficient pentru ca Curtea să concluzioneze că el a suferit un dezavantaj semnificativ. Sentimentul subiectiv al reclamantului despre impactul pretinselor violări trebuie să fie justificat de motive obiective. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea nu observă nicio astfel de justificare, din moment ce principala problemă de principiu a fost, după toate probabilitățile, rezolvată în avantajul reclamantului.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că reclamantul nu a suferit un dezavantaj semnificativ, ca urmare a pretinselor violări ale Convenției.

B.

Dacă respectarea drepturilor omului, după cum sunt definite în Convenție și în Protocoalele sale necesită o examinare a cererii în fond

Al doilea element care se include în noul criteriu se dorește a fi o clauză de protecție (a se vedea Raportul explicativ, § 81) ce obligă Curtea să continue examinarea cererii, chiar și în absența oricărui prejudiciu semnificativ cauzat reclamantului, dacă respectarea drepturilor omului, după cum sunt definite în Convenție și în Protocoalele la aceasta, o cer. Curtea notează că formularea reiese din a doua propoziție a articolului 37 § 1 al Convenției, care îndeplinește o funcție similară în contextul deciziilor de a scoate cererile de pe rolul listei de cazuri ale Curții. Aceeași formulare este utilizată în articolul 38 § 1 ca fundament pentru asigurarea unei reglementări amiabile între părți.

Curtea notează faptul că organele Convenției au interpretat constant aceste dispoziții, care le obligă să continue examinarea unei cauze, indiferent de soluționarea acesteia de către părți sau a existenței oricărui alt motiv pentru scoaterea cererii de pe rol. O examinare ulterioară a cazului a fost, astfel, considerată necesară atunci când ridică probleme de ordin general care afectează respectarea Convenției (a se vedea

Tyrer c. Regatului Unit

, nr. 5856/72, raportul Comisiei din 14 decembrie 1976, Seria B 24, p. 2,. § 2).

Astfel de întrebări de natură generală, ar apărea, de exemplu, în cazul în care este necesar să se clarifice obligațiile Statelor în temeiul Convenției sau de a determina statul pârât să rezolve o deficiență structurală care afectează alte persoane care se află în aceeași poziție ca și reclamantul. Astfel, Curtea a fost determinată în mod frecvent, în conformitate cu articolele 37 și 38, să verifice dacă problema generală ridicată în acest caz a fost sau era pe cale de a fi remediată și dacă probleme juridice similare au fost soluționate de către Curte în alte cazuri (a se vedea, printre multe altele,

Can c. Austriei

, 30 septembrie 1985, § § 15-18, Seria A, nr. 96, și

Léger c. Franței

(scoatere de pe rol) [GC], nr. 19324/02, § 51, CEDO 2009 -.. ... ).

Având în vedere cauza de față, în acest mod, după cum este prevăzut în noul articol 35 § 3 (b), și având în vedere responsabilitățile sale în temeiul articolului 19 al Convenției, Curtea nu vede niciun motiv obligatoriu de ordine publică (

ordre public

) pentru a justifica o examinare în fond. În primul rând, Curtea a examinat, cu numeroase ocazii, aspecte similare celor din speță și a edictat în detaliu obligațiile statelor prevăzute de Convenție în acest sens (a se vedea, printre multe altele,

Hornsby c. Greciei

, 19 martie 1997,

Rapoarte ale Hotărârilor și deciziilor

1997 II;

Burdov c. Rusiei

, nr. 59498/00, CEDO 2002 III; și

Burdov c. Rusiei

(nr. 2),

nr. 33509/04, CEDO 2009 ...). În al doilea rând, atât Curtea, cât și Comitetul de Miniștri au abordat problema sistemică a neexecutării hotărârilor judecătorești interne în Federația Rusă și necesitatea adoptării de noi măsuri generale de prevenire a încălcărilor în acest sens (a se vedea

Burdov (nr. 2),

citată mai sus, precum și Rezoluțiile interimare ale Comitetului de Miniștri CM / ResDH (2009) 43 din 19 martie 2009 și CM / ResDH (2009) 158 din 3 decembrie 2009). O examinare în fond a cauzei de față nu ar aduce niciun element nou în această privință.

Curtea concluzionează că respectarea drepturilor omului, după cum acestea sunt definite în Convenție și Protocoalele sale, nu necesită o examinare a cererii prezente pe fond.

C.

Examinarea în mod corespunzător a cauzei de către o instanță națională

Articolul 35 §

3 (b) nu permite respingerea unei cereri din motivele apariției unei noi cerințe de admisibilitate, în cazul în care cauza nu a fost examinată corespunzător de către o instanță națională. Calificată de către autori ca o a doua clauză de protecție (a se vedea Raportul explicativ, §

82), scopul său este de a asigura faptul că fiecare cauză beneficiază de o examinare judecătorească fie la nivel național, ori la nivel european pentru a evita, cu alte cuvinte, o negare a justiției. Clauza este, de asemenea, conformă principiului subsidiarității, după cum se reflectă, în special, în articolul 13 al Convenției, care impune ca la nivel național să fie disponibil un recurs efectiv împotriva încălcărilor.

În opinia Curții, circumstanțele de fapt ale prezentei cauze luate împreună nu indică o negare a justiției la nivel național. Pretențiile inițiale are reclamantului împotriva autorităților de stat au fost examinate în cadrul a două nivele jurisdicționale și acțiunile sale au fost admise. Plângerea sa ulterioară împotriva eșecului executorului de a recupera suma inclusă în hotărârea judecătorească în favoarea sa a fost respinsă de judecătorul instanței de fond de district din cauza neconformării cu cerințele procedurale naționale. Reclamantul nu a reușit să se conformeze acelor cerințe, nu a retransmis cererea în conformitate cu cerința judecătorului. Această situație nu constituie o negare a justiției imputabilă autorităților.

În privința pretinselor încălcări ale cerințelor procedurale naționale de către cele două instanțe, Convenția nu îi acordă dreptul reclamantului de a le contesta în procedurile naționale ulterioare, odată ce cauza sa a fost decisă în ultima instanță (a se vedea

Tregubenko c. Ucrainei

, nr.

61333/00, 21 octombrie 2003, și

Sitkov c. Rusiei

(dec.), nr. 55531/00, 9

noiembrie 2004). Faptul că aceste plângeri nu au fost supuse în continuare controlului jurisdicțional conform legislației naționale, nu reprezintă în opinia Curții un obstacol pentru aplicarea noului criteriu de admisibilitate. O interpretare contrară nu ar permite Curții să respingă o pretenție, indiferent de cât de nesemnificativă ar fi, referitoare la pretinsele încălcări imputabile unei instanțe naționale de ultim nivel. Curtea constată că o astfel de abordare nu ar fi nici corespunzătoare, nici compatibilă cu obiectul și scopul noii prevederi.

Curtea concluzionează că pretențiile reclamantului au fost examinate în mod corespunzător de către o instanță națională în sensul articolului 35 § 3 (b).

D.

Concluzie

În lumina celor menționate mai sus, Curtea constată că cererea de față trebuie să fie declarată inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 3 (b) al Convenției, după cum a fost modificat de Protocolul nr.

Din aceste considerente, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Grefier

Președinte



Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Această traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Nu obligă Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Poate fi reproducă în scop necomercial, cu condiția ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior la Fondul fiduciar pentru drepturile omului. Dacă intenționați să utilizați vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.



Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2012

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.



Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.