CASE OF MUHIN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

CAUZA MUHIN c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 30599/05)

HOTĂRÂRE

Această hotărâre a fost revizuită

în conformitate cu articolul 81

al Regulamentului Curții

la 13

mai 2011

STRASBOURG

25 ianuarie 2011

Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Muhin

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Ján Šikuta,

Președinte,

Lech Garlicki,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Fatoș Aracı,

Grefier adjunct al Secției,

Deliberând la 4 ianuarie 2011,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 30599/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dna Larisa Muhin („reclamantul”), la 15 august 2005.

2.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3.

Cererea a fost atribuită Secției a Patra a Curții (articolul 52 §

1 al Regulamentului). La 25 februarie 2008, Președintele Secției a Patra a Curții a decis să comunice Guvernului cererea. Potrivit articolului 29 § 1 al Convenției (anterior articolul 29 § 3), s-a decis, de asemenea, ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.

4.

Reclamantul și Guvernul au prezentat observații cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului).

5.

La 4 noiembrie 2010, Curtea a informat Guvernul că această cauză face parte dintr-o jurisprudență bine stabilită a Curții și cererea a fost repartizată unui comitet format din trei judecători

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamantul s-a născut în anul 1957 și locuiește în Chișinău.

7.

Din anul 1989 reclamantul a locuit într-un apartament de tip social. În anul 1996, apartamentul său a fost serios deteriorat ca urmare a construcției unei case în apropiere.

9.

Printr-o hotărâre definitivă din 25 aprilie 2000, Judecătoria Botanica a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde reclamantului un alt apartament. A fost emis un titlu executoriu și la 3 iulie 2000, acesta a fost transmis spre executare.

10.

Ca urmare a numeroaselor plângeri adresate de către reclamant cu privire la neexecutarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa, printr-o decizie din 16 mai 2001, Tribunalul Chișinău a aplicat consiliului local o amendă în sumă de 1,800 lei moldovenești (MDL) (aproximativ 155 euro (EUR)).

11.

La 28 noiembrie 2002, Judecătoria Centru a întrerupt procedura de executare, pe motiv că consiliul local nu dispunea de apartamente libere. La 4 decembrie 2003, reclamantul a prezentat din nou executorului judecătoresc titlul de executare.

12.

La 22 octombrie 2004, reclamantul a solicitat în instanță, fără succes însă, modificarea modului de executare a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa.

13.

Din materialele dosarului, se pare că hotărârea din 25 aprilie 2000 nu a fost executată până în prezent.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 6 § 1 și 13 ALE CONVENȚIEI

14.

Reclamantul susține că neexecutarea hotărârii judecătorești din 25 aprilie 2000 a dus la încălcarea dreptului său de acces la justiție, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției. El afirmă că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru executarea unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, fapt care reprezintă violarea articolului 13 al Convenției.

15.

Articolele invocate prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1

„ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

Articolul 13

„

Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat in exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

”

A.

Cu privire la admisibilitate

16.

Curtea constată că pretențiile formulate nu sunt în mod vădit nefondate, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Aceasta observă că nu există alte motive de a le declara inadmisibile. Prin urmare, aceste pretenții urmează a fi declarate admisibile.

B.

Cu privire la fond

17.

Guvernul se bazează pe faptul că autoritățile locale nu dispun de fonduri necesare pentru a executa hotărârea definitivă pronunțată în favoarea reclamantului. Acesta consideră că autoritățile responsabile de executare au luat toate măsurile necesare pentru a executa această hotărâre.

18.

Reclamantul a contestat acest argument.

19.

Curtea reamintește că în această cauză, deși reclamantul a obținut la 25 aprilie 2000 o hotărâre judecătorească definitivă prin care consiliul local a fost obligat să-i închirieze o locuință, aceasta hotărâre nu a fost nici executată în întregime, și nici casată sau modificată, ca urmare a unei căi de atac prevăzute de lege. Cu toate acestea, o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de resurse drept argument pentru neexecutarea unei datorii în baza unei hotărâri judecătorești. Curtea a examinat în mod repetat cauzele care ridică probleme similare celor din această cauză și a constatat o violare a articolelor 6 § 1 și 13 ale Convenției (a se vedea, printre multe altele,

Prodan c. Moldova

, citată mai sus, și, mai recent,

Panov c. Moldova

, nr.

37811/04, 13

iulie 2010).

20.

După examinarea tuturor probelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat careva fapte sau argumente care ar putea conduce la o concluzie diferită în această cauză. Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că, în această cauză, statul nu a luat toate măsurile necesare pentru a asigura executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului. Prin urmare, a avut loc violarea articolelor 6

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

21.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul material

22.

Reclamantul a pretins 25,567 EUR cu titlu de prejudiciu material cauzat. El susține că această sumă reprezintă prețul unui apartament cu o odaie în Chișinău.

23.

Guvernul a contestat această sumă. În conformitate cu hotărârea judecătorească definitivă din 25 aprilie 2000, consiliul local a fost obligat să închirieze reclamantului o locuință, dar nu să o acorde cu drept de proprietate. Mai mult, reclamantul nu a prezentat nicio probă care ar confirma faptul că acesta a suferit un prejudiciu material care ar rezulta din neexecutarea hotărârii judecătorești definitive.

24.

Curtea acceptă argumentul Guvernului, potrivit căruia prin hotărârea judecătorească din 25 aprilie 2000 autoritățile municipale au fost obligate să închirieze reclamantului o locuință alternativă. Prin urmare, pretenția reclamantului privind plata valorii comerciale a unui apartament cu o odaie nu este întemeiată juridic și trebuie respinsă.

25.

Curtea nu are niciun motiv să pună la îndoială faptul că Guvernul va pune capăt violării constatate mai sus. În acest sens, Curtea reamintește că articolul 46 al Convenției obligă înaltele părți contractante să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți, executarea cărora este supravegheată de către Comitetul de Miniștri. Prin urmare, o hotărâre în care Curtea a constatat o violare impune statului pârât, în special, de a alege, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile generale sau individuale care urmează să fie adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a stopa violarea constatată și a oferi o redresare (a se vedea, prin analogie,

Scozzari et Giunta c. Italie

[GC], nr. 39221/98 și 41963/98, § 249, CEDH 2000

‑

VIII). Din acest motiv, Curtea rezervă Comitetului de Miniștri sarcina de a asigura adoptarea de către Guvernul Republicii Moldova a unor măsuri necesare în privința concluziilor din această hotărâre, în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul Convenției.

B.

Prejudiciul moral

26.

Reclamantul a pretins 8,000 EUR cu acest titlu.

27.

Guvernul consideră că suma pretinsă este exagerată.

28.

Curtea consideră că

reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un

anumit stres și frustrare ca urmare a neexecutării de către stat a unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa. Hotărând în mod echitabil, în conformitate cu articolul 41 al Convenției, Curtea acordă reclamantului 6,500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

C. Costuri și cheltuieli

29.

Reclamantul nu a formulat vreo pretenție cu acest titlu.

D.

Dobânda de întârziere

30.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenției;

4.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

[1]

, 6,500 EUR (șase mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral,

plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în lei moldovenești

(MDL)

conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 25 ianuarie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții

Fatoș Aracı

Ján Šikuta

Grefier adjunct

Președinte

1.

Rectificarea de la 13 mai 2011: “de la data la care hotărârea a devenit definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției” a fost eliminată.