CASE OF MOCANU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA MOCANU c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 12708/05)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

17 mai 2011

Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Mocanu

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SECȚIA a Treia), în Camera compusă din:

Egbert Myjer,

Președinte,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Marialena Tsirli, G

refier adjunct al SECȚIEI,

Deliberând la 12 aprilie 2011 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr.

12708/05

) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dna

Valentina Mocanu

(„reclamantul”), la 5 martie 2005.

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către

dl P. Zamfir

, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V.

Grosu

.

3.

Reclamantul s-a plâns de

încălcarea dreptului său la un proces echitabil și a dreptului său la protecția proprietății, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa.

4.

La 8 decembrie 2007, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. Potrivit articolului

29 § 1 al Convenției, s

-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.

5.

La 4 octombrie 2010, Guvernul a informat Curtea că această cauză face parte dintr-o jurisprudență bine stabilită a Curții și cererea a fost repartizată unui comitet format din trei judecători.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamantul s-a născut în anul 1965 și locuiește în Cahul.

7.

În anul 1997, casa reclamantului a fost grav avariată ca urmare a condițiilor climaterice. Ca urmare a procedurii inițiate de către reclamant, prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 19 septembrie 2003, primăria Cahul a fost obligată să atribuie reclamantului cu drept de proprietate un apartament cu două odăi. Primăria Cahul nu a depus apel și hotărârea a devenit definitivă la 4 octombrie 2003.

8.

La 22 octombrie 2008, Judecătoria Cahul a schimbat modul de executare a hotărârii definitive din 19 septembrie 2003 și a obligat primăria Cahul să plătească reclamantului suma de 31,000 euro (EUR).

9.

La 23 decembrie 2009, această sumă a fost transferată în contul bancar al reclamantului.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

10.

Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curții în cauza

Prodan v.

Moldova

(nr.

49806/99,

ECHR 2004

‑

III (extracts)).

ÎN DREPT

I.

OBIECȚIA PRELIMINARĂ

11.

Printr-o scrisoare din 26 noiembrie 2010, Guvernul a informat Curtea despre faptul că hotărârea definitivă pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată la 23 decembrie 2009. Acest fapt a fost confirmat de o recipisă semnată de către reclamant la 19 ianuarie 2010, unde este menționat faptul că acesta nu are alte pretenții cu privire la executarea hotărârii respective. Potrivit Guvernului, această declarație înseamnă că reclamantul nu mai dorește continuarea examinării cererii sale în fața Curții. Guvernul a cerut Curții scoaterea cererii de pe rol, în conformitate cu articolul 37 § 1 a) al Convenției.

12.

Curtea a notat, că deși reclamantul a semnat recipisa din 19 ianuarie 2010, acesta nu a menționat, în corespondența sa cu Curtea, dorința de a nu mai continua examinarea cererii sale, în conformitate cu articolul 37 § 1 a) al Convenției.

13.

Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea nu poate accepta solicitarea Guvernului de a scoate cererea de pe rolul său.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI

ȘI A

ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE

14.

Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătorești din 19 septembrie 2003, a fost încălcat dreptul său de acces la

justiție, garantat de

articolul 6 § 1 al Convenției

, și dreptul la protecția proprietății, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Prevederile acestor articole sunt următoarele:

Articolul 6 § 1

„ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

(...)

”

A.

Admisibilitatea

15.

Guvernul a invocat neepuizarea căilor de recurs interne. Acesta consideră că reclamantul era în drept să înainteze o acțiune împotriva autorităților responsabile pentru neexecutarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa, în scopul obținerii despăgubirilor.

16.

Curtea a examinat în mod repetat cauzele care ridică chestiuni similare celor din această cauză și a constatat că, în legislația Republicii Moldova nu există căi de recurs interne eficiente pentru remedierea neexecutării unei hotărâri judecătorești definitive (a se vedea, printre multe altele, cauza

Prodan

citată mai sus). Analizând toate probele prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat fapte sau argumente care ar putea conduce la o concluzie diferită în această cauză.

17.

Prin urmare, Curtea respinge obiecția Guvernului.

18.

Având în vedere circumstanțele acestei cauze și jurisprudența sa, Curtea consideră că pretențiile formulate de reclamant în temeiul articolului 6 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție ridică chestiuni de fapt și de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului. Niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenții admisibile.

B.

Privind fondul

19.

Guvernul susține că executorul judecătoresc a luat toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura executarea acestei hotărâri. În opinia Guvernului, o perioadă de neexecutare de aproximativ cinci ani nu poate fi considerată nerezonabilă în sensul articolului 6 § 1 al Convenției. Guvernul a invocat același argument cu privire la pretinsa violare a articolului 1 al Protocolului nr 1 la Convenție.

20.

Curtea reamintește că, deși reclamantul în această cauză a obținut o hotărâre judecătorească națională definitivă la 19 septembrie 2003, prin care consiliul local a fost obligat să-i transfere dreptul de proprietate asupra unei locuințe, această hotărâre a fost executată abia la 23 decembrie 2009, cu o întârziere de șase ani, două luni și douăzeci și trei de zile. Curtea a examinat în mod repetat cauzele care ridică probleme similare celor din această cauză și a constatat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (a se vedea, printre multe altele, cauza

Prodan,

citată mai sus) ca urmare a executării tardive a unei hotărâri judecătorești definitive.

21.

După examinarea materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat argumente care i-ar permite să ajungă la o concluzie diferită în această cauză. Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că, în acest caz, statul, care este responsabil pentru executarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea reclamantului, nu și-a îndeplinit obligațiile sale.

22.

Prin urmare, a avut loc violarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

23.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

24.

Curtea observă că pretențiile reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă au fost primite după expirarea termenului limită stabilit în acest sens de articolul 60 al Regulamentului Curții, și că nici o explicație privind nerespectarea acestui termen nu a fost oferită. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar de a acorda o anumită sumă în temeiul articolului 41 al Convenției.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 6 al Convenției;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție;

4.

Respinge

pretenția cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 17 mai 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Grefier adjunct

Președinte