- Dosarul nr.
- 2r-171/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 iulie 2026
- Părțile
- Silvestru Petru vs Sirghi Dumitru, Sirghi Olimpiada, Sirghi Oxana si Sirghi Gheorghe, intervenienti accesorii Durnescu Dumitru, notarul Durnescu Tatiana si notarul Ucrainean Natalia.
- Pe scurt
- Speta ridica problema de drept privind validitatea si intinderea imputernicirilor avocatului in reprezentarea procesuala, in conditiile in care mandatul avocatial este prezentat doar in copie si nu este intocmit cu respectarea cerintelor legale privind forma, inclusiv sub aspectul semnarii electronice calificate, si nici nu este depus in original, pe suport de hartie, semnat olograf.
2r-171/26 — Încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere, constatarea extinderii dreptului de ipoteca, deposedarea silită cu transmiterea bunurilor imobile în vederea stingerii datoriilor, evacuarea forțată fără acordarea spațiului locativ și compensarea cheltuielilor de judecată, recunoașterea nulității absolute a actelor juridice și încasarea sumei
ÎNCHEIERE
cu privire la restituirea recursului declarat de către Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Petru Silvestru împotriva lui Dumitru Sîrghi, Olimpiadei Sîrghi, Oxanei Sîrghi și lui Gheorghe Sîrghi, intervenienți accesorii Dumitru Durnescu, notarul Tatiana Durnescu și notarul Natalia Ucrainean privind încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere, constatarea extinderii dreptului de ipotecă, deposedarea silită cu transmiterea bunurilor imobile în vederea stingerii datoriilor, evacuarea forțată fără acordarea spațiului locativ și compensarea cheltuielilor de judecată și, la acțiunea reconvențională înaintată de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi împotriva lui Petru Silvestru și Dumitru Durnescu, intervenient accesoriu Gheorghe Sîrghi privind recunoașterea nulității absolute a actelor juridice și încasarea sumei, împotriva încheierilor din 31 octombrie 2024, 28 ianuarie 2025 și din 07 aprilie 2026 ale Curții de Apel Centru (Dosarul nr. 2r-171/26 NR. PIGD 2-15192410-01-2r-11052026) Speța ridică problema de drept privind validitatea și întinderea împuternicirilor avocatului în reprezentarea procesuală, în condițiile în care mandatul avocațial este prezentat doar în copie și nu este întocmit cu respectarea cerințelor legale privind forma,
inclusiv sub aspectul semnării electronice calificate, și nici nu este depus în original, pe suport de hârtie, semnat olograf. Au examinat anterior cauza judecătorii: Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (D. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Centru (S. Dimitriu, V. Gîrleanu, C. Roșca) 08 iulie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul depus de Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Diana Stănilă, Ion Munteanu, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 27 octombrie 2015, Petru Silvestru, reprezentat de avocatul Danu Dogotari a depus cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată împotriva lui Dumitru Sîrghi și a Olimpiadei Sîrghi, Oxanei Sîrghi și lui Gheorghe Sîrghi, intervenienți accesorii Dumitru Durnescu, notarul Tatiana Durnescu și notarul Natalia Ucrainean privind încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere, constatarea extinderii dreptului de ipotecă, deposedarea silită cu transmiterea bunurilor imobile în vederea stingerii datoriilor, evacuarea forțată fără acordarea spațiului locativ și compensarea cheltuielilor de judecată (f.d.96-98; 108-111, Vol.II, f.d.208-215, Vol.III; f.d.86-88, Vol.IV).
În cadrul ședinței de judecată din 22 februarie 2017 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi au depus acțiune reconvențională, ulterior concretizată împotriva lui Petru Silvestru și Dumitru Durnescu, intervenient accesoriu Gheorghe Sîrghi privind recunoașterea nulității absolute a actelor juridice și încasarea sumei (f.d.195-198; 240-242, Vol.I).
Prin hotărârea din 28 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Petru Silvestru, reprezentat de avocatul Danu Dogotari și s-a respins acțiunea reconvențională depusă de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi (f.d.179-180, Vol.II).
Prin decizia din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-au admis cererile de apel depuse de Petru Silvestru și de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi, fiind casate din alte motive hotărârea din 28 decembrie 2018 și încheierile din 28 decembrie 2018 și 23 august 2019 ale Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță, în alt complet de judecată (f.d.158-180, Vol.III).
Prin hotărârea din 29 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Petru Silvestru. S-a respins acțiunea reconvențională înaintată de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi împotriva lui Dumitru Durnescu cu privire la încasarea sumelor, pentru perioada de până la 24 martie 2014, fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție. S-a respins ca 1 neîntemeiată acțiunea reconvențională înaintată de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi împotriva lui Petru Silvestru și Dumitru Durnescu, intervenient accesoriu Gheorghe Sîrghi cu privire la recunoașterea nulității absolute a actelor juridice, precum și încasarea sumelor pentru perioada din data de 24 martie 2014 (f.d.247-248, Vol. IV).
La 23 mai 2024, Oxana Sîrghi, reprezentată de avocatul Viorel Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi au depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 29 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărârii instanței de fond și remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță (f.d.6-8, Vol.V).
Prin încheierea din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Centru, s-a respins cererea de scutire de la plata taxei de stat la depunerea apelului înaintată de apelanții Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi, reprezentați de avocații Viorel Sîrghi și Sergiu Negruța. Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi. S-a comunicat apelanților Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi despre necesitatea prezentării prin intermediul Direcției evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău a cererii de apel motivate pe suport de hârtie cu atâtea copii câți participanți la proces sunt, plus câte o copie pentru instanța de apel semnată conform exigențelor Legii de apelanți sau de reprezentanții lor și a originalului dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 115621,09 lei, acordându-le pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri, explicându-le totodată că în caz dacă nu vor lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită (f.d.61-66, Vol.V).
La 26 decembrie 2024, Oxana Sîrghi, reprezentată de avocatul Viorel Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi au depus cerere de apel suplimentară împotriva hotărârii din 29 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărârii instanței de fond și remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță (f.d.68-74, Vol.V).
Tot la 26 decembrie 2024, Oxana Sîrghi, reprezentată de avocatul Viorel Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi au contestat cu recurs încheierea din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel Centru, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi încheieri privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel (f.d.75, Vol.V).
Prin încheierea din 28 ianuarie 2025 a Curții de Apel Centru, s-a respins repetat cererea de scutire de la plata taxei de stat la depunerea apelului înaintată de apelanții Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi, reprezentați de avocații Viorel Sîrghi și Sergiu Negruța. S-a acordat apelanților Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi, reprezentați de avocații Viorel Sîrghi și Sergiu Negruța un termen 2 suplimentar – 10 zile din momentul recepționării prezentei încheierii pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 115621,09 lei, explicându-le că în caz dacă nu vor lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită (f.d.81-86, Vol.V).
La 28 mai 2025, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi au contestat cu recurs încheierea din 28 ianuarie 2025 a Curții de Apel Centru, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi încheieri privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel (f.d.97, Vol.V).
Prin încheierea din 07 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, s-a restituit cererea de apel depusă de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi, reprezentați de avocații Viorel Sîrghi și Sergiu Negruța împotriva hotărârii din 29 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d.105-108, Vol.V).
La 27 aprilie 2026, Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 07 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, solicitând casarea acesteia și soluționarea prin decizie a problemei respective (f.d.113-114, Vol.V).
În motivarea recursurilor declarate împotriva încheierilor din 31 octombrie 2024, 28 ianuarie 2025 și 07 aprilie 2026 ale Curții de Apel Centru, Olimpiada Sîrghi a susținut că acestea sunt nelegale și nemotivate, deoarece instanța de apel a respins neîntemeiat cererile de scutire de la plata taxei de stat, fără a examina și aprecia înscrisurile anexate la cererea de apel.
Subsecvent, recurenta a invocat că a prezentat acte care confirmă calitatea sa și a lui Dumitru Sîrghi de pensionari, precum și extrasul medical ce atestă că acesta suferă de cancer și se află în perioada de reabilitare postoperatorie, circumstanțe ce demonstrează starea materială precară a familiei, agravată de cheltuielile considerabile pentru tratament.
Totodată, a arătat că instanța a ignorat faptul că, într-o examinare anterioară a aceleiași cauze, Curtea de Apel Chișinău constatase deja situația financiară dificilă a familiei Sîrghi, precum și prevederile art. 123 alin. (4) din Codul de procedură civilă privind faptele prezumate.
Potrivit recurentei, obligarea la achitarea unei taxe de stat considerabile, în condițiile în care resursele financiare sunt destinate tratamentului medical, reprezintă o restrângere disproporționată a accesului liber la justiție și încalcă drepturile garantate de art. 20 și 24 din Constituția Republicii Moldova și art. 2 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motive pentru care a solicitat casarea încheierilor contestate și admiterea cererilor de scutire de la plata taxei de stat.
Prin referința depusă la 25 mai 2026, Petru Silvestru, reprezentat de avocatul Danu Dogotari a solicitat respingerea recursului declarat de Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei și menținerea în vigoare a actului judecătoresc contestat. 3
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
19. Art. 75 alin. (1), (4) din Codul de procedură civilă: „(1) În proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat. (4) Actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părţii.”
Art. 80 alin. (7) din Codul de procedură: „(7) Împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă prin mandat.”
Art. 81 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluţionarea litigiului, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.”
Art. 60 alin. (1), (2) al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19 iulie 2002: „(1) Avocatul acordă asistenţă juridică clientului în baza contractului de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă. Contractele de asistență juridică încheiate în formă scrisă de avocați și avocați stagiari, învestite cu formulă executorie, au putere de titlu executoriu la data exigibilității creanței și oferă dreptul la executare silită extrajudiciară, fără adresarea unei cereri în instanța de judecată sau către notar, dacă părțile au convenit aceasta, în mod expres, în contract. (2) Împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Mandatul poate fi întocmit pe suport de hârtie sau în formă de document electronic, semnat cu semnătură electronică calificată, conform prevederilor Legii nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern.”
Pct. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului şi al avocatului stagiar: „3. Formularul mandatului avocatului şi al avocatului stagiar se imprimă pe hârtie de formatul A4, împărțită în două părţi identice, în partea din stânga fiind lăsat un spațiu liber de 2 cm. O parte se decupează şi se prezintă organelor de urmărire penală, instanței de judecată sau altor autorităţi în raport cu care îşi exercită împuternicirile avocatul sau avocatul stagiar, iar cealaltă parte este păstrată de către avocat sau, după caz, de către avocatul stagiar.” 4
Pct. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului şi al avocatului stagiar: „31. Mandatul avocatului și cel al avocatului stagiar pot fi întocmite sub formă de document electronic semnat cu semnătură electronică calificată, atât de către avocat sau, după caz, de către avocatul stagiar, cât și de către client, de către reprezentantul legal al clientului sau, după caz, de către persoana care acționează în interesele clientului. În formularul electronic al mandatului se indică seria și numărul de strictă evidență a acestuia. Mandatul întocmit sub formă de document electronic este păstrat de către avocat sau, după caz, de către avocatul stagiar pe un suport durabil, inclusiv imprimat pe suport de hârtie, cel puțin până la încetarea raporturilor contractuale în legătură cu care acesta a fost întocmit. În vederea confirmării împuternicirilor sale în raport cu terții, avocatul sau, după caz, avocatul stagiar are dreptul să prezente copia certificată a mandatului semnat cu semnătura electronică calificată, în corespundere cu art.40 alin.(12) din Legea nr.124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Prevederile punctelor 6 și 7 se aplică în modul corespunzător și formularului mandatului întocmit sub formă de document electronic. Conținutul ce corespunde părților recto și verso se include pe prima și, respectiv, pe a doua pagină a mandatului.”
Pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului şi al avocatului stagiar: „4. Formularul mandatului avocatului are un fond albastru-deschis.”
Pct. 6 alin. (2) lit. a), a1 ), b) din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului şi al avocatului stagiar: „6. Formularul mandatului avocatului conţine următoarele elemente obligatorii: 2) pe verso se inserează: a) împuternicirile avocatului; a1) numele şi prenumele clientului b) semnătura clientului sau, după caz, a avocatului.”
Art.40 alin.(1), (2), (7) din Legea nr.124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere: „(1) Documentul electronic semnat cu semnătură electronică calificată este asimilat, după efectele acestuia, cu documentul similar pe suport de hârtie, semnat cu semnătură olografă. (2) Documentul electronic semnat cu alt tip de semnătură electronică decât cea calificată este asimilat, după efectele sale, cu documentul similar pe suport de hârtie, semnat cu semnătură olografă, doar în cazurile stabilite expres de actele normative sau de acordul părților privind aplicarea semnăturilor sau sigiliilor electronice, cu respectarea condițiilor stipulate la art. 43 alin. (1). 5 (7) Modul de utilizare a documentelor electronice în cadrul procedurilor judiciare este reglementat de legislația procesuală.”
Art. 43 alin.(1)-(2) din Legea nr.124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere: „(1) Documentul electronic este considerat autentic dacă întrunește cumulativ următoarele condiții: a) semnătura electronică sau sigiliul electronic este aplicat de persoana abilitată, în modul stabilit, să semneze cu semnătură olografă documentul echivalent pe suport de hârtie; b) pe documentul electronic este aplicată semnătura electronică autentică sau sigiliul electronic autentic al semnatarului sau al creatorului sigiliului electronic indicat în document. (2) Verificarea autenticității documentului electronic se efectuează prin verificarea, cu ajutorul dispozitivelor de verificare a semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice și/sau al produsului, a autenticității semnăturii electronice sau a sigiliului electronic.”
Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”
Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”.
Art. 4261 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă: b) cererea de recurs a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare recurs; (2) Recursul împotriva încheierii judecătoreşti se restituie în baza a cel puţin unuia din temeiurile prevăzute la alin.(1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
32. Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiție conchide că Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei s-a conformat dispozițiilor 425 din Codul de procedură civilă și a depus în termen recursul la 27 aprilie 2026, în condițiile în care copia încheierii din 07 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, i-a fost notificată reprezentantului său, la adresa de e-mail, la data de 14 aprilie 2026 (f.d.109, Vol.V).
Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie, prin prisma dispozițiilor art. 4261 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, conchide restituirea recursului declarat de Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei, din următoarele motive. 6
Așadar, coroborând dispozițiile art. 75 alin. (1) și (4), art. 80 alin. (7) și art. 81 din Codul de procedură civilă, art. 60 alin. (1) și (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19 iulie 2002, precum și pct. 3-4, 6 alin. (2) lit. a), a¹), b) din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 privind aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, cu probele administrate în dosar, instanța de recurs reține că, în prezenta cauză, recursul împotriva încheierii din 07 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru a fost semnat electronic și depus prin intermediul poștei electronice de avocatul Veaceslav Matei în interesele Olimpiadei Sîrghi, în baza mandatului Seria MA nr. 1830980 din 11 martie 2026 (f.d. 112-116, Vol.V).
Cu toate acestea, deși avocatul Veaceslav Matei a optat pentru depunerea recursului în formă electronică, acesta nu a respectat exigențele legale aplicabile documentelor electronice, or, mandatul nominalizat nu întrunește cerințele prevăzute de art. 40 alin. (1) și (7) și art. 43 alin. (1) din Legea nr. 124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere, coroborate cu prevederile pct. 3¹ din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 privind aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, în condițiile în care nu a fost întocmit și prezentat ca document electronic semnat cu semnătură electronică calificată atât de către avocat, cât și de către client.
Mai mult, din materialele cauzei nu rezultă existența unui mandat care să întrunească cerințele legale menționate și să ateste împuternicirile de reprezentare în fața instanței de recurs, nefiind depus nici în original, pe suport de hârtie, un mandat semnat olograf.
În aceste circumstanțe, în lipsa unui mandat valabil întocmit în conformitate cu rigorile legii, avocatul Veaceslav Matei nu este în drept să declare recurs în interesele Olimpiadei Sîrghi, întrucât actul de reprezentare depus prin intermediul poștei electronice nu produce efecte juridice în lipsa respectării cerințelor legale privind forma și semnarea documentelor electronice.
Prin urmare, recursul declarat de către Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei, este depus de către o persoană neîmputernicită şi urmează a fi restituit.
Curtea Constituţională în hotărârea nr. 3 din 10 februarie 2011 a constatat că în garantarea dreptului fiecărei persoane la apărare şi la asistenţă juridică calificată, statul promovează politicile care asigură această garanţie, instituind pârghiile prin care asistenţa juridică calificată în instanţele judecătoreşti să fie asigurată de către avocaţi.
Instituirea restricţiilor asupra reprezentării judiciare nu contravine normelor constituţionale şi celor internaţionale, precum şi regulilor generale ale unei societăţi democratice.
Întrucât recursul declarat împotriva încheierii din 07 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru este depus de o persoană neîmputernicită și urmează 7 a fi restituit, instanța de recurs nu este învestită în mod legal cu examinarea acestuia, fiind astfel în imposibilitatea de a se pronunța inclusiv asupra criticilor formulate împotriva încheierilor din 31 octombrie 2024 și 28 ianuarie 2025 ale Curții de Apel Centru, contestate odată cu fondul cauzei.
Așadar, având în vedere considerentele expuse și faptul că recursul declarat de Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei, a fost depus de o persoană neîmputernicită legal în acest scop, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată necesitatea restituirii recursului. 43. Ţinând cont de cele expuse şi în temeiul art. 269-270, art. 424 alin. (2), art. 4261 alin. (1), lit. b), alin. (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Restituie recursul declarat de către Olimpiada Sîrghi, reprezentată de avocatul Veaceslav Matei împotriva încheierilor din 31 octombrie 2024, 28 ianuarie 2025 și din 07 aprilie 2026 ale Curții de Apel Centru, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Petru Silvestru împotriva lui Dumitru Sîrghi, Olimpiadei Sîrghi, Oxanei Sîrghi și lui Gheorghe Sîrghi, intervenienți accesorii Dumitru Durnescu, notarul Tatiana Durnescu și notarul Natalia Ucrainean privind încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere, constatarea extinderii dreptului de ipotecă, deposedarea silită cu transmiterea bunurilor imobile în vederea stingerii datoriilor, evacuarea forțată fără acordarea spațiului locativ și compensarea cheltuielilor de judecată și la acțiunea reconvențională înaintată de Oxana Sîrghi, Dumitru Sîrghi și Olimpiada Sîrghi împotriva lui Petru Silvestru și Dumitru Durnescu, intervenient accesoriu Gheorghe Sîrghi privind recunoașterea nulității absolute a actelor juridice și încasarea sumei. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Munteanu 8