DECIZIE FINALĂ DECIZIA nr. 31511/07 de către Serhat AVȘAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 27 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct, având în vedere cererea depusă la 11 iulie 2007, având în vedere decizia parțială din 11 mai 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 8 aprilie 2011 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Serhat Avșar, este un cetățean turc născut în 1977 și locuiește la Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Tuncer, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 decembrie 1998, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de ajutor și a acuzarea unei organizații ilegale. La 7 decembrie 1998, el a fost deținut în închisoare. În timpul procedurii penale împotriva lui, la 29 aprilie 1999, el a fost eliberat. Apoi, la 13 iulie 1999, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul l-a achitat de toate acuzațiile. La încheierea procedurii penale, la 11 octombrie 1999, reclamantul a depus în judecată Trezorerie, cerând compensație pentru prejudiciu material și moral, în conformitate cu Legea nr. 466 privind plata compensației persoanelor arestate sau deținute ilegal. La 5 mai 2003, Curtea Bakırköy Assize a acceptat parțial cazul și a atribuit reclamantului o anumită sumă de compensație. La 23 noiembrie 2004, Curtea de casă a anulat hotărârea instanței de primă instanță din motive procedurale. În urma, la 7 martie 2007, Curtea Bakırköy Assize a acceptat în mod parțial cazul din nou și a acordat compensația reclamantului. La data comunicării cererii, procedura era încă în așteptare în fața Curții de casă. Curtea consideră oportună dispunerea prezentului caz de celelalte cereri la care a fost însoțită în decizia sa parțială din 11 mai 2010. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii civile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „ În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile..., toată lumea are dreptul la o... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...“ Prin scrisoarea din 8 aprilie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Je clare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant, M. Serhat Avșar, la somme de 6 000 (six mille) euro, couvrant tout préjudice matériel et moral issi que 500 (cinq cents) euro, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout mont pouvant être d’impôt par le réquérant, sommes qu’il considérée comme appropriées à la lumière de la jurisprudență de la Cour. Cette sousme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et scutes de toute taxa éventuale aplicabile. Elle sera payée dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformement à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce verse vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement conseilère que la procédure interne engagée par la partie requisante a connu une durée excesive au sens de la jurisprudență bien établie de la Cour (Daneshpayeh c. Turquie , no 21086/04, 16 juillet 2009). Il invită respectarea la Cour à dire dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la recherche et à la rayer du roule conformment à l’article 37 de la Convention.” Reclamantul nu a răspuns la declarația unilaterală a Guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI; de asemenea, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03; Stark și alții c. Finlanda (striking off), nr. 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007; Silva Marrafa c. Portugal (dec.), nr. 56936/08, 25 mai 2010; Karal c. Turcia (dec.), nr. 44655/09, 29 martie 2011; și Curtea a înființat în mai multe cauze, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99 , 11 octombrie 2005 , Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007 și Daneshpayeh v. Turcia , nr. 21086/04 , §§ 28-29, 16 iulie 2009 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să se angajeze la cererea de la celelalte cereri la care a fost aderat; decide să scoată din lista sa de cazuri restul cererii. Françoise Elens-Pasos David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului
Application no. 31511/07
by Serhat AVȘAR
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 27
September 2011 as a Committee composed of:
David Thór Björgvinsson,
President,
Giorgio Malinverni,
Guido Raimondi,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 11 July 2007,
Having regard to the partial decision of 11 May 2010,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 8 April 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Serhat Avșar, is a Turkish national who was born in 1977 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mrs
G.
Tuncer, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 4 December 1998 the applicant was arrested on suspicion of aiding and abetting an illegal organisation.
On 7 December 1998 he was placed in detention on remand. During the criminal proceedings against him, on 29 April 1999 he was released. Subsequently, on 13 July 1999 the Istanbul State Security Court acquitted him of all charges.
On termination of the criminal proceedings, on 11 October 1999 the applicant sued the Treasury, seeking compensation for both pecuniary and non-pecuniary damage, pursuant to Law no. 466 pertaining to the payment of compensation to persons unlawfully arrested or detained.
On 5 May 2003 the Bakırköy Assize Court partially accepted the case and awarded the applicant a certain sum of compensation.
On 23 November 2004 the Court of Cassation quashed the judgment of the first-instance court on procedural grounds.
Subsequently, on 7 March 2007 the Bakırköy Assize Court partially accepted the case again and awarded the applicant compensation.
At the date of the communication of the application, the proceedings were still pending before the Court of Cassation.
The Court deems it appropriate to disjoin the present case from the other applications to which it was joined in its partial decision of 11 May 2010.
The applicant complained about the length of the civil proceedings under Article
6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations..., everyone is entitled to a... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal... ”
By letter dated 8 April 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant, M. Serhat Avșar, la somme de 6
000 (six mille) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que 500 (cinq cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, sommes qu’il considère comme appropriées à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par la partie requérante a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, nº
21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.”
The applicant did not respond to the unilateral declaration of the Government.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under
(a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003
‑
VI; also
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June 2007;
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03;
Stark and Others v.
Finland
(striking out), no. 39559/02, § 23, 9 October 2007;
Silva Marrafa v.
Portugal
(dec.), no. 56936/08, 25 May 2010;
Karal v. Turkey
(dec.), no.
44655/09, 29 March 2011; and
Barıș İnan v. Turkey
(dec.), no.
20315/10, 24 May 2011).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000
‑
VII;
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
V;
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, 11 October 2005;
Wende and Kukówka v.
Poland
, no. 56026/00, 10 May 2007; and
Daneshpayeh v.
Turkey
, no.
21086/04, §§ 28-29, 16 July 2009).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to disjoin the application from the other applications to which it was joined;
Decides
to strike out of its list of cases the remainder of the application.
Françoise Elens-Passos
David Thór Björgvinsson
Deputy Registrar
President