CASE OF RASSOHIN v. MOLDOVA

Reclamantul s-a născut în 1937 și locuiește în Chișinău. Reclamantul locuiește în casa ei din 1950. Casa ei este situată într-o curte cu alte două case private. Potrivit unui document emis de către Hotărârea Generală de Arhitectură și Urbanism Chișinău (subdiviziune a municipiului Chișinău) la 8 decembrie 1998, există o singură intrare comună în curte și un singur acces care servește casele nr. 10 și 14 (aceasta fiind casa reclamantului). În 1992, unul dintre vecinii reclamantului (D.) a construit un gard în jurul casei sale care, potrivit reclamantului, includea o parte din zona rămasă pentru utilizare comună de către proprietarii celor trei case din curte. gardul a blocat accesul reclamantului la singura intrare în curte, iar ea a fost în măsură să ajungă la casa ei doar prin o poartă lăsată în gard.

În 1998 D. a înlocuit gardul cu unul mai mare și nu a lăsat nicio deschidere pentru ca reclamantul să treacă prin. La 19 octombrie 1998 generoasa reclamantului (S.) a venit să o viziteze și a descoperit noul gard. La cererea soacra lui, el a demolit o parte din gard pentru a crea o trecere neobstrucționată la casa reclamantului. La cererea lui D, proceduri penale au fost inițiate împotriva S. La 2 februarie 1999, Curtea de District Centru l-a achitat. Curtea a remarcat declarațiile mai multor vecini și un expert din Registrul de Teren Chișinău, precum și certificatul emis la 8 decembrie 1998 (a se vedea punctul 6 de mai sus), conform căruia curtea a fost rezervată pentru o utilizare comună de către proprietarii tuturor celor trei case și că nu a existat decât un singur acces la casa reclamantului, acum blocat de gardul nou construit.

Curtea a constatat că D. a construit gardul ilegal și a blocat accesul reclamantului la propria ei casă, și că acțiunile S. pentru a elibera trecerea la casă au fost dictate de o necesitate strictă. Nu a fost depus apel și hotărârea a devenit finală. 10. În răspunsul la o plângere a reclamantului, la 2 mai 2000, arhitectul șef al Chișinău i-a informat că, după o vizită la fața locului, el a stabilit că teritoriul pe care se aflau casele reclamantului și D. erau în uz comun și că, în consecință, accesul la casa reclamantului era și în uz comun. Acest lucru a fost confirmat printr-o hartă anexată la scrisoarea. Departamentul a adăugat că nu au fost adoptate decizii care ar fi putut provoca dispute între reclamant și D. 11. La 18 mai 2000, Consiliul municipal Chișinău a decis să vândă D. o parcelă de teren în jurul casei sale, care includea drumul comun de acces.

La 16 iunie 2000, Consiliul și D. au încheiat un contract de vânzare a terenurilor. 12. În urma unei plângeri a reclamantului, la 5 iulie 2001, aceeași autoritate și-a modificat decizia din 18 mai 2000 prin reducerea suprafeței terenurilor vândute D., pentru a soluționa litigiul dintre D. și reclamantul și pentru a asigura accesul la domiciliul reclamantului. 13. a contestat decizia municipalității din 5 iulie 2001 în instanță. La 15 aprilie 2002, Curtea Regională Chișinău a anulat decizia din 5 iulie 2001 ca ilegală.

Curtea a constatat că, potrivit unei scrisori din data de 11 septembrie 2000 a departamentului municipal al finanțelor, drumul de acces la domiciliul reclamantului nu a fost inclus în plățile de teren vândute la D. 14. Într-o acțiune judiciară separată, la 6 decembrie 2001, municipalitatea a inițiat o procedură judiciară, cerând modificarea contractului de vânzare a terenurilor către D. El a afirmat că parcela de teren a inclus în mod eronat drumul comun de acces folosit pentru accesul la domiciliul reclamantului. 15. În ianuarie 2002, reclamantul a inițiat o procedură judiciară împotriva D. și municipalitatea, cerând anularea tuturor deciziilor luate în favoarea D. din 1992, inclusiv decizia din 18 mai 2000, precum și a tuturor contractelor dintre cele două părți.

De asemenea, ea a remarcat că gardul construit de D. au blocat tot accesul la casa ei și au părăsit-o chiar fără o aprovizionare cu apă, care a fost anterior securizată printr-o țeavă de apă care se terminase în curtea comună, acum situată pe terenul lui D... Reclamantul a cerut ordinul de a elimina toate obstacolele pentru utilizarea ei a casei și de a determina modul de utilizare comună a accesului de către toți proprietarii caselor din curte. La 19 noiembrie 2002, Curtea de District Centru a respins cererile reclamantului și ale municipiului.

Curtea a constatat că reclamantul are suficient spațiu pentru a-și folosi casa și că, din moment ce conducta de apă a trecut prin terenul deținut de D., reclamantul a putut asigura accesul la apă numai cu acordul D.. A hotărât să întrerupă cererea reclamantului de a anula decizia din 18 mai 2000, deoarece legalitatea sa a fost deja confirmată de hotărârea finală a Curții Regionale Chișinău la 15 aprilie 2002. 17. La 13 ianuarie 2003, Curtea Regională Chișinău a anulat hotărârea instanței de judecată și a ordonat o reexaminare deplină a cazului. 18. La 19 februarie 2004, Curtea de District Centru a exclus acțiunea reclamantului din lista sa din cauza neapăratului ei de a apărea în instanță atunci când a fost convocată.

Această decizie a fost anulată de Curtea de Apel Chișinău la 8 aprilie 2004, deoarece nu există dovezi în dosarul că reclamantul a fost convocat. 19. La 8 iulie 2004, Curtea de District Centru a respins cererile reclamantului și ale municipiului și a declarat, printre altele, că reclamantul a avut acces neobstrucționat la casa ei, fără a da detalii. De asemenea, a repetat motivele pe care le-a dat în hotărârea sa din 19 noiembrie 2002 privind accesul reclamantului la apă. Curtea a refuzat anularea contractului de vânzare a terenurilor încheiat între D. și municipalitatea din 16 iunie 2000, având în vedere că s-a bazat pe decizia municipală din 18 mai 2000, o decizie confirmată anterior ca legală.

20. La 7 octombrie 2004, Curtea Regională Chișinău a susținut această hotărâre. În esență, acesta a repetat motivele instanței de jos cu privire la legalitatea contractului de vânzare a terenurilor. 21. În apelul său privind punctele de drept, reclamantul a menționat, printre altele, incapacitatea de a-și bucura pe deplin de proprietatea ei chiar deasupra casei, accesul la care a fost blocat de gardul construit de D. Ea a afirmat că contractul din 16 iunie 2000 a fost încheiat în încălcarea legii. La 22 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins apelul reclamantului. Curtea a recunoscut confirmarea arhitectului șef al Chișinău din 2 mai 2000, după ce a vizitat curtea relevantă, că drumul terenului și accesul în cauză erau, de fapt, în uz comun.

Cu toate acestea, în lipsa unei decizii a municipiului Chișinău care reservă în mod expres acest teren pentru o utilizare comună, avizul șefului arhitectului nu a putut fi un motiv pentru anularea hotărârilor instanței de judecată inferioară. Prin urmare, instanța judecătorească a hotărât corect că terenurile vândute D. nu au fost teren în uz comun. 23. Curtea a constatat, de asemenea, că reclamantul a fost convocat la audiere, dar nu a apărut fără a da motive plauzibile. Reclamantul susține că ea nu a fost convocată. Hotărârea din 22 decembrie 2004 a fost finală. 24. Dispozițiile relevante ale dreptului intern și practicile interne relevante au fost stabilite în Godorozea c. Moldova, nr. 17023/05, §§ 2325, 6 octombrie 2009). 25. În plus, art. 449 litera (h) din Codul de Procedură Civilă se citește după cum urmează: „O cerere de revizuire se acordă atunci când: ... (h) Curtea Europeană a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale...”

5. The applicant was born in 1937 and lives in Chișinău. 6. The applicant has lived in her house since 1950. Her house is situated in a courtyard with two other private houses. According to a document issued by the Chișinău General Directorate for Architecture and Urbanism (a subdivision of the Chișinău Municipality) on 8 December 1998, there is only one common entrance into the courtyard and a single access serving houses nos. 10 and 14 (the latter being the applicant’s house). 7. In 1992 one of the applicant’s neighbours (D.) built a fence around her own house which, according to the applicant, included a part of the area left for common use by the owners of the three houses in the courtyard.

The fence blocked the applicant’s access to the only entry into the courtyard, and she was only able to reach her house through a gate left in the fence. 8. In 1998 D. replaced the fence with a bigger one and did not leave any opening for the applicant to go through. On 19 October 1998 the applicant’s son-in-law (S.) came to visit her and discovered the new fence. At the request of his mother-in-law he demolished part of the fence in order to create an unobstructed passage to the applicant’s house. 9. At D.’s request, criminal proceedings were initiated against S. On 2 February 1999 the Centru District Court acquitted him.

The court noted statements made by several neighbours and an expert from the Chișinău Land Registry, as well as the certificate issued on 8 December 1998 (see paragraph 6 above), according to which the courtyard had been reserved for common use by the owners of all three houses and that there was only one access to the applicant’s house, now blocked by the newly built fence. The court found that D. had built the fence unlawfully and blocked the applicant’s access to her own house, and that the actions of S. to free the passage to the house had been dictated by strict necessity. No appeal was lodged and the judgment became final. 10. In reply to a complaint by the applicant, on 2 May 2000 the Chief Architect of Chișinău informed her that, following an on-site visit, he had established that the territory on which the applicant’s and D.’s houses were situated had been in common use and that, accordingly, the access to the applicant’s house was also in common use.

This was confirmed by a map annexed to the letter. The Department added that no decisions had been adopted which could have provoked disputes between the applicant and D. 11. On 18 May 2000 the Chișinău municipal council decided to sell D. a plot of land around her house, which included the common access road. On 16 June 2000 the council and D. concluded a contract for the sale of land. 12. Following a complaint by the applicant, on 5 July 2001 the same authority amended its decision of 18 May 2000 by reducing the surface of the plot of land sold to D., in order to resolve the dispute between D. and the applicant and to secure access to the applicant’s house. 13. D. challenged the municipality’s decision of 5 July 2001 in court.

On 15 April 2002 the Chișinău Regional Court annulled the decision of 5 July 2001 as unlawful. The court found that, according to a letter from the municipality’s finance department dated 11 September 2000, the access road to the applicant’s house had not been included in the plot of land sold to D. 14. In a separate court action, on 6 December 2001 the municipality initiated court proceedings, asking for modification of the contract of sale of land to D. It claimed that the plot of land had mistakenly included the common access road used to access the applicant’s house. 15. In January 2002 the applicant initiated court proceedings against D. and the municipality, asking for the annulment of all decisions taken in favour of D. since 1992, including the decision of 18 May 2000, and of all contracts between the two parties.

She also noted that the fence built by D. had blocked all access to her house and had even left her without a water supply, which had previously been secured via a water pipe ending in the common courtyard, now situated on D.’s land. The applicant asked for an order to remove all obstacles to her use of the house and to determine the manner of common use of the access by all the owners of the houses in the courtyard. The two court actions were joined. 16. On 19 November 2002 the Centru District Court rejected the requests of the applicant and the municipality. The court found that the applicant had sufficient space to use her house and that, since the water pipe ran through the land owned by D., the applicant could only ensure access to water with D.’s agreement.

It decided to discontinue the applicant’s request to annul the decision of 18 May 2000, since its lawfulness had already been confirmed by the final judgment of the Chișinău Regional Court on 15 April 2002. 17. On 13 January 2003 the Chișinău Regional Court quashed the lower court’s judgment and ordered a full re-hearing of the case. 18. On 19 February 2004 the Centru District Court struck the applicant’s action out of its list due to her failure to appear in court when summoned. That decision was quashed by the Chișinău Court of Appeal on 8 April 2004 because there was no evidence in the file that the applicant had been summoned. 19. On 8 July 2004 the Centru District Court rejected the applicant’s and the municipality’s requests.

It stated, inter alia, that the applicant had unobstructed access to her house, without giving any details. It also repeated the reasons it had given in its judgment of 19 November 2002 regarding the applicant’s access to water. The court refused to annul the contract for the sale of land concluded between D. and the municipality on 16 June 2000, given that it was based on the municipality’s decision of 18 May 2000, a decision previously confirmed as lawful. 20. On 7 October 2004 the Chișinău Regional Court upheld that judgment. It essentially repeated the lower court’s reasons regarding the lawfulness of the contract for the sale of land. 21. In her appeal on points of law the applicant referred, inter alia, to her inability to fully enjoy her property right over the house, the access to which was blocked by the fence built by D. She claimed that the contract of 16 June 2000 had been concluded in breach of the law.

The applicant asked for the annulment of the contract and the demolition of the fence in order to secure unobstructed access to her house. 22. On 22 December 2004 the Supreme Court of Justice dismissed the applicant’s appeal, in her absence. The court acknowledged the confirmation by the Chief Architect of Chișinău of 2 May 2000, after he had visited the relevant courtyard, that the land and access road in question were in fact in common use. However, in the absence of any decision by the Chișinău Municipality expressly reserving that land for common use, the Chief Architect’s opinion could not serve as a ground for annulling the lower court’s judgments. Therefore the lower courts had correctly decided that the land sold to D. had not been land in common use.

23. The court also found that the applicant had been summoned to the hearing but had failed to appear without giving plausible reasons. The applicant claims that she was not summoned. The judgment of 22 December 2004 was final. 24. The relevant provisions of domestic law and the relevant domestic practice have been set out in Godorozea v. Moldova, no. 17023/05, §§ 2325, 6 October 2009). 25. In addition, Article 449 (h) of the Code of Civil Procedure reads as follows: “A revision request shall be granted when: ... (h) The European Court has found a violation of the fundamental rights and freedoms...”