CASE OF RASSOHIN v. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Articole
- Articolul 6
- Concluzie
-
- Încălcare — Articolul 6
CASE OF RASSOHIN v. MOLDOVA (CtEDO, 2011)
Reclamantul s-a născut în 1937 și locuiește în Chișinău. Reclamantul locuiește în casa ei din 1950. Casa ei este situată într-o curte cu alte două case private. Potrivit unui document emis de către Hotărârea Generală de Arhitectură și Urbanism Chișinău (subdiviziune a municipiului Chișinău) la 8 decembrie 1998, există o singură intrare comună în curte și un singur acces care servește casele nr. 10 și 14 (aceasta fiind casa reclamantului). În 1992, unul dintre vecinii reclamantului (D.) a construit un gard în jurul casei sale care, potrivit reclamantului, includea o parte din zona rămasă pentru utilizare comună de către proprietarii celor trei case din curte. gardul a blocat accesul reclamantului la singura intrare în curte, iar ea a fost în măsură să ajungă la casa ei doar prin o poartă lăsată în gard.
În 1998 D. a înlocuit gardul cu unul mai mare și nu a lăsat nicio deschidere pentru ca reclamantul să treacă prin. La 19 octombrie 1998 generoasa reclamantului (S.) a venit să o viziteze și a descoperit noul gard. La cererea soacra lui, el a demolit o parte din gard pentru a crea o trecere neobstrucționată la casa reclamantului. La cererea lui D, proceduri penale au fost inițiate împotriva S. La 2 februarie 1999, Curtea de District Centru l-a achitat. Curtea a remarcat declarațiile mai multor vecini și un expert din Registrul de Teren Chișinău, precum și certificatul emis la 8 decembrie 1998 (a se vedea punctul 6 de mai sus), conform căruia curtea a fost rezervată pentru o utilizare comună de către proprietarii tuturor celor trei case și că nu a existat decât un singur acces la casa reclamantului, acum blocat de gardul nou construit.
Curtea a constatat că D. a construit gardul ilegal și a blocat accesul reclamantului la propria ei casă, și că acțiunile S. pentru a elibera trecerea la casă au fost dictate de o necesitate strictă. Nu a fost depus apel și hotărârea a devenit finală. 10. În răspunsul la o plângere a reclamantului, la 2 mai 2000, arhitectul șef al Chișinău i-a informat că, după o vizită la fața locului, el a stabilit că teritoriul pe care se aflau casele reclamantului și D. erau în uz comun și că, în consecință, accesul la casa reclamantului era și în uz comun. Acest lucru a fost confirmat printr-o hartă anexată la scrisoarea. Departamentul a adăugat că nu au fost adoptate decizii care ar fi putut provoca dispute între reclamant și D. 11. La 18 mai 2000, Consiliul municipal Chișinău a decis să vândă D. o parcelă de teren în jurul casei sale, care includea drumul comun de acces.
La 16 iunie 2000, Consiliul și D. au încheiat un contract de vânzare a terenurilor. 12. În urma unei plângeri a reclamantului, la 5 iulie 2001, aceeași autoritate și-a modificat decizia din 18 mai 2000 prin reducerea suprafeței terenurilor vândute D., pentru a soluționa litigiul dintre D. și reclamantul și pentru a asigura accesul la domiciliul reclamantului. 13. a contestat decizia municipalității din 5 iulie 2001 în instanță. La 15 aprilie 2002, Curtea Regională Chișinău a anulat decizia din 5 iulie 2001 ca ilegală.
Curtea a constatat că, potrivit unei scrisori din data de 11 septembrie 2000 a departamentului municipal al finanțelor, drumul de acces la domiciliul reclamantului nu a fost inclus în plățile de teren vândute la D. 14. Într-o acțiune judiciară separată, la 6 decembrie 2001, municipalitatea a inițiat o procedură judiciară, cerând modificarea contractului de vânzare a terenurilor către D. El a afirmat că parcela de teren a inclus în mod eronat drumul comun de acces folosit pentru accesul la domiciliul reclamantului. 15. În ianuarie 2002, reclamantul a inițiat o procedură judiciară împotriva D. și municipalitatea, cerând anularea tuturor deciziilor luate în favoarea D. din 1992, inclusiv decizia din 18 mai 2000, precum și a tuturor contractelor dintre cele două părți.
De asemenea, ea a remarcat că gardul construit de D. au blocat tot accesul la casa ei și au părăsit-o chiar fără o aprovizionare cu apă, care a fost anterior securizată printr-o țeavă de apă care se terminase în curtea comună, acum situată pe terenul lui D... Reclamantul a cerut ordinul de a elimina toate obstacolele pentru utilizarea ei a casei și de a determina modul de utilizare comună a accesului de către toți proprietarii caselor din curte. La 19 noiembrie 2002, Curtea de District Centru a respins cererile reclamantului și ale municipiului.
Curtea a constatat că reclamantul are suficient spațiu pentru a-și folosi casa și că, din moment ce conducta de apă a trecut prin terenul deținut de D., reclamantul a putut asigura accesul la apă numai cu acordul D.. A hotărât să întrerupă cererea reclamantului de a anula decizia din 18 mai 2000, deoarece legalitatea sa a fost deja confirmată de hotărârea finală a Curții Regionale Chișinău la 15 aprilie 2002. 17. La 13 ianuarie 2003, Curtea Regională Chișinău a anulat hotărârea instanței de judecată și a ordonat o reexaminare deplină a cazului. 18. La 19 februarie 2004, Curtea de District Centru a exclus acțiunea reclamantului din lista sa din cauza neapăratului ei de a apărea în instanță atunci când a fost convocată.
Această decizie a fost anulată de Curtea de Apel Chișinău la 8 aprilie 2004, deoarece nu există dovezi în dosarul că reclamantul a fost convocat. 19. La 8 iulie 2004, Curtea de District Centru a respins cererile reclamantului și ale municipiului și a declarat, printre altele, că reclamantul a avut acces neobstrucționat la casa ei, fără a da detalii. De asemenea, a repetat motivele pe care le-a dat în hotărârea sa din 19 noiembrie 2002 privind accesul reclamantului la apă. Curtea a refuzat anularea contractului de vânzare a terenurilor încheiat între D. și municipalitatea din 16 iunie 2000, având în vedere că s-a bazat pe decizia municipală din 18 mai 2000, o decizie confirmată anterior ca legală.
20. La 7 octombrie 2004, Curtea Regională Chișinău a susținut această hotărâre. În esență, acesta a repetat motivele instanței de jos cu privire la legalitatea contractului de vânzare a terenurilor. 21. În apelul său privind punctele de drept, reclamantul a menționat, printre altele, incapacitatea de a-și bucura pe deplin de proprietatea ei chiar deasupra casei, accesul la care a fost blocat de gardul construit de D. Ea a afirmat că contractul din 16 iunie 2000 a fost încheiat în încălcarea legii. La 22 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins apelul reclamantului. Curtea a recunoscut confirmarea arhitectului șef al Chișinău din 2 mai 2000, după ce a vizitat curtea relevantă, că drumul terenului și accesul în cauză erau, de fapt, în uz comun.
Cu toate acestea, în lipsa unei decizii a municipiului Chișinău care reservă în mod expres acest teren pentru o utilizare comună, avizul șefului arhitectului nu a putut fi un motiv pentru anularea hotărârilor instanței de judecată inferioară. Prin urmare, instanța judecătorească a hotărât corect că terenurile vândute D. nu au fost teren în uz comun. 23. Curtea a constatat, de asemenea, că reclamantul a fost convocat la audiere, dar nu a apărut fără a da motive plauzibile. Reclamantul susține că ea nu a fost convocată. Hotărârea din 22 decembrie 2004 a fost finală. 24. Dispozițiile relevante ale dreptului intern și practicile interne relevante au fost stabilite în Godorozea c. Moldova, nr. 17023/05, §§ 2325, 6 octombrie 2009). 25. În plus, art. 449 litera (h) din Codul de Procedură Civilă se citește după cum urmează: „O cerere de revizuire se acordă atunci când: ... (h) Curtea Europeană a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale...”
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.