Gladysheva împotriva Rusiei

Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește la Moscova. La 28 septembrie 2005, reclamantul a cumpărat un apartament de 37,5 metri pătrați în Moscova la 59 Novocheryomushkinskaya Street („apartamentul”) și a locuit acolo cu fiul ei născut în 1998. Vânzătorul apartamentului, dl V., l-a cumpărat de la doamna Ye., care l-a achiziționat în cadrul schemei de privatizare. Faptele referitoare la proprietatea apartamentului înainte de achiziționarea acestuia și invalidarea ulterioară a titlului ei pot fi rezumate după cum urmează. Înainte de privatizarea acestuia, apartamentul era deținut de Orașul Moscovei. La 10 septembrie 2004, prefectul circuitului Yugo-Zapadnyy alocat apartamentul domnului M. ca locuințe sociale.

a semnat un contract de locație socială la 29 octombrie 2004 și a fost înregistrat ca principal al apartamentului, și numai, locatar la 12 noiembrie 2004. Nu au fost indicați membrii familiei în ordinea de mutare. La 19 noiembrie 2004 Departamentul de Interne al districtului Cheryomushki din Moscova a înregistrat soțul M. I. la adresa sa. Înregistrarea a fost efectuată pe cererea scrisă a lui M., certificată de notarul public R. la 17 noiembrie 2004, însoțită de certificatul de căsătorie al lui Ye. și al lui M. emis în Kaluga la 15 octombrie 2004. Identitatea lui Ye. a fost confirmată la prezentarea pașaportului ei. La 19 decembrie 2004 M. a fost găsită moartă. Cererea a descoperit că a căzut din fereastra apartamentului său și a concluzionat că s-a sinucis, deoarece nu s-a putut găsi nici o dovadă a implicării oricărei alte persoane.

A fost remarcat că M. a fost un fost dependent de droguri. 10. La 11 februarie 2005 Ye. A eliberat un comitet de avocat la L., autorizand-o să o reprezinte în toate tranzacțiile legate de apartament și în toate procedurile de privatizare și înregistrare în fața autorităților de înregistrare a proprietăților și a reședinței. La 30 martie 2005, Departamentul Fondului de Locație și Locație din Orașul Moscovei a semnat autoritatea în prezența ei și a confirmat identitatea și capacitatea juridică a acesteia. 11. La 30 martie 2005, Departamentul de Locație și Fondul de Locație din Orașul Moscovei. și în aceeași zi a semnat un acord de privatizare în ceea ce privește apartamentul. Ye. a fost reprezentat de L. în aceste tranzacții.

12. La 6 mai 2005, Oficiul de la Moscova al Autorității Federale de Inregistrare a Proprietăților (лавное раление Оедералиной ре La data de 23 mai 2005 Ye. a vândut apartamentul la V. La 6 iunie 2005 V. proprietatea a fost înregistrată în Registrul de teren. 14. La 28 septembrie 2005 V. a vândut apartamentul la solicitant. Termenii de achiziție au inclus obligația reclamantului de a plăti vânzătorului 990.000.00 Roubles rus (RUB) în ceea ce privește apartamentul, o plată anticipată de 6.000 de dolari americani (USD), plus o contribuție a RUB 1.465.847 pentru costurile de renovare. Acesta a inclus, de asemenea, o întreprindere a vânzătorului de a cumpăra reclamantului un apartament echivalent în cazul în care reclamantul a pierdut titlul din motive legate de orice defecte ale titlului care au predat achiziționarea apartamentului de către solicitant.

15. Transferul de titlu a fost înregistrat la Oficiul de la Moscova al Autorității Federale pentru înregistrarea proprietăților. 16. Reclamantul și fiul său s-au mutat în apartament și au locuit acolo de atunci. 17. La 3 mai 2007 I. a murit, se pare că a fost de cauze naturale. 18. La 30 ianuarie 2008, Departamentul Moscova de Interni a informat Departamentul Moscova Locație a suspectelor fraude în privatizarea apartamentului. 19. La o dată neidentificată în 2008 Departamentul de Locație din Moscova a adus o acțiune împotriva reclamantului și a proprietarilor anterioari ai apartamentului V. și I. Ei au referit la un “chec” care a dezvăluit că nu s-a avut nici o căsătorie între M. și I. și că pașaportul lui Ye.

utilizat pentru procedurile de înregistrare și privatizare a fost declarat pierdut în 1996; ei au solicitat instanței să stabilească că apartamentul a fost achiziționat fraudulento de Ye. și să declare privatizarea și toate tranzacțiile care rezultă în ceea ce privește apartamentul nul și nul. La 25 iulie 2008, Curtea de district Cheryomushkinskiy din Moscova a respins cererea autorităților și a acordat reclamația reclamantului, recunoaștend-o ca fiind proprietarul legitim al apartamentului. În special, a remarcat că reclamantul a achiziționat apartamentul de bună credință (un cumpărător bonafide) și a plătit un preț de achiziție pentru ea. Prin urmare, nu au existat motive de invalidare a tranzacțiilor în cauză.

Nu s-a depus niciun recurs în termenul de zece zile de prelungire legală, iar hotărârea a devenit finală și executabilă. 21. La 11 august 2008, reclamantul s-a plâns la poliție că dl A.B., un oficial de la Departamentul de Locație din Moscova, a încercat să extorce 50.000 USD de la ea în schimbul unei promisiuni că Departamentul nu va face apel împotriva hotărârii din 25 iulie 2008. La 12 august 2008, poliția a efectuat o operație secretă, în timpul căreia A.B. la 10 decembrie 2008 A.B. a fost condamnată pentru dezintoxicare din cauza acestui episod și a primit o sentință de custodie. 22. Între timp, Departamentul de Locație din Moscova a depus o cerere de prelungire a termenului de recurs împotriva hotărârii din 25 iulie 2008, din cauza faptului că urmărirea penală a A.B., care a fost responsabilă de dosar, a lăsat Departamentul sub personal și nu a putut respecta termenele.

La 14 noiembrie 2008, Curtea de District a acordat cererea și a prelungit termenul pentru recurs. Audierea de recurs a avut loc la 18 decembrie 2008 în fața Curții de Oraș din Moscova, care a anulat hotărârea și a trimis această chestiune la Curtea de District pentru o proaspătă examinare de primă instanță. Acesta a instruit instanța de primă instanță să clarifice dacă creanțele vizate de invalidarea tranzacțiilor reglementate de art. 167 din Codul Civil sau de recuperare a bunurilor în temeiul articolului 302 din Codul. 23. La 15 decembrie 2008 au fost instituite proceduri penale împotriva unui „autor neidentificat” cu suspiciune de fraudă în procesul de privatizare a apartamentului. Reclamantul a solicitat statutul de victimă în cadrul acestei proceduri, dar acest lucru a fost refuzat din motivele că daunele rezultate din fraudă au fost cauzate Departamentului de Locație din Moscova, nu reclamantului.

Hotărârea refuzării statutului de victimă a reclamantului a fost luată de Tribunalul Orașului din Moscova la 27 iulie 2009. La 9 iulie 2009, Curtea de District a constatat că privatizarea apartamentului de către Ye. a fost frauduloasă. În special, a stabilit că autoritatea de înregistrare a actului civil nu a găsit nici un dosar al căsătoriei dintre M. și I. și a concluzionat că certificatul de căsătorie a acestora a fost falsificat. Prin urmare, I. nu avea dreptul de a fi înregistrat la adresa M. sau de a privatiza apartamentul său după moartea lui. În ceea ce privește reclamantul, s-a constatat că ea a fost o cumpărătoare fidă, în sensul articolului 302 din Codul Civil. Cu toate acestea, s-a constatat că apartamentul, care a fost privatizat fraudulento, a părăsit posesia Orașului Moscova, proprietarul său legitim, fără ca acest organism să aibă intenția de a renunța la ea.

Astfel, prin aplicarea articolului 302 din Codul Civil și Curtea Constituțională hotărârea 6-P din 21 aprilie 2003, cazul a căzut sub una dintre cele două excepții la protecția titlului cumpărător de bona fidă, care a solicitat acordarea precedenței proprietarului precedent. Titlul reclamantului la apartament a fost revocat în consecință și Orașul Moscova a declarat proprietarul legal al apartamentului. Curtea a ordonat expulziarea reclamantului fără compensare sau o ofertă de locuințe alternative. Reclamantul a apelat. 25. La 21 decembrie 2009, Ombudsmanul orașului Moscova a scris primarului Moscova, solicitându-i să ia în considerare oferirea reclamantului o locație socială a apartamentului.

Cu toate acestea, la 19 ianuarie 2010, Departamentul de Locație din Moscova a răspuns în negativ, declarând că acest lucru ar submina ordinea de prioritate a listei de așteptare. 26. La 12 februarie 2010, autoritatea investigatoare a decis să acorde reclamantului statut de victimă în procedura penală și a interogat-o în această capacitate. Cu toate acestea, la 23 martie 2011, au respins această decizie ca nefondată, în urma unei ordine a procurorului care ar trebui să facă acest lucru. 27. Investigarea penală a suspectului fraudă a fost suspendată atunci din cauza faptului că nu a fost identificat niciun vinovat. Cu toate acestea, dosarul conținea anumite materiale pe baza cărora tribunalele au putut stabili că privatizarea a fost efectuată în mod necorespunzător.

Acesta a inclus, în special, concluzia că toate actele referitoare la I. înregistrarea ca rezident al apartamentului, privatizarea și vânzarea sale la V. au fost efectuate folosind pașaportul lui I., care a fost declarat pierdut în 1996. De asemenea, aceasta a conținut un răspuns al autorităților municipale din Kaluga că nu aveau nici un dosar al căsătoriei lui Ye. și M. care a fost înregistrată în 2004. Autoritățile de pașaport Kaluga au răspuns anchetatorului că Ye. a fost înregistrată anterior ca rezident al lui Kaluga, iar înregistrarea ei nu a fost eliminată până la moartea ei în 2007. La 13 mai 2010, recursul împotriva hotărârii din 9 iulie 2009 a fost respins în instanța finală de către Curtea Municipală de Moscova.

29. Reclamantul a solicitat suspendarea executării hotărârii în ceea ce privește expulzarea. La 22 iulie 2010, instanța și-a acordat cererea și a suspendat deplasarea până la 1 februarie 2011. Acest termen a fost mai târziu prelungit până la 1 iunie 2011. 30. La 14 decembrie 2010, procurorul general adjunct a solicitat Curții Supreme să examineze cazul reclamantului în cadrul procedurii de control. El a considerat revocarea proprietății ei de apartamentul ilegal și nejustificat. În primul rând, el susține că reglementarea prevăzută la art. 302 § 1 din Codul civil ordonarea reintegrării proprietății proprietății care au fost eliminate din posesia proprietarului său fără intenția proprietarului de a se despăgubi din ea nu a fost aplicabilă în cazul ei.

El a subliniat că Departamentul de Locație din Moscova este parte la tranzacția în care apartamentul a fost privatizat și nu poate fi ignorat de aceasta; Departamentul nu a afirmat niciodată că oficialul responsabil cu privatizarea a mers dincolo de autoritatea ei sau a acționat contrar instrucțiunilor. Prin urmare, nu s-a putut spune că apartamentul a fost privatizat fără ca Departamentul să aibă această intenție. Prin urmare, reclamantul, ca un cumpărător fid, nu ar fi trebuit să returneze apartamentul la proprietarul său anterior, orașul Moscova. În al doilea rând, procurorul general adjunct a considerat că deciziile judiciare nu au echilibrat interesele municipiului împotriva drepturilor și intereselor legale ale reclamantului, în timp ce protecția cetățenilor individuali ar fi trebuit să aibă prioritate, în conformitate cu Constituția.

Ca urmare a unei fraude de terți, o mamă singură și copilul ei s-au confruntat cu expulziarea fără compensare și fără o ofertă de locuințe alternative. El a remarcat că ea nu are alte locuințe și că toate economiile ei au fost puse în achiziționarea apartamentului și litigiile costisitoare. În sfârșit, el a subliniat că instanțele și-au depășit responsabilitatea în aplicarea articolului 302 din Codul Civil, în locul articolului 167 pe care reclamantul le-a invocat și au acordat astfel atribuirea dincolo de domeniul de aplicare al cererii. 31. La 24 decembrie 2010, Curtea Supremă a refuzat cererea procurorului general adjunct, refuzând să revizuiască cazul în cadrul procedurii de supraveghere-revizuire.

Acesta a remarcat faptul că statutul reclamantului de cumpărător de bona fidă nu a fost în îndoială în orice etapă. Cu toate acestea, instanțele au aplicat corect legea și au acordat cererile legale ale reclamantului. Acesta a adăugat că reclamantul a rămas liber să dea în judecată V. La 31 mai 2011, Curtea de district Cheryomushkinskiy din Moscova a respins cererea reclamantului de suspendare a executării hotărârii din 9 iulie 2009, menționând că există deja două extensii și nu există motive pentru altul. 33. La 30 iunie 2011, Ombudsmanul orașului Moscova a scris primarului Moscovei, avertizându-l asupra unui număr tot mai mare de cazuri de apartamente fiind reușite de orașul Moscova împotriva cumpărătorilor bonafide din cauza privatizării neregulate de către proprietarii anteriori ai apartamentelor; toate acestea au fost negate orice compensare sau locuință de substitut.

În opinia sa, incidentele de privatizare frauduloasă nu ar fi trebuit să fie tratate de instanțe ca cazuri în care proprietatea a fost eliminată din posesie „fără intenția proprietarului de a ceda” în sensul articolului 302 § 1 din Codul civil. El a subliniat că privatizările sunt tranzacții efectuate de stat, reprezentate de funcționarii săi, a căror datorie este să efectueze toate controalele necesare și să asigure integritatea procedurală a tranzacției. În orice caz, neidentificarea documentelor falsificate nu a putut fi clasificată în astfel de circumstanțe ca trecerea titlului fără intenția proprietarului de a ceda. El a menționat cazul reclamantului ca un exemplu flagrant de rezultatul nedrept și nedrept al interpretării eronate adoptate de instanțe din Moscova în astfel de cazuri.

În aceeași zi a trimis scrisori Biroului Procurorului din Moscova și șeful Departamentului de Interne din Moscova, citand cazul reclamantului, solicitand ancheta aprofundată a cazurilor de fraudă de acest tip și solicitand ca statutul de victimă al reclamantului să fie reevaluat în procedura penală relevantă. 34. Potrivit celor mai recente argumente ale reclamantului, ea nu a fost încă evacuată, dar consideră că este iminentă. 35. Codul civil prevede două posibilități diferite prin care titlul proprietarului poate fi contestat de un proprietar anterior: „1. O tranzacție invalidă nu implică consecințe juridice, cu excepția celor legate de nulitatea sa, și nu este invalidă de la momentul încheierii acesteia.

În cazul în care o tranzacție a fost recunoscută ca invalidă, fiecare dintre părți este obligată să se întoarcă la cealaltă parte tot ce a primit ca parte a tranzacției și în cazul în care nu este posibilă o returnare în natură (inclusiv în cazul în care tranzacția se referă la utilizarea bunurilor, la muncă efectuată sau la serviciile prestate), costul său este rambursat în bani - cu excepția cazului în care alte consecințe ale invalidității tranzacțiilor au fost prevăzute de lege. În cazul în care rezultă din conținutul tranzacției contestate că aceasta poate fi încheiată numai pentru viitor, instanța, în timp ce recunoaște tranzacția ca fiind invalidă, își încheie operațiunea pentru viitor.” „1.

În cazul în care proprietatea a fost achiziționată pentru un preț de la o persoană care nu a avut dreptul de a-l alienare, și achizitorul nu este conștient și nu ar fi putut fi conștientă (achizitorul bona fide, sau achizitorul de bună credință), proprietarul are dreptul de a recupera această proprietate de la achizitor, dacă proprietarul sau persoana în care posesia proprietarului a trecut proprietatea, sau dacă a fost furat de la unul sau celălalt, sau dacă a părăsit posesia lor într-un alt mod, în absența intenției lor de a se ceda de la ea. În cazul în care proprietatea a fost achiziționată fără a fi luată în considerare de la o persoană care nu a avut dreptul să-l alieneze, proprietarul are dreptul de a recupera proprietatea în toate cazurile.

Banii și titlurile de valoare în ceea ce privește proprietatea nu sunt recuperate de la achiziționarul bona fide.” 36. Prin hotărârea sa din 21 aprilie 2003, 6-P, Curtea Constituțională a interpretat art. 167 din Codul ca fiind nu permit primului proprietar să își recupereze proprietatea dintr-un cumpărător fid, cu excepția cazului în care există o dispoziție legislativă specială în acest sens. În schimb, ar putea fi depusă o cerere care să depună drepturi prealabile (виндикаδионной иск) în conformitate cu art. 302 din Codul în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate la alineatele (1) și (2), în special în cazul în care proprietatea a părăsit posesia proprietarului în absența intenției de a se despărține de ea sau în cazul în care proprietatea a fost achiziționată fără a lua în considerare.

37. Alte interpretări ale articolului 302 din Codul Civil au fost furnizate de Plenarul Curții Supreme a Federației Ruse și de Plenarul Curții Comerciale Înalte a Federației Ruse, conținute la punctul 39 al doilea paragraf din hotărârea lor comună din 29 aprilie 2010, nr. 10/22 „Cu privire la anumite întrebări care se dezvoltă în practică judiciară în ceea ce privește soluționarea litigiilor legate de protecția drepturilor de proprietate și a altor drepturi reale” și în hotărârea Curții Constituționale din 27 ianuarie 2011, 188OO. Ei au susținut în special că nu exista nicio legătură automată între nulitatea unei tranzacții și intenția proprietarului sau altfel de a se ceda de ea.

Hotărârea Curții Constituționale a stat, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „... Incertitudinea dispozițiilor juridice [inclusiv art. 302] contestată de reclamant este eliminată prin interpretarea plenară a Curții Supreme a Federației Ruse și a Curții Înalte Comerciale a Federației Ruse, conținută la punctul 39 al doilea paragraf din [art. 29 aprilie 2010, nr. 10/22]: „invaliditatea tranzacției în executarea a cărei transferul de proprietăți nu dovedește, în sine, că a lăsat posesia proprietarului în absența intenției de a ceda din partea lor; instanțele trebuie să stabilească dacă proprietarul intenționează să transfere posesia unei alte persoane”.

5. The applicant was born in 1973 and lives in Moscow. 6. On 28 September 2005 the applicant bought a 37.5 square metres flat in Moscow at 59 Novocheryomushkinskaya Street (“the flat”) and has been living there with her son born in 1998. The seller of the flat, Mr V., had bought it from Ms Ye., who had acquired it under the privatisation scheme. The facts relating to the ownership of the flat prior to the applicant’s acquisition of it and the subsequent invalidation of her title may be summarised as follows. 7. Before its privatisation the flat was owned by the City of Moscow. On 10 September 2004 the prefect of Yugo-Zapadnyy circuit allocated the flat to Mr M. as social housing. M. signed a social tenancy contract on 29 October 2004 and was registered as the flat’s principal, and only, tenant on 12 November 2004. No family members were indicated in the moving-in order.

8. On 19 November 2004 the Department of the Interior of the Cheryomushki District of Moscow registered M.’s spouse Ye. at his address. The registration was effected upon M.’s written application, certified by public notary R. on 17 November 2004, and accompanied by Ye.’s and M.’s marriage certificate issued in Kaluga on 15 October 2004. Ye.’s identity was confirmed upon presentation of her passport. 9. On 19 December 2004 M. was found dead. The inquest found that he had fallen out of the window of his flat and concluded that he had committed suicide, as no evidence of any other person’s involvement could be found. It was noted that M. was a former drug addict. 10. On 11 February 2005 Ye. issued a power of attorney to L., authorising him to represent her in all transactions related to the flat and in all privatisation and registration procedures before the property and residence registration authorities.

The power of attorney was certified by public notary S., who had indicated in a standard clause that Ye. had signed the authority in her presence and that her identity and legal capacity had been confirmed. 11. On 30 March 2005 the Housing Policy and Housing Fund Department of the City of Moscow (Департамент жилищной политики и жилищного фонда г. Москвы, “the Moscow Housing Department”) concluded a social tenancy contract with Ye. and on the same day signed a privatisation agreement in respect of the flat. Ye. was represented by L. in these transactions. 12. On 6 May 2005 the Moscow Office of the Federal Authority for Registration of Property (Главное управление Федеральной регистрационной службы по г. Москве) registered Ye.’s ownership of the flat in the Consolidated State Register of Real Estate Titles and Transactions (Единый государственный реестр прав на недвижимое имущество и сделок с ним, “the Land Register”).

13. On 23 May 2005 Ye. sold the flat to V. On 6 June 2005 V.’s ownership was registered in the Land Register. 14. On 28 September 2005 V. sold the flat to the applicant. The terms of the purchase included the applicant’s obligation to pay the seller 990,000.00 Russian roubles (RUB) in respect of the flat, an advance payment of 6,000 United States dollars (USD), plus a contribution of RUB 1,465,847 to renovation costs. It also included an undertaking by the seller to buy the applicant an equivalent flat in the event that the applicant lost the title for reasons relating to any defects of the title which pre-dated the purchase of the flat by the applicant. 15. The transfer of title was registered at the Moscow Office of the Federal Authority for the Registration of Property.

16. The applicant and her son moved into the flat and have been living there since. 17. On 3 May 2007 Ye. died, reportedly of natural causes. 18. On 30 January 2008 the Moscow Department of the Interior informed the Moscow Housing Department of suspected fraud in the privatisation of the flat. 19. On an unidentified date in 2008 the Moscow Housing Department brought an action against the applicant and the previous owners of the flat V. and Ye. They referred to a “check” that had revealed that no marriage had taken place between M. and Ye. and that Ye.’s passport used for the registration and privatisation procedures had been declared lost in 1996; they asked the court to establish that the flat had been fraudulently acquired by Ye.

and to declare the privatisation and all the ensuing transactions in respect of the flat null and void. The applicant lodged a counterclaim to have her title to the flat recognised by the court. 20. On 25 July 2008 the Cheryomushkinskiy District Court of Moscow dismissed the authorities’ claim and granted the applicant’s counterclaim, recognising her as the legitimate owner of the flat. It noted, in particular, that the applicant had purchased the flat in good faith (a bona fide buyer) and paid a purchase price for it. Therefore there were no grounds to invalidate the transactions in question. No appeal was lodged within the ten-day statutory limitation period, and the judgment became final and enforceable.

21. On 11 August 2008 the applicant complained to the police that Mr A.B., an official at the Moscow Housing Department, was trying to extort USD 50,000 from her in return for a promise that the Department would not appeal against the judgment of 25 July 2008. On 12 August 2008 the police carried out a covert operation, during which A.B. was caught receiving the aforementioned sum of money from the applicant, who had been primed by the police. On 10 December 2008 A.B. was convicted of embezzlement on account of that episode, and received a custodial sentence. 22. In the meantime, the Moscow Housing Department submitted a request for an extension of the time-limit for appeal against the judgment of 25 July 2008, on the grounds that the prosecution of A.B., who had been in charge of the file, left the Department understaffed and unable to comply with the deadlines.

On 14 November 2008 the District Court granted the request and extended the time-limit for the appeal. The appeal hearing took place on 18 December 2008 before the Moscow City Court, which quashed the judgment and remitted the matter back to the District Court for a fresh first-instance examination. It instructed the first-instance court to clarify whether the claims concerned the invalidation of the transactions regulated by Article 167 of the Civil Code, or the reclaiming of property under Article 302 of the Code. 23. On 15 December 2008 criminal proceedings against an “unidentified perpetrator” were instituted on suspicion of fraud in the process of privatisation of the flat. The applicant requested to be granted victim status in these proceedings, but this was refused on the grounds that the damage resulting from the fraud was caused to the Moscow Housing Department, not to the applicant.

The decision refusing the applicant victim status was taken by the Moscow City Court on 27 July 2009. 24. On 9 July 2009 the District Court found that the privatisation of the flat by Ye. had been fraudulent. It established, in particular, that the civil act registration authority had found no record of a marriage between M. and Ye. and concluded that their marriage certificate had been forged. Therefore Ye. had had no right to be registered at M.’s address or to privatise his flat after his death. In respect of the applicant, it found that she was a bona fide buyer, within the meaning of Article 302 of the Civil Code. However, it found that the flat, having been fraudulently privatised, had left the possession of the City of Moscow, its lawful owner, without that body having the intention to divest itself of it.

Thus, by application of Article 302 of the Civil Code and Constitutional Court ruling 6-P of 21 April 2003, the case fell under one of the two exceptions to the protection of a bona fide buyer’s title, which required that precedence be given to the previous owner. The applicant’s title to the flat was accordingly revoked and the City of Moscow declared the flat’s lawful owner. The court ordered the applicant’s eviction without compensation or an offer of alternative housing. The applicant appealed. 25. On 21 December 2009 the Moscow City Ombudsman wrote to the Mayor of Moscow, asking him to consider offering the applicant a social tenancy of the flat. However, on 19 January 2010 the Moscow Housing Department replied in the negative, stating that this would undermine the order of priority on the waiting list.

26. On 12 February 2010 the investigating authority decided to grant the applicant victim status in the criminal proceedings and questioned her in this capacity. On 23 March 2011, however, they overruled that decision as unfounded, following an order by the prosecutor that they should do so. 27. The criminal investigation of the suspected fraud was then suspended on the grounds that no culprit had been identified. The file, however, contained certain material on the basis of which the courts were able to establish that the privatisation had been carried out improperly.

It included, in particular, the finding that all acts relating to Ye.’s registration as a resident of the flat, its privatisation and sale to V. had been carried out using Ye.’s passport, which had been declared lost in 1996. It also contained a reply from the municipal authorities of Kaluga that they had no record of Ye.’s and M.’s marriage having been registered in 2004. The Kaluga passport authorities had replied to the investigator that Ye. had been previously registered as a resident of Kaluga, and her registration there had not been removed until her death in 2007. There was also a reply from public notary R. that she had had no records of M.’s application in her register and she denied having certified it.

28. On 13 May 2010 the appeal against the judgment of 9 July 2009 was rejected in the final instance by the Moscow City Court. 29. The applicant requested a suspension of the execution of the judgment in so far as it concerned the eviction. On 22 July 2010 the court granted her request and adjourned the eviction until 1 February 2011. This term was later extended until 1 June 2011. 30. On 14 December 2010 the Deputy Prosecutor General requested the Supreme Court to examine the applicant’s case in supervisory review proceedings. He considered the revocation of her ownership of the flat unlawful and unjustified. First, he argued that the rule contained in Article 302 § 1 of the Civil Code ordering reinstatement of ownership of the property which was removed from its owner’s possession without the owner’s intention to divest itself of it was inapplicable in her case.

He pointed out that the Moscow Housing Department was a party to the transaction in which the flat had been privatised and could not be unaware of it; the Department had never claimed that the official in charge of the privatisation had gone beyond her authority or acted contrary to instructions. Hence it could not be said that the flat had been privatised without the Department having that intention. Therefore, the applicant, as a bona fide buyer, should not have been required to return the flat to its earlier owner, the City of Moscow. Secondly, the Deputy Prosecutor General considered that the judicial decisions had not balanced the interests of the municipality against the lawful rights and interests of the applicant, whereas the protection of individual citizens should have taken priority, in accordance with the Constitution.

As a result of a third-party fraud, a single mother and her child faced eviction without compensation and without an offer of alternative housing. He noted that she had no other housing and that all her savings had been put into the purchase of the flat and the costly litigation. Finally, he pointed out that the courts had exceeded their responsibility in applying Article 302 of the Civil Code, in lieu of Article 167 on which the plaintiff had relied, and had thereby granted the award beyond the scope of the claim. 31. On 24 December 2010 the Supreme Court refused the request by the Deputy Prosecutor General, declining to reconsider the case in supervisory-review proceedings. It noted that the applicant’s status as a bona fide buyer had not been in doubt at any stage.

However, the courts had correctly applied the law and granted the plaintiff’s lawful claims. It added that the applicant remained free to sue V. for damages. 32. On 31 May 2011 the Cheryomushkinskiy District Court of Moscow rejected the applicant’s application for further suspension of the execution of the judgment of 9 July 2009, noting that there had already been two extensions and there were no grounds for another. 33. On 30 June 2011 the Moscow City Ombudsman wrote to the Mayor of Moscow, alerting him to a growing number of cases of flats being repossessed by the City of Moscow against bona fide buyers on account of irregular privatisation by the previous owners of the flats; all of them were being denied any compensation or substitute housing.

In his view, the incidents of fraudulent privatisation should not have been treated by courts as cases where property was removed from possession “without the owner’s intention to divest” within the meaning of Article 302 § 1 of the Civil Code. He pointed out that privatisations were transactions entered into by the State, represented by its public officials, whose duty was to make all the necessary checks and to ensure the procedural integrity of the transaction. The responsibility of the State was thus engaged wherever they failed in this task. In any event, failure to identify documents as forged could not in such circumstances be classified as passage of title without the owner’s intention to divest.

He referred to the applicant’s case as one flagrant example of a wrong and unjust outcome of the erroneous interpretation adopted by Moscow courts in such cases. On the same day he sent letters to the Moscow Prosecutor’s Office and the head of the Moscow Department of the Interior, citing the applicant’s case, calling for the thorough investigation of fraud cases of this type, and requesting that the applicant’s victim status be reassessed in the relevant criminal proceedings. 34. According to the applicant’s latest submissions, she has not yet been evicted but considers it imminent. 35. The Civil Code provides for two different avenues by which one’s property title may be challenged by a previous owner: “1.

An invalid transaction shall not entail legal consequences, with the exception of those connected with its invalidity, and shall be invalid from the moment of its conclusion. 2. If a transaction has been recognised as invalid, each of the parties shall be obliged to return to the other party all it has received as part of the transaction, and if return is impossible in kind (including where the transaction concerns the use of property, work performed or services rendered), its cost shall be reimbursed in money - unless other consequences of the invalidity of the transactions have been stipulated by law. 3. If it follows from the content of the disputed transaction that it may only be terminated for the future, the court, while recognising the transaction as invalid, shall terminate its operation for the future.” “1.

If the property has been purchased for a price from a person who had no right to alienate it, and the acquirer is unaware and could not have been aware (the bona fide acquirer, or the acquirer in good faith), the owner shall have the right to reclaim this property from the acquirer, if the said property was lost by the owner or by the person into whose possession the owner has passed the property, or if it was stolen from one or the other, or if it has left their possession in another way, in the absence of intention on their part to divest themselves of it. 2. If the property has been acquired without consideration from a person who had no right to alienate it, the owner shall have the right to reclaim the property in all cases.

3. Money and securities in respect of the property shall not be reclaimed from the bona fide acquirer.” 36. By its ruling of 21 April 2003, 6-P, the Constitutional Court interpreted Article 167 of the Code as not allowing the first owner to reclaim his property from a bona fide buyer unless there is a special legislative provision to this effect. Instead, a claim vindicating prior rights (виндикационный иск) could be lodged under Article 302 of the Code if the conditions indicated in paragraphs 1 and 2 are met, in particular if the property has left the owner’s possession in the absence of intention on the part of him or her to divest themselves of it, or if the property has been acquired without consideration.

37. Further interpretation of Article 302 of the Civil Code was provided by the Plenary of the Supreme Court of the Russian Federation and the Plenary of the High Commercial Court of the Russian Federation, contained in the second paragraph of item 39 of their joint ruling of 29 April 2010, no. 10/22 “On certain questions arising in judicial practice in respect of resolution of disputes connected with the protection of property rights and other real rights” and in the Constitutional Court’s ruling of 27 January 2011, 188OO. They held in particular that there was no automatic link between invalidity of a transaction and an owner’s intention or otherwise, to divest themselves of it.

The Constitutional Court’s ruling held, in so far as relevant, as follows: “... the uncertainty of the legal provisions [including Article 302] challenged by the claimant is eliminated by the interpretation of the Plenary of the Supreme Court of the Russian Federation and the Plenary of the High Commercial Court of the Russian Federation, contained in the second paragraph of item 39 of the [ruling of 29 April 2010, no. 10/22]: ‘the invalidity of the transaction in execution of which the transfer of property was effected does not by itself prove that it left the possession of the owner in the absence of intention to divest on their part; the courts need to establish whether the owner intended to transfer possession to another person’”.