Aksu împotriva Turciei

În anul 2000 Ministerul Culturii a publicat 3000 de exemplare ale unei cărți intitulate Gipsii Turciei, scrise de Profesorul Associat Ali Rafet Özkan. Înainte de publicarea sa, un comitet consultativ a aprobat conținutul acestei cărți. Prefața cărții spune: „... În prezent, gitanii trăiesc în pace pe teritoriul turc, așa cum au trecut de-a lungul istoriei, dar acum ei sunt lăsați în întregime la propriile lor dispozitive, fără reglementare, supraveghere sau atenție. Viața lor nereglementată, în care sunt abandonați în întregime la propria soartă, este o eșec din partea Turciei. În ciuda lungului trecut pe care îl împărtășesc, actualul mod de viață a Gipsiilor și faptul că este considerat destul de inutile să se aventureze în lumea lor închisă este o deficiență suplimentară.

Asociate cu acest lucru este faptul că, deși gitanii au trăit într-adevăr de mulți ani printre noi, acestea au fost ostracizate de persoanele locale și vizate de remarci viciante care, în majoritate, au fost neilighted și prejudecate. Răspunsul negativ și acuzațiile dureroase pe care le întâlnesc oriunde au condus gitanii, care au deja o structură societară închisă de lumea exterioară, să trăiască în limite mai restrânse. Am simțit că era nevoie să intrăm în lumea necunoscută a acestor oameni care au trăit între noi de secole și care au devenit acum parte din cultura turcă contemporană. Obiectivul meu a fost astfel de a le cunoaște îndeaproape folosind o abordare empirică și de a prezenta gitanii Turciei așa cum sunt, în toate aspectele lor, pe baza principiilor obiectivității științifice.

Acest studiu cuprinde o introducere și două secțiuni. Introducerea furnizează informații despre gitan ca concept și origini ale gitanilor, precum și informații detaliate despre migrația lor, și ia în considerare istoria lor în Turcia în lumina diferitelor documente de arhivă și surse de studiu. În prima secțiune, caracteristicile socio-culturale ale gitanilor sunt luate în considerare în termeni larg. Această secțiune analizează în special viața de acasă și călătoriile gitanilor, muzica lor, dansul, limba, tradițiile și obiceiurile. A doua secțiune se referă la convingerile și practicile gitanilor. Acest studiu – pe care îl prezint fără pretensii, dar pur și simplu pentru a umple o diferență semnificativă (să fie primul studiu al acestui tip), și pentru a oferi orientări celorlalți care lucrează la gitani în viitor – a fost pregătit folosind metode descriptive, comparative și fenomenologice, pe lângă tehnicile de observare și de interviu participanți…

” 11. În introducere, autorul a continuat să spună: „... Gitanii s - au răspândit în întreaga lume, dar nu au putut scăpa de statutul lor de grup marginal care este exclus și disprețuit peste tot. În afară de diferențele în modul lor de viață, caracteristica care se distingue cel mai evident Gitanii de ceilalți este culoarea pielii lor, care este mai întunecată, mai întunecată. În termeni tipologici, majoritatea Gipsiilor sunt de înălțime medie, de construcție agilă, cu ochi negru mare (ocazional hazel sau albastru) și oglinzi lungi grosi; oamenii au mustașe lungi. Gura este slab și elegant, dinți albi și chiar, cu o maxilar rotundă. Ei au un frunte îngust și templu și un mic craniu. Părul lor este cur, negru, lung și gros.

Dincolo de vârsta mijlocie, femeile sunt largi și corpulente. Poporul mai tânăr este slabit, cu mușchi ferme și puternici (vezi Carmen de Prosper Mérimée, Povestiri țigane ale noastre și din întreaga lume de Tahir Alangu și Sieve-fabricarea Gipsiilor de Posalar de Esat Uras)… Aceste cercetări sunt destinate să prezinte identitatea gitanilor, acești oameni care au trăit printre noi de secole și au devenit parte integrantă a culturii turce contemporane, dar despre care nu s-a realizat încă un studiu științific cuprinzător, deoarece identitatea lor culturală a fost ignorată în mare măsură ca urmare a dificultăților de identificare și definire a acestora. Acest studiu va da seama de caracteristicile lor socio-culturale, credințe, mitologii, festivaluri și sărbători în toate aspectele lor.

În scopul acestui studiu, a fost efectuat un sondaj inițial privind informațiile, documentația și materialele referitoare la gitani, din Turcia și în altă parte. Informațiile și documentele astfel identificate au fost apoi clasificate pe baza fiabilității lor științifice, utilizând criterii de valabilitate. Apoi, un studiu empiric care implică observarea participanților a fost realizat prin a merge printre populația gitană și a trăi cu ei. Au fost făcute vizite în toate zonele Turciei cu populație gitană – atât nomade, cât și stabilizate – și astfel s-a efortat să stabilească faptele despre modul lor de viață, tradiții, convingeri, forme de închinare și practici, nu numai prin colectarea de date și documentare și alte materiale, ci și prin metoda empirică de a trăi între ele.” 12. În carte, autorul a dedicat un capitol „Gipsiilor Turciei Contemporanee”.

În acest capitol a declarat: „Gipsiii de azi sunt disperși peste tot Turcia. Ele se află în principal în regiunile Marmara, Egeu și Mediterană, cu o concentrație mai mică în Marea Neagră, în regiunile Anatolia Centrală și în regiunile Anatolia de Sud-Est. Distribuția Gipsiilor din Turcia va fi tratată aici… Până în prezent, niciun recensământ general al populației nu a inclus înregistrări separate pentru gitani; de aceea, mărimea populației gitane din Turcia nu este cunoscută cu certitudine. Mai degrabă decât să folosim cifre estimate, am obținut informații de la ei înșiși gitani, de la persoanele locale care locuiesc în apropiere și de la administratorii locali. Am încercat să clarificăm această informație făcând o comparație cu cifrele globale ale populației din district pe care le-am primit de la șefii districtului [muhtar]…

Istanbul ... Gitanii care trăiesc în granițele provinciale ale Istanbul în general își fac viața din muzică, vânzarea de flori, vânzarea de resturi-metal, colectarea de gunoi și hârtie, fabrică de fier, portiere, natură de avere, curățare, lucru cu un cal și cărucior, cupru-smithing, colectarea de gunoi și vânzarea de ușe la ușă. Există, de asemenea, unele, deși puține în număr, care fac o viață de la picketeting, furat și vânzare de narcotice. Tekirdağ ... Roma (Gipsii) Tekirdağ își face viața de a juca muzică, porter și strălucire pantofi. Femeile lucrează ca curățători domestici și manevre cărămizi la fabrică de cărămizi. Cei din Çorlu și Lüleburgaz își câștigă viața de la muzică, portej, tranzacționarea calului (afacere pe masă), lucrări de construcție și de rulare loterii, și femeile își câștigă viața de la curățare.

Kırklareli ... Romii de Kırklareli în general își fac viața din muzică, lucrând cu un cal și coș, vânzător de stradă, portering, curățare și tranzacții ... Cei care locuiesc în centrul orașului Edirne își câștigă în general viața lucrând cu un cal și un cărucior, tranzacționarea de resturi și străzile, în timp ce femeile contribuie la economia familiei cu munca de curățare. Aproape toți locuitorii din districtul Yukarı Zaferiye din Keșan își câștigă mijloacele de viață din muzică. Restul lucrează în diferite sectoare, cum ar fi munca în câmpurile de orez, beton-poturing pe site-uri de construcții, portering, lucru cu un cal și cărucior, colectarea broaștelor și slugs, tranzacționare de resturi-metal, colectare de hârtie, pictură de casă și vânzare de simit [un tip de rulou de pâine].

Cei din Uzunköprü trăiesc din tranzacționare de zdrobit-metal, stufaturi și coșuri… Gipsiile din districtul central Ankara își câștigă viața de la furt, implorarea, vânzarea de uși la ușă, natură de noroc, zercilik [store de bijuterii de bijuterii] și de a face farmece magice. Un număr mic sunt, de asemenea, implicate în stingere, lucrând cu harnes de piele, sieve-fabricarea coșurilor. Există, de asemenea, mulți care lucrează ca muzicieni în cluburi nocturne. Se raportează că majoritatea celor care tranzacționează în fiermerie în jurul Altındağ și Hamamönü sunt gitani din Çankırı… Am încercat să viziteze fiecare provincie și district unde au fost localizate gitani. Cifrele pe care le-am dat pentru fiecare provincie au fost obținute prin compararea informațiilor, menționând cifrele exagerate date de gitani și apoi vorbind cu șefii districtului [muhtar], și, după caz, poliția districtuală…

” Remarci similare cu cele citate mai sus au fost făcute în ceea ce privește populația romă care trăiesc în alte părți ale Turciei, cum ar fi İzmir, Manisa, Konya, Adana și Antalya. 13. Alineatele de încheiere ale concluziei la Gipsiile Turciei au citit după cum urmează: „Cele mai importante legături legate de Gipsii unii cu alții sunt structurile lor de familie și sociale, precum și tradițiile lor. În ciuda faptului că au condus o viață nomade timp de mai mult de o mie de ani, au reușit să protejeze modul lor tradițional de viață datorită practicii de căsătorie în cadrul grupului. Atacarea lor la aceste tradiții începe la naștere și continuă până la moarte. Fără îndoială, tradiția este cel mai important factor în modul de viață gitan.

Membrii vârstnici ai societății gitane au cea mai grea responsabilitate de a proteja și de a susține tradițiile. Cu toate acestea, datorită circumstanțelor și nevoilor tot mai schimbate, structura socială a Gipsiilor a devenit dificilă de păstrat. În special „Natia”, una dintre aceste structuri sociale, nu mai poate fi susținută în Turcia de astăzi. Prin urmare, toate ramurile activității socio-culturale, care constă în migrație și îndepărtare, dans, muzică, limbă, mâncare și băutură, natură de noroc, sorcerie și ocupații, constituie adevărata natură a vieții gitane, adică, aceste elemente constituie partea vizibilă a icebergului. Alte persoane recunosc de obicei gitanii prin aceste fenomene.

Cu toate acestea, calea de a ști cu adevărat gitanii este de a se amesteca cu societatea lor și de a analiza pe deplin tradițiile și convingerile lor. Lumea secretă a gitanilor se dezvăluie prin convingerile lor, în special prin superstițiile și tabuii lor. Gitanii, ca toată lumea, simt nevoia de a avea credință și de a se închina. În plus față de adoptarea religiei țării în care trăiesc, ei perpetuează, de asemenea, convingerile tradiționale specifice culturii lor. În consecință, se observă că gitanii au sărbătoare și sărbători autentice care rezultă din convingerile lor, care pot fi parțial urmărite de hinduismul. În opinia noastră, acești oameni, care suferă de umilință și respingere peste tot, ar putea fi transformați în cetățeni care sunt un bun pentru statul nostru și națiunea noastră odată ce problemele lor educaționale, sociale, culturale și medicale sunt abordate.

Acest lucru implică doar concentrarea asupra acestei chestiuni cu răbdare și determinare.” 14. La 15 iunie 2001, reclamantul a depus o cerere la Ministerul Culturii în numele asociațiilor turce Rom/Gipsi. În petiția sa, el a susținut că în cartea autorul a declarat că Gitanii au fost implicați în activități ilegale, trăiesc ca „tii, biciclete, șoferi, șoferi, uzurători, mendicatori, traficanți de droguri, prostituații și menajeri de bordel” și au fost poligamiști și agresivi. Reclamantul a susținut, de asemenea, că cartea conține alte remarci care umili și dezorientați Gipsii. Susținând că aceste remarci constituie o infracțiune penală, el a solicitat să se oprească vânzarea cărții și toate copiile confiscate.

15. În aceeași zi, șeful unității de publicații de la Ministerul Culturii a ordonat ca cele 299 de exemplare rămase ale cărții să fie returnate la unitatea de publicații. 16. La 11 octombrie 2001, reclamantul a scris Ministerului Culturii o scrisoare întrebând dacă exemplarele cărții au fost confiscate. 17. La 17 octombrie 2001, șeful unității de publicații din Ministerul Culturii a informat reclamantul că Consiliul consultativ al publicațiilor din Minister, compus din șapte profesori, a decis că cartea este o bucată de cercetare științifică și nu conține nici insulte sau remarci similare. De asemenea, reclamantul a fost informat că autorul cărții nu va permite nicio modificare a textului și că, la cererea autorului, Ministerul i-a transferat drepturile de autor ale cărții.

18. La 4 februarie 2002, reclamantul a trimis scrisori Ministerului Culturii și profesorului asociat Ali Rafet Özkan, repetând cererea inițială. El nu a primit niciun răspuns. 19. Ulterior, la 30 aprilie 2002, reclamantul a introdus o procedură în numele său împotriva Ministerului Culturii și autorului cărții dinainte de Curtea Civilă de Jurisdicție Generală din Ankara, cerând o compensare pentru prejudiciile morale pe care le-a susținut din cauza remarcilor conținute în carte. El a afirmat că aceste remarci au constituit un atac asupra identității sale ca rom/gitană și au fost insultante. Reclamantul a cerut, de asemenea, să fie confiscate exemplarele cărții și ca publicarea și distribuția să fie interzise.

20. Autorul cărții a susținut, în răspuns, că materialele sale de referință au fost înregistrările sediului poliției Adana și cărțile scrise de alți autori ai Gipsiilor, și că nu a avut în vedere să insulte sau să umilească Gipsii. Autorul a afirmat în continuare că pasajele menționate de solicitant nu ar trebui luate în considerare în izolare, ci în contextul întregii cărți. 21. La 24 septembrie 2002, Curtea Civilă Ankara a respins cererile reclamantului în ceea ce privește autorul cărții. Consideră că cartea a fost rezultatul cercetării academice, a fost bazată pe date științifice și a examinat structurile sociale ale romilor/gipsiilor din Turcia. Prin urmare, instanța de primă instanță a susținut că remarcile în cauză nu insultă reclamantul.

În ceea ce privește cazul reclamantului împotriva Ministerului, Curtea Civilă a hotărât că nu are competența de competență și că instanța administrativă este competentă să decidă despre cererea reclamantului. 22. La 25 octombrie 2002, reclamantul a apelat. În petiția sa, el a susținut că cartea nu ar putea fi considerată ca cercetare științifică și că, prin urmare, Ministerul Culturii nu ar fi trebuit să-l publice. 23. La 21 aprilie 2003, Curtea de Cassare a susținut hotărârea instanței de primă instanță, menționând că remarcile obținute de reclamant erau de natură generală. Prin urmare, nu au găsit motive să concluzioneze că se referă la toate romile/gipsiile sau că constituiau un atac asupra identitatii reclamantului.

24. La 8 decembrie 2003 a fost respinsă cererea reclamantului de rectificare a deciziei. 25. ulterior, la o dată neespecificată, reclamantul a inițiat o procedură împotriva Ministerului Culturii în fața Curții administrative din Ankara. El solicită compensații nepecuniare, susținând că conținutul cărții publicate de Ministerul Culturii au fost ofensive și insultante față de comunitatea romă/gipsă. La 7 aprilie 2004, Curtea Administrativă a respins cazul reclamantului. El a susținut că, înainte de publicarea acesteia, cartea în cauză a fost examinată de un raportor desemnat de consiliul consultativ al publicațiilor. După aprobarea sa, consiliul consultativ a fost de acord să publice cartea.

În urma acuzațiilor reclamantului, consiliul consultativ, compus din șapte profesori, a examinat din nou cartea la 25 septembrie 2001 și a decis că este un studiu academic bazat pe cercetare științifică și că nici un inconvenient nu va fi cauzat de continuarea distribuției și vânzării sale. Prin urmare, Curtea Administrativă a concluzionat că acuzațiile reclamantului nu au fost justificate. 26. În 1991 și, respectiv, în 1998, Asociația Limbii, o organizație neguvernamentală, a publicat două dicțiuni intitulate Dicționarul Turc pentru Pupili (Öğrenciler için Türkçe Sözlük) și Dicționarul Turc (Türkçe Sözlük). În afară de titlurile lor, ambii dictionari au avut exact același conținut. Publicarea acestor dictionari a fost finanțată în parte de Ministerul Culturii.

27. La 30 aprilie 2002, reclamantul a trimis o scrisoare Consiliului Executiv al Asociației Limbilor în numele Confederației Asociațiilor Culturale Rom/Gipsi. În scrisoarea sa, reclamantul a susținut că anumite înregistrări din dicționare au fost insultate și discriminatorii împotriva romilor/gipsiilor. 28. La pagina 279 din ambele dicționare, s-au făcut următoarele înregistrări cu privire la cuvântul “Gipsia” (ceningene): „Gipsia” (Çingene): 1. un grup etnic sau o persoană aparținând unui grup etnic originar din India, al cărui membri conduc un mod de viață nomade și sunt dispersate larg în lume. (metaforică) în nefericire. „Datoria gingienă” (Çingene borcu): o datorie fără importanță care constă din mai multe datorii mici.

„Gypsy joacă dansul curd” (Çingene çalar Kürt oynar): un loc în care există o mulțime de commoție și zgomot. „Costul Gypsy” (Çingene xergesi): un loc murdar și sărac. „ nuntă Gypsy” (Çingene düğünü): o întâlnire aglomerată și zgomotoasă. „Luptă Gypsy” (Çingene kavgası): o luptă verbală în care se utilizează limba vulgară. „Bani Gypsy” (Çingene parası): monede. „Gypsy roz” (Çingene pepbesi): roz. „Linguajul Gypsy” (Çingenece): limba utilizată de Gipsie. „Gypsisness” (Çingelik): 1. fiind un gitan 2. (metaforică) fiind nefericit sau lacom. „Vederea unui cigan” (Çingeneleșmek): manifestarea unui comportament nefericit.” 29. În opinia reclamantului, mențiunile referitoare la comunitatea cigană au avut conotații negative, discriminatorii și prejudecate.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că Ministerul Educației și Societatea Turcă de Limbi și-au modificat dicțiunile la cererea sa și a cerut Asociației Limbilor să corecteze definițiile menționate mai sus și să îndepărteze orice expresii discriminatorii din dicțiuni. El nu a primit niciun răspuns la scrisoarea sa. 30. Ulterior, la 15 iulie 2002, reclamantul a trimis o scrisoare suplimentară Asociației Limbilor, repetând cererea sa. El a adăugat că va aduce un caz împotriva Asociației în cazul în care solicitarea sa nu a fost acordată până la 20 august 2002. 31. La 16 aprilie 2003, reclamantul a introdus o procedură în Curtea Civilă de Jurisdicție Generală din Ankara împotriva Asociației Limbilor, solicitând eliminarea definițiilor și expresii menționate mai sus din dicționari.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, compensarea pentru prejudiciile morale pe care le-a susținut din cauza expresii conținute în dicționarii. În acest sens, el a susținut că definițiile dictionarului constituie un atac asupra identitatii sale ca rom/gitan și o insultă pentru el personal. 32. În observațiile sale în răspuns, Asociația Limbilor a susținut, printre altele, că definițiile și expresiile conținute în dicțiunile se bazează pe realitate istorică și sociologică și că nu a existat nici o intenție de a umili sau dezbateri un grup etnic. La 16 iulie 2003, Curtea Civilă din Ankara a respins cazul reclamantului. Acesta a susținut că definițiile și expresiile din dicțiunile se bazează pe realitate istorică și sociologică și că nu a existat nici o intenție de a umili sau dezordinea unui grup etnic.

De asemenea, a observat că există expresii similare în turc în ceea ce privește alte grupuri etnice, care au apărut în dicționare și enciclopedie. 34. La 15 martie 2004, Curtea de Casare a confirmat hotărârea din 16 iulie 2003. O încălcare este ilegală, cu excepția cazului în care este justificată de consimțământul persoanei ale căror drepturi au fost încălcate sau sunt făcute necesare de către un interes privat sau public imperativ sau prin lege.” În plus, în conformitate cu art. 25 din Codul Civil: „Un reclamant poate solicita un judecător pentru a preveni o amenințare a încălcării, pentru a ordona încetarea unei încălcări în curs sau pentru a stabili ilegalitatea unei astfel de încălcări chiar dacă a încetat deja.

În plus față de o astfel de acțiune, reclamantul poate solicita, de asemenea, ca rectificarea sau hotărârea să fie publicată sau servită la terți… ” 36. art. 312 § 2 din fostul Cod penal prevede următoarele: „Cineva care incită pe alții la ură sau ostilitate pe baza unei distincții între clasa socială, rasă, religie, denumire sau regiune este responsabil, pe condamnare, de închisoare între unu și trei ani și de o amendă între nouă mii și treizeci și șase mii de lira. La 1 iunie 2005, a intrat în vigoare un nou Cod Penal (Legea nr. 5237). art. 216 din Codul nou prevede următoarele: „1. Orice persoană care provoacă public ură sau ostilitate într-o secțiune a publicului împotriva unei alte secțiuni cu caracteristici diferite bazate pe clasa socială, rasă, religie, sectă sau diferențe regionale, cum ar fi crearea unui pericol clar și apropiat pentru siguranța publică, este condamnată la un termen de închisoare de unu până la trei ani.

Orice persoană care denigră public o secțiune a publicului pe motive de clasă socială, rasă, religie, sectă, sex sau diferențe regionale este condamnată la o perioadă de închisoare de șase luni până la un an… ” 38. În al patrulea său raport privind Turcia (CRI(2011)5), publicat la 8 februarie 2011, ECRI a salutat faptul că, pentru a descuraja stereotiparea negativă, s-ar fi putut percepe connotații care ar fi fost considerate discriminatorii în definiția dicționarului termenului “Gipsia” a fost eliminată. Acesta a încurajat în continuare autoritățile turce să își continue și să-și consolideze eforturile de combatere a stereotipării negative a romilor și de crearea unui dialog constructiv cu comunitatea romilor.

39. În recomandarea politică generală nr. 10 privind combaterea rasismului și a discriminării raciale în educația școlară, adoptată la 15 decembrie 2006, ECRI a recomandat, de asemenea, ca statele membre să se asigure că educația școlară joacă un rol esențial în lupta împotriva rasismului și a discriminării raciale în societate „prin promovarea gândirii critice între elevi și prin echiparea acestora cu competențele necesare pentru a deveni conștienți și să reacționeze la stereotipuri sau elemente intolerante conținute în materialul [utilizat]”.

9. The applicant, who is of Roma origin, was born in 1931 and lives in Ankara. 10. In 2000 the Ministry of Culture published 3,000 copies of a book entitled The Gypsies of Turkey, written by Associate Professor Ali Rafet Özkan. Before its publication, a publications advisory board approved the content of the book. The preface to the book states as follows: “... Gypsies live in peace on Turkish territory today, just as they have throughout history, but now they are left entirely to their own devices, without regulation, supervision or attention. Their unregulated way of life, in which they are abandoned entirely to their own fate, is a failing on Turkey’s part. The Gypsies’ current unordered way of life, and the fact that it is considered quite unnecessary to venture into their closed world in any way despite the long history we share, is a further shortcoming.

Associated with this is the fact that while Gypsies have indeed lived for many years among us, they have been ostracised by local people and targeted by vilifying remarks which have, for the most part, been unenlightened and prejudiced. The negative response and distressing accusations which they encounter wherever they go have driven Gypsies, who already have a societal structure which is closed off from the outside world, to live in still narrower confines. We felt that there was a need to step into the unknown world of these people who have lived among us for centuries and have now become part of contemporary Turkish culture. My aim was thus to get to know them closely using an empirical approach, and to present the Gypsies of Turkey as they are, in all their aspects, on the basis of the principles of scientific objectivity.

This study comprises an introduction and two sections. The introduction provides information about the Gypsy as a concept and the origins of the Gypsies, as well as detailed information about their migration, and considers their history in Turkey in the light of various archive documents and scholarly sources. In the first section, the socio-cultural characteristics of Gypsies are considered in broad terms. This section examines in particular the home life and travels of Gypsies, their music, dance, language, traditions and customs. The second section deals with the beliefs and practices of the Gypsies. This study – which I present without any pretensions, but merely in a bid to fill a significant gap (it being the first study of its kind), and to provide guidance to others working on the Gypsies in the future – was prepared using descriptive, comparative and phenomenological methods, in addition to participant observation and interview techniques…

” 11. In the introduction, the author went on to state: “... Gypsies have spread throughout the world but they have been unable to escape their status as a marginal group which is excluded and despised everywhere. Apart from the differences in their way of life, the characteristic which most obviously distinguishes Gypsies from others is the colour of their skin, which is darker, swarthier. In typological terms, most Gypsies are of medium height, of agile build, with large dark black (occasionally hazel or blue) eyes and long thick eyelashes; the men have long moustaches. The mouth is slender and elegant, the teeth white and even, with a round jaw. They have a narrow forehead and temples and a small cranium.

Their hair is curly, black, long and thick. Beyond middle age, the women are broad and corpulent. The younger people are slim, with firm and powerful muscles (see Carmen by Prosper Mérimée, Gypsy Stories of our own and from around the world by Tahir Alangu and The sieve-making of the Gypsies of Posalar by Esat Uras)… This research is intended to present the identity of the Gypsies, these people who have lived among us for centuries and have become an integral part of contemporary Turkish culture, but about whom no comprehensive scientific study has as yet been conducted because their cultural identity has been largely ignored as a result of the difficulties in identifying and defining them. This study will give an account of their socio-cultural characteristics, beliefs, mythologies, festivals and celebrations in all their aspects.

For the purpose of this study, an initial survey was conducted of information, documentation and materials concerning Gypsies, from Turkey and elsewhere. The information and documents thus identified were then classified on the basis of their scientific reliability, using validity criteria. Next, an empirical study involving observation of the participants was carried out by going among the Gypsy population and living with them. Visits were made to all the areas of Turkey with a Gypsy population – both nomadic and settled – and in this way an effort was made to establish the facts about their way of life, traditions, beliefs, forms of worship and practices, not only by gathering data and documentary and other material, but also by the empirical method of living among them.” 12. In the book, the author devoted a chapter to the “Gypsies of Contemporary Turkey”.

In this chapter he stated: “Today’s Gypsies are scattered all over Turkey. They are principally located in the Marmara, Aegean and Mediterranean regions, with a lower concentration in the Black Sea, central Anatolia and south-east Anatolia regions. The distribution of Gypsies in Turkey will be dealt with here… So far no general population census has included separate records for Gypsies; hence, the size of the Gypsy population in Turkey is not known with certainty. Rather than using estimated figures, we obtained information from Gypsies themselves, from local people living nearby and from local administrators. We attempted to clarify this information by making a comparison with the overall district population figures which we received from the district chiefs [muhtar]…

Istanbul ... Gypsies living within the provincial borders of Istanbul generally make their living from music, flower-selling, scrap-metal dealing, rubbish and paper collection, blacksmithing and ironworking, portering, fortune-telling, cleaning, working with a horse and cart, coppersmithing, slug-collecting and door-to-door selling. There are also some, albeit few in number, who make a living from pickpocketing, stealing and selling narcotics. Tekirdağ ... The Roma (Gypsies) of Tekirdağ make their livelihood from playing music, portering and shoe-shining. Women work as domestic cleaners and handle bricks at the brick factory. Those in Çorlu and Lüleburgaz earn their living from music, portering, horse trading (livestock dealing), construction work and running lotteries, and the women earn their living from cleaning.

Kırklareli ... The Roma of Kırklareli generally make their living from music, working with a horse and cart, street vending, portering, cleaning and scrap-metal dealing. Edirne ... Those who live in Edirne city centre generally earn their living from working with a horse and cart, scrap-metal dealing and street vending, while the women contribute to the family economy with cleaning work. Nearly all of the inhabitants of the Yukarı Zaferiye district of Keșan earn their livelihood from music. The rest of them work in various sectors such as labouring in the rice fields, concrete-pouring on construction sites, portering, working with a horse and cart, collecting frogs and slugs, scrap-metal dealing, paper collection, house painting and selling simit [a type of bread roll].

Those in Uzunköprü live from scrap-metal dealing, tinsmithing and basket-making… Ankara ... The Gypsies of the central district of Ankara earn their living from stealing, begging, door-to-door selling, fortune-telling, zercilik [robbing jewellery stores] and making magical charms. A small number are also involved in tinsmithing, working with leather harnesses, sieve-making and basket-making. There are also many who work as musicians in nightclubs. It is reported that most of those who trade in ironmongery around Altındağ and Hamamönü are Gypsies from Çankırı… We attempted to visit every province and district where Gypsies were located. The figures which we have given for each province were obtained by comparing information, noting the exaggerated figures given by the Gypsies and then talking to the district chiefs [muhtar], and where necessary the district police…

” Similar remarks to the ones quoted above were made in respect of the Roma population living in other parts of Turkey such as İzmir, Manisa, Konya, Adana and Antalya. 13. The closing paragraphs of the conclusion to The Gypsies of Turkey read as follows: “The most important links connecting the Gypsies to each other are their family and social structures as well as their traditions. Despite the fact that they have led a nomadic life for more than a thousand years, they have managed to protect their traditional way of living thanks to the practice of marrying within the group. Their attachment to these traditions begins at birth and continues till death. Doubtless, tradition is the most significant factor in the Gypsy way of life.

The elderly members of Gypsy society bear the heaviest responsibility for protecting and sustaining the traditions. However, due to ever-changing circumstances and needs, the social structure of the Gypsies has become difficult to preserve. In particular “Natia”, one of these social structures, can no longer be sustained in today’s Turkey. The most striking characteristic of Gypsies is their way of living. Hence, all branches of socio-cultural activity, consisting of migration and settlement, dance, music, language, eating and drinking, fortune-telling, sorcery and occupations, constitute the true nature of Gypsy life. That is to say, these elements form the visible part of the iceberg. Other persons usually recognise Gypsies through these phenomena.

Nevertheless, the way to truly know Gypsies is to mingle with their society and fully analyse their traditions and beliefs. The secret world of the Gypsies reveals itself through their beliefs, in particular through their superstitions and taboos. Gypsies, like everyone, feel the need to have faith and to worship. In addition to adopting the religion of the country they live in, they also perpetuate the traditional beliefs specific to their culture. Consequently, it is observed that Gypsies have genuine feasts and celebrations stemming from their beliefs, which can be partly traced to Hinduism. In our opinion these people, who suffer from humiliation and rejection everywhere, could be transformed into citizens who are an asset to our State and our nation once their educational, social, cultural and medical problems are addressed.

This simply entails focusing on this issue with patience and determination.” 14. On 15 June 2001 the applicant filed a petition with the Ministry of Culture on behalf of the Turkish Roma/Gypsy associations. In his petition he submitted that in the book the author had stated that Gypsies were engaged in illegal activities, lived as “thieves, pickpockets, swindlers, robbers, usurers, beggars, drug dealers, prostitutes and brothel keepers” and were polygamist and aggressive. The applicant also submitted that the book contained several other remarks that humiliated and debased Gypsies. Claiming that these remarks constituted a criminal offence, he requested that the sale of the book be stopped and all copies seized.

15. On the same day the Head of the publications unit at the Ministry of Culture ordered that the remaining 299 copies of the book be returned to the publications unit. 16. On 11 October 2001 the applicant wrote a letter to the Ministry of Culture enquiring whether the copies of the book had been seized. 17. On 17 October 2001 the Head of the publications unit at the Ministry of Culture informed the applicant that the publications advisory board of the Ministry, composed of seven professors, had decided that the book was a piece of scientific research and did not contain any insults or similar remarks. The applicant was also informed that the author of the book would not permit any amendments to the text and that, at the author’s request, the Ministry had transferred copyright of the book to him.

18. On 4 February 2002 the applicant sent letters to the Ministry of Culture and to Associate Professor Ali Rafet Özkan, repeating his initial request. He received no reply. 19. Subsequently, on 30 April 2002 the applicant brought proceedings in his own name against the Ministry of Culture and the author of the book before the Ankara Civil Court of General Jurisdiction, claiming compensation for the non-pecuniary damage he had sustained on account of the remarks contained in the book. He alleged that these remarks constituted an attack on his identity as a Roma/Gypsy and were insulting. The applicant also asked for the copies of the book to be confiscated and for its publication and distribution to be banned.

20. The author of the book submitted, in reply, that his reference materials had been the records of the Adana police headquarters and books written by other authors on Gypsies, and that he had not intended to insult or humiliate Gypsies. The author further stated that the passages referred to by the applicant should not be considered in isolation, but in the context of the whole book. 21. On 24 September 2002 the Ankara Civil Court dismissed the applicant’s requests in so far as they concerned the author of the book. It considered that the book was the result of academic research, was based on scientific data and examined the social structures of Roma/Gypsies in Turkey. The first-instance court therefore held that the remarks in question did not insult the applicant.

As to the applicant’s case against the Ministry, the Civil Court decided that it lacked jurisdiction and that the administrative courts were competent to decide on the applicant’s claim. 22. On 25 October 2002 the applicant appealed. In his petition, he submitted that the book could not be considered as scientific research and that therefore the Ministry of Culture should not have published it. 23. On 21 April 2003 the Court of Cassation upheld the judgment of the first-instance court. It noted that the remarks objected to by the applicant were of a general nature. It therefore found no grounds for concluding that they concerned all Roma/Gypsies or that they constituted an attack on the applicant’s identity.

24. On 8 December 2003 a request by the applicant for rectification of the decision was dismissed. 25. Subsequently, on an unspecified date the applicant initiated proceedings against the Ministry of Culture before the Ankara Administrative Court. He requested non-pecuniary compensation, alleging that the content of the book published by the Ministry of Culture had been offensive and insulting towards the Roma/Gypsy community. On 7 April 2004 the Administrative Court dismissed the applicant’s case. It held that before its publication the book in question had been examined by a rapporteur appointed by the publications advisory board. Following his approval, the advisory board had agreed to publish the book.

In the wake of the applicant’s allegations the advisory board, composed of seven professors, had examined the book again on 25 September 2001 and had decided that it was an academic study based on scientific research and that no inconvenience would be caused by continuing its distribution and sale. The Administrative Court therefore concluded that the applicant’s allegations were unsubstantiated. The applicant did not appeal against this decision. 26. In 1991 and 1998 respectively the Language Association, a non-governmental organisation, published two dictionaries entitled Turkish Dictionary for Pupils (Öğrenciler için Türkçe Sözlük) and Turkish Dictionary (Türkçe Sözlük). Apart from their titles, both dictionaries had exactly the same content.

The publication of these dictionaries was part-financed by the Ministry of Culture. 27. On 30 April 2002 the applicant sent a letter to the Executive Board of the Language Association on behalf of the Confederation of Roma/Gypsy Cultural Associations. In his letter, the applicant submitted that certain entries in the dictionaries were insulting to and discriminatory against Roma/Gypsies. 28. On page 279 of both dictionaries, the following entries were made regarding the word “Gypsy” (çingene): “‘Gypsy’ (Çingene): 1. an ethnic group or person belonging to an ethnic group originating from India, whose members lead a nomadic way of life and are widely dispersed in the world. 2. (metaphorically) miserly.

‘Gypsy debt’ (Çingene borcu): an unimportant debt which consists of several small debts. ‘Gypsy plays Kurd dances’ (Çingene çalar Kürt oynar): a place where there is a lot of commotion and noise. ‘Gypsy tent’ (Çingene çergesi) (metaphorically): a dirty and poor place. ‘Gypsy wedding’ (Çingene düğünü): a crowded and noisy meeting. ‘Gypsy fight’ (Çingene kavgası): a verbal fight in which vulgar language is used. ‘Gypsy money’ (Çingene parası): coins. ‘Gypsy pink’ (Çingene pembesi): pink. ‘Gypsy language’ (Çingenece): language used by Gypsies. ‘Gypsiness’ (Çingenelik): 1. being a Gypsy 2. (metaphorically) being miserly or greedy. ‘Becoming a Gypsy’ (Çingeneleșmek): displaying miserly behaviour.” 29. In the applicant’s opinion, the entries regarding the Gypsy community had negative, discriminatory and prejudiced connotations.

The applicant further submitted that the Ministry of Education and the Turkish Language Society had amended their dictionaries at his request, and likewise asked the Language Association to correct the above-mentioned definitions and to remove any discriminatory expressions from the dictionaries. He received no reply to his letter. 30. Subsequently, on 15 July 2002 the applicant sent a further letter to the Language Association, repeating his request. He added that he would bring a case against the Association if his request was not granted by 20 August 2002. 31. On 16 April 2003 the applicant brought proceedings in the Ankara Civil Court of General Jurisdiction against the Language Association, requesting that the above-mentioned definitions and expressions be removed from the dictionaries.

The applicant also requested compensation for the non-pecuniary damage he had sustained on account of the expressions contained in the dictionaries. In that connection he alleged that the dictionary definitions constituted an attack on his identity as a Roma/Gypsy and an insult to him personally. 32. In its submissions in reply, the Language Association maintained, inter alia, that the definitions and expressions contained in the dictionaries were based on historical and sociological reality and that there had been no intention to humiliate or debase an ethnic group. It further submitted that the dictionaries contained expressions and definitions that were commonly used in society and that there were other similar expressions in Turkish which concerned Albanians, Jews and Turks.

33. On 16 July 2003 the Ankara Civil Court dismissed the applicant’s case. It held that the definitions and expressions in the dictionaries were based on historical and sociological reality and that there had been no intention to humiliate or debase an ethnic group. It further noted that there were similar expressions in Turkish concerning other ethnic groups, which appeared in dictionaries and encyclopaedias. 34. The applicant appealed. On 15 March 2004 the Court of Cassation upheld the judgment of 16 July 2003. 35. Article 24 of the Civil Code reads as follows: “Any person whose personal rights are unlawfully infringed may apply to a judge for protection against all those causing the infringement.

An infringement is unlawful unless it is justified by the consent of the person whose rights have been infringed or is made necessary by an overriding private or public interest or by law.” Furthermore, according to Article 25 of the Civil Code: “A claimant may ask a judge to prevent a threat of infringement, to order the cessation of an ongoing infringement or to establish the unlawfulness of such an infringement even where it has already ceased. In addition to such action the claimant may also request that the rectification or the judgment be published or served on third parties… ” 36. Article 312 § 2 of the former Criminal Code provided as follows: “Any person who incites others to hatred or hostility on the basis of a distinction between social class, race, religion, denomination or region shall, on conviction, be liable to between one and three years’ imprisonment and to a fine of between nine thousand and thirty-six thousand liras.

If this incitement endangers public safety, the sentence shall be increased by between one third and one half.” 37. On 1 June 2005 a new Criminal Code (Law no. 5237) came into force. Article 216 of the new Code provides as follows: “1. Any person who publicly provokes hatred or hostility in one section of the public against another section with different characteristics based on social class, race, religion, sect or regional differences, such as to create a clear and close danger to public safety, shall be sentenced to a term of imprisonment of one to three years. 2. Any person who publicly denigrates a section of the public on grounds of social class, race, religion, sect, gender or regional differences shall be sentenced to a term of imprisonment of six months to one year…

” 38. In its fourth report on Turkey (CRI(2011)5), published on 8 February 2011, ECRI welcomed the fact that in order to discourage negative stereotyping, connotations which might have been perceived as discriminatory in the dictionary definition of the term “Gypsy” had been removed. It further encouraged the Turkish authorities to pursue and strengthen their efforts to combat negative stereotyping of the Roma and to build a constructive dialogue with the Roma community.

39. In its General Policy Recommendation No. 10 on combating racism and racial discrimination in and through school education, adopted on 15 December 2006, ECRI also recommended that member States ensure that school education played a key role in the fight against racism and racial discrimination in society “by promoting critical thinking among pupils and equipping them with the necessary skills to become aware of and react to stereotypes or intolerant elements contained in [the] material they [used]”.