PIELAK v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
PIELAK v. POLAND (CtEDO, 2012)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 9409/09 Tomasz PIELAK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 25 septembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 februarie 2009, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 12 iunie 2012 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: PROCEDURA Dl Tomasz Pielak este un național polonez, care s-a născut în 1981 și locuiește în Morecambe, Regatul Unit. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Cererea a fost comunicată Guvernului DREPTUL. Reclamantul s-a plâns că, la 27 ianuarie 2009, a fost refuzat o concediu compasiune din închisoare pentru a participa la o înmormântare a tatălui său. El se bazează pe art. 8 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 12 iunie 2012, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: Guvernul dorește prin prezenta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea încălcării dreptului reclamantului de a respecta viața sa privată de familie în sensul articolului 8 din Convenție. Guvernul declară simultan că sunt gata să plătească reclamantului suma PLN 8 000 de persoane pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții (...). Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o Rata egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cauza listei de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 §§ c) din Convenție“. Prin scrisoarea din 26 aprilie 2012, reclamantul a respins propunerea de soluționare prietenoasă a Guvernului și nu a reușit să facă o observație specifică la declarația unilaterală a Guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului deținutului la respectarea vieții private și de familie, din cauza refuzului concediului compasiune din închisoare (a se vedea, de exemplu, Płoski c. Polonia, nr. 26761/95, §§ 32-39, 12 noiembrie 2002; Czarnowski c. Polonia , nr. 28586/03, §§ 25-33, 20 ianuarie 2009; Krym v. Polonia (dec.), nr. 26938/05, 7 octombrie 2008; Wadielac v. Polonia (dec.), nr. 14260/09, 25 mai 2010; Jurga v. Polonia (dec.), nr. 30540/09, 22 iunie 2010; și Giszczak v. Polonia, nr. 40195/08, §§ 36-41, 29 noiembrie 2011). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 8 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului