AFFAIRE BEȘİRE ÖZER ET AUTRES c. TURQUIE (N° 2)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

09.10.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure d'exécution;Article 6-1 - Délai raisonnable);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BEȘİRE ÖZER ET AUTRES c. TURQUIE (N° 2) (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA PENTRU BEȘinclusivRE ÖZER ȘI ALTELE c. TURCIA (N (solicitarea nr. 34458/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 OCTOMBRIE 2012 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Beșire Özer și alții c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în a doua secțiune), care se află într-un comitet compus din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 septembrie 2012, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată procedural La la origine a cauzei se află o cerere (n 34458/08) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care douăzeci și doi de resortisanți ai acestui stat, domnul meu Fatma Yalmaz, Aysse Özer, Beșire Özer, Fatma Özer, Rabia Deniz, Saliha Özer, Gazal Özer, Gülizar Derin, Medine Özer, Han aprilie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La 22 mai 2000, în dezacord cu suma plătită de administrație, reclamanții au înaintat instanței de judecată din Birecik. La 24 octombrie 2000, instanța le-a dat câștig de cauză și a condamnat administrația să plătească reclamanților o indemnizație suplimentară de 8 426 206 800 de lire turcești vechi (TRL) [aproximativ 14 717 EUR] însoțită de dobânzi restante începând cu 11 iunie 2000 10. La 22 ianuarie 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 11. La 14 august 2001, instanța a condamnat administrația să plătească reclamanților o indemnizație suplimentară de 3 599 849 000 TRL [aproximativ 2 843 EUR], însoțită de dobânzi restante începând cu 11 iunie 2000. 12. La 12 noiembrie 2001, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 13. La data de 28 aprilie 2006, administrația a plătit o parte din plata despăgubirii în favoarea reclamanților. 14. În lipsa de către administrație a plății restului de despăgubiri, reclamanții au sesizat biroul de executare și de recuperare a creanțelor Birechik ( La 4 februarie 2008, biroul de executare a legii a emis un ordin de plată pentru restul creanței, și anume 1 044 de noi cărți turcești [aproximativ 600 EUR]. 16. În observațiile sale din 14 iunie 2010, guvernul a prezentat Curții un document conform căruia creanța întreprinderilor în cauză a fost de 757,35 de noi cărți turcești (TRY) [1] [aproximativ 390 EUR] începând cu 1 iunie 2010. IULIE 2010 ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 17. Reclamanții se plâng de executarea parțială, într-un termen rezonabil, a hotărârii din 14 august 2001 în favoarea acestora, devenit definitiv. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 18. Guvernul ridică excepții. În primul rând, el exclude nerespectarea regulii de șase luni. În opinia sa, reclamanții ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la data hotărârii Curții de Casație care a fost pronunțată la 12 noiembrie 2001, în timp ce cererea a fost formulată la 8 aprilie 2008. În al doilea rând, acesta susține că creanța reclamanților a fost plătită integral, astfel încât aceștia din urmă să nu aibă calitatea de victimă. În cele din urmă, guvernul ridică o excepție de la lipsa epuizării căilor de atac interne în două ramuri. În această privință, Tribunalul susține, pe de o parte, că tribunalele nu au utilizat acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor și, pe de altă parte, că nu au introdus acțiuni în despăgubire împotriva administrației publice și nici nu au inițiat proceduri de executare împotriva acesteia. În opinia sa, repararea pretinselor pierderi ar fi fost posibilă în cazul în care reclamanții ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de ceea ce se constată a fi compensat prin dobânzile moratorii. 20. Reclamanții se opun acestor argumente. 21. În ceea ce privește excepția întemeiată pe nerespectarea regulii de șase luni, Curtea amintește că, în cazul în care o persoană se referă la o situație continuă împotriva căreia nu există nicio acțiune, termenul de șase luni începe de la sfârșitul acestei situații. Atât timp cât aceasta persistă, regula de șase luni nu se aplică (a se vedea, de exemplu, Lemke c. Turcia, n 17381/02, §§ 37 și 38, 5 iunie 2007 și Yerlikaya c. Turcia , n 10985/02 și 10993/02, § 19-23, 8 aprilie 2008). În acest caz, reclamanții se plâng de executarea de către autoritățile naționale a unei hotărâri judecătorești, care ar persista la data depunerii prezentei cereri. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului în această privință. 22. În ceea ce privește excepția conform căreia reclamanții și-au pierdut calitatea de victimă, reclamanții neagă că au primit întreaga creanță. În această privință, atât guvernul, cât și reclamanții prezintă Curții documente care stabilesc restul creanței reclamanților. 23. Curtea observă că, având în vedere înscrisurile prezentate de părți, nu au primit, la data prezentei hotărâri, totalitatea creanței lor. 24. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, Curtea constată că art. 105 din Codul obligațiilor prevede repararea prejudiciului dincolo de ceea ce se constată a fi compensat prin dobânda moratoriu. Cu toate acestea, în cazul de față, cauza se referă numai la lipsa de plată a creanței lor datorate la data executării unei hotărâri definitive în favoarea acestora, și nu la insuficiența de interese a creanței lor. În această privință, Curtea constată că calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor nu era o cale de atac în speță. În ceea ce privește excepția referitoare la lipsa unei acțiuni introduse împotriva administrației publice, Curtea amintește că nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului aflat în afara unei proceduri judiciare, să fie obligată ulterior, să inițieze o procedură de executare forțată pentru a obține satisfacția (Arat și alte c. Turcia, 42894/04, 42904/04, 42905/04, 42906/04, 42907/04, 42908/04, 4209/04 și 42909/04, § 19, 13 ianuarie 2009 și Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004). În plus, Curtea observă că, în speță, reclamanții au sesizat în mod corespunzător biroul de executare al Birecik și au pus la dispoziția administrației în întârziere, în zadar (punctele 14 și 15 de mai sus). Prin urmare, este necesar să se respingă excepția statului care ține de neechilibrarea căilor de atac interne. 25. Curtea constată că obiecțiile reclamanților nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 26. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat o încălcare a articolului 1 din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDH 2002 III, Romahov c. Ucraina, n 67534/01, 27 iulie 2004, Tunç c. Turcia, n 5440/00, 24 mai 2005, Kuzu c. Turcia, 13062/03, 17 În ianuarie 2006, și Bourdov c. Rusia (n, n 33509/04, 15 ianuarie 2009). 27. În speță, Curtea constată că, având în vedere documentele furnizate de părți și informațiile prezentate și care, deși au făcut obiectul unor proceduri de executare forțată, nu au primit încă plata integrală a creanței lor. Cu alte cuvinte, hotărârea în favoarea reclamanților, care a devenit definitivă în 2001, rămâne în prezent parțial neexecutată. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat parțial dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 de la efectul lor util. 28. Prin urmare, a existat o încălcare a acestor dispoziții. II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 29. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de procedura desfășurată în fața instanței de mare instanță din cauza lipsei motivării hotărârii sale. 30. Curtea ia notă de faptul că hotărârile instanțelor naționale au fost motivate. În cele din urmă, aceaceasta este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 31. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 7, reclamanții se plâng de lipsa unui grad dublu de jurisdicție. 32. Curtea ia notă de faptul că Turcia nu este parte la acest protocol. Prin urmare, este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 34. 35. Guvernul contestă aceste revendicări 36. Curtea amintește că, în speță, Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Ca urmare a executării parțiale a unei hotărâri definitive în favoarea reclamanților, Comisia consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Birecik din 14 august 2001 (devenit definitivă la 12 noiembrie 2001) este executată în mod corespunzător de către autoritățile interne (a se vedea Ak Yavuz Sarnaya c. Turcia , n 1098/04, § 45, 13 ianuarie 2009 și Kaçar și alții c. Turcia , n 38323/04, 38379/04, 38389/04, 38403/04, 38423/04, 38510/04, 38513/04 și 38522/04, § 24, 22 iulie 2008). Prejudiciul moral 37. Reclamanții solicită 180 000 EUR ca prejudiciu moral. 38. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun reclamanților suma de 400 EUR. Taxa și cheltuielile de judecată 40. Solicită, de asemenea, 12 320 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții. 41. Guvernul contestă 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și a cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamanții nu justifică presupusa cheltuieli angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamanții au suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii lor și consideră că este rezonabil să le ramburseze în valoare de 300 EUR o sumă forfetară și, prin urmare, le alocă această sumă pentru procedura în fața Curții. Interese moratorii 43. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L A spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 400 EUR (patru sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în cărți turcești, la data regulamentului că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească în comun reclamanților 300 EUR (trei sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, care urmează să fie convertită în cărți turcești la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale, resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 9 octombrie 2012, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Isabelle Berro-Lefevre Grefier adjunct Președinte la 1 ianuarie 2005, cartea turcească (TRY), care înlocuiește vechea carte turcească (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează un milion TRL.