- Dosarul nr.
- 2ac-121/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iulie 2026
- Părțile
- Ţurcan Lilia vs Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii
- Pe scurt
- Strămutarea nu este justificată. Lipsa temeiurilor de strămutare a cauzei de contencios administrativ
2ac-121/26 — Contestarea actului administrativ
ÎNCHEIERE
cu privire la respingerea strămutării a cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Lilia Țurcan împotriva Consiliului pentru Egalitate, terț Andrei Cazacicov, cu privire la contestarea a actului administrativ individual, (Dosarul nr. 2ac-121/26 NR. 2-25126686-01-2ac-01072026) Strămutarea nu este justificată. Lipsa temeiurilor de strămutare a cauzei de contencios administrativ. 3 iulie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților strămutarea a cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată egală în grad, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Diana Stănilă, Oxana Parfeni, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 04 septembrie 2025, Lilia Țurcan a depus acțiune împotriva Consiliului pentru Egalitate, terț Andrei Cazacicov, prin care a solicitat constatarea parțială a nelegalității și anularea pct. 3 și pct. 4 din decizia Consiliului pentru Egalitate nr. 191/24 din 17 iulie 2025. (f. d. 5-8).
Prin hotărârea din 11 martie 2026 a Judecătoriei Chişinău sediul Rîşcani s-a admis acțiunea, s-a anulat pct.3 și 4 din decizia Consiliului pentru Egalitate nr. 191/24 din 17 iulie 2025.
La 16 martie 2025, Consiliul pentru Egalitate a declarat apel împotriva hotărârii din 11 martie 2026 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea apelului și casarea integrală a hotărârii instanței de fond.
Prin încheierea din 12 iunie 2026 a Curţii de Apel Centru, s-a transmis cauza Curţii Supreme de Justiţie, în vederea strămutării, în altă instanţă egală în grad, pentru examinarea cererii de apel.
În motivarea încheierii s-a reţinut că terțul în cauză dedusă judecăţii, Andrei Cazacicov, își desfășoară activitatea în calitate de judecător în cadrul Curții de Apel Centru, instanță investită cu examinarea cererii de apel declarate împotriva hotărârii din 11 martie 2026 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
6. Art.197 din Codul administrativ: „Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competentă este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege.”
Art. 198 alin. (3) din Codul administrativ: „Instanța ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată dacă instanța competentă nu poate adopta o hotărâre: a) când, din motivul recuzării sau abținerii unui 1 sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) când, din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată.”
Art. 195 din Codul administrativ: „Procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepţia art. 169–171. ”
Art.43 alin.(1), (2) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cauza pe care instanţa a reţinut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competenţă, se soluţionează de aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competenţa unei alte instanţe.” “(2) Instanţa strămută cauza la o altă instanţă dacă: f) există bănuieli, care derivă din elemente obiective, că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele cauzei sau de calitatea participanţilor la proces.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
10. Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie consideră propunerea Curţii de Apel Centru privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad este neîntemeiată, din motivele ce succed.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că art. 198 alin. (3) din Codul administrativ stabilește condițiile și procedura de strămutare a unei cauze în contencios administrativ la o altă instanță, exclusiv în situațiile în care instanța inițial competentă nu poate soluționa cauza în mod obiectiv și imparțial. Scopul acestei reglementări este asigurarea dreptului la un proces echitabil, garantând că instanța care soluționează cauza nu este afectată de suspiciuni rezonabile privind imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor.
Soluția privind strămutarea cauzei constituie o măsură excepțională, fiind dispusă exclusiv de instanța ierarhic superioară, printr-o încheiere definitivă și obligatorie, care nu poate fi atacată prin recurs. Acest mecanism procedural are rolul de a preveni prelungirea nejustificată a litigiilor și de a evita abuzul de drept procesual.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că argumentele invocate în susținerea propunerii privind strămutarea nu pot justifica admiterea acesteia în sensul și temeiul formulat, în contextul în care legiuitorul a reglementat limitativ cazurile care justifică strămutarea cauzei, 2 argumentele invocate, nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 198 alin. (3) din Codul administrativ, din care motiv cererea privind strămutare este neîntemeiată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că participarea, în calitate de terț, a lui Andrei Cazacicov, care este şi judecător în cadrul Curții de Apel Centru, nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a genera îndoieli legitime privind imparțialitatea instanței, în absența unor elemente concrete care să indice existența unei influențe reale sau a unui interes direct în soluționarea cauzei. Or, imparțialitatea se apreciază în mod obiectiv, prin prisma existenței unor circumstanțe obiective, iar nu a unor percepții abstracte sau prezumții generale.
Instanţa de recurs reţine că susţinerile privind afectarea imparţialităţii completului de judecată sunt neîntemeiate, întrucât simpla activare a terţului în cadrul Curţii de Apel Centru nu constituie, per se, o împrejurare aptă să genereze îndoieli legitime asupra imparţialităţii instanţei. Or, judecătorii sunt independenţi, se supun exclusiv legii şi au obligaţia de a se abţine în caz de incompatibilitate. În lipsa unor elemente concrete şi obiective care să indice o atingere reală adusă imparţialităţii, nu se poate reţine că încrederea în actul de justiţie ar fi fost afectată.
Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 198 alin. (3), art. 230 din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Lilia Țurcan împotriva Consiliului pentru Egalitate, terț Andrei Cazacicov, cu privire la contestarea parțială a actului administrativ individual, se remite la Curtea de Apel Centru, pentru examinare în ordine de apel. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 3