CtEDO 27.11.2012 Auto

DUNYAMALIYEV v. AZERBAIJAN

RESPONDENT
AZE
HOTĂRÂRE
27.11.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DUNYAMALIYEV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 37129/08 Emiran DUNYAMALIYEV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 27 noiembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Nina Vajić, președinte, Khanlar Hajiyev, Erik Møse, judecători și André Wampach, grefierul secțiunii Depty, având în vedere cererea depusă la 10 iulie 2008, având în vedere deliberarea: FACTELE Reclamantul, dl Emiran Dunyamaliyev, este un național azerian, care s-a născut în 1961 și trăiește în Sumgayit. El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Mustafayev, un avocat practicant în Azerbaidjan. Guvernul azerian („Guvernul”) sunt reprezentate de agentul lor, dl Ç. Asgarov. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 iunie 2006, reclamantul a fost respins din slujba sa la "Sintezkauçuk" Plant. Reclamantul a depus o acțiune de judecată care solicită reintegrarea în locul său de muncă anterior și plata salariilor sale pentru perioada de șomaj. După o serie de apeluri și șocuri, pe În septembrie 2007, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre în favoarea reclamantului. Curtea a ordonat instalației să reintegreze reclamantul la postul său anterior și să își plătească salariile pentru perioada de concediere până la data executării hotărârii, fără să precizeze suma exactă a compensației. Hotărârea a devenit executabilă imediat după eliberarea sa. În septembrie 2007, procedurile de executare au fost inițiate de Departamentul Sumgayit City Enforcement („SCED”). SCED a trimis mai multe scrisori la Plant ce solicită reintegrarea reclamantului și plata compensației. La nerespectarea hotărârii în cauză, SCED a depus o acțiune administrativă împotriva plantei. În anul 2007, Curtea de Oraș Sumgayit a amendat Planta pentru neexecuție a hotărârii în favoarea reclamantului. În 2008 Planta a depus un recurs de casă împotriva hotărârii Curții de Apel Sumgayit din 14 septembrie 2007. La 17 ianuarie 2008, Curtea Supremă a anulat hotărârea în cauză și a remis cazul pentru o nouă examinare. După o serie de apeluri și de câștiguri, în ianuarie 2008. 2009 Curtea de Apel Sumgayit a pronunțat o nouă hotărâre cu privire la fondul și a respins plângerile reclamantei împotriva instalației ca fiind nefondate. În iunie 2009 Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții de Apel Sumgayit din 12 ianuarie 2009. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că hotărârea din 14 În septembrie 2007 nu s-a încheiat în favoarea sa. DREPTUL reclamantului se plângea de neexecuția hotărârii din 14 septembrie 2007 în favoarea sa. El se bazează pe art. 6 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul statului de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” Guvernul a susținut că hotărârea menționată de reclamant a fost anulată de Curtea Supremă la 17 ianuarie 2008, în timp ce reclamantul și-a depus cererea în fața Curții la 10 iulie 2008. Reclamantul nu a informat, de asemenea, Curtea cu privire la faptul că noua examinare a cazului său s-a încheiat cu o hotărâre împotriva acestuia. Guvernul a solicitat, prin urmare, respingerea cererii ca abuzivă, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul își menține plângerea cu privire la neexecutarea hotărârii din 14 septembrie 2007. El nu a formulat observații cu privire la argumentele sale de abuz asupra dreptului de cerere. Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă dacă se bazează cu conștient pe fapte false (a se vedea, printre alte autorități, Varbanov c. Bulgaria , nr. 31365/96, § 36, ECHR 2000-X; Akdivar și alții c. Turcia [GC], 16 septembrie 1996, § 53-54, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-IV; și δehák c. Republica Cehă (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004) sau, dacă au fost transmise Curții informații incomplete și prin urmare înșelătoare (a se vedea Hüttner c. Germania (dec.), nr. 23130/04, 9 iunie 2006, Predescu c. România , nr. 21447/03, § 25, 2 Decembrie 2008 și Liuiza c. Lituania , nr. 13472/06, § 52, 31 iulie 2012). În acest caz, la 10 iulie 2008, reclamantul s-a plâns la Curte de imposibilitatea de a obține executarea hotărârii interne din 14 septembrie 2007, în timp ce aceaceasta a fost anulată de Curtea Supremă la 17 Ianuarie 2008, care este mai mult de cinci luni înainte de depunerea cererii. Noul examen al cazului încheiat cu o hotărâre a Curții Supreme din 4 iunie 2009 împotriva reclamantului. Nu a fost trimisă Curții informații de către reclamant cu privire la aceste noi evoluții și cererea a fost comunicată guvernului contestat la 6 iulie 2010, aceaceasta este mai mult de un an de la sfârșitul procedurii în cauză. Reclamantul nu a contestat faptul că el a fost conștient de anularea hotărârii în favoarea sa și de repartizare a cazului său pentru o nouă analiză. Potrivit documentului din dosar, el a participat, împreună cu avocatul său, la ședințe de instanță în cazul în care hotărârea în favoarea sa a fost anulată. Reclamantul a participat, de asemenea, reprezentat de avocatul său, la noua procedură. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul a fost conștient de evoluțiile din cauza sa. Cu toate acestea, nici înainte, nici după notificarea cererii nu a fost dată guvernului la 6 iulie 2010, reclamantul a informat Curtea cu privire la evoluțiile de mai sus. Curtea consideră că reclamantul a încercat să inducă în eroare Curtea prin depunerea unei cereri bazate pe fapte cu adevărat false. Având în vedere observațiile de mai sus, Curtea consideră că, în ceea ce privește anularea hotărârii în favoarea sa, reclamantul a formulat afirmații incomplete. Având în vedere importanța acestor informații pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea constată că comportamentul reclamantului, reprezentat de un avocat calificat, a fost contrar scopului dreptului unei cereri individuale, astfel cum se prevede la art. 34 din Convenția (a se vedea Khvichia și alții c. Georgia (dec.), nr. 26446/06, 23 iunie 2009; Lozinschi c. Moldova (dec.), nr. 33052/05, 4 noiembrie 2008; Dostál c. Republica Cehă (dec.), nr. 19057/02, 23 octombrie 2007). Cererea trebuie, în consecință, respinsă ca abuzivă, în temeiul articolului 35 §§ 3 a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. André Wampach Nina Vajić Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă