Lantos și alții împotriva Ungariei

Decizia nr. 41734/06 Gábor LANTOS și alții împotriva Ungariei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 9 aprilie 2013 în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Françoise Elens-Pasos, grefier interimar, având în vedere cererea depusă la 25 septembrie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 8 noiembrie 2011 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Gábor Lantos, dl György Kutas și dna György Kutas Magdolna Kutas, sunt resortisanți maghiari născuți în 1949, 1954, 1941 și, respectiv, 1946 și locuiesc în Budapesta.

Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. Reclamanții se plângeau de durata procedurilor civile la care erau partide. Ei se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție. August 2011 Președintele secțiunii a doua a hotărât să anunțe cererea guvernului. După negocierile de aprobare a unui acord prietenos nesfârșit, prin scrisoare datată 8 Noiembrie 2011, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul observă că eforturile pentru a asigura o soluționare prietenoasă a cazului nu au avut succes.

În această situație, Guvernul dorește să exprime prin prezenta declarație unilaterală recunoașterea sa de lungimea rezonabilă a procedurii interne în care reclamanții au fost implicați. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească următoarele sume reclamanților: 3.200 (3 mii două sute) de euro domnului Gábor Lantos și doamna Gáborné Lantos, în comun, 3.200 (3 mii două sute) de euro domnului György Kutas și doamna Magdolna Kutas. Aceste sume, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile (inclusiv taxele pe valoarea adăugată plătite pentru taxele avocatului), vor fi convertite în moneda națională la rata aplicabilă la data plății, și vor fi libere de orice impozite suplimentare care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor și sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Într-o scrisoare din 6 decembrie 2011, reclamanții au exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută.

Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Ungariei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Váraljai c. Ungaria , nr. 31172/07, § 8, 15 iunie 2010, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția. Françoise Elens-Pasos Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului interimar

SECOND SECTION

DECISION Application no. 41734/06 Gábor LANTOS and Others against Hungary The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 9 April 2013 as a Committee composed of: Peer Lorenzen, President, András Sajó, Nebojša Vučinić, judges, and Françoise Elens-Passos, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 25 September 2006, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 8 November 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr and Mrs Gábor Lantos, Mr György Kutas and Ms Magdolna Kutas, are Hungarian nationals who were born in 1949, 1954, 1941 and 1946 respectively and live in Budapest.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice. The applicants complained about the length of civil proceedings to which they were parties. They relied on Article 6 § 1 of the Convention. On 22 August 2011 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. After unsuccessful friendly-settlement negotiations, by letter dated 8 November 2011, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows: “The Government note that the efforts with a view to securing a friendly settlement of the case have been unsuccessful. In this situation the Government hereby wish to express by way of unilateral declaration its acknowledgement of the reasonable length of the domestic proceedings in which the applicants were involved. Consequently, the Government are prepared to pay the following amounts to the applicants: — 3,200 (three thousand two hundred) euros to Mr Gábor Lantos and Mrs Gáborné Lantos, jointly, — 3,200 (three thousand two hundred) euros to Mr György Kutas and Ms Magdolna Kutas, jointly. These sums, which are to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses (inclusive of value-added taxes paid on lawyer’s fees), will be converted into the national currency at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any further taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. The Government therefore invite the Court to strike the present case out of the list of cases.

They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as «any other reason» justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.” In a letter of 6 December 2011 the applicants expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. THE LAW The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Hungary, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Váraljai v. Hungary , no. 31172/07, § 8, 15 June 2010, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Acting Deputy Registrar President